Pentru a înțelege foarte bine acest articol, vă sugerez să (re)citiți postarea intitulată „Netrebnicul Teodosie – agent electoral, batjocorește hotărârile Sfântului Sinod al B.O.R.“ (vezi aici), publicată la data de 05 octombrie 2016, în ziarul REZISTENTA.ro, în care devoalam (pe bază de documente) implicarea ticăloasă a inculpatului Teodosie Petrescu în politică, respectiv susținerea pe care acest individ lipsit de scrupule și gașca sa preoțească i-au oferit-o unui anume Costin Dămășaru din Mangalia, candidat independent la alegerile parlamentare (Camera Deputaților) din 11 decembrie 2016.
Mârșăvia lui Teodosie a fost pusă la cale în complicitate cu protopopul Vasile Cârlan, căruia i-a trasat sarcină și i-a dat binecuvântare pentru a atrage în acțiune pe toți preoții din Protoieria Mangalia cu „privire la completarea listelor de susținători pentru alegerile la Camera Deputaților a domnului Costin Dămășaru“, fapt care s-a și întâmplat, dar fără succes electoral al candidatului și al echipei sale de popi, întrucât preferințele alegătorilor au fost cu totul altele.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Petrescu Teodosie era obligat, printre altele, să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/ europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/ Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși, să nu se apropie de ceilalți suspecți/ inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia (vezi aici).
Teodosie, crezând că se află încă în vremurile când iubitul său Adrian Năstase era prim-ministru, iar el era reprezentantul politic al acestuia în teritoriu, a ignorat avertizările D.N.A. și, dorind să-și acopere ticăloșiile comise, a luat legătura cu diverse persoane, mai mult sau mai puțin apropiate găștii infracționale din „Peștera de tâlhari”, sfidând și batjocorind obligațiile impuse.
Astfel, potrivit documentelor (la dosarul cauzei există mai multe transcripturi ale unor convorbiri telefonice înregistrate), în ziua de 06 octombrie 2016, după apariția articolului din rezistenta.ro, Teodosie Petrescu a fost apelat de un informator al său, o persoană de sex masculin, cu care a avut următoarea discuție:
„Preot: – Binecuvântați! Sărut mâna. Doar atât vă spun: au scăpat listele de susținere a candidatului independent la Cumpănă, în presă. De la Protoieria Mangalia.
Petrescu Teodosie: – Așa.
Preot: – Nu știm când o dă.
Petrescu Teodosie: – Și ce dacă.
Preot: – Păi, da că o să… Nu vrea presa să nu facă gălăgie. Că nebunul de Cumpănă deja a și scris. Și a pozat și lista. Adică a pozat lista de susținere a candidatului independent.
Petrescu Teodosie: – Mda.
Preot: – Mă rog, asta nu înseamnă că facem politică, că participă…
Petrescu Teodosie: – Nu, nu.
Preot: – … e o scăpare că el e independent, dar vroiam să știți. Atâta tot.
Petrescu Teodosie: – Bine.“
***
În aceeași zi, la scurt timp după această discuție telefonică, Teodosie este apelat de un alt informator de-al său, de această dată o persoană de sex feminin, cu care a avut următoarea convorbire:
„Femeie: – Sărut mâna! Mi-a zis părintele Tănăsescu să vă zic că au scăpat listele în…
Petrescu Teodosie: – Știu. Am vorbit, am vorbit.
Femeie: – A, bine. OK!
Petrescu Teodosie: – Nu-i nimic. Doar îs publice.“
***
Rămânând strict în cadrul implicării ticăloase a netrebnicului Teodosie în politică, pe data de 11 octombrie 2016, acesta îl apelează pe unul dintre complicii săi cu care poartă următoarea discuție:
„Preot: – Alo!
Teodosie: – Da.
Preot: – Sărut mâna. Spuneți!
Teodosie: – Ai adunat semnături pentru domnul Dămășaru?
Preot: – N-am la consilieri, da’ să știți că am probleme. Nu vor.
Teodosie: – De ce?
Preot: – Că nu vor să strângă. Au zis: „Nu, noi ori suntem la biserică… noi am avut niște…”. A trebuit să mă rog de anumite persoane ca să ne…
Teodosie: – Mai roagă-te! Bine.
Preot: – Da?
Teodosie: – Bine. Mai roagă-te!
Preot: – Sărut mâna.”
***
Din analiza acestor discuții rezultă câteva concluzii, în legătură cu caracterul infect al inculpatului Teodosie Petrescu și a modului în care acesta procedează în relațiile cu instituțiile și oamenii:
- Încălcarea gravă (premeditată și intenționată) a obligațiilor ce i-au fost impuse prin măsura controlului judiciar.
- Implicarea sa în politică, încălcând grav hotărârile Sf. Sinod al B.O.R.
- Existența unei rețele de informatori cu care s-a înconjurat, pentru a cunoaște cine, ce, când și cum se mișcă în cadrul și (din) în afara Arhiepiscopiei Tomisului.
Prima înfățișare a inculpaților în fața instanței de judecată (camera preliminară) este programată la data de 20 martie 2017.