- Zvonistica vremii l-a semnalat pe Terente la Constanţa, Techirghiol, Ostrov, Hârşova, Cernavodă, Tulcea, Babadag, Măcin, Dăeni, Bucureşti, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Roman, Iaşi, Satu Mare, dar şi în Grecia, Turcia, Franţa, Germania…, uneori chiar în acelaşi timp;
- o cărturăreasă din Bucureşti, pe care a consultat-o în 1922, i-a spus lui Terente să nu se ferească de apă, de glonţ sau de foc, ci numai de otravă; aşa de puternică a fost această sugestie pe care a primit-o, încât Terente căpătase o îndrăzneală extraordinară; sfida moartea care i-ar fi putut proveni din apă, foc sau glonţ, dar avea o frică foarte mare de otravă; el era convins că va muri din această cauză, motiv pentru care se ferea şi nu mânca nimic până nu dădea să încerce de cei din preajma sa; locuind în baltă, în timpul primelor lui fapte din anul 1924, Terente avea cu el un câine, care îi servea „drept încercător de alimente“; după revenirea din Bulgaria, în aprilie 1927, obsesia lui era şi mai mare; Terente tăia pâinea în bucăţele şi o usca la soare până se făcea aproape ca pesmetul; ca „încercător de alimente“ avea o pasăre de baltă, pe care o ţinea legată de picior şi căreia îi dădea bucăţele de pâine spre încercare; el nu mânca până nu se asigura bine că alimentele erau „curate“;
- vorbea rusa, franceza, germana şi turca;
- după prima evadare s-a refugiat la Galaţi, unde s-a angajat ca pianist-flaşnetar;
- se retrăgea în bălţi „pe lotca lui“, răpind fete din Brăila şi cerând în schimbul lor răscumpărări;
- ascuns în bălţile Brăilei, Terente a fost bolnav de friguri;
- a făcut parte din banda faimosului bandit Aghei (Agbei, după alte surse);
- a avut o întâlnire cu faimosul bandit Cocoş, cu care a încheiat un pact de colaborare şi activitate comună;
- fiind rănit la picior, Terente a trimis soldaţilor care-l urmăresc, printr-un emisar al său, o scrisoare prin care îi ruga să înceteze urmărirea lui, deoarece e rănit; în schimb, el se obliga, pe cuvânt de onoare (!), că pe tot acest timp nu va comite nici o ispravă banditească;
pentru că nu avea bani, tâlhăriile erau la ordinea zilei, dar şi jocul de noroc; astfel că auzim şi astăzi povestindu-se că, într-o noapte, nemaiavând nici un ban, şi-a jucat viaţa la barbut şi, evident, a câştigat;
- a plănuit atacarea închisorii din Tulcea, pentru a o elibera pe mama sa, închisă acolo;
- a dat foc casei surorii sale, Daria, pentru că aceasta nu i-a trimis bani când el se afla în puşcărie;
- a ucis cu sânge rece pe una dintre amantele sale, Nastasia, şi, după aceea, cu ochii injectaţi şi înfuriat peste măsură, Terente a ordonat complicilor săi: – „Luaţi-o şi îngropaţi-o că ne murdăreşte totul de sânge!“; cei doi tovarăşi ai banditului au târât cadavrul şi nu se ştie unde l-au îngropat; de atunci, Terente s-a jurat să-şi bată joc de femei şi să nu mai lege relaţii cu niciuna;
- se folosea de o damigeană goală, bine astupată, cu care se încingea când voia să plutească fără a obosi;
- când a părăsit România, pentru a fugi în Bulgaria, şi-a legat lotca de nişte şlepuri ce mergeau în susul Dunării, călătorind astfel o zi şi o noapte, trecând pe lângă Cernavodă, Călăraşi şi Silistra; după ce a trecut de Turtucaia, cam în dreptul Rusciucului a desprins barca de şlep şi a vâslit până aproape de mal; apoi a sărit din barca pe care a abandonat-o în Dunăre şi, agăţat de damigeană, s-a apropiat de mal;
- în Bulgaria, Grecia, Turcia şi Iugoslavia a ucis nu mai puţin de 19 persoane;
- în Bulgaria, la Rusciuc, muncea în port ca hamal, dar apoi s-a deplasat într-un oraş din interiorul Bulgariei, unde era agent de Siguranţă;
- bulgarii anunţau că ar fi fost undeva, în mijlocul Bulgariei, adăpostit de către revoluţionari, pentru a ataca Brăila şi România, în fruntea unor rebeli; în realitate, a fost în Uniunea Sovietică, de unde a revenit în România, în 1927, îmbrăcat într-o uniformă de soldat sovietic şi cu chipiul bolşevic cu stea roşie în frunte;
- în Bulgaria a fost condamnat la moarte;
- nu a fost plecat în Bulgaria, ci a haiducit în jurul Brăilei;
- în Turcia a fost arestat şi închis pentru contrabandă, dar a evadat din închisoare; profitând de faptul că o căruţă de gunoaie a rămas decuseară în curtea închisorii, el s-a ascuns în ea; dimineaţa, paznicii au aruncat peste el gunoaie până au umplut căruţa şi astfel a reuşit să evadeze;
- tot în Turcia a fost condamnat la moarte pentru crime şi jafuri, dar a reuşit să evadeze din temniţele turceşti;
- a fost văzut în acceleratul Bucureşti – Jimbolia, care se îndrepta spre graniţa iugoslavă; într-una dintre gările unde trenul s-a oprit mai mult, călătorul misterios a intrat în restaurant, a căutat un loc izolat şi a mâncat îngândurat; a luat apoi un toc, a scris ceva pe marginea scrumierei de pe masă şi a desenat un chip, după care a urcat în tren; din curiozitate, mărită şi de atitudinea misterioasă a călătorului, chelnerul restaurantului a citit cele scrise pe scrumieră; sub ştersături grăbite erau scrise cuvintele: „Pe aci a trecut Terente! Adio, ţară! Cred că voiu scăpa şi acum.“;
- înzestrat de la natură cu o „şopârlă“ mai mare de 20 de centimetri, banditul era, deseori, destinatarul unor scrisori parfumate, expediate de unele doamne, dintre care unele erau uneori vizitate de acest Casanova autohton; avea iubite prin toate satele din Bălţi, dar şi în Tulcea, unde, îmbrăcat cu un costum foarte elegant, cu lanţ de aur la vestă, o plimba pe Didina prin oraş;
- penisul său avea 23 cm în stare de erecţie;
- isprăvile şi faima despre înzestrarea virilului amant au depăşit graniţele ţării; într-o isterie fără margini, femeile adresau o întrebare obsesivă: „28 de centimetri şi mai cât?“;
- penisul i-a fost tăiat la solicitarea comandantul Poliţiei Bălţi, care intenţiona să-l „expună“ acasă, cu scopul de a-i aminti Didinei necredincioase păcatul săvârşit;
- armele şi cartuşele pe care le avea Terente proveneau de la ruşi, care, în retragere, fie că le-au abandonat pe câmp, fie că le-au îngropat în pământ;
- la punctul Piatra Fetei, Terente avea instalată o puşcă mitralieră, într-un pom;
- era un maestru al camuflajului; se spunea chiar că respira sub apă, folosindu-se de trestii;
- a scăpat dintr-o încercuire, strecurându-se printre bărcile jandarmilor şi pe lângă cele trei torpiloare de război, ţinând în gură o bucată de trestie prin care respira;
- umbla deghizat prin Brăila şi-şi permitea să chefuiască şi la restaurantele elegante din Centru, deşi era dat în urmărire generală; şi asta pentru că avea o garderobă impresionantă: uniforme militare, straie de turc, de preot, de rabin, de damă, peruci, bărbi, perciuni;
- s-a deghizat în plutonier de jandarmi şi a băut în oraş cu alţi jandarmi; altă dată s-a deghizat în căpitan de jandarmi şi a toastat, în centrul oraşului, chiar „Pentru prinderea grabnică a lui Terente”; cică Terente s-ar fi deghizat şi în călugăriţă;
- cina la cele mai luxoase restaurante, plătind şi consumaţia nevoiaşilor, pe care îi atrăgea la el; ca o răzbunare faţă de urmăritori, intrase în graţiile Didinei, nimeni alta decât soţia unui comisar de Poliţie din Brăila; se iubeau fără să ţină cont de glumele din jur; astfel, au apărut şi versurile: „Terente şi Didina/ Se plimbă cu maşina,/ Jandarmii-i dau onorul/ Că nu ştiu cine-i domnul,/ Iar domnul comisar/ îl caută-n zadar,/ îl caută-n baldane[1],/ Terente-i pune coarne”;
- a violat-o pe soţia preotului Filip Terente din Carcaliu, care îl va blestema şi se va retrage, de ruşine, la o mânăstire; potrivit altei variante, femeia a fost cea care, deliberat, l-a invitat pe oaspete la masă, în lipsa prelatului; l-a omenit cu mâncare, băutură şi… desert, curioasă peste măsură dacă se confirmă zvonurile despre virilitatea voinicului;
- a inventat o nouă formă de tâlhărit: prin scrisori; negustorii, cârciumarii erau somaţi să pună o sumă de bani într-un loc anume, scrisoarea încheindu-se astfel: „Dacă nu te supui, cum a ajuns scrisoarea asta la tine, voi ajunge şi eu. Terente“;
- faima banditului a devenit repede un brand în epocă, iar admiraţia doamnelor pentru calităţile sale fizice l-a calificat rapid pentru ca numele său să fie luat de „mărci de ciorapi de damă, pălării şi multe altele cari personifică pe marele Terente“;
- a jefuit un preot, după care l-a legat la ochi, i-a pus doi cartofi subsuoară şi i-a spus să stea nemişcat… fiindcă sunt grenade;
- unui negustor, căruia Terente i-a cerut simbria ce i se cuvenea, dar a fost refuzat, i-a băgat un morcov în fund, spunându-i că e dinamită şi că, dacă mişcă, va muri; apoi a spart casa de bani, şi-a luat simbria şi pe „răţuşca cea urâtă“ şi a fugit în Bălţi; când s-a întors după fata cea mică a negustorului, pe care o cerea soră-sa cu disperare, a aflat că negustorul făcuse infarct şi murise, iar el era căutat pentru omor şi răpire de persoane; cea mică fusese dată la pension, iar Terente avea s-o răpească mai târziu, împreună cu o colegă, pe când acestea, însoţite de doi prieteni, se plimbau cu barca prin stufărişul Brăilei;
• într-o zi, Terente s-a întâlnit cu un prieten de-al său, căruia i-a cerut alimente şi bani; acesta, crezând că relaţiile de prietenie pe care le-a avut cu banditul o să-l apere de a fi jefuit, a început să parlamenteze cu el: – „Ce dracu’, doar suntem prieteni!…“; la auzul acestor cuvinte, Terente i-a tras două perechi de palme: – „Lasă vorba! Dă-mi banii şi ce mai ai de-ale mâncării! Aici nu te cunosc. Când vom fi în sat, atunci putem sta de vorbă. Scoate banii că sunt grăbit!“; prietenul i-a dat 1.000 lei, două pâini şi brânza pe care o avea;
- cele două fete răpite de Terente, Sylvia Cernescu şi Netty Herşcovici, erau, de fapt, surori, tatăl lor fiind negustorul evreu Herşcovici, la care Terente a fost angajat; ambele fete erau la pension. Sylvia, fiind urâtă şi neavând căutare la cei 22 de ani ai săi, a fost obligată de tatăl său să se mărite cu un pretendent mult mai în vârstă; nefiind de acord, tânăra a apelat la chipeşul Terente să o scape de calvar şi să fugă amândoi în împrejurimi; îngrijorată, Netty, sora cea mica a Sylviei, în vârstă de 17 ani, şi-a manifestat şi ea dorinţa să trăiască în vizuina discretă în care se retrăseseră cei doi; între Sylvia Cernescu, una dintre cele două domnişoare răpite, şi Terente a început o frumoasă poveste de dragoste, care, însă, nu putea fi de durată, deoarece poterele erau pe urmele lor; după această întorsătură a situaţiei, tatăl fetelor a murit de inimă; zvonurile vremii avansau şi o altă variantă, şi anume că tinerele au fost sechestrate de Terente, care le-a violat timp de o săptămână şi, după ce le-a întreţinut şi oferit bijuterii scumpe, le-a eliberat;
- într-o seară, pe o străduţă dosnică, doi trecători (potrivit altei versiuni, cei doi erau evrei!) cu disponibilităţi financiare au fost somaţi de Terente să scoată tot ce aveau prin buzunare; unul dintre cei vizaţi îi datora celuilalt 2.000 de lei, o sumă apreciabilă pentru acea vreme; profitând de conjunctură, dând dovadă de spontaneitate şi de prezenţă de spirit, în acele clipe deosebit de tensionate, în faţa a două pistoale îndreptate asupra lor, datornicul i-a restituit amicului banii, făcându-l atent, totodată: „Să nu zici că nu ţi-am înapoiat suma împrumutată!…”;
- îi ajuta pe săracii locului cu bani, pe care nu i-a cerut niciodată înapoi;
- o ţărancă i-a mulţumit în ziar, fiindcă îi dăduse bani ca să nu-şi mai vândă vaca, singurul mijloc de existenţă;
- şi-a violat, de la verişoară (Sonia, 17 ani) până la preoteasă (Vazaia Terente, 36-45 ani), aproape întreg satul;
- şi-a ucis soţia cu o lovitură şi a fugit; urmărit de poliţişti şi jandarmi şi spre a se face mai repede nevăzut, Terente a socotit că odrasla sa, pe care o iubea la nebunie, îi este o piedică şi a aruncat pe copil în apă, acesta fiind înghiţit de valuri;
- la o cinste cu rachiu şi ceva de-ale mâncării, naşul lui Terente a început să facă morală finului său; banditul, iritat peste măsură de adevărurile pe care i le spusese naşul său, l-a luat la palme şi i-a spus: – „Şi tu te-ai vândut jandarmilor?“, după care l-a legat de un copac; apoi i-a luat tot ce a găsit în barcă lui şi de abia seara i-a dat drumul; la despărţire, naşul i-a spus: – „Bine, mă, câine, aşa răsplăteşti tu binele pe care ţi l’am făcut?“, dar Terente i-a răspuns: – „Ce vrei? Acum sunt bandit şi dacă ar trece şi tata şi pe el l’aş jefui!“;
- preotului din Carcaliu, Terente i-a violat nevasta şi i-a împuşcat fiul – ofiţer în Armata Română;
- unul dintre martorii unei tâlhării a lui Terente a fost arestat şi supus unui interogatoriu dur, fiind bătut, dar fără să mărturisească ceva; ulterior, s-a descoperit că martorul era… surdomut;
- se povesteşte că unui inginer de la cariera de piatră din Turcoaia, Terente i-a luat un plic cu salariile muncitorilor pietrari; întors la Turcoaia, inginerul reclamă furtul, susţinând că în plic erau peste 100.000 lei. Terente, care citea ziarele, află şi, înfuriat, trimite o scrisoare la Direcţia carierelor de piatră, afirmând că în plic au fost numai 60.000 lei; luat din scurt, inginerul a recunoscut că banditul Terente avea dreptate;
- după ce a fost rănit grav, Terente a fost capturat; lângă el a fost găsită o sticlă, pe care, în timpul fugii, banditul o pusese la rană ca să curgă sângele în ea şi să nu lase dâră şi astfel să i se piardă urma; potrivit altei versiuni, Terente a observat că dâra de sânge îl poate trăda şi, atunci, cu o putere supranaturală, reţinea sângele scurs în gură, iar restul îl înghiţea;
- fiind rănit prin împuşcare în lotca cu care încerca să fugă, Terente a sărit în apă, aproape dezbrăcat, luându-şi o singură carabină şi încingându-se cu trei brâuri, în care avea bancnotele furate de la inginerul Ţicău; a mai luat în spinare o damigeană, ca să-i servească drept colac de salvare la înot, în caz de nevoie şi, în fine, a luat şi o sticlă cu rom, de care nu se despărţea niciodată; apoi s-a înfundat în păpuriş, spre a scăpa de urmăritorii săi;
- fiind arestat, Terente a primit ordin, într-o noapte, să se plimbe în grădină şi acolo l-au împuşcat cu două gloanţe (unul în spate şi altul în picior), fiindu-i înscenată evadarea; a doua zi s-a adunat tot satul în jurul cadavrului: „Zăcea gol, cu faţa spre cer, dar fără cap“; după altă versiune, Terente nu a fost împuşcat, ci, din cauza rănii grave şi a unei puternice hemoragii, a intrat în agonie şi a murit;
- după ce a murit, nu vroia nimeni să-l îngroape, dar şi-a făcut milă un evreu şi l-a îngropat pe un grind, dar, groapa nefiind prea adâncă, sălbăticiunile l-au dezgropat şi i-au mâncat cadavrul;
- la mormântul lui Terente a fost pusă o piatră cu inscripţia: „Aci a fost îngropat banditul Terente, regele bălţilor, cari a terorizat judeţul Tulcea şi cele vecine timp de 4 ani“; potrivit altei versiuni, inscripţia suna astfel: „Aici este mort banditul Terente, cine mai face ca el, ca el să păţească!“.
[1] Cuvânt inexistent; probabil băltac, băltace (regionalism) – băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.