„Torpilorule Zmeu! Spune, unde îţi odihneşte epava? Pe tine trebuie să se clădească o tradiţie marină!“

0
632
De la stânga la dreapta: torpilorul "Năluca", bricul "Mircea" și torpilorul "Zmeul".
La data de 2 aprilie 1917, torpilorul „Smeul“ (pavilion: România, comandant: căpitan Nicolae Gonţa, 56 trb., construit în anul 1888) s-a răsturnat şi s-a scufundat pe Canalul Stari-Stambul, în urma unei puternice furtuni.
Nava plecase de la Chilia spre Ismail, având la bord materiale, corespondenţă, câţiva evacuaţi, precum şi trei ofiţeri francezi, care comandau trupele de infanterie la Sulina.
„Torpilorul „Zmeul“[1]
(…) În ajun, pasagerul rus «Lia Mara», care făcea cursa Vâlcov-Sulina, lansase svonul că un submarin german s’ar fi văzut în apropiere. Vremea începuse să se înrăutăţească, vântul întărindu-se dinspre N – E. Valurile începuseră să ia cu asalt uscatul, vârfurile lor albindu-se de multa frământare. Comandantul torpilorului, bun cunoscător al mării, a propus amânarea plecării. Ofiţerii francezi, însă, nerăbdători şi curagioşi, dar şi încăpăţânaţi, decişi a pleca în orice caz, motivând urgenţa prezentării la Ismail, precum şi căutarea submarinului, au dat să înţeleagă că Comandantul este un «fricos», marea nefiind rea şi că ei răspund de calităţile navei de construcţie franceză. Argumentele contrare nefiind cotate decât ca slăbiciune, Căpitanul Gonţa, ambiţionându-se, molă[2] parâmele şi puse pe drum.
E emoţionantă insistenţa depusă în ultimile clipe ale dislocării de ponton, de către şeful Pescăriilor de atunci, Florian, pentru a fi luat şi el la bord… Îl trăgea aţa ca să-şi îndeplinească datoria de funcţionar conştiincios, fără a şti că îndeplinea vrerile destinului.
(…) Torpilorul avansa greu contra vântului şi valurilor, cari îl învăluiau dela prova la pupa şi spălau totul pe punte. Poate, dacă ar fi spălat toate materialele cari erau bine armate pe punte, soarta îşi schimba căile.
Stropi de apă rece ca gheaţa împiedicau vederea, balansul[3] şi tangajul navei deveniseră insuportabile. Prova intra mereu în apă şi cu greu se ridica, iar elicile ieşeau afară şi se roteau cu zgomot asurzitor. Nava era ca o jucărie a valurilor.
După o navigaţie de câteva mile s’a renunţat la căutarea submarinului şi s’a ordonat înapoierea. Pe feţele celor de pe punte şi comandă se citea neliniştea şi îngrijorarea, mai ales la facerea rondoului.
În faţa valurilor ameninţătoare, Comandantul începuse involuntar să fredoneze «În mormânt viaţă…», deşi Hristos înviase, fiind prima zi de Paşti… şi nu se putea debarasa de melodia care îi sugera o tristă superstiţie. Cu vântul din pupa, torpilorul mergea mai uşor, dar era prea încărcat, pe punte cu multă lume, provizii de cărbuni şi lemne, precum şi lăzi cu diferite materiale. Când prova intra în apă, din cauza formei ei cu planuri înclinate, rămânea multă vreme în imersiune şi cârma trebuia manevrată cu precauţiune ca vasul să se redreseze.
În momentul în care trebuia să schimbe de drum ca să ia direcţia Canalului Stari-Stambul, după ce prova a fost angajată în apă, un val puternic, lateral, lovi nava, apoi altul şi, până ce Comandantul să ordone cârma şi să stopeze maşinile, torpilorul atingând apa cu catargul şi coşul, scoţând un zgomot ca un bubuit de tun, urmat de huruituri, lovituri de ciocane şi alunecări de lanţuri, s’a răsturnat cu chila în sus şi tot ce nu era legat pe punte a fost aruncat în mare…
Pe cei de sub punte, mecanicii, nu se poate şti cum i-a surprins răsturnarea vasului şi ce au făcut maşinile, cari mergeau încă, din corpurile lor, în bezna de iad şi biele rapace. O mare parte din cei de pe punte, reveniţi la suprafaţă, îngroziţi şi desnădăjduiţi se agăţau de grătare, lăzi şi lemne. Pete roşii de sânge apăreau ici şi colo de la cei loviţi, pe cari i-a înghiţit adâncul. Cei cari ştiau să înoate, ajutându-se între ei, s’au apropiat, după ce s’au desmeticit, şi s’au suit pe corpul navei, încleştându-se cu mâinile de chilă.
Comandantul cu trei ofiţeri francezi, un ofiţer de rezervă, şeful Pescăriilor Statului şi zece marinari stăteau tăcuţi, uzi şi înfricoşaţi, lipiţi ca nişte meduze de corpul rece al torpilorului, în mijlocul mării înfuriate. Din lăuntrul navei, mecanicii, fochiştii şi marinarii din cazarmă, răniţi în momentul răsturnării, înspăimântaţi de carcerele[4] din cari nu mai puteau eşi, căci tambuchiurile[5] nu se mai deschideau din cauza presiunii apei, strigau, băteau şi ciocăneau cu putere în pereţii de fier, cu pumnii, cu scaune, cu tot ce găseau la îndemână, cerând ajutor.
Cărbunii din focare, aburul şi apa fierbinte din căldare, unde se spărseseră tuburile, îi opărise pe mulţi, iar gazele îi asfixiaseră. Aburii şi fumul făceau un zgomot sinistru, iar apa, din cauza evacuării aerului, bolborosea în jurul navei. Momente de groază şi desnădejde; cei dinăuntru comunicau, ciocănind alfabetul Morse, iar cei de afară le răspundeau, ca o mângâiere, să fie liniştiţi că îi vor salva. Dar bătăile celor închişi în cea mai înspăimântătoare închisoare slăbeau încet-încet şi, după o oră, au încetat definitiv. Grozavă moarte!…
Docurile din Galați. Torpiloarele "Zmeul", "Năluca" și "Sborul", înainte de a fi modificate, când încă mai aveau două coșuri. În prim plan, vasul "Prutul", ex-Dăeni. În stânga imaginii se vede prova crucișătorului "Elisabeta".
Docurile din Galați. Torpiloarele „Smeul”, „Năluca” și „Sborul”, înainte de a fi modificate, când încă mai aveau două coșuri. În prim plan, vasul „Prutul”, ex-Dăeni. În stânga imaginii se vede prova crucișătorului „Elisabeta”.
Supravieţuitorii de pe chilă au trecut prin clipe sfâşietoare, pe cari nici o minte omenească nu le poate descrie, nici închipui. Îmbrăcămintea li se umpluse cu apă şi nimeni nu se putea elibera de şube[6] sau mantale[7], fiind frig, apa îngheţată, iar mâinile crispate fiind ocupate a menţine corpurile lipite de coca[8] navei.
Nu se discuta nimic, toţi erau disperaţi, fiecare se ruga şi căuta să se menajeze ca să-şi economisească puterea de rezistenţă. Toţi scrutau orizontul şi întrebau dacă se zăreşte uscatul sau vreo navă. Din când în când aluneca câte unul, luat de valuri, care era apoi salvat cu greu de cei cari aveau vreo cange sau vreo lopată în apropiere. Un soldat, nemaiputându-şi ţine echilibrul, având corpul şi braţele amorţite, învineţit, cu ochii holbaţi de frica morţii, fu spălat de valuri şi dus la fund. Abia mai avu timp să-şi facă semnul crucii, cu gândul la cine ştie ce colţişor de ţară sau casă părintească, sau suflet iubit.
Căpitanul francez Cariou alunecase de două ori şi fusese salvat, dar se menţinea cu greu, se descurajase şi-i amorţiseră mâinile. Avea remuşcări şi striga mereu: «Eu sunt vinovat, lăsaţi-mă să mor!».
După o oră de chin le surâse o speranţă. Un vapor rus a observat torpilorul şi pe toţi naufragiaţii, cari făceau semne disperate pentru a fi salvaţi. Dar ce nenorocire! Ruşii au luat epava drept submarin german şi… au fugit spre Sulina.
Căpitanul Cariou îşi reveni cu o încordare supraomenească şi, fixându-se bine călare pe chilă, ca valurile să nu-l deslipească, scoase din haină un pachet cu bancnote de 1.000 lei şi începu nervos să arunce bucată cu bucată banii în mare, strigând ieşit din fire: «La ce mai servesc banii? Cu ei nu poţi cumpăra totdeauna ce vrei… Acum nu mai au valoare… Na, bani, Mare, îţi plătesc răutatea şi răzbunarea!…».  
Şi rând pe rând, câţiva dintre marinarii curagioşi, buni înotători, se aruncau în mare să culeagă hârtiile, ca apoi să revină cu greu pe epavă… Omul e tot om, în orice moment, când speranţa nu-l părăseşte. S’or fi gândit în acele momente de bravură smintită la casa lor, sau la familii, sau la vreun chef de pomină, dacă vor scăpa cu viaţă? Sperau într-o minune dumnezeiască. Nu se vedeau nici ţărmuri, nici vapoare pe apă să le dea măcar o rază de salvare…
Cu un ultim efort, căpitanul francez a căutat să se mai menţină, fiind sprijinit de un soldat, dar, după câtva timp, fiind complet epuizat, un val l-a luat cu el… De-abia a pronunţat câteva cuvinte dragi, cu gândul la ţara lui, cu emoţie, şi căzu în apă, strigând: «Vive la France!»…, ducându-se apoi la fund fără a mai reveni la suprafaţă…
Căpitanul Begouin, ca vrăjit la aceste cuvinte, nemaiputând suporta grozăvia momentului, nici să mai reziste, căzu şi el luat de valuri, ca plumbul, strigând şi el: «Vive la France et la Roumanie!»…
Celălalt ofiţer francez, Căpitanul Barbin, dela pupa, alunecând, degetele fiindu-i îngheţate, adăugă în cădere: «… vive le droit!» şi valul l-a înghiţit fără nici o remuşcare…
Târziu, după câteva ore de supliciu, chin şi dureri sufleteşti ale celor cari încă tot sperau, nava se afundase aproape complet, când un remorcher grec ce venea dela Odessa şi-a dat seama că nu putea fi un submarin, fiind prea aproape de mal, la apă mică… «- Vine mântuirea noastră… Suntem salvaţi, copii, Dumnezeu este cu noi!»…
Două bărci au fost trimise în ajutorul lor. Câţiva nerăbdători s’au aruncat în apă înainte de a ajunge bărcile lângă epavă şi abia au mai putut fi găsiţi din cauză că valurile îi ascundeau vederii… Ce stupid! Să te îneci tocmai când salvarea te-a dibuit
S’au îmbarcat toţi, deşi cu mare greutate, Comandantul şi şeful Pescăriilor, care îşi ţinuse cu disperare tot timpul geanta cu el, şi zece soldaţi complet epuizaţi. Comandantul, care a fost smuls cu forţa de pe epavă, refuza să fie salvat, spunând că dorea să moară odată cu nava lui.
Dintre cei salvaţi au murit pe drum şeful Pescăriilor, Florian, cu mângâierea că şi-a salvat cel puţin geanta atât de scumpă, şi câţiva soldaţi, iar celorlalţi le-a trebuit un tratament de câteva zile ca să fie reabilitaţi, deşi mulţi au rămas cu multe metehne în viaţă.
În timp ce bărcile se depărtau, torpilorul s’a răsturnat încă o dată, cu vârfurile catargelor şi coşul în sus şi apoi s’a dus la fund, cu un gâlgâit grozav, ca un ultim suspin, valurile împreunându-se în acel loc şi păstrând un moment de acalmie şi tăcere…
Torpiloarele "Zmeul" și "Năluca".
Torpiloarele „Zmeul” și „Năluca”.
Comandantul a supravieţuit după eveniment 15 ani şi a murit de inimă, şi totuşi se mai întreabă mulţi: care ar fi cauza?…
Torpilorule Zmeu! Spune, unde îţi odihneşte epava? Ai murit în picioare şi eşti păzit de 20 de soldaţi marinari-eroi. Eşti singura navă de războiu sacrificată zeului mării şi prin tine s’a îmblânzit destinul…
Torpilor drag, pe tine trebuie să se clădească o tradiţie marină…
Când te vom găsi, te vom ridica pe vârf de stânci, să fii monumentul eroilor[9] din marină căzuţi pentru apărarea Dobrogei, ca să fii simbol de eroism întru propăşirea ţării şi expansiunea maritimă“…
Mormântul maistrului Otto Angelescu, decedat în naufragiul torpilorului "Smeul", la data de 2 aprilie 1917, mormânt aflat în cimitirul ortodox din Sulina.
Mormântul maistrului Otto Angelescu, decedat în naufragiul torpilorului „Smeul” (02 aprilie 1917), mormânt aflat în cimitirul ortodox din Sulina (foto: Gheorghe Comarzan).
În timpul acestui naufragiu şi-au pierdut viaţa, printre alţii:
Ioan Filip – soldat, Marin Grigore – soldat, Barbu Stoian – soldat, Gheorghe Iorga – soldat, Petre Niţă – soldat, Constantin Hanu – soldat, Ioan Metcu – soldat, Răducan Răducan – soldat, Marin Răcăreanu – soldat, Ştefan Târlea – soldat, Stancu Stănculescu – soldat, Nicolae Şerban – sergent, Nicolae Moroşanu – sergent, Otto Angelescu – submaistru clasa I,  cei trei ofiţeri francezi, precum şi inspectorul Florian.

[1] Alexandru Dumitrescu, Torpilorul «Zmeu»l“, în „Marea Noastră“, Anul VII, nr. 9, septembrie 1938, pag. 333 – 335.

[2] Molà – a da drumul complet unei parâme.

[3] Balans – mişcare oscilatorie a navei, care poartă denumirea de ruliu, când oscilaţiile au loc în jurul axului longitudinal, şi tangaj, când acestea se produc în jurul axului transversal; combinaţia de ruliu şi tangaj se numeşte balans în opt şi solicită puternic nava, provocând răul de mare cel mai violent.

[4] Carceră – încăpere în închisori, folosită pentru închiderea unui deţinut sub un regim aspru; încăpere (în forma şi de mărimea unui dulap) unde se închideau militarii şi elevii pedepsiţi în cazărmi şi în şcoli.

[5] Tambuchi – deschizătură în puntea unei nave, prevăzută cu un capac sau cu o construcţie asemănătoare cu o gheretă, care o protejează de intemperii şi care permite accesul în încăperile de sub punte.

[6] Şubă – haină largă şi lungă, cu guler mare, căptuşită cu blană şi purtată mai ales de bărbaţi.

[7] Manta – haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; palton de uniformă militară.

[8] Cocă – corpul navei; ansamblu format din scheletul unei nave şi din învelişul ei exterior; structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereţi periferici.

[9] În războiul pentru Unirea Românilor şi-au dat viaţa 17 ofiţeri, 7 maiştri de marină şi 353 marinari.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedent„Părăsiți nava! Vasul dumneavoastră va fi scufundat“
Articolul următorMisterioasa tragedie a familiei Skadowsky-Falz Fein la bordul yachtului „Ostara“
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here