Terente

0
85

Argument

Este Terente un subiect frivol? Aparent, da, pentru că cei mai mulţi dintre noi suntem tentaţi să judecăm  după aparenţe şi, să recunoaştem, în subiectivismul nostru, cauzat probabil de graba de a trece mai departe, că omitem nu numai detaliile, ci şi profunzimea lor.

Ne place sau nu, Terente a fost şi va rămâne un personaj din mitologia naţională, o figură, o emblemă sau un brand, un individ evadat parcă din generaţia acelor vremuri şi ajuns până în zilele noastre. Chiar dacă a fost un „erou negativ“, Terente şi-a marcat epoca, a răzbit prin timp, trece acum şi pe la noi, devine – pentru scurt timp – contemporanul nostru, şi îşi va continua drumul spre infinitul etern, hărăzit de Dumnezeu. El a depăşit graniţa dintre anonimat şi notorietate şi, accentuez, chiar dacă displace, a intrat şi va rămâne în istorie, fie chiar şi cu faptele sale reprobabile.

Ajutat nu numai de faptele personajului, ci şi de vocalele conţinute, numele lui Terente este uşor de reţinut şi de pronunţat, atât de mult încât se trece extrem de uşor de la admiraţia sau revolta faţă de grozăvia faptelor sale banditeşti la ignorarea personajului de către memoria colectivă. De aici şi până la impresia de frivolitate a subiectului nu mai rămâne decât un pas…

Cine a fost Terente?… Ce fapte a comis?… Cum a trăit?… Pe cine a iubit?… Cu cine s-a luptat?… A fost un bandit sau un haiduc?…  Cum a fost posibil?… Iată doar câteva întrebări, care incită la răspunsuri ce pot alcătui nu numai portretul individului Terente, ci şi pe cel al epocii în care el a trăit, şi-a înspăimântat şi, în acelaşi timp, şi-a încântat contemporanii prin curajul incredibil de a înfrunta autorităţile Statului.

Aflarea acestor  răspunsuri înseamnă o călătorie în Timp, o întoarcere în Trecut cu peste optzeci de ani, spre a poposi în viaţa unei lumi cu generaţii care nu mai există, dar care, iată, datorită lui Terente, ne permite(m) să-i aflăm obiceiurile, tradiţiile, hrana, îmbrăcămintea, sentimentele, faptele…

Acceptându-l pe Terente ca pe un personaj real, şi chiar este real, ne vom situa în postura privitorului care vizionează secvenţele unui film despre o lume prea puţin cunoscută nouă, cu personaje de o anumită factură, unele chiar ciudate, ce pot părea inventate dacă nu ar apărea din(tre) rândurile unor ştiri autentice de presă. Iar dacă la acestea se mai adaugă fotografii şi documente din arhive civile şi militare, îndoiala trebuie să dispară şi să facă loc convingerii că acea lume a existat, aşteptând doar să fie explorată.

Iată o provocare la care am răspuns şi, în răstimp de aproape doi ani, căutând în arhive şi parcurgând mii, zeci de mii de pagini ale unor ziare, cărţi, reviste, almanahuri,  microfilme etc., am reuşit să mă întorc în acele vremuri cărora le-a aparţinut Terente, despre care unii ştiu doar că răpea fete, alţii că era „un bandit celebru şi amorez feroce“, iar cei mai mulţi şi-l reamintesc cu nostalgie din versurile unui cântec din copilărie: „Terente şi Didina se plimbă cu maşina!“.

Astfel am poposit într-o lume aparent străină, dar în care am descoperit că oamenii de Ieri erau la fel, cu aceleaşi calităţi şi defecte, cu speranţe şi idealuri, cu (ne)împliniri, aproape până la identitate cu noi, cei de Azi, poate şi de Mâine.

Altele erau educaţia, manierele, mentalităţile, dotarea tehnică, muzica, dansul etc, dar problematica vieţii lor era ca şi în zilele noastre: munca, ierarhiile, distracţiile, furturile, preocuparea pentru politică, drogurile, apometrele, căsătoriile, divorţurile, corupţia, sinuciderile, curăţenia străzilor, incendiile, scandalurile, creşterea preţurilor, accidentele, inundaţiile, consumul  de alcool, viteza căruţelor şi maşinilor, canicula, frigul, crimele, grija zilei de mâine, salariile, tâlhăriile, lipsurile unor produse şi alimente, violurile, sentimentele etc.

Astfel am descoperit o Românie abia ieşită dintr-un Război Mondial catastrofal, cu (prea) mulţi oameni (semi)analfabeţi, săraci şi înfometaţi, predispuşi la orice (asemenea) fel de fapte atât de multe, grave şi complexe, încât bandiţii şi fărădelegile lor deveniseră un fenomen la scară naţională.

„Popasul“ în acele timpuri a fost emoţionant şi copleşitor: o lume a existat şi a devenit istorie. Desigur, la fel se va întâmpla şi cu cea în care trăim astăzi. Iată de ce am preferat ca acea lume să o redau nealterată de comentarii personale şi să o las aşa cum a fost percepută de contemporanii ei, ziarişti şi scriitori, acei oameni care au văzut, au auzit, au mirosit, au pipăit şi au simţit realul faptelor ce le-au investigat.

Am considerat că a fost de-ajuns că ei procedaseră deja la deformarea subiectivă a realităţii de atunci, prin felul cum au perceput-o, astfel încât am decis că ar fi fost prea mult să o mai fac şi eu încă o dată!

Căci, indiferent de cât timp a trecut de la „producerea faptelor“, orice imixtiune „în treburile lor“ de Ieri ar fi însemnat şi o tentativă de manipulare a opiniilor cititorilor de Azi şi de Mâine, un subiectivism forţat şi deranjant, o jignire a efortului şi talentului acelor comunicatori de istorie. În plus, în acest caz, am respectat una dintre regulile extrem de importante ale Protocolului de bază al unei Călătorii în Timp, aceea de a nu interveni în Trecut, pentru a nu afecta Viitorul!

Acestea sunt motivele pentru care prezenţa autorului în rândurile acestei cărţi-document este intenţionat discretă şi chiar îl rog pe cititor să o ignore total…

Consecvent acestor argumente, în debutul cărţii am optat pentru câteva fragmente dintr-o lucrare de referinţă a lui Grigore Antipa, despre pescuitul şi pescarii din acea vreme. În conţinutul lucrării sale, autorul reuşeşte – mai bine decât oricine – să lămurească pe cititor despre originea şi naţionalitatea pescarilor, în special a lipovenilor, căci Terente provine din această seminţie, cum se pregăteau pescarii pentru plecarea în baltă, despre colibele, bordeiele şi casele lor din baltă, despre hrana, băutura şi leacurile folosite etc, dar şi despre influenţa bălţii asupra inteligenţei, caracterului şi stării sufleteşti a pescarului din acele timpuri… Autorul acestei adevărate enciclopedii despre pescuit şi pescari a fost contemporan cu acea lume şi, ca un veritabil reporter al vremii sale, a transmis peste timp informaţii de o valoare inestimabilă şi de necontestat atât pentru autenticitatea lor, cât şi  pentru  cunoaşterea acelei epoci…

Introducerea cititorului în atmosfera epocii de acum peste optzeci de ani motivează prezentarea celor două oraşe, Brăila şi Tulcea, în care prezenţa lui Terente a fost semnalată. De data aceasta, reporteri au fost ziariştii din perioada interbelică, dar şi scriitorul Panait Istrati, inegalabili în prezentarea mahalaleor Brăilei atât din punct de vedere al vieţii economice, cât şi al celei sociale.

Insistenţa pe fenomenul prostituţiei din Brăila nu este întâmplătoare, acesta devenind, ca şi activitatea portuară şi de afaceri, emblematic pentru oraşul în care „era o atmosferă exotică, o agitaţie de bazar, o îngrămădire pestriţă de oameni şi lucruri, care, completate de veselia explozivă din taverne, cafenele, ceainării, restaurante, case de toleranţă, lăsau impresiea că totul este de vânzare, inclusiv cheiul, vapoarele din port, străzile şi oamenii, şi dădeau oraşului o strălucire de spectacol, creau impresia de prosperitate şi bunăstare“.

La fel ca Brăila, Tulcea – oraşul celor şapte coline, o Elveţie în miniatură -, situat într-o zonă deosebit de pitorească, pe care numai fluviul Dunărea o poate oferi, transmite în timp parfumul unei epoci unice şi irepetabile, în care o „privire“, ajutată doar de puţină imaginaţie, îl poate zări pe Terente, trecând parcă grăbit… spre eterrnitate…

Capitolul următor al cărţii este rezervat unor documente din Direcţiile judeţene Tulcea şi Brăila ale Arhivelor Naţionale, pentru că unele ştiri apărute în presa vremii trebuiau susţinute şi de autenticitatea unor acte emise de instituţiile Statului din acel timp…

Terente în presa vremii (1924 – 1927) este cel mai voluminos şi mai consistent capitol al cărţii, al cărui conţinut constituie povestea, dacă nu adevărată, cel puţin mai aproape de realitatea vieţii lui Terente, o aşa numită relatare „în direct“ şi „de la faţa locului“ a faptelor celebrului personaj, chiar dacă, pe alocuri, ziariştii s-au lăsat atraşi de tentaţia senzaţionalului sau de amestecarea realului cu  zvonurile şi legenda, toate sub efectul imaginaţiei autorilor.

De asemenea, se va înţelege că atenţia deosebită a presei interbelice acordată personajului Terente şi faptelor sale dovedeşte, pe de o parte, interesul enorm al opiniei publice faţă de fenomen(al)ul  bandit(esc), dar şi, pe de altă parte, preocuparea redacţiilor pentru creşterea tirajelor şi, implicit, vânzarea propriilor ziare. Un argument în acest sens, doar unul dintre multe altele, îl constituie şi prezenţa vânzătorilor ambulanţi, copii şi maturi, care, cu braţele încărcate de ziarele încă umede şi mirosind a cerneală tipografică, se răspândeau pe străzile oraşelor şi alergau ca bezmeticii, zbierând cât îi ţinea gura: – „Ediţie specială, ediţie specială! A evadat Terente! Terente, senzaţii, violenţe!“.

Publicaţiile sunt aşezate în ordinea cronologică a apariţiei lor, dar, acolo unde apar mai multe ziare cu aceeaşi dată, am găsit de cuviinţă să acord prioritate celor locale, considerând că acestea au fost „mai aproape“ de producerea faptelor şi desfăşurarea evenimentelor, fiind consemnate cu mai multă promptitudine şi acurateţe.

Acolo unde cititorul va constata că, în unele cazuri, foarte puţine, apar ştiri preluate de la un ziar la altul, ţine, desigur, mai mult de spiritul său de observaţie, decât de cel critic, şi va privi cu îngăduinţă faptul că şi în urmă cu peste optezeci de ani, ca şi în zilele noastre, se practica acest gen de piraterie de presă!…

Memoriile fostei captive Sylvia Cernescu, una dintre cele două fete răpite de Terente, cuprinse în serialul „În ghiarele lui Terente“ şi  publicate în cotidianul „Dimineaţa“, reproduc nu numai una dintre faptele care l-au făcut celebru pe bandit, ci şi un episod real şi dramatic din existenţa celor două domnişoare răpite şi sechestrate. Faptele şi evenimentele au conţinutul de bază complet, sunt garnisite pe alocuri cu destul de mult senzaţional, sunt viu colorate ca să devină atrăgătoare, au un „miros“ apetisant şi îmbietor, deci conţin toate ingredientele necesare şi întrunesc condiţiile unei reţete ideale şi de succes, care să ducă la realizarea unui „produs“ convingător şi uşor vandabil!… Subiectivismul „autoarei“, deşi, din când în când, a distorsionat realitatea, aduce totuşi date şi informaţii necunoscute până atunci, punând sub o altă lumină unele dintre întâmplări şi personaje…

„Icoane dunărene“ este o carte de călătorie de-a lungul Dunării româneşti, în care Mihai Tican-Rumano, un autor român pe nedrept uitat, face un popas chiar în satul Carcaliu al lui Terente. Aceasta se întâmpla în preajma anului 1933, când părinţii brigandului şi cei mai mulţi dintre contemporanii săi încă mai trăiau, deci au constituit surse autentice şi credibile, ale căror relatări despre personaj şi faptele sale nu pot fi puse la îndoială. În plus, autorul lucrării, ca un veritabil reporter, „transmite în direct şi de la faţa locului“ descrieri şi fotografii ale satului, ale oamenilor, ale obiceiurilor şi tradiţiilor locale, vorbeşte chiar cu părinţii lui Terente şi se opreşte în locul unde cel asasinat de jandarmi a fost înmormântat, toate aceste secvenţe alcătuind „filmul“ unui reportaj valoros, autentic şi credibil…

Trecător prin timp şi fixat deja în memoria colectivă, Terente se regăseşte în spaţii largi şi în publicaţiile după 1947, mai puţin, e adevărat, în cele din perioada comunistă şi mai mult în cele după 1990. Descătuşată din cenzura aberantă a epocii trecute, lepădându-se de falsele pudori şi de „principiile codului etic al comunistului“, dar şi ca o reacţie justificată la aviditatea opiniei publice faţă de tot ce, în trecut, era considerat interzis şi „imoral“, presa postdecembristă a fost preocupată, în majoritate, mai mult de exponatul de la I.M.L, decât de investigarea trecutului lui Terente.

Alte două capitole ale cărţii, „Terente, Regele bălţilor“ (1927) şi „Terentiada“ (1984), pun faţă în faţă nu numai doi autori, Petre Olariu şi Marius Mircu, ci şi două viziuni şi stiluri diferite asupra figurii brigandului Terente, despărţite şi cauzate de trecerea a mai mult de jumătate de secol de la producerea faptelor, fiecare text purtând amprentele lor caracteristice…

„Terente în folclor, literatură, muzică şi film“ – un capitol din care reiese situarea personajului în mentalul colectiv şi dovedeşte că, în general, rămânerea în istorie este o problemă subiectivă şi relativă, dar care ţine şi de o anume perversitate a ei! Căci, cum altfel se poate explica faptul că, dintr-un album extrem de bogat şi divers în figuri de bandiţi, de exemplu, cea mai cunoscută a fost, este şi va rămâne cea a lui Terente, deşi atât în timpul său, cât şi mai înainte şi după el, au existat multe personaje cel puţin la fel de cunoscute, care au comis fapte mult mai sonore decât Terente şi care justificau rămânerea lor în memoria colectivă, dar care, vai, au fost degrabă şi pe nedrept uitate! Aceasta pe de o parte.

Pe de altă parte, situându-ne în acelaşi context al studierii cauzelor rămânerii unor oameni în mentalul colectiv, este cel puţin ciudat faptul că ştiinţa din acea vreme era mai mult preocupată să studieze creierele unor astfel de bandiţi, pe când cele ale marilor poeţi, literaţi, artişti dramatici, sculptori, filosofi, matematicieni, muzicieni sau savanţi din oricare alt domeniu sunt lăsate să putrezească în pământ!

Desigur, în primul caz, scopul era să se descopere (!?) cauza şi să se prevină (!?) răul diabolic ce sălăşluia în această parte a sistemului nervos central, care le „comanda“ să comită fapte abominabile, dar era mai puţin sau deloc interesată de circumvoluţiile creierelor unor genii ale căror secrete, odată descoperite, ar fi putut fi utilizate „spre binele şi progresul întregii omenirii“! Este, desigur, unul dintre multele şi complexele paradoxuri ale existenţei speciei umane!

Astfel, datorită spectaculozităţii faptelor, pitorescului personajului şi mărimii falusului său, se explică de ce Terente a rămas nu numai în folclor, literatură, muzică, film, dar şi… pe rafturile unui dulap dintr-un muzeu!…

De parcă nu era îndeajuns că Terente era deja celebru în urma infracţiunilor grave ce le-a comis, dar şi pentru virilitatea sa, un document secret dat publicităţii după evenimentele din decembrie 1989 face nu numai ca personajul să fie pus într-o lumină nouă, putând fi privit astfel şi din alt unghi, ci îl consacră definitiv în istorie şi duce şi mai uşor şi mai convingător la concluzia că el a fost un om… predestinat!

Aceasta este esenţa capitolului „Terente, agent al Rusiei bolşevice în România“, ce (re)prezintă un subiect încă neexploatat îndeajuns şi o tentativă de a răspunde la întrebarea dacă Terente a fost sau nu trădător de ţară, dacă s-a pus sau nu în slujba unei puteri ostile Statului român… Desigur, dovezile şi argumentele pro- şi contra- situaţiei provin, în cea mai mare parte, tot din sfera presei interbelice…

Rămân în atenţie şi discuţie ultimele două capitole ale acestei cărţi-document, cele referitoare la Bandiţi celebri care au terorizat Dobrogea. De la Licinsky la Terente (1887 – 1927)“ şi „Banditismele din România – un fenomen naţional. Contemporanii lui Terente“, care au menirea nu numai de a prezenta şi faptele altor bandiţi mai mult sau mai puţin celebri, ci de a demonstra că banditismele au fost un fenomen la scară naţională, cel puţin în România anilor ’20…

Nu voi pune punct acestei cărţi până nu îmi voi exprima îndemnul către autorităţile competente, îndemn provenit din convingere şi respect pentru valorile şi spiritul religiei creştine, de a proceda de-îndată la înhumarea rămăşiţelor trupeşti (cel puţin) ale celui care a fost Terente, un om al Lui Dumnezeu. Este absolut scandalos să conservi capul unui om şi să-l expui… Cu ce scop? A fost „studiat“ îndeajuns timp de 82 de ani şi, se pare, nu a ajutat la nimic, căci răul tot există în şi între oameni! În plus, s-ar repara fapta infamă a profanării cu sălbăticie a unui cadavru şi se va reveni la normalitate şi respect faţă de axioma teologică: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!“.

Autorul

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentNaufragiul navelor Paris și You Xiu
Articolul următorTragedia navei „Independența”
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here