În luna noiembrie 1966 au fost finalizate lucrările la cargoul (animalier) „Sinaia“ (pavilion: România, IMO: 6609523, 15.095 tdw., 10.838 trb., 6.255 trn., lungime: 162,46 m, lăţime: 20,73 m, înălţime: 12,50 m, pescaj: 9,38 m, propulsie: motor tip 674 VT 2 BF – 160/ – „Harland & Wolff“, Belfast – Marea Britanie, turaţie: 115 rotaţii/ minut, puterea maşinii: 10.800 c.p., viteza: 16,5 Nd., motor auxilar: 3 x 450 c.p., R 8A 6 – „Mirlles“/ 2 x 500 c.p., B2 W 6 T 23 LH, constructor: noiembrie 1966, „James Laing Sons Ltd.“, Underland – Marea Britanie; a fost lansat la apă la data de 9 martie 1966).
„Flota maritimă a ţării noastre s-a îmbogăţit în ultima vreme cu noi nave moderne. Una dintre acestea, nava «Sinaia» de 14.500 tone, a acostat de curând în faţa silozurilor din portul Constanţa, de unde va pleca în prima sa cursă“.[1]
În total, din acest tip de nave au fost construite cinci unităţi.
A fost tăiat la Bombay, în octombrie 1990.
În luna decembrie 1976, cargoul „Sinaia“ (pavilion: România) a eşuat în apele Vietnamului.
În anul 1978, cargoul a fost transfomat la „Hitachi“, Innoshima – Japonia, devenind o navă specializată în transportul animalelor vii (bovine şi ovine), fără ca particularităţile tehnice principale ale navei să fie modificate.
Întrucât numărul de animale ce trebuia luat la bord nu satisfăcea condiţiile unei bune stabilităţi, s-a reconstruit dublul fund, introducându-se balast solid permanent. De asemenea, nava a fost dotată cu întreaga aparatură şi cu toate accesoriile necesare noii destinaţii. După finalizarea lucrărilor de transformare, dotări şi amenajări specifice, nava putea transporta într-un voiaj 34.000 capete ovine.
Pentru animalele cu talie mare (bovine, cabaline), nava dispunea de 104 ţarcuri (suprafaţă totală: 1.723 m²).
Pentru animalele de talie mijlocie (ovine, caprine) existau amenajate 582 ţarcuri (suprafaţă totală: 9.537 m²).
De asemenea, pe fiecare punte exista(u) 1 – 2 ţarcuri (vopsit[e] în altă culoare), pentru izolarea animalelor bolnave sau suspecte de boală.
Furajele (nutreţuri concentrate) erau depozitate într-un bunker de 2.200 tone, situat la prova. Din acest bunker furajele erau absorbite de trei sorburi către buncărele intermediare, de unde, cu nişte benzi transportatoare, erau dirijate către jgheaburile din fiecare ţarc.
Apa necesară pentru adăparea animalelor era depozitată în două tancuri (capacitate: 1.140 to.) amplasate în spatiul fostelor magazii 2 şi 4.
Consumul zilnic de apă putea fi completat cu apă de mare, distilată şi desanilizată de cele două distilatoare, care produceau până la 120 tone/ zilnic.
Ventilaţia pentru spaţiile închise ale navei era asigurată de o instalaţie formată din trombe, pentru o ventilaţie naturală, şi din electroventilatoare, pentru aspirarea şi introducerea forţată a aerului în compartimente.
Coloanele de ventilaţie străbăteau toate punţile până în compartimentele inferioare, iar aerul curat pătrundea în ţarc prin ferestrele de aerisire.
Evacuarea aerului viciat era efectuată simultan prin aceeaşi instalaţie.
Îmbarcarea animalelor începea din momentul predării cargo-planului, în care se evidenţiau specia, talia şi greutatea animalelor comunicate anterior de încărcător.
Operaţia propriu-zisă de îmbarcare se făcea pe două rampe rabatabile, pe care animalele urcau până la porţile de acces laterale, de unde erau dirijate pe culoarele de acces spre ţarcurile amenajate cu 24 ore mai înainte.
După predarea încărcăturii de animale, acelaşi personal avea sarcina curăţării şi dezinfectării navei.
Nave cu aceeaşi destinaţie: „Vatra Dornei“ şi „Piatra Neamţ“.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010, data finalizării cărții.
[1] „România liberă“, anul XXIV, nr. 6892, miercuri, 14 decembrie 1966.