Pierderea totală și definitivă a navei petrolier UNIREA a fost una dintre cele mai mari catastrofe navale din istoria navigaţiei maritime comerciale româneşti.
Supertancul „Unirea“ a fost cea de-a doua navă de mare tonaj (după „Independenţa“) din seria petrolierelor de 150.000 tdw. construite în România.
În ziua de 13 octombrie 1982, ora 09,15, în condiţii de mare liniştită şi vizibilitate foarte bună, petrolierul de 150.000 tdw. „Unirea“ (în realitate, nava avea 163.857 tdw.) s-a scufundat la circa 40 mile marine sud-sud-est de Cap Caliacra, în Marea Neagră, la o adâncime de aproximativ 1.400 metri, în urma unei explozii misterioase.
Conform documentului intitulat „RAPORT DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ asupra stabilirii împrejurărilor şi cauzelor care au condus la pierderea petrolierului românesc UNIREA (163.257 tdw), în Marea Neagră, între 13 – 15 octombrie 1982 (Dosar nr. 212/ 13.10.1982, Căpitănia Portului Constanţa), prezentat la data de 30 noiembrie 1982, comisia a concluzionat că pierderea totală şi definitivă a navei a fost cauzată de: „- explozia de origine necunoscută; – incendiul în zona exploziei; – inundarea tancurilor babord, urmată şi de inundarea tancurilor din zona centrală; – şocul puternic al exploziei din zona tancului 2 central; – frângerea navei în zona centrală; – ruperea şi desprinderea completă a navei în final; – scufundarea celor două părţi ale navei prin pierderea treptată a flotabilităţii lor; – condiţiile hidrometeorologice nefavorabile, care au îngreunat operaţiunile de salvare şi au împiedicat o cercetare cu scafandrii autonomi a părţii avariate a navei.“
Potrivit aceleiaşi comisii: „(…) cauza cea mai probabilă pare a fi următoarea: Pornind de la situaţia în care se afla nava, pregătită pentru începerea operaţiunii de degazare, este foarte probabil că, în intervalul de timp cît tancul nr. 3 central a fost deschis, în atmosfera din interiorul acestuia, în imediata apropiere a gurii de vizită, s-a format o mixtură explozivă; – iniţierea exploziei acestei mixturi a putut fi provocată de multiple cauze capabile să producă acest fenomen, dintre care cea mai probabilă o considerăm a fi descărcarea electrică apărută în urma acumulărilor electrostatice. – Explozia mixturii din tancul 3 central a avut un efect distrugător asupra corpului navei, ca urmare a poziţiei gurii de vizită plasată în extremitatea pupa babord a tancului 3 central, fapt ce explică distrugerea peretului despărţitor din babord, punînd în comunicaţie tancul 3 central cu tancul 3 babord, unde, prin deschiderea punţii şi a bordajului s-a favorizat extinderea atmosferei explozive, simultan cu izbucnirea incendiului în această zonă, amplificînd ruperea pe verticală a bordajului navei în babord.“
La operaţiunile de salvare şi asistenţă au participat atât nave româneşti, cât şi nave ale Republicii Populare Bulgaria şi ale U.R.S.S., precum şi elicoptere româneşti şi bulgăreşti.
A fost înregistrat un singur decedat (ospătara Ganţă Elena), ceilalţi membri ai echipajului fiind salvaţi de navele româneşti „Motru“ (18 marinari) şi „Tg Bujor“ (18 marinari), de un elicopter românesc, care a preluat pe trei dintre cei care au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă, şi de nava sovietică „Ianghi Iuli“, care a recuperat alţi 5 marinari.
Dintre cei 42 de supravieţuitori, marinarul Gabriel Georgescu a fost salvat ultimul, după ce a stat aproape opt ore în apele reci ale Mării Negre, fiind reperat de un elicopter bulgăresc.
Contravaloarea de asigurare a navei, de 36,6 milioane dolari, a fost integral recuperată de statul român, de la asiguratorii acesteia.
Scufundarea navei româneşti a fost considerată cea mai mare pierdere navală mondială din anul 1982 (conform „Lloyd list“).
Jurnalistul constănţean Constantin CUMPĂNĂ şi fiul acestuia, Andrei – Dorian Cumpănă, au publicat, pe 25 octombrie 2007, cartea-document „CATASTROFA NAVEI UNIREA – cel mai mare accident naval mondial din anul 1982“.
Lucrarea constituie dorinţa autorilor de a aduce în faţa opiniei publice date, informaţii, mărturii, documente şi fotografii despre una dintre cele mai mari catastrofe din istoria flotei comerciale româneşti.
Dacă despre catastrofa navei „Independenţa“, din cauza tragismului accidentului, a pierderii uriaşei nave şi, mai ales, a decesului celor 42 de marinari români, regimul comunist din acea vreme a fost nevoit să dea publicităţii un scurt comunicat despre accident, în cazul „Unirea“ nu s-a spus absolut nimic în mod oficial. În acest fel, în lipsa informaţiilor certe şi lămuritoare, din cauza cenzurii aberante din acea vreme, şi-au făcut apariţia zvonurile. Cele mai multe dintre acestea se refereau la un sabotaj, la o mînă criminală. Alte zvonuri avansau ipoteza unui accident, dar cauza acestuia, se vorbea, ar fi fost lovirea navei de o mină plutitoare.
Autorii mărturisesc, printre altele: „(…) am efectuat o amplă documentare, şi nu o anchetă. Totuşi, completând investigaţia din anul 1991, în urma obţinerii unor noi date, informaţii şi documente, a declaraţiilor unor martori, specialişti în domeniu, supravieţuitori, am avut surpriza să descoperim multe elemente, care, analizate, comparate, prelucrate, ne-au dus la alte concluzii decît cele ale expertizei efectuate la data accidentului şi cuprinsă într-un document oficial. Nu ne-am propus niciun moment să punem la îndoială profesionalismul şi buna credinţă a specialiştilor care au anchetat, au redactat şi au semnat actul oficial despre acest caz şi nici nu ne dorim ca redarea concluziilor noastre, în contradicţie cu cele oficiale, să ducă la apariţia unor polemici în acest sens. Noi credem că adevărul despre acest accident nu a fost spus în întregime sau a fost demonstrat parţial şi intenţionat deformat, metoda utilizată fiind omisiunea (…)“.
