O minte zglobie a unui individ ce pare descumpănit din cauza presiunilor la care este supusă redacția și de salariul pe care îl primește ca șef la o gazetă locală, fost organ de tristă amintire al Comitetului Județean Constanța al P.C.R., s-a apucat să mâzgălească niște elucubrații ce ar putea fi supuse unor teste psihiatrice, pentru ca, eventual, năucitul să fie trimis la tratament intensiv, fiind posibilă și o internare pe termen lung, mai ales că Palazu Mare nu este foarte departe de b-dul I. C. Brătianu.
Într-un articolaș scris „la normă”, nevalorând mai mult de 2 bani, intitulat „Tragedii, sinucideri, tâlhării. IPS Teodosie, chemat să alunge «spiritele rele»!”[1] (vezi aici), autorul, un anume Sorin Mihalache, se dă îngrijorat de „nenorocirile ce s-au abătut, în ultima vreme, asupra Constanței”, precum P.S.D.-ul în ultimii 28 de ani, lăsând impresia că numitul s-a născut ieri și, evident, nu are cum să aibă habar că accidentele, sinuciderile, incendiile, disparițiile de la domiciliu, furturile, tâlhăriile și alte fapte specifice unei comunități nu sunt nici mai multe, nici mai deosebite decât cele ce au avut loc din anul 1990 încoace.
Însă, pentru a fi la zi cu evenimentele de acest gen, ar trebui să aibă interes și timp să studieze ziarele din acele vremuri, ceea ce Mihalache nu poate face, întrucât el este preocupat de imbecilitățile pe care le semnează cu convingere și mult curaj.
Cunoscând foarte bine unul dintre „secretele” meseriei de jurnalist, și anume că hârtia poate suporta orice, Mihalache a vrut să se evidențieze în ochii speriați ai lui Teodosie sau să ajungă pe sub poala acestuia cu un articolaș demn de o gazetă de perete peceristă, în care aberațiile abundă și pe care ipochimenul le motivează ca fiind provenite de la un cititor al ziarului respectiv (menționez că, pentru alte făcături infantile, autorul este ridicat în slăvi că primește „felicitări de la cititorii săi de șase ani, clasa zero”, vezi aici)!
Trecând peste inexactitatea istorică, referitoare la formarea poporului român, afirmația ne zgândără imaginația și ne-o trimite la fenomenul năvălirilor intempestive ale popoarelor migratoare, atunci când, în „vremuri de răstriște”, așa-zișii „români” din voievodatele încă neunite de Glad, Gelu și Menumorut, știau deja că tot ce mișca în țara lor, râul, ramul, le este prieten numai lor și dușman al hoardelor năvălitoare și că iubirea de moşie e un zid, care nu se-nfiorează orișicând, orișicum și în fața orișicui.
Totuși, fiind frați cu codrii, strămoșii noștri credincioși, aflați numai în opinci, izmene și alte bulendre, săreau înspăimântați pârleazul și o luau la goană peste formele de relief ale patriei, nu înainte să tragă clopotele bisericilor și schiturilor, să otrăvească fântânile și să facă scrum bordeiele și holdele mănoase (din păcate, istoria nu consemnează ce făceau, cum se descurcau, aceiași strămoși, când reveneau la fântânile nocive, casele și miriștile lor făcute cenușă și una cu pământul).
Strâns uniți în cuget liber și simțiri duhovnicești cu preoții, pupându-le poalele largi, labele păroase și moaștele osoase, cărate de aceștia pe coclaurii din zonă, românii se vindecau de-ndată de spaima slavilor, hunilor, tătarilor și altor năvălitori (unii dintre ei au rămas pe aceste meleaguri și au devenit minoritarii de azi), dar și de spiritele rele ce bântuiau încă de pe-atunci pe plaiurile autohtone. Nu mai amintesc de faptul că așa-zișii „români” erau extrem de mulțumiți de palmele primite de la agresori, cărora, cu smerenie, le întorceau și celălalt obraz[2]!
Se poate deduce de aici că cititorul spălat pe creier este un credincios habotnic, pupător de poale preoțești și oase putrede ridicate la rang de „relicve sfinte”, pensionar, văduv, votant pesedist, consumator de Antene, RTV și Taraf TV, rău-platnic de impozite și taxe de cimitir, fost beneficiar de sacoșe cu alimente, în prezent de tichete, și jucător de table sau „pietre” în cluburile de pensionari amenajate de administrația pesedistă, umblător în genunchi și pe coate în jurul șandramalelor lui Teodosie.
Așa se explică de ce individul nu a putut (sau nu a vrut?) să observe că unii dintre preoții „Peșterii de tâlhari” și „Casei de negustori(e)” – condusă de inculpatul Teodosie zis „Mache” – sunt foarte prezenți „în spațiile publice” ale cetății Tomis, ei remarcându-se prin apucături creștin-ortodoxe, pe care, unele dintre acestea, nici decalogul nu le-a putut nominaliza: hoții, beții, trafic de etnobotanice, divorțuri, relații sexuale nefirești, bătăi, accidente rutiere, minciuni, trafic de cele sfinte, plagiate, implicări în politică etc., unii dintre aceștia fiind deja condamnați, alții sunt (încă) în libertate (protejați de mantia jenant de lungă și de largă a hoțului de fonduri europene) sau în stare de judecată.
În treacăt fie scris, mă îndoiesc că cititorul și scrisoarea sa există, dar faptul nici nu mai contează, întrucât cele cuprinse de făcătura respectivă sunt însușite integral și prostește de autorul articolului, care, adus într-o stare de excitație mentală, geme orgasmic: «Ba, mai mult, şcoala şi biserica ar trebui să facă front comun, pentru a mai domoli puţin „spiritele rele”».
Altfel spus, cele două instituții de imbecilizare a românilor, ambele aflate într-o avansată stare de degringoladă, trebuie să (re)unească mințile proștilor și să combată urgent și ferm toate duhurile malefice ce bântuie orașul și pe constănțeni, dar, atenție!, numai „puțin”.
S. Mihalache de la Constanța este un demn urmaș al dinozaurilor A. Strahilevici, C. Ismăileanu, T. Brătianu, A. Lăpușan, V. Popescu & Co. din vremea când tovarășii aceștia erau excrescențe maligne ale aceluiași canceros organ al P.C.R.
P.S. – Mă surprinde faptul că finanțatorul ziarului, permite unui neica nimeni să-i compromită banii și eforturile de a face din gazetă mai mult decât a fost.
[1] Consider că așa-numitul „articol” este nu numai o făcătură ordinară, ci chiar o jignire a profesiei de jurnalist, o sfidare a tuturor colegilor din mass-media locală și națională, care, de ani de zile, consemnează și critică faptele odioase ale inculpatului Teodosie Petrescu și ale acoliților săi.
[2] „Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5:39).