Warning: Constant DISALLOW_FILE_EDIT already defined in /home3/rezistenta/public_html/wp-config.php on line 206
Preotul Valeriu Roman a fost trimis în judecată – Rezistenta
Site icon Rezistenta

Preotul Valeriu Roman a fost trimis în judecată

Preotul Roman Valeriu în stare de comă alcoolică.

La data de 31 ianuarie 2013, ora 16.00, preotul Roman Valeriu, 48 de ani (în prezent), din Eforie Sud, căsătorit cu Luana Roman, conducea un autoturism pe bulevardul 1 Mai, dinspre strada Theodor Burada către str. Caraiman din Constanța.

În eveniment au fost implicate patru autoturisme: Ford (2), Skoda (1) şi un Audi (condus de preotul Valeriu Roman).

În momentul în care a ajuns în dreptul Centrului de Scafandri al Marinei militare, şoferul-preot a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, care circulau regulamentar, după care s-a răsturnat pe sensul său de mers. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a trei persoane (doi copii şi un adult).

Medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa au stabilit alcoolemia din sângele părintelui: 2,45 grame/ ‰ alcool pur. (https://www.youtube.com/watch?v=OttUkhi-1Cc).

Din investigațiile personale, reiese că, în ziua producerii accidentului, preotul Valeriu Roman băuse vârtos, încă de la ora 09:30 a dimineții zilei respective, atât în incinta la Universității „Ovidius“, Facultatea de Teologie, cât și la restaurantul „Chevalet“ din Constanța, după ce „colectase” circa 60 milioane lei de la studenții care susținuseră examene în ziua cu pricina. (https://www.youtube.com/watch?v=kJICSu-EuVM)

Până la producerea accidentului, preotul Valeriu Roman slujea la Biserica „Sf. Mucenic Mina“ din Parcul Tăbăcărie. După comiterea accidentului, Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului l-a suspendat pe o perioadă de trei luni atât din calitatea de preot slujitor, cât şi din funcţia de consilier cultural pe care o avea în cadrul Arhiepiscopiei.

La trecerea celor trei luni, el a fost repus pe funcţia de consilier cultural şi mutat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, parohia Adormirea I din Constanța (în spatele mall-ului Tomis), aici fiind coleg de slujbe cu preoții Mihai Jan (protoiereu), Constantin Lungu și Alexandru Manole.

De reținut faptul că această biserică din cadrul Protoieriei II Constanța, având în vedere poziția sa, este una dintre cele mai bănoase parohii din Arhiepiscopia Tomisului.

Contactat de presa locală cu privire la fapta comisă de Valeriu Roman, Antihristul Teodosie, acest monument de nesimțire și nerușinare, a declarat că „acesta s-a spovedit după ce a îndeplinit toate canoanele impuse de Biserică, aşa încât a fost repus în drepturi şi poate sluji în continuare”.

O altă informație publicată în presa din acea vreme este aceea potrivit căreia, deși suspendat de Arhiepiscopie, preotul Valeriu Roman a slujit chiar în Noaptea de Înviere la biserica „Adormirea Maicii Domnului 2“, de pe b-dul Tomis! Ca să înțelegeți ce gașcă de nelegiuiți își face veacul în „Peștera de tâlhari” și „Casa de negustorie“ din Arhiepiscopia Tomisului!

Pe data de 09 august 2016, preotul Valeriu Roman a fost trimis în judecată (dosar nr. 21264/ 212/ 09 august 2016), pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 Noul Cod Penal) alin. 1, cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal (http://portal.just.ro/212/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21200000000366166&id_inst=212).

Teodosie, antihristule, jos toiagul, odăjdiile și însemnele arhiepiscopale!

În luna iunie 2016, Arhiepiscopia Tomisului a dat publicității o listă cu preoții care „au făcut de râs Biserica și au fost caterisiți pentru păcat, adulter, curvie”, dar nu suflă un cuvințel despre ceilalți ticăloși care zac în preajma odăjdiilor „înaltului ierarh” Teodosie – rușinea B.O.R. și a ortodoxiei, printre aceștia fiind și Roman Valeriu. (http://www.ordinea.ro/cat-de-nerusinata-e-lista-rusinii-publicata-de-teodosie/).

Faptul că preoții sunt judecați și pedepsiți după cheful, interesele financiare și orgoliile prostești ale lui Teodosie antihristul este dovedit și de cazul preotului George Ciulei, care, complet nevinovat (doar pentru faptul că mergea regulamentar, pe un drum nefast – accident auto provocat de un sinucigaș) a fost suspendat și apoi depus de la slujbele sfinte de la Biserica din Cernavodă.

Teodosie, o rușine a B.O.R.

Judecata Divină nu îl va ierta pe Teodosie, netrebnicul, pentru aceste păcate grave pe care le-a comis cu frații săi într-ale duhovniciei, dar și cu credincioșii din turma al cărei păstor nu merită să fie.

Dumnezeu nu dă cu parul, dar îl va lovi cumplit pe acest Antihrist!

Priviți cu câtă nerușinare minte Teodosie, cum sfidează și își bate joc de oameni acest fariseu (https://drive.google.com/open?id=0B1VA4Dvu87tIeEZ2dkxLaUY3ams) când vorbește despre bețivul Roman Valeriu, luând apărarea acestui infractor:

„(…) a fost un episod care nu i-a aparținut, i s-a umbrit mintea de la un pahar de limonadă, și avem martori pentru aceasta, dar limonada aceea cuprindea, avea ceva necurat. De aceea el este omul pe care nu l-a văzut niciodată clătinându-se, decât atunci când cineva i-a pus gând rău! Dar Dumnezeu l-a apărat și a mers cu el și, iată, este omul integru, omul bun, care trebuie să rămână între noi! Dumnezeu i-a iertat pe tâlhari, desfrânații, pe toti ucigașii. Oare noi să nu iertăm o greșeală făcută prin altcineva, care a fost pusă pe seama unui om. De aceea vă întreb pe dumneavoastră și cred că sunteți de acord că oricine trebuie așezat unde îi este locul. (…)”.

Comentează pe Facebook