Mai întâi de toate, pentru a facilita înțelegerea faptelor și situațiilor ce vi le vom prezenta mai jos, trebuie să cunoașteți personajele implicate:
Nechita I. RUNCAN – născut la data de 23 iulie 1956, în localitatea Galații-Bistriței, jud. Bistrița-Năsăud, provenit dintr-o familie de 12 frați (numai 10 mai sunt în viață); în prezent este preot Profesor Universitar Doctor, director la Școala Doctorală de Teologie din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța (vezi aici); slujește la biserica „Sf Ioan Botezătorul“ (str. I. L. Caragiale, nr. 101) din Constanța.
Preotul Nechita Runcan nu a fost și nu este ușă de biserică, dovadă că, în timpul facultății (urmată în timpul regimului trecut), a fost repartizat disciplinar într-o parohie din județul Covasna. După decembrie 1989 a contractat a doua căsătorie, fapt ce îl face incompatibil cu morala ortodoxă și prevederile canonice. Nu abordăm (încă) celelalte păcate.
Rodica – Niculina N. RUNCAN (fostă Nedelea), născută la data de 18 octombrie 1962, în localitatea Brașov, fosta soție a lui Nechita Runcan; în prezent este plecată din țară și stabilită, împreună cu fiul său, Adrian – Radu Runcan, într-o țară europeană.
Adrian – Radu N. RUNCAN, fiul soților Rodica – Niculina și Nechita Runcan, născut la data de 17 decembrie 1986, în localitatea Brașov; în prezent este plecat din România și stabilit, împreună cu mama sa, Rodica – Niculina Runcan, într-o țară europeană.
Valerica RUNCAN, actuala soție a lui Nechita Runcan.
Cătălin N. RUNCAN, fiul (înfiat) soților Valerica și Nechita Runcan, în prezent decedat.
***
La data de 23 octombrie 1982, la Consiliul Popular al Municipiului Brașov a fost înregistrată căsătoria lui Nechita Runcan cu Rodica – Niculina Nedelea, devenită astfel Runcan. În aceeași zi a avut loc și căsătoria religioasă.
Din căsătoria acestora, la data de 17 decembrie 1986, a rezultat Adrian – Radu Runcan.
La data de 16 decembrie 1993, soții Rodica – Niculina și Nechita au divorțat. La data pronunțării divorțului, copilul rezultat din căsătoria celor doi soți avea vârsta de șapte ani, el fiind încredințat mamei sale, atenție!, fără nicio pretenție din partea acesteia în ceea ce privește plata pensiei alimentare/ de întreținere.
De reținut că între tată și fiul său nu a mai existat vreo legătură, nici măcar la nivel de vizite sau comunicare de orice fel.
În anul 2004, Rodica – Niculina Runcan și fiul său, Adrian – Radu Runcan, au părăsit România, stabilindu-se într-o țară europeană.
Porunca 10: Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.
Pentru preotul Nechita Runcan, cele 10 porunci sunt opțiuni, nu decalogul dumnezeiesc (foto: google).
La scurt timp după pronunțarea divorțului, Nechita Runcan s-a căsătorit (civil, nu și religios!) cu Valerica Runcan, împreună înfiindu-l pe Cătălin Runcan (posibil să-l fi chemat Rotaru?), acesta devenind frate vitreg cu Adrian – Radu Runcan.
În acest sens, trebuie precizat că, ce coincidență!, Nechita și Valerica au divorțat în aceeași perioadă și, imediat după divorț, și-au unit destinele, ceea ce ne poate duce cu gândul că cei doi viitori parteneri de viață întrețineau o relație amoroasă încă din timpul în care erau căsătoriți (fapt anticanonic și cu încălcarea gravă a poruncii șapte (Să nu fi desfrânat.)[1] din decalogul dumnezeiesc.
Abia în anul 2009, cu ocazia unei reveniri în țară, Adrian – Radu Runcan și-a căutat tatăl, în timp ce acesta slujea la biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Constanța.
Nechita Runcan și-a primit foarte glacial fiul, întâlnirea dintre cei doi nelămurind lipsa unuia și a altuia dintr-o relație ce ar fi trebuit să fie firească, chiar dacă tatăl și fiul s-au separat, cu atât mai mult cu cât erau cunoscute datele de contact (adrese de domiciliu, nr. de telefon) ale celor două părți.
Realitatea, însă, a fost și rămâne alta. Fiind preot și sub incidența prevederilor și sancțiunilor canonice, Nechita Runcan a evitat cât a putut ca să-i fie cunoscută existența unei căsătorii anterioare, fapt care i-ar fi compromis definitiv (prin caterisire) cariera preoțească.
Fapt remarcabil, la întâlnirea din anul 2009 dintre Nechita Runcan și fiul său din prima căsătorie, tatăl nu i-a mărturisit lui Adrian – Radu că are un frate (consagvin), respectiv Cătălin Runcan!
De menționat faptul că cei doi frați nu s-au cunoscut vreodată.
La data de 18 iulie 2013, având vârsta de 34 de ani, Cătălin Runcan a decedat (vezi aici). De reținut că, la data decesului, Cătălin Runcan nu era căsătorit, nu avea copii.
Abia în iunie 2015, Adrian – Radu Runcan a aflat că mai are un frate (mama sa a evitat să-i spună despre existența acestuia), când, lecturând ziarele pe internet, a citit că „(…) Unicul fiu al preotului constănțean Nechita Runcan a murit ieri, în timp ce încerca să curețe puțul din propria gospodărie. Nenorocirea s-a petrecut în localitatea constănțeană Movilița și, cel mai probabil, tânărul de 34 de ani a murit intoxicat.(…)“ (vezi aici).
Faptul că celui decedat i se atribuise calitate de „unic fiu al preotului Nechita Runcan“ a contrariat pe cei care cunoașteau realitatea, mai ales pe fosta soție și pe fiul lor, Adrian – Radu Runcan.
După decesul fiului lor, Cătălin Runcan, soții Nechita și Valerica Runcan au trecut la dezbaterea masei succesorale, declarându-se unici moștenitori (!!!), deci ignorându-l în mod premeditat și intenționat pe Adrian – Radu Runcan de la dezbaterea moștenirii!
Evident, fapta comisă de preotul Nechita Runcan are conotații (i)morale grave și este în contradicție flagrantă și cu porunca 10 (Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.)[2] din decalogul dumnezeiesc.
Conform Certificatului de Moștenitor nr. 157 din 14 octombrie 2013, bunurile imobile care au făcut obiectul dezbaterii masei succesorale au fost:
- Imobil S + P + 1E + M, situat pe un teren de 500 mp (Constanța).
- Imobil (în extravilanul satului Movilița), compus din 50.000 mp teren și construcțiile de la sol pe o suprafață de circa 200 mp.
- Teren (în extravilanul localității Cumpăna), în suprafață de 5.000 mp.
În declarația de avere nr. 72/ 05 iunie 2015, preotul Runcan I. Nechita, declară (pe proprie răspundere) că, împreună cu familia, deține următoarele bunuri:
- Teren (în localitatea Cumpăna), în suprafață de 5.000 mp, dobândit prin moștenire (anul 2013).
- Clădire (171 mp, Constanța), dobândită prin moștenire (anul 2013).
- Autoturism VW Polo, dobândit prin cumpărare (anul 2008).
Veniturile au fost realizate numai de Nechita Runcan, după cum urmează:
- 83.743 lei ca prof. univ. și director în cadrul Universității „Ovidius“ Constanța.
- 16.452 lei ca preot la parohia „Sf. Ioan Botezătorul“ din Constanța.
Remarcați că declarația de avere nu cuprinde terenul (50.000 mp) și construcțiile de pe acesta (200 mp)!
Situația prezentată conține toate datele ce ar putea fi utilizate într-o acțiune în instanța civilă și, posibil, în cea penală.
În ceea ce privește o eventuală plângere a lui Adrian – Radu Runcan, instanța civilă ar fi pusă în situația de a decide în privința următoarelor:
- calitatea de moștenitor legal a lui Adrian – Radu Runcan, în calitate de frate consangvin al defunctului Runcan Cătălin, împreună cu părinții acestuia.
- nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 157/ 14 octombrie 2013.
- stabilirea unor noi cote succesorale, pentru trei moștenitori.
- obligarea Biroului notarial de a emite un nou certificat de moștenitor, de data aceasta pentru trei trei moștenitori și cu noile cote succesorale.
Este foarte posibil ca, dincolo de rigurozitatea datelor acestui caz, să existe și argumente emoționale, știute individual de fiecare dintre părțile implicate, dar, luând în seamă doar concretețea celor ce reies din documente, se înțelege că la mijloc este vorba despre o fraudare a legii, aceasta constând în inducerea în eroare a notarului de către soții Nechita și Valerica Runcan (nedeclararea existenței fiului lui Nechita Runcan dintr-o căsătorie anterioară și, implicit, prejudicierea drepturilor de moștenitor ale acestuia), falsul în declarații[3] în fața notarului, uzul de fals[4] etc.
Aspectele (i)morale ale cazului le las la analiza și concluziile cititorului, dar și la conștiința soților Valerica și Nechita Runcan, de celelalte urmând să se ocupe Justiția.
[1] Prin această poruncă sunt oprite toate cugetele și dorințele necurate, toate cuvintele și faptele necuviincioase de care creștinul trebuie să se rușineze înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. De asemenea, porunca aceasta oprește toate acele lucruri și fapte care pot duce pe creștin la păcatul desfrânării, precum: îmbrăcămintea necuviincioasă, necumpătarea în mâncare și băutură, citirea cărților pornografice, jocurile și cântecele necuviincioase, beția și lenea. Tot de păcatul desfrânării ține și călcarea credinței dintre soț și soție, adică adulterul. Dragostea dintre soț și soție trebuie să se asemene în curație cu dragostea dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 21-33). Orice abatere de la această dragoste curată, fie și numai cu gândul, înseamnă o călcare a poruncii a șaptea (Matei 5, 28). Dar și până la căsătorie, creștinul trebuie să se păzească curat de orice desfrânare. Dacă unul dintre soți moare, iar cel rămas în viață nu poate să se păzească curat, atunci să se recăsătorească (I Tim. 5, 14). Desfrânarea este un păcat foarte mare, fiindcă răpește omului curația trupească și sufletească, vatămă sănătatea, întunecă mintea, împietrește inima și îndepărtează pe credincios de Dumnezeu. Pe de altă parte, ea mai îndeamnă și la alte păcate ca minciuna, furtul, omorul.
[2] Porunca a zecea oprește însușirea lucrurilor altuia, precum și pofta după ele, dorirea lor. Căci, dacă cineva dorește ceva, atunci va căuta să-și însușească ceea ce dorește. Aceasta poruncă oprește, deci, toate cugetele, dorințele și poftele necurate ale inimii, fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de fapte rele. Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim și să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naște păcatul, iar păcatul înfăptuindu-se naște moartea veșnică (Iacov 1, 15). Mântuitorul spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule“ (Matei 15, 19). Așadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a cauzelor răului, care sălășluiesc în inima omului și se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci, creștinul este dator să se curățească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin rugăciune, post și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, precum citim în Sfânta Scriptură: „Să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (II Cor. 7, 1).
[3] Art. 326 – Falsul în declaraţii, declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.