Ce sărbătoresc românii de 1 Decembrie nici nu mai contează. De ce să mai conteze o ZI NAȚIONALĂ într-o Țară în care ni se spune în fiecare zi, pe toate televiziunile și canalele mass-media, că naționalismul este periculos pentru noua orientare europeană și mondialistă.
În opinia analiștilor, politicienilor și conducătorilor actuali ai României, românii trebuie să trăiască după „orientări” dictate de mințile acestor rătăciți. Nici nu mai contează că englezii au făcut deja Brexit-ul dictat de interesul național al Marii Britanii. Nu contează nici faptul că germanii își urmăresc interesele lor economico – strategice naționale, iar francezii luptă să se mențină pe poziția lor de națiune europeană dominantă.
Analiștii români de pe toate canalele media o trag înainte cu mesajele de genul: „Dacă ei (Germania, Franța, Marea Britanie ș.a.) nu ne vor, noi îi vrem. Iar politrucii, neinstruiți și avizi de putere, le țin isonul.”
Smintiții ăștia nu au înțeles nimic din istoria recentă a României și a Europei. Înainte de interesul unei Europe unite există interesul național al marilor puteri europene, incluzând aici și Rusia. Iar marile puteri europene ne-au dovedit faptic aceste cuvinte.
Naționalismul de o zi este șmechereală politică electorală, este păcăleală de Black Friday, este bâlci ieftin, dar nicidecum Ziua Națională a României.
România nu are dreptul la demnitate nici măcar o zi pe an.
Poate că România nu a fost niciodată altfel. Dar au fost vremuri când unii români mai luptau pentru demnitatea apartenenței la un Neam dominant românesc.
În timp ce mass – media „românească“ (sic!) se lamentează contestatar în fața unui naționalism românesc inexistent, țări ca Rusia, S.U.A., Anglia, Franța, Germania își încordează mușchii naționalismului autohton. Iar românii acceptă acest fapt.
O întrebare de 100 de puncte de Ziua națională a României: „Ce este Neamul Românesc?“. Iată o întrebare la care nu pot răspunde nici măcar 100 de români, dar se fac emisiuni cretinoide despre ce spun românii în legătură cu toate bazaconiile. Or, dacă românii nu știu nici măcar de ce sunt români și nu ruși, israeliți, mongoli sau nemți, nu are rost să vorbim despre o ZI NAȚIONALĂ.
Americanii merg până acolo încât își pun steagul național și pe chiloți. O fac din mândria apartenenței la o națiune, care este cel mai mare conglomerat de neamuri diferite de pe pământ.
Rușii merg cu mândria națională până la confiscarea Ortodoxiei ca religie națională.
Evreii nu abdică nici acum de la statutul de neam ales de Dumnezeu și se impun cu această paradigmă în fața celorlalte neamuri pământene.
Numai românii trebuie să se rușineze de orice îi definește.
Românilor trebuie să le fie rușine că trăiesc pe acest pământ, spunându-li-se că nu-l merită.
Românilor trebuie să le fie rușine cu descendența lor dacică, în condițiile în care sunt neamuri mai mici ce se mândresc cu descendența lor din triburi de prădători migratori.
Românilor trebuie să le fie rușine că au participat în războaie de apărare.
Românilor trebuie să le fie rușine că au vrut să se identifice ca români în istorie.
Românilor trebuie să le fie rușine că au luptat împotriva rușilor. Dar trebuie să le fie rușine că au luptat și contra nemților.
Românilor trebuie să le fie rușine că au trecut prin comunism, de parcă ideologia comunistă a fost inventată în România, iar românii au propagat comunismul în întreaga lume.
Numai românilor trebuie să le fie rușine că s-au născut. Și nu este o victimizare falsă. Chiar așa stau lucrurile la nivel de propagandă oficială.
În campaniile electorale se trezesc niște politicieni mai șmecheri să fluture steagul naționalismului. Doar, doar, mai găsesc vreo doi fraieri care să le pună votul în urnă. Dar, ajunși la putere, aceiași politicieni, că alții nu avem, votează cu amândouă mâinile legi care să oprească din fașă orice manifestare a unui naționalism adevărat românesc. Ajunși la putere, politicienii „naționaliști“ pun jandarmii, poliția și serviciile pe bieții români, care vor să-și manifeste naționalismul lor curat, așa cum îl simt ei. Atunci, puternicii zilei sforăie sfidător fraze pompoase din care ceilalți români trebuie să înțeleagă că sunt niște proști. Numai ei, politicienii, „înțeleg“ și pot să clameze ideile naționaliste.
România se comportă – de vreo 27 de ani, bătuți pe muchie -, ca o Țară bezmetică, ca o navă abandonată pe o mare furtunoasă, fără căpitan, fără cârmă, fără pânze sau motor de propulsie. O coajă de nucă purtată de valuri oriunde și nicăieri.
Iată o definiție simplistă a neamului. „Când zicem Neamul românesc, înţelegem nu numai pe toţi românii trăind pe acelaşi teritoriu, având acelaşi trecut şi acelaşi viitor, acelaşi port, aceeaşi limbă, aceleaşi interese prezente. Când zicem Neamul românesc, înţelegem: toţi românii vii şi morţi, care au trăit de la începutul istoriei pe acest pământ şi care vor mai trăi şi în viitor.“[1]
Un neam se bazează pe patru piloni: familie, cultură, tradiţie şi credinţă.
Familia asigură perpetuarea biologică a Neamului. În familie, viitorul fiu al unui neam, primeşte educaţia de bază (cei şapte ani de acasă). În familie se exersează primele forme de păstrare a tradiţiei. Din familie, copilul preia elementele de bază ale credinţei.
Cultura are la bază educaţia care asigură civilizarea şi studiul disciplinelor care să-l formeze pe om ca membru al unei societăţi închegate. Educaţia se asigură prin şcoală. De aceea, şcoala ar trebui să fie în atenţia celor care conduc. Formele de manifestare culturală asigură armonizarea individului în cadrul Neamului dar, şi în raport cu celelalte neamuri, pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ. Cultura unui neam este bagajul informaţional cu care neamul şi-a dobândit o individualitate şi o identitate în raport cu celelalte neamuri.
Limba asigură comunicarea verbală şi scrisă a indivizilor care aparţin aceluiaşi neam.
Tradiţia unui neam presupune acumularea istorică de obiceiuri, de concepţii, de datini şi de credinţe transmise din generaţie în generaţie prin viu grai.
Tradiţiile fac parte din specificul fiecărui neam în parte.
Păstrarea tradiţiilor asigură păstrarea elementelor de identitate ale unui neam.
Credinţa este motorul unui neam. Un neam adevărat nu poate rezista în istorie şi nici nu poate merge înainte fără o credinţă în Dumnezeu. Neamul nu se poate defini decât în raport cu Dumnezeu. Nu se poate concepe ideea de neam fără Dumnezeu. Neamul nu este doar o construcţie statală de tip naţiune, neamul nu este nici o plăsmuire idolatră a omului, ci este creaţia lui Dumnezeu.
Dacă are credinţă, un neam poate rezista în istorie şi fără o organizare statală. Desigur, prin respectarea celorlalţi trei piloni prezentaţi mai înainte.
Trebuie adăugat că neamurile s-au individualizat în istorie pe un teritoriu bine definit. De aceea, pentru fiecare neam, pământul este sfânt. Pământul este locul din care şi pe care un neam îşi poate asigura vieţuirea. Știm de ce Israel este numită Ţara Sfântă. Dar fiecare român ar trebui să considere în primul rând România – Ţara Sfântă. Fiecare neam ar trebui să-şi considere propriul pământ, pe care s-a dezvoltat, ca pământ sfânt.
Deasemeni, Neamul are o istoricitate. Fiecare neam s-a definit, s-a identificat, a rezistat şi s-a perpetuat într-o perioadă foarte îndelungată de timp. Istoria unui neam este cartea de identitate a neamului. Fără istorie, neamul nu poate exista.
Două virtuţi sunt necesare unui neam: demnitatea şi onoarea. Un neam are demnitate când, conştient de ceea ce este, se defineşte în raport cu celelalte neamuri. Onoarea este mândria de a-ţi apăra valorile de neam şi de a nu te lăsa jignit pe nedrept de alte neamuri.
Istoria a determinat modificări în ceea ce privește încadrarea unui neam într-un areal geografic bine conturat. Astfel s-a ajuns la situația în care, pe un teritoriu geografic s-au amestecat mai multe neamuri. Desigur că neamul predominant este cel care dă nota, dar numai în condițiile în care coexistă pașnic cu celelate neamuri minoritare. În istorie au existat situații în care neamul predominant a încercat exterminarea neamurilor minoritare.
În mod nedrept, apartenenții la un neam minoritar au fost numiți etnici. Astfel terminologia modernă vorbește despre „etnie“ în loc de „neam“.
„Istoric vorbind, conștiința etnică premerge celei naționale ca ceva necesar însă, aceasta odată apărută, menținerea ei este o îngustare de orizont periculoasă.
Națiunea articulează toate structurile etnice într-un întreg de comuniune având un ansamblu propriu de valori de care etnia e lipsită; în scopul lor comunitar, rușii, ungurii, spaniolii, finlandezii, chinezii sunt națiuni dar macrogrupurile de ruși, de unguri, de spanioli, de finlandezi, de chinezi stabilite în alte spații comunitare sunt etnii.
Pe de o parte, naționalismul promovează idealurile naționale împrăștiate de toți membrii comunității indiferent de etniile cărora aparțin – minoritare sau majoritare – fără discriminări sub acest aspect, cerându-le tuturor să facă la fel.
Pe de altă parte, naționalismul respectă orice alt naționalism în ideea unui internaționalism consistent tocmai prin afirmarea drepturilor națiunilor la suveranitate și independență.
Naționalismul (autentic – n.n.) este, prin natura lucrurilor, antietnicist, antișovin, pacifist, antimondialist. Conflictul dintre etnii, în cadrul unei națiuni, ca și conflictul dintre națiuni de o natură politicianistă, este alimentat de interese partizane, de orbiri ideologice, de state cu ambiții expansioniste, imperialiste, totalitare, de grupuri suprastatale oculte; partidele politice etnice sunt profund nedemocratice indiferent dacă exprimă o etnie majoritară sau minoritară.”[2]
În primul rând este de remarcat că nici un analist sau istoric contemporan nu a definit termenii de bază ai naționalismului: neamul și națiunea. Nici măcar Biserica nu s-a preocupat de aceste aspecte.
Statutul B.O.R. (http://patriarhia.ro/statutul-bor-1400.html) prevede bombastic la art. 5 al. (2) că „Biserica Ortodoxă Română este națională și majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiției, numărului de credincioși și contribuþiei sale deosebite la viața și cultura poporului român. Biserica Ortodoxã Română este Biserica neamului românesc.“
Ce este națiunea? Ce este neamul? De ce B.O.R. se autointitulează și „națională“ și „a neamului românesc“? Nimeni nu știe și nici nu se preocupă să afle.
Mai nou, agenția de știri „Basilica” a Patriarhiei nu mai numește „Catedrala Mântuirii Neamului“ (Care neam? Sârbesc, bulgar, rus, germanic?), ci „Catedrala Națională”. (http://basilica.ro/tag/catedrala-nationala/). O schimbă și ei din mers, doar ca să dea bine la populație. Nimic mai mult.
Și pentru a nu rămâne nici noi doar niște farisei, ca cei invocați anterior, vă prezentăm care este definiția conceptelor de neam și națiune.
Termenul de neam este folosit frecvent în Sfânta Scriptură atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament.
Scripturistic, neamul israelit se revendică a fi un neam ales al Lui Dumnezeu. Dealtfel Dumnezeul, care a creat toate neamurile pământului, este adjudecat ca fiind numai Dumnezeul lui Israel.
Iată câteva date recente privind națiunea română.
Pierderile umane ale României în Primul război mondial au fost de 985.000 de oameni, dintre care 335.000 militari morți sau dispăruți și peste 650.000 de civili, și 75.491 invalizi de război, potrivit prof. univ. dr. Nicolae Ciobanu. (http://www.once.ro/sesiuni/sesiune_2007/3_Pierderi.pdf).
Pierderile României în cel de-Al Doilea război mondial sunt estimate la peste 800.000 de oameni (atât civili cât și military). Totalul militarilor români dispăruți și prizonieri este de 367.976, dintre care 309.533 în Rusia. Din Rusia comunistă s-au mai întors acasă doar 80.000 de prizonieri români.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Prizonierii_de_r%C4%83zboi_rom%C3%A2ni_%C3%AEn_Uniunea_Sovietic%C4%83 și https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/23/bilantul-cutremurator-al-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-1939-1945/).
România a dus un al treilea război cu regimul comunist venit din Rusia. Pe lângă pierderile teritoriale, comuniștii ruși au instalat în România de după Al Doilea război mondial un regim ucigaș de teroare, care a cauzat importante pierderi de vieți omenești.
Rusia este datoare României cu 50.762 kilometri pătrați ai Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herței.
Rusia este datoare României cu peste 32 de miliarde de dolari, în monedă actuală, luați ca datorie de război în perioada de ocupație rusească din anii 1944 – 1958.
Rusia este datoare României cu milioane de români răpiți și uciși.
Președinții României și holocaustul roșu din România
Potrivit autorului Florin Mătrescu, instaurarea comunismului – „Holocaustul Roșu“ din România – înseamnă 180.000 de prizonieri români în Rusia Sovietică, 500.000 de români uciși în lagăre de muncă și închisorile comuniste, 200.000 de români uciși în timpul colectivizării forțate, 10.000 de români din mișcările de rezistență din munți, 1.500.000 de români pierduți prin cedarea teritoriilor către Rusia comunistă[3].
Ce au făcut președinții României de după 1989? Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Johannis au mers la Muzeul Holocaustului de la Washington și la cel din Israel și au depus coroane de flori, scriindu-și impresiile în cărți de onoare. Corect politic și educative, pentru respectarea memoriei dramei neamului evreiesc. Dar nici unul dintre cei patru președinți post-decembriști, nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu, nici Johannis nu a depus o coroană de flori în vreunul din lagărele sau temnițele comuniste din România!
Acești patru conducători ai României nu au vizitat nici măcar Temnița de la Sighet, că la Aiud oricum nu au curaj să meargă, pentru că acolo au suferit zeci de mii de „criminali“ legionari români. – (http://www.zf.ro/politica/ion-iliescu-a-fost-primit-la-pentagon-sub-steagul-moscovei-2970855), – (http://www.ziua.ro/display.php?data=1998-07-20&id=10908), – (http://adevarul.ro/news/societate/presedintele-basescu-plans-la-muzeul-holocaustului-din-washington-1_50acdfea7c42d5a6638b0354/index.html), – (http://www.evz.ro/corespondenta-din-sua-iohannis-a-vizitat-muzeul-holocaustului.html), – (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20906976-iohannis-vrea-infiintarea-unui-muzeu-evreilor-holocaustului-transformarea-romaniei-intr-centru-regional-ceea-priveste-asumarea-trecutului.htm).
Ni se povestește că odată, nu se știe când, în România se va construi un muzeu al comunismului. (http://www.mediafax.ro/social/iohannis-voi-pleda-pentru-un-muzeu-al-comunismului-nu-mai-putem-ignora-lectiile-trecutului-13725047).
Un Stat în care naționaliștii sunt vânați și marginalizați, inclusiv prin legi anticonstituționale, nu merită să fie Țară.
Și nici nu este România o Țară!
România a devenit cârpa de șters a națiunilor care știu ce vor.
Neamul Românesc a devenit doar o frază lipsită de conținut.
Poftă bună la mâncat sarmale și fasole cu ciolan de Ziua Rușinii Naționale!
Vasilică Militaru,
președintele Asociației „Neamul Românesc“
[1] „Credința Neamului Românesc“, Editura „Vicovia“, Bacău, 2010, autori Vasilică Militaru și Luminița Militaru, pag. 259.
[2] „Neam fără noroc sau Blestemul lui Zamolxe“, Editura „Vicovia“, Bacău, 2008, autor Alexander E. Ronnett, pp.206-207.
[3] „Holocaustul Roșu – Addenda“, Florin Mătrescu, Editura „Irecson“, București, 2008, pag. 27.