1854 – a fost construită nava (cu zbaturi) de pasageri „Tudor Vladimirescu“, ex-„Croaţia“[1], ex-„Sarmisegetuza“, ex-„Grigore Manu“ (pavilion: România[2], armator: N.F.R., port de înregistrare: Galaţi, corp din oţel, punte din lemn, 342 to., lungime: 59,44 m, lăţime: 7,50 m, lăţimea cu tamburii zbaturilor: 20,00 m, înălţime: 2,90 m, pescaj maxim: 1,70 m, propulsie: motor cu aburi cu dublă expansiune, 2 cilindri, puterea maşinii: 604 c.p., viteza: 18,5 km/ h, încărcătura maximă: 84 to., pasageri: 600 persoane şi 15 to. mărfuri, combustibil: păcură, capacitatea depozitului de combustibil: 55 to., consum: 500 kg/ h, constructor: 1854, DGT Óbudai Hajógyára, Budapest/ Óbuda – Ungaria).
Proiectul navei a aparţinut englezului S. Geafer, asistat de C. Lita, I. Galla şi E. Boschitz.
În anul 1854, nava, având numele „Croaţia“, a intrat în serviciul Companiei Austriece de Navigaţie cu Aburi pe Dunăre – D.D.S.G.
În anul 1874 a fost refăcută la DGT Óbudai (Budapesta).
În anul 1923 a primit numele „Grigore Manu“[4].
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a staţionat cea mai mare parte din timp la Turnu Severin şi Calafat, îndeplinind misiuni de remorcaj şi transport de trupe.
În anul 1954 a intrat în Şantierul Naval Orşova[5], unde a fost refăcută şi modernizată. Au fost păstrate numai carena, motoarele şi zbaturile.
În 1957, după a doua reparaţie capitală, nava a fost botezată cu numele „Tudor Vladimirescu“, devenind unul dintre cele mai frumoase pasagere ale Companiei de turism pe Dunăre. Modificările esenţiale aduse navei au mărit capacitatea acesteia de transport pe punte şi în saloane, ajungând la o capacitate de 250 de pasageri/ cursă, iar sălile de restaurant de la pupa şi prova asigurau servitul mesei pentru 170 de turişti/ serie. De asemenea, nava mai dispunea de 26 de locuri în cabine.
În perioada 1965-1981, pasagerul „Tudor Vladimirescu“ a parcurs circa 200.000 km, transportând aproximativ 240.000 călători.
A trecut prin mai multe perioade de criză, când trimiterea ei la tăiat era o chestiune de zile, dar aceasta nu s-a întâmplat până în prezent.
În anul 1981 a fost retrasă din circuitul turistic şi a funcţionat, un timp, ca sediu al Comandamentului „Navrom“ Galaţi.
În anul 1989 se afla la dispoziţia Casei Pionierilor din Orşova, care organiza vizite la bord pentru copii.
În anul 1990 a funcţionat ca restaurant-plutitor de lux la Tulcea, pe Dunăre.
În anul 1993 i s-a refăcut chila la Şantierul Naval Turnu Severin.
Între septembrie 2002 şi august 2003, nava a fost reconstruită atât la Şantierul Naval „Damen“[6] Galaţi, cât şi la Şantierul Naval „Aker“[7] din Brăila. A fost păstrat sistemul de propulsie cu zbaturi acţionate de forţa aburului, pentru pasageri fiind spectaculos să urmărească prin pereţii de sticlă funcţionarea cilindrilor verticali cu dublă expansiune, consideraţi de specialişti o adevărată bijuterie a tehnicii. Sistemul a fost păstrat pentru că funcţionează perfect, singura modificare fiind înlocuirea păcurii (folosită la funcţionarea caldarinelor) cu motorină, pentru eliminarea fumului şi gazelor evacuate pe coş. De asemenea, nava dispune de două saloane, baruri de interior şi de punte, putând lua la bord 100 de pasageri. Modificările au fost efectuate fără a fi păstrat stilul de epocă.
A fost în serviciu timp de aproape un secol, efectuând transporturi de pasageri pe Dunăre, şi este considerată cea mai veche navă cu aburi cu zbaturi din lume, fiind şi acum în funcţiune.
În prezent, nava este folosită în mod special ca navă de protocol pentru întâlnirile de nivel local şi guvernamental şi efectuează curse între Galaţi şi Brăila.
Desigur, circulă încă legende şi marinarii povestesc în continuare despre „americanul bogat“, care i-a mituit pe unii dintre directori pentru a cumpăra nava şi a o lua din ţară. Totuşi, aceasta este povestea comună şi „Tudor Vladimirescu“ va sta acasă în următoarele generaţii.
Cazul navei „Tudor Vladimirescu“ este un exemplu în ceea ce priveşte reamenajarea unor nave, fără a se ţine seama de aspectul original, dar care, totuşi, chiar dacă nu au fost clasate în categoria TEZAUR, întrunesc criteriile unui valoros obiect de patrimoniu.
[1] Nume primit în anul 1854.
[2] Pavilionul românesc a fost arborat începând cu anul 1919, când pasagerul a fost preluat de N.F.R. şi a primit numele „Sarmisegetuza“.
[3] În contul despăgubirilor de război de la Austro-Ungaria.
[4] Grigore Manu (1843-1903) – văr cu George Manu (general şi om de Stat); şi-a făcut studiile în ţară mai mult ca autodidact; bun cunoscător al istoriei ţării, mai ales al documentelor de familii, Grigore Manu a devenit administratorul Domeniilor sub Lascăr Catargiu (de la 1871-1876) – director general al Regiei Monopolurilor Statului (1886-1896), în cadrul căreia a avut un rol deosebit în crearea flotei comerciale fluvial şi maritime româneşti; alături de alte personalităţi (Nicolae Iorga, Ion Coandă, P.S. Aurelian) a militat pentru dezvoltarea flotei comerciale şi apărarea intereselor comerţului maritim românesc; este considerat fondatorul Navigaţiei Fluviale Române – N.F.R. (1890) şi al Serviciului Maritim Român – S.M.R. (1895).
[5] Vei Anexa 12 – Nave construite în Şantierul Naval Orşova (în perioada 1992 – 2009).
[6] Istoria Şantierului naval „Damen“ Galaţi datează din martie 1893, când inginerul Gheorghe Fernic, care şi-a dat seama de poziţia strategică a Galaţiului, sub aspect economic, a înfiinţat la Galaţi, în asociere cu T. Guiller şi J. Poujoliet, primele ateliere de reparaţii navale, cu denumirea „Uzinele de construcţii mecanice şi turnătorie de fier şi bronz «G. Fernic et Comp.»“, transformate ulterior în Şantierul Naval „Gh. Fernic“ şi, după 1948, în Şantierul Naval Galaţi; „Damen“ este o companie olandeză de construcţii navale, fondată în anul 1927 de Jan Marinus Damen.
[7] Fostul Şantier Naval Brăila, în prezent deţinut majoritar de grupul norvegian „Aker Yards“, constructor de nave maritime şi fluviale de marfă şi călători.