În ziua de 20 aprilie 1943, nava mixtă „Suceava“, ex-„Albert Vögler“ (pavilion: România, IMO: 5606055, indicativ: YPST, comandant: Gheorghe Arnold Beller, secund: Petre Dumitrescu, şef echipaj: Constantin Oprişan, armator: S.M.R., 5.708 trb., echipaj: 50 membri, construită în anul 1923, achiziţionată la 7 aprilie 1933) a fost torpilată de submarinul S-33[1], clasa Stalinec, seria IX-bis (pavilion: Rusia, IMO: 6111415, comandant: Alexeev[2], 1.090 to., 837 trb., lungime: 77,70 m, lăţime: 6,40 m, constructor: 18 decembrie 1940, „Andre Marti“, Nikolaev South – Rusia; a fost lansat la apă la data de 30 mai 1939; data punerii chilei: 16 noiembrie 1937) şi s-a scufundat la aproximativ 50 Mm Sud – Vest de Capul Tarkan (Crimeea), în punctul de coordonate latitudine 44° 52’ Nord şi longitudine 30° 22’ Est.
Nava „Suceava“ plecase în după-amiaza zilei de 19 aprilie din portul Sevastopol spre Constanţa, încărcată cu 420 butoaie goale de benzină, fiind escortată de distrugătorul „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930) şi R-boot-urile[3] nr. 163, 164 şi RB7, două vedete şi un bac[4] german.
Convoiul a fost interceptat de submarinul sovietic în timp ce se îndrepta de la Capul Tarkan către intrarea de Sud a barajului de mine Constanţa (CS 1).
La ora 01:30 a nopţii de 19/ 20 aprilie, în condiţii de vizibilitate bună (lună plină şi hulă uşoară, ridicată de un vânt de forţa 2), submarinul sovietic a lansat trei torpile de la suprafaţă, de la distanţa de 12 cabluri (aproximativ 2.200 metri).
Prima torpilă a lovit nava în babord, între magaziile 1 şi 2. După câteva secunde, a doua torpilă a lovit nava în dreptul magaziei nr. 3 şi, după alte câteva secunde, a treia torpilă a avut locul de impact în zona compartimentului căldărilor, care a sărit în aer din cauza butoaielor goale de benzină.
Deflagraţia formidabilă a primei torpile a făcut ca prova navei să zvâcnească în sus, în timp ce bocaporţii şi bigile magaziilor au sărit în aer.
Căpitanul Gheorghe A. Beller (41 ani, din Roman), aflat chiar în zona de impact, a fost pulverizat pur şi simplu de explozie, dispărând pentru totdeauna, iar Petre C. Dumitrescu – secund (39 ani, din Constanţa), s-a prăbuşit mort pe loc.
„Suceava“ s-a aprovat şi s-a înclinat rapid către tribord şi prova, după care, în maxim 5 minute, cargoul s-a scufundat complet, cu prova în jos şi elicea în aer. Totul s-a petrecut extrem de repede, astfel că nu a fost timp pentru lansarea vreunei bărci de salvare. Bărcile din tribord fuseseră spulberate de explozii, iar cele din babord nu se mai puteau lansa din cauza înclinaţiei navei, care ajunsese la 40°.
De asemenea, scările de la comanda navei au fost smulse şi aruncate de explozii, motiv pentru care ofiţerul maritim II George I. Dinu (30 ani, din Galaţi) a sărit de pe punte direct în apă şi nu a mai fost găsit.
Mulţi alţi marinari de la bord au sărit în apă, înspăimântaţi de posibilitatea ca vârtejul provocat de scufundarea navei să-i prindă şi să-i tragă în adâncuri.
Salvarea supravieţuitorilor de către şalupele germane a fost mult îngreunată de păcura scursă în jurul apei şi de exploziile butoaielor de benzină. Din cauza existenţei atâtor oameni în apa mării, s-a renunţat la grenadarea submarinului ucigaş.
Şalupele germane au salvat 38 de marinari români, pe care i-a transportat la Constanţa.
În drum spre portul românesc, au decedat Constantin I. Oprişan – şef de echipaj, 41 ani, din Constanţa, Ioan C. Borcea – fochist, 37 ani, din Bistriţa.
Au mai murit : Toma Juţu Rusian (46 ani, din Buzău) – şef mecanic, Gheorghe Şt. Rotundu (37 ani, din Galaţi) – radiotelegrafist, Mihai L. Aculov (33 ani, din Mahmudia) – ajutor mecanic, Nicolae M. Berbecea (31 ani, din Aninoasa-Gorj) – ajutor mecanic, Constantin I. Sârbu (39 ani, din Jiana Mare-Mehedinţi) – timonier, Adrian L. Malacov (41 ani, din Cioreşti) – fochist, Petre Gh. Constandache (35 ani, din Tulcea) – fochist, Marian N. Ilie (36 ani, din Chiuruleasa-Alba) – fochist, Simion I. Răşinaru (46 ani, din Sebeşul Alb-Alba) – brutar.
În total, au murit sau au fost daţi dispăruţi 26 de marinari, dintre cei 92 de oameni de la bord. Printre aceştia s-au aflat şi comandorul Federsen, şeful Serviciului german de Transport maritim („Seetransportstelle Schwartzmeer“), un timonier de la M.L.K., şase germani de la antiaeriană şi şase germani pasageri.
După sosirea în portul Constanţa, supravieţuitorii au dat declaraţii[5]:
Niculae Vâlsan, stagiar, ofiţer III, singurul supravieţuitor din personalul ofiţeresc al navei – „(…) În ziua de 19 Aprilie 1943, la orele 12, am plecat din Sevastopol cu destinaţia Constanţa. Încărcătura vasului consta din circa 420 tone butoae de benzină goale, încărcate la calele[6] No. 2 şi 3. Eram escortaţi de distrugătorul «Regina Maria» şi trei şalupe rapide germane.
Până la orele 01.20 din 20 aprilie a.c., călătoria a decurs în mod normal. Timpul foarte frumos, lună plină şi vânt slab din direcţia Sud – Sud – Vest, marea aproape calmă. Drumul la compas era Vest.
Toate dispoziţiunile în legătură cu schimbările de drum le primeam de la distrugătorul «Regina Maria», care comanda întregul convoi.
Către orele 01.20 din 20 aprilie 1943, aflându-mă pe comandă, am văzut siajul[7] unei torpile venind din tribord.
N’am avut timp să deschid gura pentru a striga şi a urmat o explozie între magaziile 1 şi 2. Domnul Comandant Beller se găsea pe comandă, în tribord. L’am auzit strigând «Măi, vine o torpilă!».
Imediat apoi s’a produs o altă explozie la cala No. 3. A treia explozie a fost în tancul No. 3 de păcură din tribord. Apa năvălind cu violenţă, vasul a început să se încline spre tribord, apoi s’a aprovat în mod vertiginos şi în aproximativ două minute intrase complect în apă până la cala No. 3, care până atunci ardea din cauza gazelor emanate din butoaele de benzină goale.
Lansarea bărcilor a fost imposibilă din cauza aprovării[8] vasului, precum şi a vitezei cu care se scufunda.
Salvarea oamenilor a fost foarte mult îngreunată din cauza păcurei ce se răspândise în jurul vasului, precum şi a butoaeleor de benzină ce săreau din calele No. 2 şi 3, astfel că nu se puteau distinge oamenii dintre butoae şi sfărâmături.
Şalupele germane au procedat excepţional de bine la lansarea bărcilor pneumatice, culegând oamenii din apă şi dându-le primele ajutoare în modul cel mai camaraderesc.
Odată cu vasul a dispărut Cassa de regie, precum şi toate actele vasului, condica de indemnizaţie de străinătate etc.
În urmă am fost aduşi la Constanţa de şalupele ce ne escortau, sosind în port la ora 11.30. (…)“.
Vasile Nedelcu, 29 ani, din Plătăneşti, Ialomiţa – „(…) Când am fost loviţi de prima torpilă am fost trântit pe punte, dar m’am ridicat imediat. După câteva secunde a venit a doua torpilă, a cărei explozie a fost mai puternică. Am alergat spre barca de salvare, barca No. 4, dar, din cauză că vasul se canarisea spre tribord, nu am putut da barca la apă. Vasul se afunda cu prova-tribord cât se poate de repede, aşa că nu mi-a rămas decât să sar în mare.
În timp ce înotam, am văzut pe timonierul Sârbu Constantin, care se ţinea de un butoi gol şi pe care l-am întrebat dacă mai poate rezista, deoarece eu ştiam că nu ştie să înoate. Timonierul Sârbu Constantin abia mi-a răspuns că nu mai poate. Eu i-am împins o scândură şi i-am strigat să se ţină de ea, dar nu am primit nici un răspuns. Crezând că este în dosul butoiului, am înotat într-acolo, dar nu l-am mai văzut.
Văzând că nu mi-am găsit camaradul, am înotat spre vedeta germană, unde am fost ridicat la bord şi am fost adus în portul Constanţa la 20 aprilie 1943, ora 11.00. (…)“.
Mihail Rebrov, 30 ani, domiciliat în Constanţa – „(…) În timp ce eram de serviciu pe puntea bărcilor, la ora 01.20, în ziua de 20 aprilie 1943 vasul a fost lovit de o torpilă, lansată de un submarin inamic, între magaziile 1 şi 2 tribord. În timp ce fugeam spre barca Nr. 4 babord, am auzit pe Domnul Comandant că strigă «Vine a doua torpilă!», şi după câteva secunde am fost loviţi de a doua torpilă, tot în tribord, magazia Nr. 3.
În timp ce eu fugeam spre barcă, am întâlnit pe brutarul vasului, anume pe Râşinaru Simion, care venea dela cabine pe puntea bărcilor şi care mi-a spus: «Mişule, nu mai pot!». Eu am insistat ca să meargă cu mine, dar el nu mai putea fiind rănit, căci îi curgea sânge din cap.
Am lăsat pe brutarul Râşinaru Simion pe punte şi, din cauză că vasul se scufunda cu repeziciune, am vrut să dau barca la apă, dar, din cauză că vasul se canarisese aşa de repede, nu am putut da barca şi am sărit în mare.
Înainte de a sări în mare am văzut pe şeful mecanic Juţu, care mi-a spus să dau barca la apă, dar nu s-a putut, aşa că nu mai ştiu ce a făcut şeful mecanic.
Am văzut pe radiotelegrafistul Rotundu plin de sânge, care mi-a spus că nu mai poate. Eu, văzând că vasul se scufunda repede, şi cum Domnul Rotundu ar fi rămas la bord, l-am luat de mijloc şi am sărit în mare amândoi.
Am găsit un butoi gol, pe care l-am folosit drept plută. Eu îl ţineam de mână pe Dl. Rotundu şi vroiam să-l salvez, deoarece el nu mai avea putere să se ţină singur, dar, din cauză că eram plin de păcură pe mâini, mi-a alunecat din mână şi l’am văzut cum s’a dus la fund. Am strigat după el şi am aşteptat să iasă, dar în zadar. După aceasta am lăsat butoiul şi am înotat până la alt butoi, de care se mai ţineau doi nemţi, din care pe unul l-am recunoscut ca fiind dela bucătărie.
În timp ce aşteptam să fim salvaţi de vedetele germane, am auzit strigând «Eu sunt şeful mecanic, salvaţi-mă!», dar pe urmă nu s’a mai auzit nimic.
Am fost ridicaţi la bordul vedetelor germane şi aduşi în portul Constanţa la 20 aprilie 1943, ora 11.00. (…)“.
Trofin Vaghin, 30 ani, domiciliat în Constanţa – „(…) În seara zilei de 20 aprilie 1943, ora 01.20, în timp ce mă aflam pe puntea imperială, în dreptul bărcii Nr. 1 tribord, am fost torpilaţi de un submarin inamic, iar după câteva secunde am căpătat o a doua torpilă.
La explozia făcută de torpila a doua, Domnul Căpitan Dumitrescu Petre, care se găsea tot pe puntea imperială, în dreptul cabinelor de clasa I, nu l-am mai văzut după această explozie.
Eu am sărit în mare, unde am găsit o barcă răsturnată cu fundul în sus şi m’am apucat de ea. Tot de barcă se ţinea şi Domnul Ofiţer Dinu Gheorghe şi încă o persoană, pe care nu am recunsocut-o.
După câteva minute, barca fiind legată de vas cu o barbetă[9] lungă, barbetă pe care noi am văzut-o, barca a fost trasă la fund de vas. Am apucat o plută spartă şi, cu Domnul Ofiţer de piept, căci el nu putea singur, am stat aşa mai multe minute sau poate chiar o oră. La un moment dat a venit un val de butoaie goale, pe care eu le-am parat dându-mă cu capul la fund. Când am scos capul afară am văzut cum butoaiele loviseră pe Domnul Ofiţer Dinu Gheorghe, care s’a dus la fund. Dl. Ofiţer Dinu Gheorghe nu a mai apărut la suprafaţă.
În acel moment am văzut o vedetă germană, care se îndrepta spre locul unde mă aflam. Am dat drumul plutei şi am început să înot spre vedetă. Înainte de a mă apropia de vedetă am pus mâna pe un corp care plutea şi, văzând că este un cadavru, fără să-l pot recunoaşte, fiind întuneric şi marea plină de păcură, i-am dat drumul şi m’am apropiat de şalupă, care m’a luat la bord. Nu am mai văzut cadavrul pe care îl întâlnisem pe mare.
Cu această vedetă rapidă am ajuns la Constanţa, tot la 20 aprilie curent, către orele 11.30. (…)“.
Pompiliu Pănescu, radiotelegrafist: „(…) La ora 01.20 eram în cabină şi vroiam să-mi aprind o ţigară, când prima torpilă a lovit la tribord. După trei secunde a urmat a doua torpilă, iar după patru secunde a urmat a treia torpilă.
Am aşteptat să cadă toate sfărâmăturile, apoi am eşit afară. Vasul era aprovat şi canarisit la tribord. Barca No. 3, de care aparţineam, era scoasă din palancuri[10] şi trântită pe punte, după grui[11].
Am trecut în babord pe puntea bărcilor, unde oamenii se strângeau. Am încercat să opresc oamenii a se da jos de pe vapor, însă era târziu, deoarece apa trecuse de comandă în sus.
Magazia No. 3 era aprinsă, iar pe spiraiele maşinei şi coş eşeau flăcări şi aburi. Apa a năvălit foarte repede şi No. 3 s’a înecat.
Am văzut pe şeful mecanic şi radiotelegrafistul al doilea eşind din telegrafie. Ajutor neputându-le da, le-am strigat să se apuce de butoaie, apoi am ajutat pe timonierul Popa Ion să iasă dintre copastie[12] şi gruiul bărcii.
Am stat pe vapor până apa m’a ridicat, astfel că am fost nevoit să înot cu susnumitul timonier agăţat de mine.
De la catargul din pupa s’a aruncat un om în apă, pe care nu l’am recunsocut, însă cari n’a mai eşit la suprafaţă.
Am înotat până am găsit barca No. 3, plutind pe mare, şi de care era agăţat marinarul Antica Anton.
Vasul s’a scufundat foarte repede, iar eu am fost pescuit de o barcă de cauciuc, aparţinând unei şalupe rapide.
Când m’am trezit din leşin, în şalupă, lângă mine, l’am recunoscut pe nostromul Oprişan Constantin, mort. (…)“.
[1] http://uboat.net/allies/warships/ship/5105.html
[2] Ulterior, a fost declarat „Erou al Uniunii Sovietice“.
[3] R-boot – navă de siguranţă antiaeriană, antisubmarină şi dragaj de mine.
[4] Bac – ambarcaţiune cu sau fără propulsie proprie, folosită pe fluvii sau în porturi, pentru trecerea oamenilor, vehiculelor sau diferitelor materiale de pe un mal pe altul; pod umblător.
[5] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 3/ 1938-1943, filele: 11 – 41.
[6] Cală – în text, încăpere în fundul unei nave și destinată încărcăturii acesteia; hambar.
[7] Siaj – dâră lăsată de o torpilă, de o navă în mers etc.; volum de fluid turbionar pe care îl lasă în urma sa un corp în mișcare într-un fluid.
[8] Aprovare – a se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme).
[9] Barbetă – în text, parâmă scurtă care servește la legarea unei ambarcaţii de o navă sau de cheu.
[10] Palanc, palan – mecanism constituit dintr-un sistem de scripeţi, folosit la ridicarea greutăţilor.
[11] Grui – dispozitiv de ridicare a greutăţilor, având o porţiune dreaptă verticală şi una curbă la partea superioară; grui de barcă – grui pentru ridicarea şi lăsarea la apă a bărcilor; pentru o barcă se folosesc două gruie, unul la prova şi altul la pupa bărcii.
[12] Copastie – bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave.
