Măcelul de pe nava „Alba Iulia“

0
1490
După 23 august 1944, cargoul „Alba Iulia“ a fost capturat de Armata Sovietică şi a primit numele „Nikolaev“. Nu a mai fost retrocedat României. A fost radiat din evidenţe în anul 1960.
În luna decembrie a anului 1922 a fost lansată la apă nava mixtă „Alba Iulia“[1], ex-„Carl Legien“[2] (pavilion: România, IMO: 5605628, armator: „Hugo Stinnes Linien“/ „Hapag“, corp din oţel, punte din oţel şi lemn, 5.699 trb., 3.421 trn., lungime: 124,91 m, lăţime: 16,42 m, înălţime: 7,24 m, propulsie: 1 maşină triplă expansiune şi 1 turbină, 1 elice, puterea maşinii: 2.200 c.p., viteza: 8 Nd., 3 căldări tubulare, combustibil: păcură, consum: 1.000 kg/ h, capacitatea depozitului de combustibil: 1.070 to., staţie radio tip „Telefunken“, constructor: decembrie 1922, „Marinewerft“, Wilhelmshaven DY, Wilhelmshaven – Germania; a fost lansată la apă la data de 20 mai 1922).
În octombrie 1922 a efectut primul voiaj. În septembrie 1927 a efectuat primul voiaj în America de Sud.
 „«Alba Iulia», supravieţuitorul Mării Negre[3]
Povestea navei «Alba Iulia» începe la Hamburg[4], în 1922.
Era perioada imediat următoare primului război mondial şi industria navală germană căuta să dea de lucru celor demobilizaţi. Se pierduseră multe nave, comerţul maritim fusese în mare parte întrerupt de război, vasele de pasageri transatlantice rămăseseră în mâinile Aliaţilor.
Societatea HAPAG (Hamburg America Packetfahrt Actien Gesselchaft) a comandat şantierelor locale câteva nave mixte, care să facă faţă traficului restrâns de mărfuri şi pasageri cu ţările Americii.
Tonajul net al acestor nave a variat între 5.695 şi 6.876 tone.
Nava mixta ALBA IULIA (a)Au fost solid construite, având o lungime de 125 metri, 16,50 metri lăţime, pescaj 7 metri, şi puteau lua la bord mărfuri, şi 58 de pasageri. Căldări cu păcură şi maşini cu triplă expansiune le asigurau o viteză de 11,6 noduri. Puteau naviga fără escală 40 de zile. În clasificaţia internaţională figurau ca «steam ships», adică nave cu aburi sau vapoare.
După câţiva ani de exploatare, criza economică din 1929 s-a răsfrânt şi asupra traficului maritim. Societatea HAPAG a tratat cu statul român vânzarea a patru vapoare pentru suma totală de 71.511.053 lei.
La 7 septembrie 1933 a avut loc botezul navei, eveniment la care a participat și o delegație a orașului Alba Iulia, în frunte cu primarul localității.
La 7 septembrie 1933 a avut loc botezul navei, eveniment la care a participat și o delegație a orașului Alba Iulia, în frunte cu primarul localității.
Primul echipaj românesc a plecat cu trenul la Hamburg la 1 iulie 1932, luând în primire cea dintâi navă destinată livrării (costase în jur de 15 milioane) şi căreia, iniţial, i s-a dat numele de «Ardeal».
La 28 septembrie, nava a plecat din Constanţa în prima ei cursă, sub comanda căpitan-comandorului Iosif Răşcanu, fiind încărcată cu cereale pentru Rotterdam. Atunci, i s-a schimbat numele din «Ardeal» în «Alba Iulia».
În acelaşi an au venit, succesiv, în ţară şi celelalte trei nave «surori», toate patru primind cu prilejul Zilei marinei, din 15 august 1933, numele de «Alba Iulia», «Ardeal», «Suceava» şi «Peleş». Societatea statală de care aparţineau navele era Serviciul Maritim Român (S.M.R.).
Delegația orașului Alba Iulia la botezul navei "Alba Iulia".
Delegația orașului Alba Iulia la botezul navei „Alba Iulia”.
La botezul oficial al navei «Alba Iulia», desfăşurat la 7 septembrie 1933, a venit la Constanţa şi primarul oraşului Alba Iulia. În calitate de naş, el a spus, printre altele: «De azi înainte, unul dintre cele mai importante bastimente ale ţării va purta în lume acest nume, care constituie simbolul unităţii noastre naţionale… Urăm noului vas să înfrunte furtunile mărilor şi vijeliile vremurilor întocmai ca cetatea lui Mihai Viteazul al cărei nume îl poartă. Am venit să predăm în cadrul acestei solemnităţi două mari şi frumoase drapele naţionale împodobite cu emblema oraşului nostru. Ele sunt brodate în fir de mătase, semnul dragostei ce o păstrăm acestui vas şi marinarilor lui…».
Apoi, comandantul navei, locotenent-comandorul (r) Dimitrie Ştiubei a luat în primire pavilionul de onoare, şi, în sunetele imnului naţional, s-a ridicat la pupa pavilionul tricolor al marinei comerciale române, dăruit tot de cetăţenii din Alba Iulia.
Parcul de nave comerciale româneşti mai cuprindea, pe lângă cele patru nave venite de la Hamburg, alte opt cargoboturi mai vechi (dintre care patru urmau a fi înlocuite de cele noi), trei vase de pasageri mai vechi, dar elegante – lebedele albe – şi trei petroliere. Ulterior, aveau să mai fie comandate două motonave de pasageri în Danemarca şi patru motonave mixte în Italia.
În anii ce au urmat, «Alba Iulia» a navigat mai mult în mările Egee, Adriatică, Mediterană, transportând mărfuri generale, îndeosebi cereale.
Nava mixtă "Alba Iulia", ex-"Carl Legien", în decembrie 1922.
Nava mixtă „Alba Iulia”, ex-„Carl Legien”, în decembrie 1922.
Dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial nu i-a afectat, un timp, cursele din Mediterana, dar după intrarea Italiei în conflict (iunie 1940) ca navă a unui stat neutru, spre a nu risca atacuri navale, aeriene sau submarine, a trebuit să-şi condiţioneze itinerariile. (…).
La 23 august România a ieşit din alianţa cu Germania hitleristă şi a trecut de partea Naţiunilor Unite. Navele germane silite să plece din Constanţa, s-au sabordat în faţa Varnei, în timp ce nava românească «Oituz» a fost scufundată în port de o torpilă lansată de un submarin german.
După semnarea Armistișiului, nava "Alba Iulia" a fost preluată de Armata Roșie și a primit numele "Nikolaev".
După semnarea Armistițiului, nava „Alba Iulia” a fost preluată de Armata Roșie și a primit numele „Nikolaev”.
Armistiţiul semnat de România la 12 septembrie 1944 prevedea clauze de despăgubiri. În timp ce «Ardeal» a rămas sub pavilion românesc, «Alba Iulia» a fost cedată flotei U.R.S.S. În toamnă, nava a părăsit Constanţa, plecând la Odessa.
Epilog. O veche legendă marinărească spune că şi corăbiile au suflet, îşi trăiesc viaţa ca şi oamenii; ele îi îndrăgesc pe cei de la bord, când le poartă cu măiestrie prin furtuni sau le feresc cu grijă de naufragii sau incendii.
…31 martie 1946. Se făcuse noapte şi distrugătorul «Mărăşti» stătea imobilizat la ancoră lângă o geamandură colţ de baraj la Nord – Est de Sulina. În drum de la Galaţi la Constanţa, infiltraţii de apă de mare în tubulatura căldărilor scoseseră din funcţiune instalaţia maşinilor – şi aşa veche de 30 de ani. Dar iată că o navă mare, deviată din drumul ei prin mijlocirea Comisiei aliate de control de la Bucureşti, vine să-l ia la remorcă. Manevra parâmelor se face noaptea. Dimineaţa, ofiţerii bordului privesc nedumeriţi la cargoul piturat în negru care-l remorchează şi pe a cărui pupa se citeşte cu litere slavone «Nikolaev». Deodată îl recunoscu: e «Alba Iulia»! Ea îl remorchează pe «Mărăşti» până în port, unde ajunge în ziua de 2 aprilie, la ora 18.15…“.
Carl Legien-01 ALBA IULIADupă ce a fost cumpărată de Statul Român a fost înregistrată în Registrul matricol al portului Constanţa.
La 18 aprilie 1944 a fost grav avariată în urma unui intens bombardament al aviaţiei sovietice (în timpul operaţiunii de retragere a trupelor româno-germane din Crimeea, desfăşurată sub numele de cod Operaţiunea „60.000“[5]), în timp ce nava se afla în marş de la Sevastopol spre Constanţa şi ajunsese la aproximativ 120 Mm de coasta românească, puţin la Sud de latitudinea Constanţei.
Cargoul „Alba Iulia“ a fost preluat de Armata Sovietică şi a primit numele „Nikolaev“.
Nu a mai fost retrocedat României. A fost radiat din evidenţe în anul 1960.
Nave surori: „Ardeal“, ex-„Emil Kirdorf“, „Peleş“, ex-„Adolf von Baeyer“, „Suceava“, ex-„Albert Vögler“.
La data 18 aprilie 1944 a început operațiunea de evacuare pe mare a trupelor române și germane din Crimeea, eveniment militar cunoscut în istorie sub denumirea „Operaţiunea 60.000”.
La data 18 aprilie 1944 a început operațiunea de evacuare pe mare a trupelor române și germane din Crimeea, eveniment militar cunoscut în istorie sub denumirea „Operaţiunea 60.000”.
„Alba Iulia“ – o navă plină cu cadavre
În ziua de 18 aprilie 1944, nava mixtă „Alba Iulia“, ex-„Carl Legien“ (pavilion: România, IMO: 5605628, comandant: Mihail Cociaş, secund: Ovidiu Cernătescu, şef-echipaj: Toma Nistor, 5.699 trb., construit în anul 1922) a fost bombardată[6] de aviaţia sovietică, în timpul operaţiunii de retragere a trupelor româno-germane din Crimeea, desfăşurată sub numele de cod Operaţiunea „60.000“.
Convoiul se afla la aproximativ 120 Mm de coasta românească, puţin la Sud de latitudinea Constanţei.
Cargoul românesc se afla în marş de la Sevastopol spre Constanţa, împreună cu cargoul „Danubius“, fiind escortat de distrugătorul „Mărăşti“, ex-„Sparviero“ (pavilion: România, IMO: 6106015, 1.760 to., construit în anul 1917) canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, ex-„Mignonne“ (pavilion: România, IMO: 6106227, 315 trb., construită în anul 1917), un vânător de submarine, o navă de siguranţă antiaeriană şi un hidroavion de recunoaştere şi atac antisubmarin.
Protestul de Mare depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 1).
Protestul de Mare depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 1).
„(…) Am onoarea a vă raporta[7] următoarele: Nava «Alba Iulia» de sub comanda subsemnatului, Căpitan (r) Mihail Cociaş, având la bord circa 6.000 soldaţi români, germani şi prizonieri ruşi, fiind în drum dela Sevastopol spre Constanţa, la punctul latitudine 43° 26’, longitudine 31° 17’, către orele 12.20 am fost atacaţi de 5 avioane inamice ce zburau la o înălţime de circa 50 metri, lăsând bombe care au căzut foarte aproape de corpul vasului, la circa 5 – 10 metri. Schijele pătrund în dreptul magaziei nr. 4 prin corpul vasului a spart tancul de motorină.
După plecarea navelor din Sevastopol, sovieticii au atacat cu torpile și aviație, atac soldat cu avarierea gravă a navei „Alba Iulia” şi moartea a aproximativ 500 de militari români.
După plecarea navelor din Sevastopol, sovieticii au atacat cu torpile și aviație, atac soldat cu avarierea gravă a navei „Alba Iulia” şi moartea a aproximativ 500 de militari români.
După circa 5 – 10 metri, un al doilea val, compus din 7 avioane, dintre care unul torpilor, a lansat în acelaşi timp două torpile. Una dintre ele a fost atinsă şi explodată de artileria antiaeriană a bordului, înainte de a atinge ţinta, de către artileristul german Botsman Henz Werner.
A doua torpilă probabil a atins corpul vasului în dreptul magaziei nr. 2. La vizitarea fundului de către scafandrul din portul Constanţa s’a constatat o gaură în dreptul acelei magazii de 10 m x 7 m.
Din Protestul de Mare al comandantului navei: Ț(...) A doua torpilă probabil a atins corpul vasului în dreptul magaziei nr. 2 (...). Pictură de Alexandru Ghinea.
Din Protestul de Mare al comandantului navei: „(…) A doua torpilă probabil a atins corpul vasului în dreptul magaziei nr. 2 (…)”. Pictură de Alexandru Ghinea.
Dintre bombele lansate, din raportul dat de Ofiţerul I, o bombă ar fi căzut în magazia nr. 3, iar restul de-a lungul vasului, la circa 5 – 10 metri. Aceste bombe au cauzat spărturi prin care apa a pătruns în calele nr. 2 şi nr. 3. Bomba din magazia nr. 3 a spart şi tancul de păcură, care a pătruns în magazie.
Am dat ordin Ofiţerului I Cernătescu Ovidiu şi Şefului de Echipaj Nistor Toma să controleze şi să sondeze mereu apa din magazii. Apa fiind staţionară şi numai în două magazii dintre cele cinci, am dedus că vasul prezintă siguranţă deplină de flotabilitate. Am asigurat, împreună cu ofiţerii bordului, pe toată lumea că vasul este în perfectă stare siguranţă.
Raportându-mi-se de către mecanicul II Busuioc Paraschiv că motorina curge prin corpul vasului şi ar fi necesar a se astupa gaura, am dat ordin Ofiţerului I Cernătescu, Şefului de Echipaj Nistor Toma şi mecanicului II Busuioc Paraschiv a pregăti barca nr. 2, pentru a examina exteriorul vasului în babord, pentru a avea o idee precisă şi de va fi posibil a astupa găurile din dreptul tancului, pregătindu-se pentru cele necesare.
Protestul de Mare depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 2).
Protestul de Mare depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 2).
La un moment dat, auzind strigăte la barcă şi focuri de revolver, m’am dus la faţa locului şi, cu toată autoritatea, să fac deplină ordine. Ajuns acolo, am constatat că Ofiţerul I şi cu cei trimişi căutau să evacueze barca plină cu soldaţi.
Deşi explicându-li-se că barca era necesară pentru examinarea vasului, deci în interesul general, şi că sunt de o mie de ori mai în siguranţă pe vapor decât într’o bărcuţă, totuşi am fost împins cu forţa de sutele de oameni care se aflau în spatele meu; şi cum vasul era înclinat cu 20° babord, mi-am pierdut echilibrul şi am fost prins de timonierii Mâră Nicolae şi Anton Alexandru şi, în acest moment, cineva a filat curentul[8] din pupa bărcii, care a rămas spânzurată cu prova în sus.
Subsemnatul m’am rostogolit spre pupa bărcii, fiind pe punctul de a cădea în mare. Am dat ordin imediat celor din barcă să taie curentul din prova şi barca s’a aşezat astfel normal, umplându-se cu apă aproape complect. Din cauza mulţimii din apă, care sărise din cauza panicii produse chiar dela primele bombe căzute, a fost imposibil să mă reîntorc la bord, după cum intenţionam, căci sute de oameni căutau să se agaţe de barcă. Am dat ordin, deci, a se depărta barca, strigând spre vapor că nu sunt în pericol şi barca se va reîntoarce imediat şi, culegând în drum peste 40 soldaţi din mare, m’am îndreptat spre o şalupă. Intenţionam să las ostaşii acolo, după cum pot arăta chiar cei doi ofiţeri superiori români ce-i aveam în barcă, şi apoi să vin repede la bord.
Nava mixtă "Alba Iulia" sub atacurile aviației sovietice (pictură de Alexandru Ghinea).
Nava mixtă „Alba Iulia” sub valurile aviației sovietice (pictură de Alexandru Ghinea).
În acest timp, către orele 13, un nou val de avioane bombardează vasul în ambele borduri, fără însă să-l atingă. Pentru acest motiv aşteptam încă momentul favorabil pentru reîntoarcere.
La 13.40, după încetarea bombardamentului, chemând o şalupă germană, aceasta s’a îndreptat către noi şi am rugat a ne lua oamenii şi a ne remorca la bord. Însă şalupa ne-a propus a ne ambarca cu toţii şi a ne aduce la bord. Şalupa germană ne-a adus la bord, la cererea noastră insistentă, socotind că numai cu ea puteam străbate prin mulţimea de oameni depe mare şi a ajunge cu siguranţă la bord.
Protestul de Mare depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 3).
Protestul de Mare depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 3).
Imediat ne-am ambarcat pe şalupă, ajungând în foarte scurt timp la vapor. Reîntors la bord către orele 13.45, împreună cu dl. Colonel Tchamler din Grupul 80 Servicii al C.V.M., am luat din nou măsuri a anihila panica şi, prin megafon, atât eu personal, cât şi dl. Colonel, am transmis ostaşilor români şi germani, în limbile respective, încredinţarea că vasul nu este în pericol şi, în curând, vor veni vase pentru transportul lor.
Toţi care au ascultat au aclamat şi aplaudat de bucurie că sunt în afară de pericol. Această asigurare am dat’o fiind informat de către şalupă că vor veni vase şi, într’adevăr, la orele 14:30 s’au zărit la orizont patru vapoare. Până la sosirea lor, un nou atac aerian s’a produs, bombele neatingând vasul, deşi au căzut în apropiere.
În tot timpul acestui atac, oamenii au dat dovadă de calm pe baza asigurărilor pe care le dădusem, întrucât mă văzuseră că, printre bombe şi gloanţele mitralierelor, uitasem să controlez vasul, dacă poate sau nu pluti.
Nava ALBA IULIANavele sosite către orele 15.15 au acostat pe rând în borduri şi, graţie intervenţiei energice atât a subsemnatului, cât şi a d-lui Colonel Tschamler, care ştia limba germană şi care a făcut ordine printre ostaşii germani, am prevenit ca la această ambarcare să nu se producă incidente şi totul să decurgă în perfectă ordine, evacuând de pe vas în ordine, începând cu răniţii. Către orele 17, toată lumea a fost transbordată.
În acest timp a avut loc al 5-lea atac de avioane, ale căror bombe au căzut iar în apropierea noastră şi a vaselor transbordoare. Am făcut acum apelul echipajului vasului şi am constatat prezenţa următorilor: Ofiţer I Cernătescu Ovidiu, Ofiţer II Grigore Alexandru, Mecanic I Busuioc Paraschiv, Mecanic-Electrician Dulepa Victor, Comisarul de bord Voica Nicolae, Şef de echipaj Nistor Toma, Ajutor Mecanic Stanboală Traian, Timonierii Măra Nicolae şi Anton Alexandru, fochiştii Bujac Alexe şi Ţuţuianu Boris, precum şi a rândaşului Răcea Ion.
Către orele 18 am însărcinat pe Comisarul de bord Voica Nicolae a pleca cu ultimul vas către Constanţa, spre a aduce actele importante şi diferite instrumente de navigaţie.
depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 4).
depus de căpitanul (r) Mihail Cociaş, comandantul navei «Alba Iulia» (pagina 4).
Puţin după ora 18, vasul s’a înclinat brusc cu 30°, aprovându-se mereu, situaţia vasului părând a se agrava. Am hotărât, de comun acord cu supercargoul german, Căpitan Burgass Otto, Ofiţerii bordului şi Şeful apărării antiaeriene germane, a transborda echipajul rămas şi artileria, soldaţii germani, împreună cu materialul lor, pe vasul german K.T. 25, care urma să stea toată noaptea în apropierea vaporului «Alba Iulia». Precizez că acest vas, şi înainte de ora 18 şi de câteva ori în cursul nopţii, a încercat să dea remorcă la vas, fără succes.
În timpul când ne aflam pe vasul K.T. 25, către orele 19 s’a produs al 6-lea atac de avioane din acea zi, bombele căzând în mare, tot împrejurul vaporului.
A doua zi, 19 aprilie curent, ne-am transportat la bordul navei «Alba Iulia» cu ajutorul unei şalupe germane, unde sosiseră două remorchere de Dunăre. La bord am găsit o echipă a Marinei Regale Române.
În concluzie, arăt că panica s’a produs din cauza numărului prea mare de oameni, care nu mai puteau fi stăpâniţi şi controlaţi de echipajul bordului şi care erau aproape înnebuniţi de spaima celor 6 atacuri de avioane. Că barca ce am ordonat a se lăsa, în nici un caz nu era pentru o părăsire de bord, neavând sens a salva exclusiv echipajul şi a lăsa circa 6.000 de oameni la bord, printre care şi răniţi. Nu s’a dat absolut nici un ordin de abandon, care, de asemenea, nu avea nici un sens, subsemnatul, în mod indicental am căzut în barcă şi am fost în neputinţă absolută de a mă reîntoarce la bord din motivele arătate, decât după 45 minute.
Carl Legien-04Arăt cu toată tăria că subsemnatul, marinar vechi de 36 ani de navigaţie pe aproape toate mările şi oceanele de pe glob şi după trei naufragii avute în carieră, aş fi preferat moartea decât a abandona în mod laş, în calitate de comandant al unui vas maritim ce mi s’a încredinţat, precum şi cele 6.000 de suflete. Mai arăt că, întors la bord, am reuşit a calma spiritele, cu toate bombardamentele ce au mai survenit, şi am organizat şi dirijat transbordarea tuturor ostaşilor ce-i aveam la bord.
Deşi cu personalul incomplet, căci restul, după informaţiile şi cercetările pe care le-am făcut, am constatat că majoritatea au fost bruscaţi şi aruncaţi în mare şi chiar împuşcaţi de către militarii germani şi români, fiind opriţi de a se arunca în mare şi a lăsa bărcile în necunoştinţă de cauză, subsemnatul îmi fac un punct de onoare a arăta că nava S.M.R. «Alba Iulia» a sosit în portul Constanţa în ziua de 20 aprilie 1944, cu pavilionul naţional la pik[9], cu comandantul navei, ofiţerii şi restul de echipaj, precum şi echipa Marinei Regale, care ne-a fost de mult folos, completându-ne lipsurile de echipaj. Vasul a acostat la dana 16, aşteptând a fi reparat şi a pleca din nou în misiuni, spre fala Marinei Române.
Ultima pagină a Protestului de Mare.
Ultima pagină a Protestului de Mare.
Aduc mulţumirile mele navelor Marinei Regale Române, care au asigurat navigaţia în bune condiţiuni până în portul Constanţa, hidroavioanelor Române şi Germane, care au salvat pe oamenii căzuţi în mare, precum şi vaselor care au mai făcut asemenea salvări, echipei Marinei Regale, care ne-a dat concursul, precum şi remorcherelor care ne-au condus cu bine până la sosirea în port. Mulţumesc, de asemenea, echipajului rămas la bord şi păstrăm o pioasă amintire celor dispăruţi. (…).“[10]

Nr. 16/ 20 aprilie 1944

Comandantul navei «Alba Iulia»,  Căpitan (r) Cociaş Mihail, /ss/ indescifrabil

***

Convoiul a fost reperat în dimineaţa zilei, către ora 10:00, de un avion sovietic de recunoaştere. La scurt timp a fost văzut în pupa convoiului siajul unei torpile lansată de pe submarinul L-6[11] – „Karbonariy“, seria II (pavilion: Rusia, IMO: 6109693, comandant: căpitan R3 Gremyako, 1.312 to., 1.025 trb., lungime: 78,00 m, lăţime: 7,20 m, constructor: 11 mai 1935, „Andre Marti“, Nikolaev South – Rusia; a fost lansat la apă la data de 3 noiembrie 1932; data punerii chilei: 15 aprilie 1930).
Canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, aflată în pupa babord faţă de navele de transport, a lansat două grenade antisubmarin a căror efect a fost o coloană de aer ieşită din apă, probabil dintr-un tanc spart al submarinului aflat în imersie.
În colaborare cu hidroavionul BV 180, care i-a dat informaţii, canoniera a repetat atacul şi a mai lansat cinci grenade, urmate de apariţia din adâncuri a unor bule mari de aer.
Urmărirea submarinului a fost apoi preluată de UJ 104 (navă tip K.T.), care, venită din prova formaţiei, a continuat grenadarea antisubmarină, timp în care convoiul se îndepărta de zona periculoasă.
Nava mixtă „Alba Iulia“În jurul orei prânzului, la ora 12:20, patru bombardiere sovietice au apărut prin surprindere şi şi-au lansat bombele de la circa 1.000 de metri înălţime, dar fără rezultat.
De la bordul navelor din convoi a fost declanşat un foc intens şi atacul aviaţiei părea respins.
La nici 20 de minute după primul atac, o altă formaţie de cinci avioane sovietice a atacat în picaj şi şi-a lansat bombele asupra cargoului românesc, cu tot tirul intens şi puternic al artileriei antiaeriene.
Iată ce relatează fostul elev plutonier Petre Bărbuneanu, aflat la bordul canonierei „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, pentru stagiu:
„La 18 aprilie 1944, dimineaţa, pe o mare calmă şi cer descoperit, am ieşit din Sevastopol cu convoiul «Mărăşti», «Ghiculescu», «Alba Iulia» şi «Danubius», după care urma un K.T. şi două R.-booturi. Convoiul nu avea protecţie aeriană.
Către ora 12.20, patru bombardiere, apărute prin surprindere dinspre soare răsare, au acoperit cu jerbe de joc pe «Alba Iulia», dar nava a rămas intactă.
Echipajul unuia dintre bombardierele aviației sovietice care a avarita grav cargoul românesc.
Echipajul unuia dintre bombardierele aviației sovietice care a avariat grav cargoul românesc.
La 12.37 alte cinci bombardiere, venind tot dinspre soare-răsare, atacând în picaj, şi-au lansat bombele asupra cargoului. Primele două bombe au căzut în apă, în babord, în dreptul navei, a treia a explodat chiar lângă bordaj, pricinuind o spărtură importantă sub linia de plutire, în timp ce următoarea lovea magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au mitraliat şi puntea pe care se aflau mulţi soldaţi. Păcura dintr-un tanc găurit a început să se împrăştie în mare ca sângele unei hemoragii.
Nava s-a înclinat cu vreo zece grade în babord şi s-a afundat cu prova, elicea începând să iasă afară din apă. Un jet de aburi a ţâşnit de la compartimentul căldărilor şi printre cei mai mulţi oameni de la bord s-a răspândit panica.
Ce-şi puteau închipui nişte soldaţi care nu mai fuseseră pe mare, când, bombardaţi şi mitraliaţi, vedeau cum fuge «pământul» de sub picioare? Unii au început să se caţere pe gruituri, pe catarge, gândind că dacă vaporul se va scufunda, vârfurile catargelor vor rămâne afară, deşi marea avea acolo peste o mie de metri adâncime. Alţii au vrut să ajungă mai repede în apă, au încercat să se lase, în lanţ, prin babord, ţinându-se unul de altul, dar laţurile se rupeau de la mijloc şi trupurile se prăbuşeau într-o vânzoleală de mantăi verzi.
Echipajul a încercat să lase bărci la apă; ce puteau face însă câţiva marinari în vâltoarea ce cuprindea câteva mii de soldaţi? Două bărci au rămas agăţate cu pupa pe când se lansau şi au căzut, vărsându-şi în apă conţinutul. În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrăcaţi sau goi, cu centuri de salvare sau fără, teferi sau răniţi. Cum însă «Alba Iulia» plutea în continuare, avioanele au mai venit încă o dată sau de două ori, aruncând grenade şi mitraliind.
La oarecare depărtare în jurul vaporului avariat evolua crucişătorul «Mărăşeşti». Nu era desigur îndreptăţit să stopeze pentru a culege oamenii din mare sau pentru a încerca să ia cargoul la remorcă. Ne-am apropiat de cargou până la circa 100 de metri.
Nava "Alba Iulia" în flăcări. Trupurile a sute de militari, vii și morți, se aflau în apele reci ale Mării, în timp ce aviația sovietică îi mitralia.
Nava „Alba Iulia” în flăcări. Trupurile a sute de militari, vii și morți, se aflau în apele reci ale Mării, în timp ce aviația sovietică îi mitralia.
Priveliştea era nefirească. Împrejurul canonierei, zeci de oameni goi în apa rece, câteva sute de centuri de salvare greşit legate, alunecaseră spre picioarele celor pe care-i susţineau încă înecaţi. Alţi oameni se agăţau câte 2 – 3 de un colac de salvare, care se afunda încet. Atunci se încleştau între ei şi aşa porneau spre fund, iar colacul reapărea la suprafaţă…
Era a treia zi de Paşte… În aceste condiţiuni, după mai multe încercări de a remorca vaporul, «Alba Iulia» a fost complet abandonat, dar a continuat să plutească în voia valurilor.
A doua zi, 19 aprilie, comandantul vasului «Regele Ferdinand», locotenent-comandor Titus Samson, trimite la bordul navei abandonate pe ofiţerul secund, căpitan Vasile Negrei, şi pe ajutorul şefului mecanic, locotenent Eugen Beleaev, aspiranţii Virgil Chirică şi Doru Ionescu, pentru a încerca cu echipe de marinari să o salveze.
După aproape 10 ore de eforturi deosebite, echipele trimise de pe «Regele Ferdinand» reuşesc să repună în funcţiune maşinile navei «Alba Iulia». O parte din echipajul care fusese salvat chiar de pe «Regele Ferdinand», este readus la bord, împreună cu comandantul civil Cociaşu; sunt aduse şi două remorchere de la Constanţa, şi nava «Alba Iulia» este salvată“.
"Nava Alba Iulia" (în mijloc).
„Nava Alba Iulia” (în mijloc).

Comandantul convoiului a alarmat prin radio şi a solicitat sprijin pentru salvarea navei şi a oamenilor.

Comandamentul Forţei Maritime de la Constanţa a trimis distrugătoarele „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930) şi „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930), iar Divizia 10 Siguranţă germană a trimis şapte hidroavioane mari de transport (tip „Dornier“), pentru salvarea supravieţuitorilor.
De asemenea, petrolierul „Ossag“ (pavilion: Germania, IMO: 5605637, 2.793 trb., lungime: 94,40 m, lăţime: 13,90 m, constructor: 29 aprilie 1922, Finkenwerder“, Hamburg – Germania; a fost lansat la apă la data de 22 decembrie 1921), navele de transport „KT 25“[12], „KT 26“ şi un R-boot, aflate într-un convoi ce se deplasa spre Sevastopol, au fost dirijate spre locul catastrofei.
S-a încercat remorcarea navei avariate de către UJ 104 (vânător de submarine mari), dar manevra a eşuat, întrucât „Alba Iulia“ avea cârma blocată într-un bord şi era mult îngreunată de apa ce inundase magaziile.
Canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“ nu s-a putut apropia prea mult, pentru a nu afecta tirul tunului său de 88 mm, care nu se putea înălţa peste 40°, dar a început să pescuiască oamenii din apă, inclusiv pe cei din două bărci de salvare ce pluteau fără rame, iar R-boot-ul a procedat la fel, aducându-i pe supravieţuitori la canonieră.
"Alba Iulia" botezata "Nikolaev".
„Alba Iulia” – botezată „Nikolaev”.
„Comandantul Costin a manevrat scurt, cu maşinile încet, spre a feri pe cei din apă. Mulţi păreau şocaţi, uluiţi: un ofiţer cu şapcă şi cravată plutea susţinut de centura de salvare, fluierând mereu cu un fluier. Nu au ajuns însă să se apropie de el. Un soldat ridicase mâinile drept în sus şi s-a afundat, dispărând când apa i-a acoperit vârfurile degetelor; alţii s-au agăţat de apărătorile de elici ale canonierei, de unde cădeau şi rămâneau târâţi pe sub apa limpede până ce piereau. Multora le alunecaseră centurile de salvare pe trup în jos şi pluteau cu capul sub apă, înecaţi…“. (Mărturiile aparţin elevului plutonier Petre Bărbuneanu şi aspirantului Angelo Stroescu de pe canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, dar şi relatărilor autorului[13], care le-a pus în concordanţă – n. red.).
La ora 13:20, în mai puţin de o oră, navele din convoi au fost din nou atacate de şapte bombardiere sovietice venite dinspre Nord. Deşi nu au mai lovit nava, bombele au omorât o parte dintre naufragiaţii aflaţi în apă.
NikolaevLa ora 13:30, au mai apărut încă cinci aerotorpiloare. De la bordul canonierei a fost deschis focul cu tunul de 88 mm, încercându-se împrăştierea atacatorilor, dar nava nu era bine poziţionată şi aceştia au reuşit să-şi lanseze torpilele asupra navei mixte „Alba Iulia“.
Armele ucigaşe au trecut toate nu departe de prova navei.
La ora 15:40 au sosit la faţa locul navele din convoiul ce fusese dirijat către locul catastrofei şi au preluat soldaţii rămaşi la bordul navei „Alba Iulia“ şi pe cei naufragiaţi.
La ora 16:00 au sosit două hidroavioane de mare capacitate tip „Dornier“, care au amerizat în preajma locului unde se desfăşura tragedia celor care agonizau în apa mării.
După salvarea tuturor supravieţuitorilor, din cauza întunericului, nava mixtă „Alba Iulia“ a fost lăsată în derivă în plină mare (ora 19:00), urmând ca în zonă să sosească câteva remorchere pentru asistenţă.
În timpul deplasării la Constanţa, distrugătorul „Mărăşti“ a eşuat pe un banc de nisip în zona Tuzla, din cauza defectării farului din zonă.
Carl Legien (macheta)Canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“ s-a îndreptat spre Constanţa, navigând cu numai 10 Nd., având la bord câteva sute de supravieţuitori. Din cauza mişcării acestora pe puntea navei, bordajul se afundase îngrijorător, iar ruliul devenise periculos.
Comandantul navei a ordonat elevului Petre Bărbuneanu, însoţit de un sergent înarmat cu un pistol, să facă ordine printre cei aflaţi pe punte. Cu acest prilej au fost număraţi 714 oameni. Unii dintre aceştia se mai aflau încă înspăimântaţi de clipele în care moartea le-a dat ocol, şase dintre ei aruncându-se din nou în apa mării.
A fost nevoie de intervenţia în forţă a celor din echipaj pentru ca astfel de gesturi disperate să nu se mai repete. Sanitarul de la bord, un sergent major, a făcut mari eforturi pentru a acorda asistenţă celor aflaţi în stări grave.
În timpul atacurilor au decedat: Alexandru V. Brătianu, 34 ani, din Constanţa – ofiţer radiotelegrafist, Teodor Tudorache, 31 ani, din Galaţi – ajutor mecanic, Johans M. Petres, 43 ani, din Mediaş – ajutor mecanic, Iacob A. Croitoru, 43 ani, din Vadu lui Vodă, jud. Lăpuşna – timonier, Gheorghe Nicodinescu, 38 ani, din Bucureşti – fochist, Dumitru I. Paşa, 34 ani, din Ştefăneşti, jud. Bălţi – fochist, Ştefan C. Vasilescu, 19 ani, din Constanţa – fochist, Ioan A. Georgescu, 32 ani, din Călăraşi – fochist şi Ion I. Şerbănoiu, 23 ani, din Tonea, jud. Ialomiţa – fochist.
Operaţiunile de salvare a navei „Alba Iulia“ au fost demarate încă din dimineaţa zilei de 19 aprilie, când în zonă a sosit distrugătorul „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, comandant: locotenent-comandor Titus Samson), precum şi două remorchere germane.
Au fost declanşate o serie de operaţiuni anevoioase şi periculoase (păcura se revărsase din tancuri şi exista un mare pericol de incendiu!): remedierea unor avarii, introducerea apei în căldări şi ridicarea presiunii pentru pornirea acestora, punerea în funcţiune a maşinilor, deblocarea cârmei (era blocată la circa 30° la tribord), pregătirea remorcii şi manevra parâmelor etc.
Carl Legien and Emil Kirdorf (macheta)În timpul acestor operaţiuni, distrugătorul „Regele Ferdinand“ a fost atacat cu torpile de un submarin, probabil M 112 (pavilion: Rusia, IMO: 6112008, comandant: Kocetkov, 258 to., 206 trb., lungime: 44,50 m, lăţime: 3,30 m, constructor: 5 iulie 1941, Krasnoye Sormovo“, Gorkiy – Rusia; a fost lansat la apă la data de 31 decembrie 1940; data punerii chilei: 25 octombrie 1939), dar fără rezultat.
„(…) distrugătorul «Ferdinand» s-a îndepărtat brusc, dând alarmă submarină, căci aparatul său de detecţie localizase la 5 km un submarin, care părea că vrea să se apropie.
La bordul distrugătorului se găsea întâmplător şi aspirantul Cezar Apreotesei, care absolvise de curând o şcoală de vânătoare de submarine. Comandantul Samson i-a ordonat să preia conducerea distrugătorului şi să gonească submarinul.
Apreotesei era la primul său caz real. A coborât de la comandă la aparatul S, spre a se convinge că ecranul acestuia indica într-adevăr prezenţa unui submarin, şi a cerut să se reducă viteza la 12 – 14 noduri, spre a nu mai pierde contactul sonar. Pe capacul unui cronometru îşi marcase mai de mult timpii în secunde la care trebuiau începute grenadările, în funcţie de depărtarea ţintei şi viteza de apropiere a navei vânătoare. Ştia că aparatul nu funcţionează sub 280 metri.
Pictură de Alexander Kircher.
Pictură de Alexander Kircher.
Ca urmare, când distrugătorul a ajuns deasupra zonei unde ar fi trebuit să fie submarinul, nefiind încă sigur, a lăsat nava să treacă mai departe, să facă rondoul, şi abia după aceea a obţinut un nou contact sonar, a executat grenadarea propriu-zisă. Nouă grenade au fost lansate cu aruncătoarele din borduri şi cu şinele din pupa. Ciocanul de apă ridicat de explozie n-a fost prea mare, iar zgomotul surd, datorită adâncimii pentru care au fost reglate bombele submarine: 40 şi 60 metri. Pe distrugător s-a simţit însă şocul undei de explozie şi ochii tuturor urmăreau suprafaţa apei pe care puteau să apară bule de aer. Sau pete de ulei. Nu s-a văzut însă nimic.
Submarinul – a fost vorba de «M 112» – se lăsase la o adâncime şi mai mare şi grenadarea lui ar fi trebuit repetată. Dar convoiul se depărtase mult la orizont şi comandantul Samson a apreciat că alte submarine se puteau apropia în acest timp de el (de altfel, submarinul grenadat, atunci cînd ar fi ieşit la suprafaţă, nu ar mai fi avut posibilitatea să ajungă din urmă un convoi trecut peste orizont). (…)“[14].
Nava mixtă "Alba Iulia" în portul Constanța (se văd silozurile portului).
Nava mixtă „Alba Iulia” în portul Constanța (se văd silozurile portului).
Între timp, în locul distrugătorului „Mărăşti“ a sosit în zonă distrugătorul „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“,  avându-l la bord pe comandorul N. Cristescu, comandantul escadrilei, astfel că, la un moment dat, în jurul cargoului „Alba Iulia“ se aflau trei distrugătoare („Regina Maria“ se afla deja în zonă), trei unităţi K.T., trei remorchere, patru R-boot-uri şi 12 avioane în aer.
Revenirea în port a diferitelor nave care au participat la operaţiunile de salvare a navei mixte „Alba Iulia“ s-a efectuat în condiţii de ceaţă, în dimineaţa zilei de 20 aprilie. Navele au ancorat în faţa Constanţei, la circa 800 de metri de farul „Carol I“, intrând ulterior în port.
Nava „Alba Iulia“ a ajuns în faţa Constanţei în jurul orei 07:30, tras de două remorchere germane, şi a aşteptat până la ora 07:45, când a intrat în port, aprovat şi tras de pupa ca o epavă, cu ajutorul unui pilot.
La data de 21 aprilie 1944, ora 09:30, nava a fost acostată la dana 16 din bazinul Gării Maritime.
Despre acest eveniment relatează şi Romeo Hagiac, pe atunci aspirant, ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul „Regina Maria“:
„(…) 19 aprilie. Convoiul «Alba Iulia» este bombardat de sovietici. La 19.30 sosim la locul naufragiului. Nava este complect părăsită. Tragedia a fost teribilă. În panica creată, mulţimea şi-a pierdut capul. Oamenii s-au repezit la bărci, îmbrâncindu-se, distrugând totul. În jurul navei erau mii de oameni în apă. Majoritatea sunt salvaţi de navele din jur.
21 aprilie. Alba Iulia acostează lângă noi, la Constanţa. Pe punte se văd urmele dezastrului. Trei magazii inundate şi pline de cadavrele celor care nu au mai putut să iasă. S-au prăpădit circa 1.000 oameni, militari şi civili. (…)“.
După urcarea pe docul Şantierului Naval din Constanţa, odată cu apa au fost scoase toate cadavrele din compartimentele inundate, reparaţiile durând câteva luni, până la sfârşitul războiului.
Horia Macellariu 2În Ordinul de Zi nr. 440 din 26 aprilie 1944, Forţa Navală Maritimă a citat pe toţi voluntarii care „prin muncă, spirit de sacrificiu şi pricepere“ au contribuit la salvarea navei „Alba Iulia“: aspirant Doru Ionescu, aspirant mecanic Virgil Chircă, maestrul mecanic III Chiazim Bary, sergenţii-majori Dumitru Stancu, Alexandru Gherghescu şi Emil Duţu, sergenţii Antoniu Buda, Paul Hera, Constantin Chiosu şi Cristea Mavrodinoiu, caporal Nicolae Tudor, marinarii Ilie Ludwinschi, Ilie Robescu, Tudor Zâmbreanu, Emil Constantin, Ioan Colţea, Ioan Dulgheru şi Gheorghe Stănescu.
Submarinul care a torpilat pe „Alba Iulia“ nu a mai revenit la bază, fiind, se pare, ultimul pierdut în operaţiuni de către Flota sovietică din Marea Neagră.
La data de 18 mai 1945, nava mixtă „Alba Iulia“ a fost radiată din Registrul matricol al Căpităniei Portului Constanţa, fiind cedată U.R.S.S. (cf. art. 11 din Convenţia de Armistiţiu/ 12 septembrie 1944, în contul despăgubirilor de război. Marina comercială sovietică a exploatat-o sub numele „Nikolaev“.

***

Distrugătorul "Mărăști" cu marele pavoaz. Se observă înscris numele "Mărești" pe pupa babord.
Distrugătorul „Mărăști” cu marele pavoaz. Se observă înscris numele „Mărești” la pupa babord.
La data de 19 aprilie 1944, distrugătorul „Mărăşti“, ex-„Sparviero“ (pavilion: România, IMO: 6106015, 1.760 to., construit în anul 1917) a lovit câteva bancuri de nisip şi s-a pus pe uscat, în timp ce venea la Constanţa din misiunea de salvare a navei şi supravieţuitorilor de pe cargoul „Alba Iulia“.
Eşuarea a fost cauzată de nefuncţionarea Farului de la Tuzla.
„Distrugătorul «Mărăşti» a navigat spre Constanţa pe o ceaţă uşoară şi a ajuns mai repede decât ora prevăzută în preajma ieşirii de Sud a barajului de la Constanţa şi farul Tuzla nu era încă aprins. De trei ori chila s-a cutremurat peste bancuri de nisip până ce să se stopeze maşinile. Nava se pusese pe uscat chiar la Tuzla, unde farul a apărut în zori, nu departe. Manevrele în maşini, compensările de tancuri nu au dat rezultat“ (Nicolae Koslinski, „«Alba Iulia», supravieţuitorul Mării Negre“, în „Magazin istoric“, Anul XXIV, nr. 10, octombrie 1990, pag. 33 – 35, Anul XXIV, nr. 11, noiembrie 1990, pag. 225).
Dimineaţa a apărut vedeta torpiloare nr. 4 „Vedenia“, la bordul căreia se afla contraamiralul Horia Macellariu, comandantul Forţei Maritime, pentru a evalua personal situaţia distrugătorului „Mărăşti“.
Vedeta a efectuat câteva treceri în viteză, presupunându-se că valurile ar putea ajuta manevra în maşini a navei eşuate, dar fără rezultate. Sosite ceva mai târziu, remorcherele „Istria“, „Duca“ şi „Mureşul“ au reuşit să tragă distrugătorul de pe uscat, mai întâi de pupa spre larg, apoi de prova până în portul Constanţa, în bazinul din zona Gării maritime. Coborâţi de la bordul navei, vânătorii de munte au îngenunchiat şi s-au închinat când au pus piciorul pe pământul ţării.
În urma andocării, la nava „Mărăşti“, ex-„Nubbio“ (pavilion: România) s-a constatat avarierea unor pale de elice, dar şi îndoirea axului port-elice, avariile ce aveau să-l ţină departe de operaţiunile militare navale din lunile aprilie şi mai, când Marina Regală Română avea nevoie disperată de toate navele sale.
Referitor la distrugătorul „Mărăști“ trebuie reținut că, în anul 1913, au fost comandate Casei Pattison (Nepoli – Italia) patru distrugătoare clasa „V“: „Viscolul“, „Viforul“, „Vârtejul“ şi „Vijelia“, dar, în anul 1914, după intrarea Italiei în război, cele patru nave au fost rechiziţionate pentru Marina Italiană şi rebotezate „Aquila“, „Falco“, „Nubbio“ şi „Sparviero“. După încheierea războiului, distrugătoarele „Nubbio“ şi „Sparviero“ au fost înapoiate Marinei Române, fiind incluse în clasa „M“ şi botezate „Mărăşti“, ex-„Sparviero“ şi „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“, primele două, „Aquila“ şi „Falco“ fiind oprite în contul unor datorii de război.

Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.

Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010 (data finalizării cărții).


[1] Nume primit în anul 1933.

[2] Pavilion: Germania.

[3] Nicolae Koslinski, „«Alba Iulia», supravieţuitorul Mării Negre“, în „Magazin istoric“, anul XXIV, nr. 10, octombrie 1990, pag. 33 – 35; „Magazin istoric“, Anul XXIV, nr. 11, noiembrie 1990, pag. 58 – 61.

[4] Apud, Prezenta reconstituire istorică se întemeiază pe date cuprinse în colecţia revistei „Marea Noastră“ pe anii 1932 şi 1933, în lucrarea lui J. Rohwer şi G. Hummelchen, „The War at Sea 1939-1945 (Chronology)“, Berlin, 1972; V. Nedelcu, „Drum spre puntea de comandă“, Bucureşti, 1986, precum şi notele, amintirile şi însemnările unor participanţi la evenimente: Doru Ionescu, Virgil Chirică, Eugen Belaev, Petrişor Bărbuneanu, Cezar Apreotesei, Niculae Preda, Marcel Diaconescu, Angelo Stroescu şi Benea Albin.

[5] http://lectia-de-istorie.blogspot.ro/2015_04_01_archive.html

[6] Melodie dedicată de Ștefan Hadjiu bunicului său, Ion Hadjiu (Agiu) – unul dintre militarii supraviețuitori de pe nava „Alba Iulia“, fost medic pe submarinul „Delfinul“. https://www.youtube.com/watch?v=i8Gjxc1V8hI,  https://www.youtube.com/watch?v=15TlvaUAO_k

[7] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 26/ 1938, filele: 19 – 23, dosar: 183/ 1945, filele: 40 – 44.

[8] Curent – parâma unui palanc.

[9] Pic – în text, şcondru fixat cu un capăt pe catarg şi ţinut cu celălalt de balansine în poziţie oblică; pe pic se înverghează velele aurice, iar pe navele fără vele se ridică pavilionul în mare.

[10] Raportul a fost înaintat către Căpitănia Portului Constanţa, Comandamentul Forţelor Maritime Române, Direcţia Generală a Serviciului Maritim Român, Inspectoratul Vapoarelor S.M.R., Seetransporthauptstelle (sediul portului maritim) Constanţa.

[11] „L6“ este considerat ultimul submarin sovietic pierdut de Flota Mării Negre.

[12] Bacuri de transport trupe.

[13] Nicolae Koslinski, op. cit., pag. 217 – 232.

[14] Nicolae Koslinski, „«Alba Iulia», supravieţuitorul Mării Negre“, în „Magazin istoric“, Anul XXIV, nr. 10, octombrie 1990, pag. 33 – 35, Anul XXIV, nr. 11, noiembrie 1990, pag. 58 – 61.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentBombardarea și scufundarea navei „Balcic“
Articolul următorMăcel în Marea Neagră: 10.000 de morți!
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here