Jean-Paul Tucan – derbedeul politicianist cu care s-a înhăitat Tăriceanu și ALDE

0
1656

Cocalarul politicianist Jean-Paul Tucan, vicepreședinte ALDE, amenință REZISTENȚA.ro cu acționarea în judecată

La data de 13 martie 2017, ora 21:14, Jean-Paul Tucan, vicepreședinte ALDE (național) mi-a transmis pe privat următorul mesaj (nu ne plac deloc cei nesimțiți, obraznici, agramați și care au elicopter):

„Buna seara Domnule Cumpana va deranjeaza unul dintre golani din Alde . Pe aceasta cale va anunt ca va voi da in judecata pt mizeriile pe care le scrieti despre mine m Va urez o seara placuta“.[1]

Mesajul este emanat din puțul gândirii celui la care am făcut referire în articolul intitulat Câțiva derbedei politicianiști vor să pună labele pe filiala ALDE Constanța“, apărut în aceeași zi (vezi aici).

Priviți cum scrie acest agramat, fost director al Regionalei de Drumuri București, în prezent vicepreședinte al ALDE (național).cam câte clase
Priviți cum scrie acest cocalar agramat, fost director al Regionalei de Drumuri București, în prezent vicepreședinte al ALDE (național).

În articolul respectiv, despre acest individ am scris următoarele:

„Jean Paul Tucan, ocupație: pârât penal, acuzat de tentativă de omor calificat (anul 2000), a bătut cu bestialitate o femeie (anul 2000), a fost denunțat de trei pușcăriași de comiterea unor fapte penale (tăinuire, complicitate la înșelăciune și fals, anul 2001), a rănit un subofițer de la Poliția de Frontieră Brăila și a părăsit locul faptei (anul 2002), „gunoi“ măturat din P.D., vicepreședinte ALDE (la nivel național), turist politic cu elicopterul“.

Un gherțoi politicianist.
Un gherțoi politicianist.

Să fiu bine înțeles, acest gherțoi politicianist este mai mult decât un „borfaș și mitocan“, așa cum îl numesc colegii de la DEZVĂLUIRI.ro (vezi aici), el este un agramat, turist și intrigant politicianist, unul dintre „animalele primitive“ din fauna ce populează și poluează grav politica ticăloasă din spațiul carpato-danubiano-pontic, un specimen reprezentativ al politicenilor nemernici, care, de 27 de ani, sunt participanți activi și determinanți la distrugerea țării și trădarea neamului românesc.

Vă înșelați amarnic dacă credeți că acest individ obraznic, această eroare politică, are habar de noțiuni ca „doctrină“, „ideologie“, „statut“, „stânga“, „dreapta“, „eșichier politic“, „liberalism“, „conștiință“, „cinste“, „corectitudine“, „dreptate“, „adevăr“, „loialitate“, „credință“, „patriotism“ etc. Nici vorbă!

Un cocalar politicianist.
Un cocalar politicianist.

Crezul și scopurile acestui manelist politicianist sunt trădarea, interesul propriu, intriga, minciuna, fariseismul, manipularea, diversiunile, loviturile pe la spate, lașitatea, cinismul, bogăția, luxul, toate sub imperiul banului și al puterii.

Este adevărat că, în peisajul politicianist constănțean, Jean-Paul Tucan nu este orice, nu este oricine, el este un „gunoi politic“ – promovat și susținut de P.D. și P.N.L. -, apoi măturat de aceștia și aruncat la tomberonul politicii locale, de unde a fost recuperat, recondiționat și refolosit de C.P. Tăriceanu, ajungând până în vârful ierarhiei ALDE (vicepreședinte la nivel național).

Este bine să afle și constănțenii pe cine au votat, să știe și manechinul C.P. Nevesteanu cu cine s-a înhăitat, să regrete și conducerea ALDE Constanța pe cine a promovat, pentru că, suntem convinși, Jean-Paul Tucan și-a ascuns (de colegii de partid din Constanța și conducerea superioară a ALDE) cel puțin faptele ce vi le prezentăm mai jos.

IMG1***

„Pedistul Jean-Paul Tucan a rănit un poliţist cu maşina şi a părăsit locul incidentului“[2]

«Incidentul a avut loc sâmbătă seara (11 mai 2002 – n. red. Rezistenta.ro), ora 20:00, la aproximativ o oră după ce plutonierul Cătălin Stoleru din cadrul Poliției de Frontieră Brăila și-a luat în primire consemnul postului fix din Stația de taxare din zona de trecere a podului de la Giurgeni. (…) polițistul a oprit regulamentar un autoturism marca VOLVO 850, care se deplasa dinspre Constanța spre București (…). În mașină se afla numai șoferul acesteia, Jean-Paul Tucan – vicepreședintele Organizației județene Constanța a P.D. (…) La semnalul polițistului, conducătorul auto a oprit autoturismul, dar nu și motorul, și-a prezentat actele la control, fără să coboare din mașină.

La solicitarea polițistului de a coborî, pentru a deschide portbagajul[3], șoferul a refuzat, a tras de volan spre stânga cu intenția vădită de a părăsi locul faptei. Polițistul l-a atenționat pe șofer că nu îi recomandă să plece de la locul faptei, el având ordine clare ca, în astfel de situații, să deschidă focul cu armamentul din dotare.

Conducătorul auto nu a ținut seama de recomandarea primită, a demarat în trombă, lăsând actele în posesia polițistului. În urma acestui incident, polițistul a fost rănit ușor la mâna dreaptă din cauza impactului cu mașina. Primul ajutor i-a fost acordat prin bandajare de către o salariată din Stația de taxare, după care, la ieșirea din post, s-a prezentat la un control medical specializat. (…) imediat după producerea incidentului, polițistul a raportat cazul superiorilor săi (…).

Urmare a acestui fapt, autoturismul VOLVO a fost oprit de polițiștii din Țăndărei. (…) este ciudat că un personaj cu funcție politică, relații și bani, ne referim la Jean-Paul Tucan, nu a fost în stare să rezolve pe cale amiabilă o situație extrem de simplă. De aceea se nasc câteva întrebări: de ce a refuzat Tucan să se supună controlului solicitat de polițist? De ce a părăsit în trombă locul incidentului?

(…) De asemenea, ni s-a atras atenția că, datorită funcției politice, relațiilor și banilor, nu este exclus ca J.P. Tucan să încerce mușamalizarea acestui caz. De fapt, am aflat că, la scurt după producerea incidentului, el a început să telefoneze[4], inclusiv la Poliția din Hârșova și la cea din Țăndărei.

(…) Contactat de noi, telefonic, J.P. Tucan a negat versiunile martorilor noștri, prezentate mai sus, afirmând că polițistul l-a agresat verbal și chiar fizic, încercând să-i scoată centura de siguranță , pentru a-l obliga să coboare din mașină, insinuând că face contrabandă cu pește. Problema rămânerii actelor sale la polițist a justificat-o prin refuzul acestuia de a i le restitui, ceea ce l-a determinat să renunțe la documente și să plece de la locul incidentului.

Certificatul medico-legal al plt. Cătălin Stoleru, care dovedește rănirea acestuia de către mașina condusă de J.P. Tucan.
Certificatul medico-legal al plt. Cătălin Stoleru, care dovedește rănirea acestuia de către mașina condusă de J.P. Tucan.

J. P. Tucan nu avea cunoștință despre faptul că polițistul a fost rănit ușor, în urma celor întâmplate. De asemenea, a afirmat că nu îl cunoaște pe căpitanul Gae de la Poliția Hârșova, ci a vorbit cu comandantul Poliției din Țăndărei, localitate în care a oprit pentru a reclama cazul.

Tot din afirmațiile lui Tucan am reținut că ieri (duminică, 12 mai 2002 – n. red. Rezistenta.ro), la ora convorbirii noastre, el nu intrase în posesia actelor, acestea aflându-se încă la Poliția din Hârșova.

Tot prin telefon, Elena Mocanu, președintele Organizației P.D. Constanța, ne-a declarat că vicepreședintele Tucan va trebui să răspundă în fața legii dacă a greșit: „Incidentul nu are de-a face nimic cu politica. Eu nu pot să aprob un asemenea comportament, care încalcă legislația și, oricum, acest comportament nu mă surprinde în ceea ce îl privește pe Jean Tucan“».

***

Potrivit Raportului de constatare medico-legală, înregistrat cu nr. 220/ AC din 21 mai 2002, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Constanța pe numele plutonierului Stoleru Alin Cătălin, s-a confirmat că polițistul, la data de 11 mai 2002, „a suferit un accident rutier (lovit de autoturism, fiind în timpul serviciului – Poliția de Frontieră, concluzia fiind că „a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire și zgâriere cu sau de corpuri dure. Necesită 3 – 4 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor“.

***

În cadrul conferinței de presă din ziua de 14 mai 2002, organizată la sediul P.D. Constanța, derbedeul  și-a pus cenușă în cap și s-a justificat ca un copil prins cu mâna în oala de noapte plină cu fecale: „N-am fost de acord să cobor din mașină, să deschid portbagajul. Și dacă nu a vrut să-mi dea actele înapoi, de ce să mai stau?“

La sugestia jurnaliștilor de a se pune în situația polițistului Cătălin Stoleru de la Poliția de Frontieră, interlopul Tucan și-a recunoscut ticăloșia: „Dacă eram în locul plutonierului Stoleru, eu aș fi tras cu arma!“[5]

***

Dreptul la replica, nr. 18 - 1 iunie 2002 - {edistul-escroc Jean Paul Tucan a batut cu bestialitate o femeie.Tucan a bătut cu bestialitate o femeie[6]

«Fapta a avut loc pe data de 10 martie 2000, în incinta Stației de benzină din Comuna Căzănești, jud. Ialomița. Victima se numește Hădîmbu Olimpia, născută la data de 2 aprilie 1978, în București, domiciliată în Căzănești.

Iată fragmente din declarația victimei:

„(…) În ziua de 10 martie 2000 am venit din București cu dl. T.M., concubinul meu, care este asociat cu Jean Paul Tucan la Stația PECO. Împreună cu T.M. am mâncat în restaurant, apoi el a plecat cu mașina. Eu am urcat în apartamentul din incinta Stației, unde locuiam. J.P. Tucan a venit și s-a luat de Mari că de ce nu a făcut curat la motel, ea fiind la mine în cameră, unde își adusese lucrurile, pentru că îi spusese să elibereze camera unde ea dormea.

Apoi a ieșit și a chemat-o pe Stela, altă angajată, ca să-i predea lui Mari cheile de la motel. Stela a intrat la mine în apartament și m-a întrebat ce fac. În același timp a intrat și J.P. Tucan și s-a luat de mine, reproșându-mi că primesc în cameră persoanele pe care el le dă afară. I-am spus că nu fac nimic de capul meu și și că T.M., concubinul meu și asociatul lui, știa de aceasta.

Tucan s-a enervat și mi-a adresat tot felul de cuvinte, cum ar fi: curvă, jegoasă, zgripțuroaică, împuțită, sărăntoacă, apoi mi-a tras o palmă. I-am spus să mă lase în pace, dar mi-a mai tras și un picior. Apoi a intervenit Stela ca să nu mai dea în mine, dar le-a dat afară din cameră, iar mie mi-a adresat din nou cuvinte jignitoare și s-a repezit de două ori ca să mai dea în mine, mi-a scos cheile din ușă, a ieșit afară, apoi iar a intrat în casă și m-a jignit, m-a înjurat de morții mamei (…).»

Reclamația de mai sus a făcut obiectul unui proces la Judecătoria Slobozia, a cărei hotărâre a fost contestată de victimă.

(…) Tribunalul Ialomița a admis recursul declarat de Hădîmbu Olimpia împotriva sentinței nr. 217/ 06.02.2001, pronunțată de Jud. Slobozia, pe care o casează în ceea ce privește obligarea părții civile la plata către Stat și inculpat, în cunatum de 400.000 lei și, respectiv, 1.000.000 lei și, rejudecând, înlătură din sentință această dispoziție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței anterioare, respective obligarea inculpatului J.P. Tucan la plata unei amenzi administrative de 500.000 lei și plata către partea civilă Hădîmbu Olimpia a sumei de 1.000.000 lei. Tribunalul l-a obligat, de asemenea, pe intimatul-inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.»

Cotidianul INDEPENDENTUL nr. 600 (722) din 16.12.2002.
„Gunoiul” din P.D. Constanța (cotidianul INDEPENDENTUL nr. 600 (722) din 16.12.2002).

Tucan – acuzat de tentativă de omor calificat[7]

«Această acuzație deosebit de gravă a fost făcută împotriva lui J. P. Tucan de cetățeanul Ursache Eduard-Constantin, într-o plângere penală și contravențională, în care îl mai acuză de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și portul de arme fără drept în loc public.

Tentativa de omor a avut loc în ziua de 11 iulie 2000, în jurul orei 16:00, tot în incinta Stației de benzină J&T Oil din Comuna Căzănești, jud. Ialomița, al cărei patron este făptuitorul Tucan.

Instanța care a judecat plângerea, respectiv Judecătoria Slobozia l-a condamnat pe inculpatul J.P. Tucan la plata unei amenzi de 2.000.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, l-a obligat pe același inculpat să plătească suma de 5.000.000 lei, reprezentând daune morale, și a dispus confiscarea armei agresorului.

Ulterior, făptuitorul pretinde că a atacat sentința și a fost achitat de instanța superioară, dar asta nu îl absolvă de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.»

Denunțat de trei pușcăriași [8]

«Popa Gabriel-Mihai, Malancu Verunca-Nicușor și Lungu Iordan-Dănuț sunt deținuți în Penitenciarul Jilava, în urma sentinței penale nr. 134/ 26.02.2001 a Tribunalului București (Dosar nr. 2351/ 1998). Din denunțul lor către Parchet reiese că au fost complici cu J.P. Tucan la comiterea unor fapte penale și îl acuză pe acesta de tăinuire, complicitate la înșelăciune și fals.

Jean-Paul Tucan, complice la fărădelegi, comportament de interlop
Jean-Paul Tucan, complice la fărădelegi, comportament de interlop.

J. P. Tucan nu împarte celula cu acești deținuți datorită faptului că, în timpul cercetărilor efectuate în cauză, infractorii nu au declarat nimic despre complicitatea lui la comiterea fărădelegilor, ei mărturisind în denunț: „ne-a promis sprijin material atât în timpul procesului, prin angajare de avocați, cât și pe timpul detenției, dar nu și-a respectat promisiunea“.

(…) Cei trei pușcăriași au declarat următoarele:

Malancu Verunca-Nicușor (condamnat la 8 ani de închisoare): „(…) Am aflat că Popa și Lungu au făcut denunț împotriva lui Tucan, respectiv povestind toată derularea adevărată a faptelor în cursul anului 2000, în primăvară, denunț în urma căruia cei doi au fost chemați la I.G.P. (Inspectoratul General al Poliției – n.red. rezistenta.ro), pentru a da declarații (…). Toate bunurile nu au fost valorificate de niciunul dintre noi, ci de Tucan. Avantajul nostru din toate aceste afaceri erau sumele de bani pe care le primeam de la Tucan (…).“

Lungu Iordan-Dănuț (condamnat la 9 ani de închisoare): „Știu pentru ce am fost trimis în judecată. Mențin declarațiile date la urmărirea penală, cu precizarea că nu inculpatul Malancu a fost «creierul» acestor infracțiuni, ci o altă persoană, pe nume Tucan Jean Paul. Precizez că despre această persoană nu am făcut vorbire în declarațiile mele până în septembrie 2000, când am dat alte declarații la I.G.P. Nu am menționat numele acestei persoane până acum deoarece nu am crezut că este de cuviință, deoarece noi eram arestați. Acum, prejudiciul fiind mare, consider că această persoană trebuie să răspundă (…). Precizez, de asemenea, că inculpatul Malancu doar ne-a ajutat să transportăm niște marfă, respective niște mobilă, încărcată în București până la Constanța, la numitul Tucan. Toate mărfurile pe care le procuram de la diverse societăți, fie că le transportam la Constanța, el era persoana care le valorifica (…).“

Popa Gabriel-Ioan (condamnat la 9 ani de închisoare): „Mențin declarațiile date la urmărirea penală și fac precizarea că am mai dat declarații cu privire la persoana numitului Tucan la sediul I.G.P., declarații care, însă, nu au ajuns la dosarul cauzei. Nu am precizat până acum de existența numitului Tucan, despre care susțin că este principalul vinovat, pentru că este o persoană influentă în Constanța și mi-a fost teamă. Recunosc că am completat ordine de plată și am cumpărat cu acestea de la diverse societăți, dar toată această marfă am transportat-o la Tucan sau la cumnatul acestuia, primind în schimb sume de bani (…). Precizez că, în mai 2000, am făcut denunț împotriva lui Tucan și abia în septembrie 2000 ni s-au luat declarații la Poliție în legătură cu faptele săvârșite de el (…)“.

***

V-am prezentat mai sus apucăturile de interlop ale lui Jean-Paul Tucan, un individ, care, după paravanul politichiei locale și naționale, a comis fapte reprobabile, unele penale, și continuă și în prezent să sfideze, să amenințe, să jignească de la înălțimea funcției de vicepreședinte ALDE (național), fiind înhăitat cu alții de teapa lui, respectiv Tăriceanu, Dragnea și prea mulți alți ticăloși.


[1] Vă asigur că, până la amenințarea de mai sus, nu m-am gândit nicio clipă să revăd și să reiau articolele scrise în anul 2002, despre cazuri în care Jean-Paul Tucan a fost implicat, pentru că individul nu era notificat pe agenda cu preocupări prioritare, dar obrăznicia cocalarului politicianist mi-a răscolit amintirile și mi-a îndreptat pașii spre arhiva personală, în care am regăsit un dosar voluminos, plin cu documente, articole, note, însemnări, fotografii, declarații și altele specifice activității unui jurnalist de investigații.

[2] Publicat în cotidianul „Telegraf“ nr. 108 (3048)/ 13 mai 2002.

[3] Precizăm că cererea polițistului de Frontieră de a controla autoturismul a fost deplin justificată, el având ordine în acest sens nu numai pentru că era perioada de prohibiție la pescuit, dar și pentru că în zonă acționau braconieri, iar contrabanda cu pește și icre căpătase proporții alarmante.

[4] Urmare acestor intervenții, comandantul Poliției din Hârșova, căpitanul Ionel Gae, s-a deplasat personal la locul faptelor și l-a contactat pe plutonierul Stoleru, căruia i-a cerut actele lui Tucan, rămase în posesia acestuia.

[5] Conform articolului din cotidianul „Telegraf“ din 15 mai 2002.

[6]  Idem.

[7] „Dreptul la replică“ nr. 18/ 1 iunie 2002 (supliment al cotidianului „Telegraf“.

[8] Idem

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentPreotul Nadoleanu dă salam la tot cartierul
Articolul următorTeodosie – un securist cu față de ierarh
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.