La data de 19 octombrie a.c., în spațiul virtual a apărut postarea unui anume preot Ioan Istrati (http://www.ioanistrati.ro/2016/10/19/adevarul-despre-ips-teodosie), care a oripilat o mulțime de oameni, mai ales din mediul duhovnicesc, nu pentru că îi spală cu limba trupul infractorului Teodosie, ajuns aproape de starea de cadavru pe masa de disecție a DNA, ci din cauza stilului lingușitor-ceaușistic cu care autorul, prin limbajul de lemn arhicunoscut și profund urât, îl injectează – spre eternă îmbălsămare – în muribundul conducător iubit, mult iubitul și stimatul arhiepiscop al Tomisului, ierarh între ierarhii Neamului.
Ioan Istrati, cu omagiul în proză ne-ai convins. Treci degrabă la cel în versuri! Mâncatul de căcat se plătește bine și astăzi. Redacția REZISTENȚA.
Frate în Hristos, Ioan Istrati,
Primele cuvinte care mi-au venit în mintea rămasă „bouche be”, după lecturarea celor scrise de tine au fost: „Idolul şi Ion Anapoda”… E clar şi cine este idolul şi cine e Ion (anion sau cation, după caz).
Ştiu că se poartă «sepuku» şi «kamikaze» în codul onoarei dumitale, dar e cam mare preţul pe care ţi l-a propus «conştiinţa» să-l plăteşti drept recunoştinţă că te-a adus de la Iaşi la Facultatea de Teologie şi la parohie şi te-a «ajutat» şi la acel necaz.
Îmi place teribil cum încerci matale «din start» să ne restartezi printr-un exordiu motivaţional, care caută să ne convingă să ne dezactivăm «firewall-ul» instinctului firesc de apărare prin suspiciune şi să te credem pe cuvânt că «de bunăvoie şi nesilit de nimeni, cu inimă curată împlinind poruncile Tale» empatizezi cu un arhiereu «hristificat» de gloatele ticăloase.
Ţi-a strecurat în buzunar o sumă de bani, zicându-ţi: «Lasă că ştiu eu, la operaţie, câte cheltuieli sunt». Te-ai întrebat vreodată de unde are acei bani? El ştia foarte bine (citindu-ţi sufletul) că i te vei simţi pururea dator pentru toate câte ţi-a oferit. În tine întărea «ochiul şi timpanul» din Facultatea de Teologie, pregătea poate un viitor decan, nu doar «trup», ci şi «suflet» al său.
În Proloage, la 24 ianuarie, găsim acest Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenia făcută din osteneala dreaptă, nu din jafuri:
[Zis-a Domnul: «Faceţi-vă prieteni cu bogăţiile nedrepte, ca să intraţi în casele cele veşnice. „Şi zicând aşa: „din bogăţiile nedrepte”, a arătat că, adică, îndreptarea ta să se facă în vremea de acum. Ceea ce, adică, rău ai câştigat, să împarţi bine. Adunată-i din nedreptate (?!), acum, căindu-te, să risipeşti cele adunate.
Că nu aceasta este fapta bună, ca să dai, din acelea, o parte, ci, a se lipsi de toate acelea este lucru bun. De vreme ce, cea mai grea fărădelege este ca, adică, de la unul a apuca şi altuia a da. Iar de faci milostenie din nedreptate, apoi să miluieşti pe aceia pe care i-ai asuprit.
Că nu cel ce miluieşte pe mulţi este milostiv, ci acela ce nici pe unul nu asupreşte, nici îi face nedreptate, pentru că cei ce nu se depărtează de la nedreptăţi şi aduc daruri lui Dumnezeu, aceia neprimiţi sunt.
Căci scris este: „Jertfele celor fără de lege, urâte sunt lui Dumnezeu.”
Mai bine este a nu câştiga o avere ca aceea, decât a o da lui Dumnezeu cu făţărnicie.
Iar, pentru cei ce nu fac milostenie la săraci, zice Proorocul: „Cela ce-şi astupă urechile sale, ca să nu audă pe săraci, şi el însuşi oarecând va striga şi nu-l va auzi nimeni”.
Drept aceea, se cade a pune în minte mila şi judecata, adică, să câştigăm după dreptate si să împărţim milostenie, după cum este scris, ca prin aceasta să ne apropiem de Dumnezeu. Deci, întru aceasta, să se cerceteze cu dinadinsul fiecare pe sine şi să se socotească: oare dintru ale sale osteneli are bogăţia din care voieşte să aducă daruri lui Dumnezeu, ori, poate a făcut silă celor neputincioşi sau a jefuit pe cei de sub stăpânirea lui?
Că, măcar de eşti şi stăpânitor, să nu faci silă, nici să jefuieşti, ci, de ţi se va întâmpla ţie şi să ai stăpânire, să arăţi, mai ales, dreptatea ta. Iar, de vei lua de la săraci şi vei da la alţi săraci, apoi mai bine este ţie să nu jefuieşti cele străine, nici să faci cu ele milostenie, ca să nu-ţi faci jertfa ta urâtă, apucând a o aduce din nedreptate.
Ci, cu ceea ce voieşti să miluieşti pe alt sărac, mai bine să-l miluieşti pe cel căruia i-ai făcut nedreptate.
Că Dumnezeu nu primeşte jafuri si apucături.
Pentru că milostenie din nedreptate nu se face, nici din blestem nu vine binecuvântare, nici din lacrimi, veselie.]
Părintele Arsenie Boca spune în „Cărarea Împărăţiei”, în predica la „Iconomul nedrept”:
«Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Căci, după ei, nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. Iar, împlinind condiţia asta, din nimic Dumnezeu a făcut făptura, iar făptura a făcut păcatul […] Păcatul, această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului, trebuie risipit; trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală, precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire, iertându-le din datorie.»
Ca să n-o mai lungim… Te sfătuiesc să-l întrebi pe pr. Mihai Jean ce-a făcut Teodosie – criminal moral – cu banii pe care ne-a pus să-i strângem pentru pr. Mândra Nicolae din Hârşova, care avea nevoie de ei pentru operaţia pe creier din Turcia (operaţie care n-a mai avut loc, întrucât Teodosie i-a folosit «în altă parte, unde era o scadenţă urgentă»). Între timp, părintele a murit neoperat fiind…
Te miră că ştie atâtea pe de rost şi că e postitor la arătare…
În «Patericul egiptean» scrie: «Un părinte a plecat departe şi a lăsat trei fii duhovniceşti buni, ascultători şi le-a spus: «Să vă mântuiţi până vin eu!».
Sigur că a întârziat. Şi când a venit, a întrebat pe primul: „Ce-ai făcut?» Zice: «Am învăţat Noul Testament pe de rost!» Iar bătrânul i-a zis: «Ai umplut văzduhul de cuvinte!» Al doilea a răspuns: «Am scris Noul şi Vechiul Testament!». «Ai umplut fereastra de hârtii!». L-a întrebat şi pe al treilea: «Tu ce-ai făcut?». «Mi-au crescut muşchii pe vatră!» – pentru că n-a făcut foc ca să dea mâncare la străini. “Ai gonit iubirea de străini!». Nici unul n-a făcut bine!”.
Ca să nu mai spun de mândria prostească de a se încăpăţâna să spună dezlegările şi molitfele pe de rost, când vede bine că a început să uite şi le încurcă, le sare, revine, se repetă…
Evident, niciun preot nu îndrăzneşte să-i spună între patru ochi, deşi pe unii şi i-a pus chipurile de consilieri, adică «sfătuitori».
Cât despre darurile/ talanţii săi, să nu uite cuvântul lui Hristos: «Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere». (Lc. 12:8) şi «Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.» (Mt. 7:22-23).
În fine. Teodosie, ţine minte:
– Prieten nu-ţi este acela care-ţi şterge lacrimile, ci acela care te împiedică să ajungi să le verşi.
– Nu te mai amăgi: «Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.» (Gal. 6:7).
– Dumnezeu nu ascultă rugăciunile proaste.
Pitirim Călugărul
