Filimon Sîrbu nu a murit!

0
557

La scurt timp după preluarea puterii în România, comuniștii au avut ca sarcină prioritară de partid să distrugă tot ceea ce reprezenta monarhia (blazoane, steag, imn, statui, clădiri, cărți, ziare, reviste etc), inclusiv schimbarea denumirii localităților, uniformelor, gradelor, regulamentelor și doctrinei militare, colectivizarea forțată, împărțirea administrativă a țării, dar și arestarea, trimiterea în închisori și lagăre, schingiuirea și asasinarea propriilor cetățeni.

Filimon Sîrbu - contemporanul nostru!
Filimon Sîrbu – contemporanul nostru!

O altă prioritate a lor a fost propaganda deșănțată, crearea de lozinci și simboluri false, promovarea cultului personalității și a unor indivizi pe care i-au ridicat la rangul de „eroi ai neamului“, „eroi ai proletariatului“, „eroi ai luptei împotriva burgheziei și moșierimii retrograde“, „eroi antifasciști“, eroi între eroii neamului, moșilor și strămoșilor noștri, începând de la Burebista și Decebal până la „eroii muncii socialiste“ și „crearea omul nou“„demn reprezentant al societății multilateral dezvoltate și al mersului neabătut spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație, spre viitorul de aur al omenirii, comunismul“ (asistența în picioare, aplauze sacadate, îndelungate)…

11011254_808167812624254_2920029596379003651_nDar veniră zorii luminoși ai capitalismului sălbatic. Surprinși de trecerea prea bruscă de la economia supercentralizată la privatizata vată de zahăr pe băț, foștii (și actualii) comuniști nici nu au sesizat că s-au schimbat orele astrale ale României și au continuat să facă ceea ce ști(a)u ei cel mai bine: să desăvârșească socialismul, poate, poate vor ajunge în comunism.

Dovezi irefutabile ale celor afirmate mai sus sunt la tot pasul, de la cea mai nenorocită organizație de cartier P.S.D., P.N.L., U.N.P.R., P.C., A.L.D.E. ș.a. până în Guvern, Parlament și celelalte instituții ale Statului. Toți sunt o apă și un pământ, aceeași mocirlă puturoasă…

Filimon Sârbu (10 august 1916-19 iulie 1941) a fost un activist comunist și militant antifascist român, executat de autoritățile militare în perioada WW2, fiind acuzat de sabotaj.

După instaurarea regimului comunist în România, el a fost declarat erou de autoritățile statului român (sursă: wikipedia).

Eroi au fost, eroi sunt încă și-or fi în neamul românesc!
Eroi au fost, eroi sunt încă și-or fi în neamul românesc!

Rezistența.ro vă pune la dispoziție o fotografie unicat, care reprezintă fostul loc special amenajat într-o incintă a Șantierului Naval Constanța, cu strungul la care „a lucrat eroul UTC-st Filimon Sârbu“ și portretul acestuia, fiind prezentat astfel într-o broșură propagandistică:

„La Șantierul Naval Constanța s-a format ca activist revoluționar, eroul clasei muncitoare Filimon Sîrbu care, condamnat la moarte pentru activitate comunistă, a fost executat la 19 iulie 1941“.

Nu știm ce s-a mai întâmplat, după decembrie 1989, cu strungul eroului comunist, probabil a fost ascuns și păstrat de nostalgici sau a ajuns în cuptoarele vreunui combinat siderurgic, fapt care ne umple de tristețe, dar știm cu certitudine că cei ce i-au urmat sunt demni urmași ai utecistului-erou, ei nereușind în 26 (douăzecișișase) de ani să șteargă urmele și amintirea tovarășului, fapt care ne umple de revoltă.

Ticăloși comuniștii au fost, ticăloși urmașii lor sunt încă și or fi în neamul românesc.

Imaginile surprinse de noi în „Complexul comercial FILIMON SÎRBU“ din cartierul „Doi cocoși“ (!) de pe bd. I. C. Brătianu nr. 176  sunt alte dovezi imbatabile ale celor susținute mai sus.

Ce ironie! Comunistul Filimon Sîrbu și liberalul I.C. Brătianu!

Bravo, pesediștilor! Felicitări, liberalilor!

O frustrare cât complexul Filimon Sîrbu!
O frustrare cât complexul Filimon Sîrbu!

Propunem autorităților locale, tuturor consilierilor, inițierea unui proiect de hotărâre pentru amplasarea și dezvelirea unei plăci comemorative pe care să fie scrise cu litere de bronz, poate chiar din aur, care să dăinuie peste timp și să transmită urmașilor, chiar urmașilor urmașilor lor, în veacul veacurilor:

„A fost dezvelită această placă comemorativă în amintirea dureroasă a tot ceea ce noi am pierdut în decembrie 1989, ca un simbol al luptei continue pe care noi, pesediștii, peneliștii și ceilalți politicieni constănțeni, demni urmași ai comuniștilor, o ducem în continuare, pentru propășirea patriei noastre socialiste, pentru bunăstarea și fericirea întregului popor!

Trăiască și înflorească unitatea de nezdruncinat dintre P.S.D., P.N.L. și celelalte forțe politice locale!

Trăiască U.S.L.! Trăiască comunismul, viitorul luminos al patriei noastre socialiste!“

 

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentUnde sunt obiectele din inventarul Cazinoului?
Articolul următorConstanța, un oraș sirian
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here