Vineri, 29 septembrie a.c., în Cimitirul Militar Român de la Rossoşka (regiunea Volgograd) a avut loc reînhumarea[1] a 345 militari români, căzuţi în luptele de pe teritoriul sovietic (localităţile Orehov, Gromki, Bolşaia Osinovka, Lihaia, Millerovo şi Veşenskaia).
Opinia publică din România a fost oripilată de faptul că rămăşiţele pământești ale ostașilor români au fost reînhumate în cutii de carton lipite cu scoci şi doar o mică parte dintre ele erau înfăşurate de o panglică tricolor (numai cele care au avantajat imaginea oficialilor români!).
De organizarea acestei ceremonii rușinoase s-a ocupat Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (O.N.C.E.), aflat în subordinea M.Ap.N., instituție comunistoidă care, în urma unei solicitări a MEDIAFAX, s-a justificat: „Ministerul Apărării Naţionale precizează faptul că oficialii români prezenţi la ceremonia de la Rossoşka nu au avut nicio implicare în activităţile de organizare, ci au reprezentat statul român la eveniment.”
„Nu au avut nicio implicare”, dar au acceptat jignirea memoriei eroilor români!
De asemenea, M.Ap.N a mai precizat: „Acest proiect a fost fundamentat pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 413 din 9 noiembrie 2006.”
Așadar, abia în anul 2006, după 17 ani de la implicarea grosolană a KGB-ului în treburile interne ale României, Guvernul de la București a semnat un Acord privind regimul juridic al mormintelor militare române și ruse aflate pe teritoriul ceor două țări!
Faptul ne-a trimis gândurile la cele întâmplate la Constanța, în primăvara anului 1992, când, într-o situație oarecum similară, s-a procedat la deshumarea osemintelor unor militari sovietici, aflate îngropate la baza monumentului situat pe faleza Cazinoului constănțean.
A dat bunul Dumnezeu!
«Luni, 23 mai, s-a împlinit pohta ce-am pohtit noi, românii de la malul mării. Adică: s-a efectuat operațiunea de deratizare a falezei Casinoului! Concret: a fost mutată mizeria de obelisc ridicat prin ’46 în memoria marinarilor sovietici care ne-au „eliberat” de mama focului în ’44.
Acum ne-am eliberat și noi de acea rușine ce ne întuneca conștiințele de fii și de nepoți ai celor care au murit pe frontul anti-sovietic, în Războiul de Eliberare a României de dincolo de Prut! Mai bine mai tîrziu decît niciodată!
Noi, (…), ne-am făcut datoria de români, semnalînd în repetate rînduri cazul și cerînd autorităților o grabnică îndreptare a situației.
Acțiunea s-a desfășurat pe o vreme cîinoasă ca și sufletele cotropitorilor sovietici, fără nici un ceremonial (nici nu merită!).
(…) A 2-a parte a acțiunii, slujba religioasă și ceremonialul reînhumării oaselor celor cinci militari ruși aflate sub sub obelisc, s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor Sovietici.
(…) Au fost găsite osemintele a patru soldați-marinari și cele ale unui căpitan. Numai căpitanul a avut coșciug! Democrația sovietică…
Să fim bine înțeleși: noi aveam ce aveam cu obeliscul-RUȘINE, nu cu amărîții care și-au lăsat viețile pe aici. Ăia au fost niște simpli militari, executanți ai unor ordine. Dumnezeu să-I odihnească! Și să-I ierte (pe tartorii care i-au trimis aici!).
În final, reluăm o propunere mai veche a ziarului „Contrast”: pe locul rușinii de pînă acum să ridicăm un monument care s-o spele! Concret: fie un monument al marinarilor români omorîți, în război, de marinarii ruși!, fie un monument în memoria navigatorilor Marinei Comerciale Române, dispăruți în accidente navale de-a lungul anilor.
Și unii, și ceilalți, merită această minimă dovadă de recunoștință!
(…) Acum, că am scăpat de pacostea aia de monument, ne vom ocupa și de alte aberații statuare ce mînjesc imaginea Constanței.» Paul PÎRVU.
† † †
După cum se vede în imaginile realizate de regretatul fotoreporter Bebe Draia, rămășițele pământești ale militarilor sovietici, deși aparțineau unor cotropitori, au fost tratate cu respect de autoritățile române, fiind depuse și reînhumate în lădițe de lemn, nu în cutii de carton așezate într-o groapă comună, astupate cu pământul împins de lama vreunui buldozer și care, în timp, din cauza umidității solului, se vor distruge și se vor „topi” într-un amestec de noroi și resturi indefinite.
