Doi români, tratați ca teroriști la bordul cargoului „Tara“

0
323
Cargoul „Palas“ ancorat la Malta.

În luna februarie 1974 au fost finalizate lucrările la cargoul „Palas“ – cap de serie pentru România[1] – (pavilion: România, IMO: 7413555, indicativ: YQCX, port de înregistrare: Galaţi, 1.950 tdw., 1.635 trb., 705 trn., lungime: 80,35 m, lăţime: 11,93 m, înălţime: 5,65 m, pescaj maxim: 4,88 m, echipaj: 24 membri, nr. punţi: 2, propulsie: motor tip 6-TAD-36 „Sulzer“, constructor: „Yugoturbina“ Karlovac, 1973, turaţie: 300 rotaţii/ minut, diesel, 2 timpi, simplu efect, 6 cilindri, 360 x 600, 1ELC, puterea maşinii: 1.560 c.p., 1.150 Kw., turaţie: 300 rotaţii/ minut, viteza: 12 Nd., motor auxiliar: 1/ 2 x 180/ 225/ SKL DMR/ 4/ 6 NVD 26-2, 1CAUX-ACV-AZL, 22/ 5, 1CAUX-IGN-GEV, 70/ 5, generatoare: 2 x 132, 1 x 88 Kw., 390V, 50 Hz., CA, nr. magazii: 6, nr. guri magazii: 3, constructor: Şantierul Naval Constanţa).

După anul 1990 a mai purtat numele „Freedom Star 4“ (1993), „Palas“ (1995), „Best 2“ (1997), „Nova Destiny“ (2000), „Cristi“ (2001), „Tara“ (2002), „Jihad“ (2005) şi „QSM Coaster“ (2005; armator: „Qawareb Shipmanagement“ – Emiratele Arabe Unite).

Nave surori: „Nazarcea“ (construită în iunie 1974 – Constanţa), „Poiana“ (septembrie 1974 – Constanţa), „Novaci“ (decembrie 1974 – Constanţa).

A fost tăiat la Gadani Beach, în aprilie 2009.

8 (1)În luna noiembrie 2002, cargoul „Tara“[2], ex-„Palas“[3] (pavilion: Tonga, IMO: 7413555, armator: Dimitrios Kokos, Cipru, echipaj: 8 membri) a fost arestat în portul Alger.

La bordul navei se aflau şi marinarii români Ion Ichim şi Lucian Tudor, mecanici. Ei au solicitat repatrierea, întrucât au considerat că vasul pe care erau îmbarcaţi a fost arestat din motive neimputabile lor.

Marinarii plecaseră pe această navă prin Compania „Sea Freighters Navigation“, cu sediul în Pireu, îmbarcarea efectuându-se în portul turcesc Mersin, unde se afla atunci nava.

Angajarea celor doi s-a făcut prin Agenţia de crewing „Dunya Shipping“, plecând în voiaj către Alger la data de 21 octombrie 2002.

Echipajul era format din opt membri, dintre care şase indieni şi cei doi români. În afară de cei opt membri de echipaj, pe navă se mai aflau încă 10 persoane de naţionalitate pakistaneză, care nu îşi justificau prezenţa acolo, despre care li s-a spus celor doi români nou sosiţi la bord că vor fi debarcaţi în Europa.

După numai două zile de marş, cargoul a fost oprit în larg de o vedetă rapidă a Gărzii de Coastă, având numărul de bordaj 16.

La bordul cargoului au urcat pentru control mai mulţi militari înarmaţi până în dinţi, care i-au tratat pe membrii echipajului ca pe nişte terorişti, interogându-i pe fiecare în parte, după un chestionar tipizat. Unul dintre militari i-a aşezat în cele trei poziţii specifice celor arestaţi, fotografiindu-i din faţă şi din profil stânga şi dreapta.

După circa opt ore de interogatoriu cu întrebări de toate felurile, militarii americani au părăsit cargoul, care şi-a continuat drumul către Alger.

La 1 noiembrie, cargoul a ancorat în rada portului Alger, iar câteva zile mai târziu a intrat la dana pentru operare, unde echipajului i s-a adus la cunoştinţă de către autorităţile portuare locale că nava lor este arestată de Garda de Coastă algeriană. Din acea zi, traiul la bordul vasului a devenit un adevărat infern.

În scrisoarea lor adresată inspectorului ITF din România, cei doi marinari români arătau că „la bordul navei, condiţiile sunt mizerabile, mâncare nu este şi, atunci când e, primim câte puţin, trebuie să ne gătim singuri, pentru că nu ne bagă nimeni în seamă“.

Marinarilor din echipaj nu li se spunea nimic, dar ei ştiau că armatorul nu are banii pentru plata datoriilor pe care le avea faţă de autorităţile portuare locale.

În aceeaşi plângere, marinarii au scris că „există la Pireu un reprezentant, care se numeşte Dimitrios Kokos“, dar ei nu au cum să ia legătura cu acesta, pentru că nu au bani şi nici vreo posibilitate de comunicare cu grecul.

Totodată, marinarii au solicitat repatrierea cu ajutorul unei nave care urma să plece spre Istanbul sau Constanţa.

Potrivit declaraţiilor unor navigatori care au fost îmbarcaţi pe cargoul „Tara“ şi au fost debarcaţi în luna octombrie, nava şi-a schimbat, în numai câteva luni, de câteva ori numele, ultimul cunoscut fiind „Cristi“, pentru că era căutat în Marea Mediterană de către serviciile secrete ale S.U.A. şi Italia, nava fiind suspectată că transporta pasageri clandestini pakistanezi, care ar avea legături cu organizaţia teroristă al-Qaida.

Armatorul a schimbat numele vasului în luna august, imediat ce a aflat că altă navă a sa, cargoul „Sara”[4], ex-„Novaci“[5] (pavilion: România, IMO: 7503752, 1.950 tdw., 1.544 trb., 705 trn., lungime: 80,31 m, lăţime: 11,92 m, înălţime: 5,64 m, pescaj maxim: 4,88 m, constructor: 1974, Şantierul Naval Constanţa) fusese arestată în portul italian Gela, cu 15 pakistanezi clandestini la bord.

Marinarii români debarcaţi de pe vas au declarat că abia după ce au ajuns pe navă şi-au dat seama că au intrat într-o adevărată filieră pentru transportul persoanelor, care ar putea face parte din organizaţii teroriste internaţionale.

Tot ei au mai spus că, pe toată perioada în care au efectuat marşuri prin Marea Mediterană, la bord au fost îmbarcaţi mai mulţi cetăţeni pakistanezi, dinspre Tunisia către Italia, Grecia şi Spania, care, deşi erau încadraţi ca marinari, nu aveau niciun fel de îndemânare în arta navigaţiei. Mai mult decât atât, ei deţineau sume prea mari de bani, care nu puteau proveni din practicarea meseriei de marinar.

Contactat de Sindicatul Liber al Navigatorilor din România, Dimitrios Kokos a declarat că nava „Tara“ nu mai este proprietatea sa, iar cei doi români nu au fost trimişi în voiaj de compania sa. Deşi nu mai avea nicio legătură cu noii armatori şi navă, Dimitrios Kokos a luat legătura cu reprezentanţii din Pireu ai companiei proprietare a vasului, ajutându-i pe cei doi marinari români să-şi primească drepturile salariale şi să fie repatriaţi.

Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.


[1] Prima navă de acest tip a fost cargoul „Sosnovets“ (IMO: 7108033, 1.828 tdw., august 1969)/ export U.R.S.S.

[2] Nume primit în anul 2002; a mai purtat numele „Freedom Star 4“ (1993), „Palas“ (1995), „Best 2“ (1997), „Nova Destiny“ (2000), „Cristi“ (2001), „Jihad“ (2005) şi „QSM Coaster“; a fost tăiat la Gadani Beach, în aprilie 2009.

[3] Pavilion: România.

[4] Nume primit în anul 2002; a mai purtat numele „Freedom Star 3“ (1993), „Novaci“ (1996), „Nova I“ (1999), „Nova Glory“ (2000), „Lory“ (2001) şi „Ryno“ (2001).

[5] Pavilion: România.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentMorți suspecte la bordul navei „Silvia“
Articolul următorO navă cu şapte români la bord s-a scufundat în Marea Neagră
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.