DENUNȚ PUBLIC – în atenția S.R.I., D.N.A., Parchete, I.P.J. Constanța

0
1305

Nota redacției: Materialul prezentat mai jos este adresat cititorilor ziarului REZISTENȚA, dar și unor salariați ai instituțiilor Statului Român.

Este încă o dovadă că românii s-au săturat de jumătăți de adevăruri, dar și de jumătăți de anchete.

Fiecare dintre noi poate să participe la curățarea societății românești de putregaiurile care au năpădit-o.

Vă rugăm să citiți cu atenție și să meditați la ceea ce veți face în viitor.

***

„ASOCIAȚIA NEAMUL ROMÂNESC, prin reprezentantul legal Militaru Vasilică, în calitate de președinte al Asociației, formulează prezentul

DENUNȚ PUBLIC[1]

În vederea luării la cunoștință a organelor de urmărire penală din cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Constanța, pentru sesizarea din oficiu conform art. 288, alin. (1) Cod de Procedură Penală.

Comunicatul D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța cu nr. 1278/ VIII/ 3 din 17 octombrie 2016[2], privind cazul inculpatului Teodosie Petrescu, ne-a produs o profundă indignare.

De la început, acest document oficial conține inexactități. Comunicatul D.N.A. prezintă lista de cinci suspecți. Dar surpriza vine câteva fraze mai jos, unde «suspecții» se transformă în «inculpați»:

«(…) În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați (…)».

Și mai am o întrebare: De ce susnumiții «suspecți» sau «inculpați» nu au fost încadrați la G.I.O. – Grup Infracțional Organizat (art. 367, Cod penal)?

apia-agentia-de-plati-si-interventie-pentru-agricultura-siglaDin acest G.I.O. ar trebui să facă parte și funcționari ai A.P.I.A. Constanța, care au aprobat, în complicitate infracțională, dosarele falsificate de Grupul Infracțional al Arhiepiscopiei Tomisului.

De asemenea, în acest Grup Infracțional Organizat trebuia să fie inclus și Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi. El este reprezentantul legal al administratorului legal al Fermei Nazarcea.

Solicit procurorilor D.N.A. să ancheteze tranzacționarea dubioasă și administrarea frauduloasă și dezastruoasă a 350 de hectare de teren proprietate a Statului Român. (Pentru o tranzacție privată de 300 de hectare de teren arabil, procurorii anchetează familia fostului președinte Traian Băsescu).

Procurorii sunt obligați de Codul de Procedură Penală să ancheteze unde au dispărut «634.751 litri de vin și 95.281 litri derivate din vin» obținute prin hotărâre judecătorească de arhiepiscopul Teodosie. Unii spun că valoarea acestora se ridică la 1,5 milioane de euro.

De ce nu au fost reinvestiți acești bani în Ferma Nazarcea? Unde au dispărut utilajele fostei Ferme Nazarcea, atribuite prin Hotărâre de Guvern Arhiepiscopiei?

Solicit procurorilor D.N.A. să ancheteze și proveniența vinului cultic comercializat de Arhiepiscopia al cărei șef este inculpatul Teodosie.

De unde provine vinul cultic comercializat fără accize și TVA, atât timp cât Arhiepiscopia a distrus podgoria Nazarcea?

Privind aceste «scăpări» judiciare îmi pun o altă întrebare legitimă:

De ce a fost nevoie de 6 (șase) ani pentru ca Teodosie, inculpatul și nu înaltul, să fie «pus în mișcare» penală?

Suntem cetățenii acestei Țări și avem drepturi. Desigur, până acum multe drepturi au existat doar pe hârtie, dar de acum le vom exercita.

Deși Serviciul Român de Informații are atribuții bine stabilite, prin Legea privind organizarea și funcționarea S.R.I. și Legea privind siguranța națională a României, întrebăm, totuși:

sri_45419200Unde sunt informările privind activitatea posibil infracțională a cetățeanului Petrescu Macedon, zis Teodosie?

Șeful Direcției Județene a S.R.I. Constanța mai este încă în funcție?

Șeful Secției Teritoriale Constanța a D.N.A. mai este în funcție?

Îi anunțăm că în România sunt mii de români capabili să le ia locul.

Îi anunț că noi, românii, nu mai acceptăm jumătăți de anchete și ordonanțe de clasare mistificate.

Orice amărât de șuț de buzunare este anchetat și condamnat la ani grei de închisoare, iar acești «preaînalți» sunt chemați prea timid la anchete.

Să fie vorba despre complicități infracționale mai înalte?

Opinia publică, intimidată subliminal de astfel de instituții, are dreptul să se întrebe:

Pentru ce avem S.R.I. și D.N.A.?

De ce a fost chemat Teodosie Petrescu abia acum?

DNA-sigla-DNAOare nu se va mușamaliza și acest dosar? (Nu am uitat că domnul Petrescu Teodosie a mai fost chemat pe la D.N.A. și nu s-a întâmplat nimic).

Să dăm dreptate celor care vehiculează în spațiul public faptul că dosarele se mișcă la presiune politică sau la comanda unor grupări oculte?

Noi știm că există angajați ai serviciilor secrete românești care și-au făcut datoria.

Noi știm că există procurori care au lucrat temeinic astfel de dosare. Măcar acum, când au fost deblocate, cerem să fie corect și legal instrumentate.

Considerăm că a trecut timpul răfuielilor personale, cu pistolul în mână, pe străzile României.

Considerăm că a trecut și vremea unui Stat criminal, care își elimina opozanții îndreptățiți. Este cazul și momentul când Statul Român trebuie să devină un Stat responsabil.

Întrebăm în mod public:

Este nevoie să apelăm la servicii secrete străine gen C.I.A. sau Mossad pentru a obține informații care circulă public în România?

Este nevoie să apelăm la firme de intelligence și de investigații gen «Black Cube», pentru a dezvălui ceea ce este scris pe toate gardurile?

În cazul acesta putem să plătim legal, din Bugetul public, astfel de agenții și să renunțăm la funcționarii noștri.

Iată ce credem noi, cei considerați «mai proști»:

A început campania electorală, în care Teodosie a început deja să se amestece prin distribuirea de liste de susținători și presiuni agresive și amenințări la adresa liderilor unor partide locale. Se știe că acest ierarh a fost votat și întronat cu sprijinul oferit de P.S.D. și a rămas fidel P.S.D.-ului.

Cele 60 de zile de control judiciar îl vor ține «în șah» pe ierarhul-inculpat.

Este foarte posibil ca, după alegeri, să se mai înmoaie inima «creștină» a procurorilor, să mai fie «uitat» dosarul prin sertare încă vreo patru ani. Eventual, se va emite vreun nou Comunicat D.N.A., care ne va anunța că «Preacuratul« Teodosie a fost cercetat «din greșeală».

Deocamdată, Comunicatul D.N.A. Constanța ne informează corect faptul că inculpatul Teodosie beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar ar fi periculos să constatăm că va fi declarat nevinovat și la sfârșitul urmăririi penale.

Am mai văzut un mare dosar D.N.A., de ilegalități cu preoți din parohii și mănăstiri, la A.P.I.A. Suceava, care a fost tergiversat. Acolo s-a înscenat un incendiu ca să dispară anumite documente și… popii au dispărut din dosar!

Ne permitem să adresăm întrebări unor șefi de instituții atât de «periculos de înalte», pentru că nu înțelegem, cu mintea noastră, de ce a fost nevoie de 6 (șase) ani pentru urmărirea lui Teodosie.

Cum ar fi ca un polițist să monitorizeze timp de 6 (șase) ani cum o bătrână din piață vinde pătrunjelul, fără să plătescă TVA, și apoi să dispună urmărirea penală a acesteia. Dar Teodosie nu este bătrâna din piață, ci membrul unei grupări infracționale. Om fi noi proști, dar nici cum ne cred unii!

Activitatea infracțională a lui Teodosie a început de la București. Afacerile necurate ale episcopului vicar patriarhal Teodosie, supranumit «Șpagoveanul», au fost dezvăluite ani la rând în paginile ziarului «România Liberă». Desigur, la acea vreme nu exista D.N.A., dar existau Parchetele locale.

Nimeni dintre funcționarii instituțiilor mai sus menționate nu a făcut nimic.

Sub pretextul legal că informațiile produse de S.R.I. nu ajung decât la factorii decizionali menționați în lege, salariații acestei instituții nu ne vor spune nimic.

Amintim factorilor responsabili că s-a tot scris și s-a tot filmat pe acest subiect. Și aceasta cu mulți, prea mulți ani în urmă.

Logo_noul_adevarulZiarul «Adevărul» prezenta încă din anul 2010 afacerile necurate ale «Preacuratului» Teodosie:

«De sub cozorocul şepcii, omul priveşte „livada“: în iarba uscată, sutele de cioate stau în şir ca nişte braţe amputate. S-a ales praful de plantaţia  care aproviziona litoralul cu cele mai vestite piersici din ţară… O mare parte din plantaţia de cireşi de aici a avut aceeaşi soartă. În urmă cu câteva săptămâni, o drujbă i-a retezat de la înălţimea unui om. Cel care tăiase nu a mai stat să se aplece. Inginerului Vasile Popa (63 de ani), om în toată firea, mai că îi vine să plângă… Podgoria de la Nazarcea era una dintre cele mai productive din Dobrogea. Însă viţa-de-vie, odată  ajunsă în proprietatea preoţilor, a avut aceeaşi soartă ca şi livezile. Zeci de hectare de vie sunt îngropate în bălării, pentru că nu au mai fost arate de ani întregi. Specialiştii de la Direcţia Agricolă Constanţa cunosc soarta pe care a avut-o podgoria ajunsă în proprietatea Arhiepiscopiei. „Via e un fiasco total. Din ce am constatat la faţa locului nu s-a făcut aproape nimic: nu s-a arat, nu s-a stropit. E terminată, se usucă pe an ce trece. Este o vie în care nu s-a investit şi e normal să moară“ – spune inginerul Ciami Tănase, de la Inspecţia pentru Control Tehnic Vitinicol din cadrul Direcţiei Agricole Constanţa.» 

Toate aceste adevăruri au fost prezentate din anul 2010, dar jaful – vizibil cu ochiul liber – nu a fost văzut de niciuna dintre instituțiile Statului Român.

dna-constantaFuncționarii acestor instituții (S.R.I., D.N.A., Parchete, I.P.J. Constanța) stăteau la pândă pe după pomii din livada defrișată. Urmăreau ce va mai face «Preacuratul» Teodosie. Credem că ei știau de atunci că Teodosie o va face și mai lată. Altfel nu se explică cei 6 (șase) ani de tăcere complice.

Dincolo de cadoul oferit pe tavă de infractorul Adrian Năstase, preferatului său episcop Teodosie, trebuie să precizăm că Ferma Nazarcea a rămas în proprietatea Statului Român prin Secretariatul de Stat pentru Culte.

Oferit pe tavă, pentru că Guvernul condus de viitorul penal Adrian Năstase a emis două H.G.-uri: o hotărâre – pentru trecerea în folosință a fermei către Arhiepiscopia Tomisului; a doua hotărâre – pentru ajutorarea Arhiepiscopiei de la Bugetul de Stat cu suma de 100.000 de euro pentru cumpărarea de la Stat a activelor fermei. Exact cum noi am da 100.000 de euro cadou unei persoane ca să ne cumpere propria bicicletă.

Să fi fost trafic de influență sau spălare de bani?

Cerem imperativ procurorilor să lămurească încadrarea acestor fapte.

logo (1)Domnul Călin Gavrilaș (de la publicația dezvaluiri.ro) afirma într-un material de presă: «administratorul real este Secretariatul de Stat pentru Culte, cel care ar trebui să aibă grijă de acest bun public.»

Contactat de domnul Gavrilaș, domnul Victor Opaschi, Secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte, se demască: «În limita competențelor legale instituționale, Secretariatul de Stat pentru Culte a efectuat verificări la fața locului, prilej cu care s-a constatat necesitatea atragerii de sprijin financiar care să permită realizarea investițiilor preconizate și necesare atingerii scopului pentru care a fost atribuit.»

Victor Opaschi - un dinozaur ceaușist pe care nimeni nu-l clintește din Secretariatul de Stat pentru Culte (http://www.culte.gov.ro/library/files/organigrama/cv_2013_victor_opaschi.pdf).
Victor Opaschi – un dinozaur ceaușist pe care nimeni nu-l clintește din Secretariatul de Stat pentru Culte (http://www.culte.gov.ro/library/files/organigrama/cv_2013_victor_opaschi.pdf).

De ce domnul Opaschi nu a constatat la fața locului dezastrul și jaful de la Ferma Nazarcea? Controlul a fost făcut fictiv sau cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.

Cum s-au întocmit, timp de 6 (șase) ani, documente în fals pentru A.P.I.A., privind exploatarea unor culturi inexistente, fără ca Statul, prin Secretariatul de Stat pentru Culte (S.S.C.), proprietarul de drept al terenurilor, să nu cunoască aceste demersuri?

Iată dovada faptului că un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a participat la distrugerea bunurilor Statului Român, în complicitate cu angajați ai Secretariatului de Stat pentru Culte.

Iată că același ierarh a întocmit documentații false privind regimul de exploatare a culturilor (livadă și podgorie) de pe terenurile Statului în complicitate tacită cu un Secretar de Stat pentru Culte.

Rugăm public ca procurorii D.N.A. să ceară urgent corespondența cu S.S.C. a domnului Călin Gavrilaș. Din acea corespondență reies cele prezentate mai sus.

Procurorii sunt obligați, în numele Statului Român, să ancheteze urgent cine este funcționarul S.S.C. care a făcut verificări la fața locului și modul cum a efectuat acele verificări invocate de secretarul de Stat Victor Opaschi. Trebuie să existe documente justificative, procese verbale de constatare etc.

Cine a făcut verificările financiare privind un teren proprietatea Statului Român?

Rugăm ca procurorii D.N.A. să ceară urgent documentele financiar contabile depuse la A.N.A.F..

Comunicăm procurorilor D.N.A. să aibă în vedere și faptul că domnul Victor Opaschi este un vechi prieten de-al domnului Teodosie Petrescu, de pe vremea când primul era consilierul bătrânului PSD-ist Ion Iliescu.

De ce nu apare în Comunicatul D.N.A.-ului și suspectul secretar de Stat Victor Opaschi?

Nu se poate extinde ancheta asupra administratorului?

Se complică prea mult dosarul care trebuie mușamalizat?“

 Vasilică MILITARU,

președintele Asociației NEAMUL ROMÂNESC

Nota autorului: Toate afirmațiile din acest Denunț public sunt făcute în baza documentării din articole de presă publicate de-a lungul vremii de ziariști, care nu sunt plătiți din banul public, după cum urmează:

http://gazetadecluj.ro/comisariatul-de-tras-in-piept-societatea-civila/

http://www.evz.ro/parintele-politiei-animalelor-comisarul-emilian-prodan-a-fost-condamnat-definitiv-la-4-1081209.html

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/investigatii/teodosie-agricultorul-povestea-reala-a-devalizarii-fermei-nazarcea-documente-601689.html

http://www.dezvaluiri.ro/investigatii/investigatii/511528-secretariatul-de-stat-pentru-culte-complicele-arhiepiscopiei-tomisului-la-distrugerea-fermei-nazarcea

http://jurnalulliterar.ro/articol-Teodosie.-ierarhul-a-carui-cariera-este-legata-de-PSD-17-960.html

http://adevarul.ro/news/eveniment/Ips-teodosie-pangarit-sangele-domnului-1_50ae4dab7c42d5a6639b79cd/index.html

[1] Fotografiile postate în cuprinsul acestui material au fost selectate și sunt postate de redacția REZISTENȚA.

[2] http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7767

 

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentFrate în Hristos, Ioan Istrati!
Articolul următorTEODOSIE, un trădător al B.O.R și al ortodoxiei
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.