La data de 03 iunie 1985 au fost finalizate lucrările la crucișătorul „Muntenia“ (pavilion: România, IMO: 6130623, 5.790 trb., lungime: 144,60 m, lăţime: 14,80 m, pescaj: 7,00 m, propulsie: 4 motoare „Diesel“, puterea maşinii: 32.000 c.p., viteza: 27 Nd., echipaj: 270 marinari, dintre care 25 ofiţeri, constructor: 1979-1985, Şantierul Naval „2 Mai“ Mangalia; a fost lansat la apă în aprilie 1981; armament: 8 rachete antinavă tip „Styx“, 4 tunuri x 76,2 mm, 2 grupuri x 3 lansatoare x 533 mm, aruncătoare de grenade antisubmarine tip 2 RBU 6000).
Realizarea construcției a început la data de 1 martie 1978.
Inițial, Nicolae Ceauşescu i-a spus crucişător uşor port-elicopter şi a vrut să-l numească ROMÂNIA, dar a fost convins de camarila sa că o eventuală scufundare a navei cu acest nume ar fi fost un dezastru de imagine și cu efecte morale devastatoare, acceptând, în cele din urmă, să-l boteze MUNTENIA.
După decembrie 1989 i s-a spus distrugător mijlociu de luptă și i s-a schimbat numele, dar doar pentru două luni, în „Timişoara“ (ordinului Marelui Stat Major nr. S/ B3/ 1045 din 02.05.1990), iar apoi, în baza ordinului Marelui Stat Major nr. B3/ 2203 din 27.08.1990, numele a devenit „Mărăşeşti“ (în amintirea distrugătorului „Mărășești”, intrat în serviciu la 01.07.1920[1], din cadrul Flotilei de Distrugătoare a Marinei Regale Române), devenind cea mai puternică navă de luptă construită vreodată în România, o navă militară de concepţie 100% românească.
De la planuri până la însăşi construcţia navei, absolut totul este de concepţie românească, doar armamentul şi o parte din tehnică sunt de provenienţă sau sub licenţă sovietică.
Botezul oficial a avut loc pe 2 august 1986.
La data de 02 august 1986 a avut loc botezul navei, „naşul de botez“ fiind însuşi Nicolae Ceauşescu, dar ceremonialul a fost unul atipic: după spargerea sticlei de şampanie şi tăierea panglicii tricolore, Ceauşescu, care era Preşedintele României şi Comandantul Suprem al Armatei, a uitat să mai înmâneze pavilionul comandantului navei.
Mai mult, nava nu putea să iasă din portul militar Mangalia (vezi aici, poreclit și „Golful puturos”, din cauza emanțiilor de sulf ce emană de pe fundul său mâlos) pe sub podul care leagă Mangalia de comuna „2 Mai”, din cauză că era prea înaltă! A trebuit să i se demonteze catargul cu antenele radio!
La scurt timp după acest eveniment, nava a început aplicaţiile. Era complet armată, cu excepţia lansatoarelor de rachete, care au venit (anul 1988) din U.R.S.S.
Iniţial, a fost clasificată „crucişător uşor port-elicopter“, dar, după scoaterea din serviciu (1988) şi modernizare (1990-1992) a fost reclasificată ca „distrugător purtător de rachete“, primind numele „Mărăşeşti“[2] (vezi aici).
În anul 1997, reparaţiile efectuate distrugătorului „Mărăşeşti“ (pavilion: România, IMO: 6130623), de către firma „Remarc Group“ S.A. Constanţa, au provocat un imens scandal.
Firma respectivă a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei organizată pentru efectuarea reparaţiilor, dar nu avea în obiectul de activitate… reparaţiile navale!
De asemenea, costul lucrărilor a fost substanţial umflat şi, în plus, firma era şi datoare la stat cu suma de 2,147 miliarde lei (în vara anului 1997).
A urmat o serie de anchete, inclusiv cea a Corpului de Control al Guvernului, dar nu a fost găsit niciun vinovat şi, în cel mai specific „stil” românesc, afacerea a fost muşamalizată.
La data de 1 aprilie 2001, în baza Dispoziţiei Şefului SMG cu nr. SG3/ 584 din 28 februarie 2001, distrugătorul a fost încadrat în clasa „fregate“, dar şi-a păstrat numele şi nr. de bordaj (111).
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010 (data finalizării cărții).
[1] Prin Nota Documentară a Serviciului Istoric al Armatei cu nr. A 3471 din 15 iulie 2010, fregata „Mărăşeşti” este recunoscută ca şi continuatoare a tradiţiilor distrugătorului „Mărăşeşti”, intrat în serviciu la 01.07.1920 (ziua navei).
[2] La data de 1 aprilie 2001, distrugătorul a fost încadrat în clasa „fregate“, dar şi-a păstrat numele şi nr. de bordaj (111).
