Warning: Constant DISALLOW_FILE_EDIT already defined in /home3/rezistenta/public_html/wp-config.php on line 206
Comunitatea Ortodoxă din Italia solicită caterisirea homosexualilor din Sf. Sinod al B.O.R – Rezistenta
Site icon Rezistenta

Comunitatea Ortodoxă din Italia solicită caterisirea homosexualilor din Sf. Sinod al B.O.R

Arhimandrit Ștefan POPA, doctor în Drept Canonic Oriental.

Dăm publicității COMUNICATUL primit pe adresa redacției din partea Comunității Ortodoxe Române din Italia (Protocol nr. 910/ 2017 din 09 august 2017), referitor la întrunirea Sf. Sinod al B.O.R. din data de 17-18 august a.c.

C O M U N I C A T

Comunitatea Ortodoxă Română din Italia a luat cunoștință de faptul că Sinodul B.O.R. este chemat pe 17 – 18 august 2017 să judece cazul episcopului ONILĂ CORNELIU de HUȘI.

Episcopii care – din nefericire – conduc destinele Ortodoxiei Românești în marea lor majoritate  excelează prin mentalitatea feudală, lăcomia, aroganța, imoralitatea și viclenia lor.

Cum vor putea oare aceste rădăcini otrăvite să aducă roade vrednice de pocăință?

Așadar, avem mari și întemeiate îndoieli asupra corectitudinii și obiectivității acestui „Sfânt” Sinod, alcătuit din ierarhi compromiși, adevărați  pui de vipere și de năpârcă” (Matei III, 7), slugi ale rușinii și nedreptății care „de oameni nu se rușinează și de Dumnezeu nu se tem” (Luca XVIII, 2).

Ne așteptăm, deci, la manevre, dezinformări, mușamalizări, inventarea unor pricini, care să amâne aplicarea canoanelor și nicidecum la un act de exemplară justiție bisericească și nici la cuvenita redresare morală a ierarhilor și preoților.

Reamintim „Sfântului” Sinod B.O.R. că oamenii nu mai pot fi prostiți cu formule sforăitoare despre ascultare și supunere necondiționată față de ierarhii și preoții nedemni, care împlinesc doar lucrarea diavolului de subminare și decredibilizare a Bisericii Ortodoxe, întru îndepărtarea sufletelor de Biserica strămoșilor.

Comunitatea Ortodoxă Română din Italia se adresează Sinodului B.O.R. cu următoarele solicitări:

  1. Caterisirea și excomunicarea lotului compus din următorii șapte episcopi: Corneliu Onilă, Teodosie Porcu Petrescu, Casian Crăciun, Ciprian Spiridon, Calinic Argatu, Nifon Mihăiță și Sofronie Drinceac.
  2. Revocarea deciziilor de caterisire a unor preoți luate de acești indivizi.
  3. Aplicarea reformelor lui Cuza în Sinodul B.O.R. – anume sinoadele mixte compuse din episcopi, preoți și laici.
  4. Desființarea Seminariilor Teologice din Huși, Galați, Curtea de Argeș, Târgoviște, Constanța, Buzău, în măsura în care au devenit școli unde se practică viciile.
  5. Desființarea imediată a Facultăților de Teologie de la Constanța și Pitești.
  6. Renunțarea la mitre și veșminte liturgice, improprii față de modestia și smerenia creștină. Unui ierarh îi sunt de ajuns doar omoforul, epitrahilul și un baston de  lemn.

Comunitatea Ortodoxă Română din Italia solicită Parlamentului și Guvernului României să ia act de situația scandaloasă din B.O.R. și să adopte urgent următoarele măsuri:

  1. Anularea finanțării Cultelor Religioase de la Bugetul de Stat, începând cu data de 01 ianuarie 2019.
  2. Introducerea sistemului de finanțare a Cultelor prin decizia fiecărui cetățean, care va putea, prin declarația sa fiscală, să doneze o parte din impozitul plătit de el unui anume Cult Religios recunoscut legal, așa cum se procedează în toată Europa Comunitară (Germania, Italia și alte țări).
  3. Modificarea Legii Cultelor la capitolul finanțarea cultelor și constituirea de asociații religioase independente, respectând normele UE, care nu impun un număr minim de adepți și nici „avizul favorabil” al Ministerului Cultelor  pentru a întemeia o asociație religioasă.
  4. Abrogarea legii care instituie monopolul B.O.R. pe fabricarea lumânărilor, calendarelor și obiectelor bisericești.

Comunitatea Ortodoxă Română din Italia apreciază că această întrunire sinodală este, poate, ultima ocazie dată B.O.R.-ului pentru a da semnalul pașnic al unei serioase reforme bisericești morale și administrative Reformatio ecclesiae in capite et in membris[1] și pentru a nu da naștere unor inevitabile și dureroase schisme și rătăciri, așa cum s-a întâmplat în Europa Apuseană, după ce vocile pre-reformatorilor Wycliff[2],  Hus[3], Savonarola[4] nu au fost ascultate de „episcopii” din acele întunecate vremuri, care nu se deosebesc prea mult de cele pe care le trăim azi.

Domnilor Episcopi ai Patriarhiei Române,

Asumați-vă responsabilitatea pe care o aveți față de unitatea spirituală a neamului românesc și a Ortodoxiei Răsăritene!

Rectorul Comunității, 

Arhimandrit Dr. Ștefan Popa


[1] După cum se  spunea la sinodul de la Constanța, Elveția (1415-1418).

[2] John Wicliff – fost profesor de teologie la Oxford, trăitor între anii 1324-1382. Este considerat cel care a inspirat răscoala lui Wat Tyler (+1381).

[3] Jan Hus (1369-1415) – preot profesor de Filosofie/ Teologie la Praga, ars pe rug în 1415 pentru că nu-i considera pe Papii asasini, corupți, lacomi de averi, imorali și războinici  drept „capul absolutˮ al Bisericii Catolice.

[4] Girolamo Savonarola (1452-1498) – preot dominican condamnat de Inchiziție la moarte prin spânzurare, deoarece cerea o reformă morală în Biserica Romano Catolică.

Comentează pe Facebook