Cargoul „Olăneşti“ – bombardat, scufundat, abandonat

0
2212
În anul 1975, în Șantierul Naval Galați a fost finalizată construirea cargoului „Olăneşti“ (pavilion: România, IMO: 7517210, 8.750 tdw., 6.253 trb., 4.030 trn., lungime: 130,76 m, lăţime: 17,70 m, înălţime: 10,20 m, pescaj: 8,10 m, nr. punţi: 2, propulsie: motor tip 5-RD-68, licenţă: „Sulzer“, constructor: „H. Cegielski“ – Poznan, „3 Maj“ – Rijeka, principiu de funcţionare: diesel, ireversibil, 2 timpi, simplu efect, 5 cilindri, puterea maşinii: 6.100 c.p., 4.487 Kw., turaţie: 150 rotaţii/ minut, viteza: 16 Nd., caldarine: 1CAUX-ACV-AZL, 29/ 7, 1CAUX-ACV-GEV, 125/ 7, motor auxiliar: 3 x 300/ 5BAH22 „Sulzer“, combustibil: păcură, bunker: 1.130 to., autonomie: 1.600 Mm, echipamente de navigaţie şi radiocomunicaţie: girocompas, loch electric, radar, radiogoniometru, radiotelefon, sondă ultrason, staţie radio, capacitate mărfuri vrac: 11.980 mc, capacitate mărfuri generale: 11.067 mc, cherestea pe punte: 910 to., nr. magazii: 4, nr. guri magazii: 4, instalaţii de încărcare/ descărcare: 4 macarale x 5/ 3,2 to.).
La 25 iulie 1980, „Olăneşti“ a plecat din portul Galaţi şi, după un voiaj fără incidente, a ajuns în portul Khorramshahr (Iran) în dimineaţa zilei de 4 septembrie 1980, fiind acostată în dana 1 a portului, unde, în după amiaza aceleiaşi zile, a intrat în operaţiuni de descărcare, care au durat până la 22 septembrie 1980.
Cargoul transporta hârtie de ambalaj (422,1 tone), carton duplex (466,4 tone), hârtie de scris (58,2 tone), carton velin (117,3 tone), P.F.L. (1.276,4 mc), saci de hârtie (107,4 tone), cherestea de răşinoase (4.773,2 mc).
În perioada în care „Olăneşti“ a făcut radă la intrarea pe râul Shatt-el-Arab, bucătarul navei, Aurel Nemţişor, a suferit, la piciorul stâng, o plagă deschisă din cauza unui ulcer varicos. Deşi a fost tratat de asistentul medical la bord, suprafaţa plăgii s-a mărit şi riscurile de infecţie au crescut.
Starea de sănătate a bucătarului l-a determinat pe comandantul navei, Sandu Torcaciu, să solicite Căpităniei portului Khorramshar avizul pentru ca bolnavul să fie preluat de urgenţă şi dus la spital. Bucătarul a fost transbordat pe o navă străină ce urma să plece spre Khorramshar.
La data de 07 octombrie 1980, cargoul „Olăneşti“ (comandant: căpitan de lungă cursă Sandu Torcaciu, Mihai Simionescu – of. mecanic I, Mircea Hafiuc – of. mecanic II, Neculai Sita – of. mecanic II, Petre Urum – şef-mecanic, Gelal Ismail – şef-echipaj, 8.750 tdw., echipaj: 31 membri, construit în anul 1975), a fost bombardat în portul Khorramshahr, pe malul iranian al fluviului Shatt-el-Arab[1], în timpul războiului[2] dintre Iran şi Irak (vezi aici imagini filmate din timpul conflictului).
Războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război din Golful Persic și alte nume) a fost un conflict militar între armatele Irakului și Iranului, început în septembrie 1980, și a durat până în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea. A fost cunoscut sub denumirea de „Războiul din Golful Persic” înainte de „Războiul din Golf” din 1990. Conflictul a început când Irak a atacat Iranul pe 22 septembrie 1980, printr-o invazie terestră și aeriană a teritoriului iranian. Războiul a survenit după o serie lungă de dispute teritoriale legate de frontiera comună a celor două state și temerile Irakului legate de o insurgență Șiia (ramura islamică predominantă, însă oprimată a Irakului) inspirată de Revoluția Iraniană. Irak dorea de asemenea locul Iranului ca putere dominantă în zona Golfului Persic, dar, deși Irakul spera să profite de haosul apărut după Revoluția Iraniană și a atacat fără o declarație de război, trupele sale au avut un succes limitat și au fost respinse rapid de iranieni care au recuperat aproape tot teritoriul pierdut până în iunie 1982. În următorii șase ani, Iranul a fost în ofensivă.
Războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război din Golful Persic și alte nume) a fost un conflict militar între armatele Irakului și Iranului, început în septembrie 1980, și a durat până în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea. A fost cunoscut sub denumirea de „Războiul din Golful Persic” înainte de „Războiul din Golf” din 1990.
Conflictul a început când Irak a atacat Iranul pe 22 septembrie 1980, printr-o invazie terestră și aeriană a teritoriului iranian.
Războiul a survenit după o serie lungă de dispute teritoriale legate de frontiera comună a celor două state și temerile Irakului legate de o insurgență Șiia (ramura islamică predominantă, însă oprimată a Irakului) inspirată de Revoluția Iraniană. Irak dorea de asemenea locul Iranului ca putere dominantă în zona Golfului Persic, dar, deși Irakul spera să profite de haosul apărut după Revoluția Iraniană și a atacat fără o declarație de război, trupele sale au avut un succes limitat și au fost respinse rapid de iranieni care au recuperat aproape tot teritoriul pierdut până în iunie 1982.
În următorii șase ani, Iranul a fost în ofensivă.
Gheorghe Creţu, asistent medical: „(…) Pe data de 6.09.1980, am luat legătura cu tovarăşul Aurel Nemţişor ce se afla internat la spitalul comunal din oraş, pentru a afla starea de sănătate a acestuia. Din relatările acestuia, reieşea căci a trecut prin mai multe situaţii critice, dorind să vină la navă indiferent de starea sănătăţii sale.
Am reţinut din spusele dînsului următoarele: debarcat de pe nava străină undeva pe rîul Shatt-el-Arab, a fost predat unor tineri înarmaţi, care pur şi simplu l-au aruncat într-o barcă şi s-au aşezat pe dînsul, neluînd în considerare faptul că este bolnav şi, sub ameninţarea armelor de foc şi unor gesturi deloc umane, a fost dus în oraşul Khorramshar la o agenţie maritimă. Agenţia l-a cazat în condiţii mizere. După multe tergiversări, l-a internat în spital.
Am luat legătura cu directorul spitalului, care a precizat că tovarăşul Aurel Nemţişor trebuie repatriat pentru o intervenţie chirurgicală de specialitate. După 4 – 5 zile, acesta a fost avionat în ţară. (…)“.
La data de 22 septembrie 1980 au început bombardamentele de artilerie asupra oraşului şi portului.
16989c532417caf823061571b5e27cd7Bruno Caracaş, şef R.T.G.[3]: „(…) În ziua premergătoare bombardării oraşului a apărut primul incident vizibil pe canal. Un ponton cu marfă, remorcat de trei şalupe sub pavilion iranian, a fost atacat de pe malul irakian, fără să-i producă avarii.
Marinarii de pe şalupe şi ponton au sărit în apă, iar pontonul şi una dintre şalupe au lovit în pupa babord. În aceeaşi zi, după apusul soarelui, a fost bombardat oraşul, iar nouă ni s-a ordonat de la cheu camuflaj total. (…)“.
Urum I. Petre, şef-mecanic: „(…) activitatea portuară a fost suspendată ca urmare a reînceperii ostilităţilor între statul Irak şi statul Iran. Văzînd amploarea tirului de mitraliere ce se desfăşura (…) pe deasupra navelor aflate în port, am luat măsuri de raţionalizare a combustibililor, reducînd la maximum consumatorii. De asemenea, am organizat serviciul pe carturi de mare, astfel încît, la izbucnirea unui eventual incendiu din cauza lovirii navei cu proiectile, să se poată interveni imediat. (…)“.
Pe 2 octombrie 1980, un proiectil incendiar a lovit careul navei, producând avarii în tribord şi la instalaţia electrică de la coş.
Situarea portului Khorramshar în zona de conflict.
Situarea portului Khorramshar în zona de conflict.
Bruno Caracaş, şef R.T.G.: „(…) Un proiectil incendiar tras de forţele irakiene, care a lovit coşul navei, a rupt un cablu electric şi a sfărîmat ambalaje, a făcut conducerea navei să ia hotărîrea de a transmite prin postul radio al navei situaţia critică în care ne aflam.
În aceeaşi seară, un cargou iranian, fără echipaj, ce era în flăcări, trece purtat de curentul rîului pe lîngă bordul liber al navei. Echipajul a trecut la posturi, acţionînd cu manicile asupra navei incendiate. Menţionez că întreg echipajul a dat dovadă de curaj, ieşind pe punte pentru această aţiune, expunîndu-se riscului de a fi loviţi de gloanţele ce şuierau în jurul lor. (…)“.
Petre I. Urum, şef-mecanic: „(…) Către orele 23.15, o navă incendiată, desprinsă de la cheu din cauza curentului de mare, se apropie de nava noastră. Am pornit ambele pompe de incendiu şi s-a acţionat cu toate gurile de incendiu, pentru a feri incendierea navei noastre, ţinînd cont că eram, supuşi deja tirului de artilerie şi necunoscînd evoluţia situaţiei. (…)“.
Iran Iraq War Persia Reference 5Dănuţ Gh. Preda, ofiţer R.T.G. II: „(…) În altă zi, în port au pătruns trei tancuri irakiene şi un grup, poate o companie, de militari. S-au dat lupte crîncene şi, sub ochii noştri, au fost omorîţi nişte iranieni, chiar atunci cînd s-au predat. Un grup de vreo 10 iranieni a vrut să atace tancurile şi, trecînd între tancuri şi nava noastră, mascaţi fiind de mărfurile de pe cheu, au tras cu un aruncător de mine (bazuca) două proiectile. Proiectilele nu şi-au atins ţinta, unul căzînd chiar lîngă şenila unui tanc, iar altul mai departe de un metru de el, deşi au fost lansate de la distanţa de 20 – 25 metri de tanc. Distanţa de la noi la tanc era de 70 – 100 metri.

Proiectilele au căzut aproape de navă, dar nu au produs decît puţină panică şi frică. Iranienii au scăpat cu fuga. Sprea seară, irakienii, după lupte grele, s-au retras, părăsind portul (…)“.

La 3 octombrie 1980, ostilităţile şi urmările acestora au continuat.

Zona portului Khorramshar.
Zona portului Khorramshar.

Bruno Caracaş, şef R.T.G.: „(…) În seara zilei de 3 octombrie, la orele 11.00 local, mă aflam, împreună cu ofiţerul I maritim, pe comandă, cînd am observat o navă mică cuprinsă de flăcări, care se apropia din pupa, dusă de curentul mareei. S-a dat alarma de incendiu şi am fost nevoiţi să ne luptăm cu flăcările şi fumul de trei – patru ori în acea noapte, în timp ce nava dusă de curent s-a lipt atît de nava noastră, cît şi de nava chinezească aflată în prova noastră. (…)“.

Pe 4 octombrie, cargoul „Olăneşti“ a fost lovit în plin de trei proiectile, care au provocat mai multe găuri în corpul navei şi pagube în careul marinarilor.

Victime ale războiului.
Victime ale războiului.

Bruno Caracaş, şef R.T.G.: „(…) Un proiectil a lovit nava în dreptul careului de marinari, producînd o gaură în falsbord şi o alta în peretele metalic al careului. S-au spart majoritatea hublourilor de la careu, iar peretele de melamină din interior a fost străpuns, tot careul fiind plin de cioburi şi aşchii de lemn.

Un alt proiectil a lovit separaţiile din lemn depozitate pe punte între magaziile 2 şi 3, lîngă cranicul[4] 2. În urma exploziei, o parte din separaţii a fost aruncată în apă.

Ultimul proiectil nu l-am putut localiza, dar schijele au lovit faţada şi un grup de schije a pătruns prin hubloul din faţă la salonul comandant, provocînd avarii în plafon, iar una dintre schije a pătruns pînă în cabina ofiţerului 3 maritim. (…)“.

Sandu Torcaciu, comandantul navei: „(…) A fost lovită de schije cabina comandantului, un proiectil căzînd între magazia 2 – 3, fără să producă avarii, altul a ricoşat de pe capacul magaziei 4, lovind cabina comandantului, iar altul a lovit falsbordul babord în dreptul careului echipajului, producînd o spărtură de aproximativ un metru diametru, pătrunzînd şi în careul marinari. (…)“.
615310_Hvxz5hMUPetre I. Urum, şef-mecanic: „(…) În port pătrund trupe iraniene. Luptele se desfăşoară pînă în apropierea navei noastre, la distanţă de 1 – 5 metri. (…) avariile iau proporţii. Gaură în salonul echipajului, faţada comenzii, salon comandant, etc.“.
A doua zi, pe 5 octombrie 1980, cheul din lemn a fost incendiat, iar nava „Olăneşti“ a fost nevoită să se largheze de la cheu, ridicând scara de acces la bord.
Gheorghe Creţu, asistent medical: „(…) cheul de acostare se afla în flăcări. O navă sub pavilion chinezesc s-a desprins de la cheu, trecînd pe lîngă noi în josul rîului, şi nu departe de noi a fost bombardată de forţele iraniene, a luat foc şi s-a putut vedea cum membrii echipajului acestei nave îşi căutau salvarea înotând. (…)“.
Dănuţ Gh. Preda, ofiţer R.T.G. II: „(…) Nava chinezească s-a lăsat să curgă la vale, în voia curentului apei, cu ancorele aproape de suprafaţa apei, îndreptîndu-se spre un cot al fluviului. Cînd a ajuns la cot, a vrut să întoarcă, ori ca să intre pe celălalt braţ al fluviului, în spatele insulei, ori pentru a ajunge cu prova în aval şi pupa în amonte şi astfel să plece spre ieşire. Manevra nu le-a reuşit; cînd erau de-a lungul fluviului, cu prova spre insulă şi pupa spre malul iranian, tunul care se afla pe malul iranian a bombardat nava în castelul comenzii de la pupa.
War soon broke out between the two nations.
War soon broke out between the two nations.
Dintre 45 de membri ai echipajului, am aflat mai tîrziu, au scăpat doar 15. Trei dintre membrii echipajului au rămas răniţi la bord, probabil că au murit în chinuri groaznice şi părăsiţi, iar cei ce au înotat spre malul iranian, cum poate era normal să facă toţi, au fost mitraliaţi pînă la ultimul. Toate acestea se petreceau sub ochii noştri. (…).
În scurt timp, focul de pe cheul iranian s-a extins şi a cuprins nu numai bîrnele sau pilonii de susţinere ai cheului, ci şi marfa de pe cheu, vagoanele şi remorcile, autostivuitoarele, maşinile, magaziile şi tot ceea ce putea să ardă. În noaptea care se lăsa grea şi neagră ca o perdea de smoală, focul, favorizat şi de vîntul ce bătea de-a lungul cheului, se extindea, cuprinzînd tot şi înălţînd limbi şi ruguri spre cer.
Nu ştiu cum să descriu mai bine acest peisaj, ca de iad sau ca de film. Săreau capacele de la butoaiele de pe cheu, pocneau cauciucurile vehiculelor, trosneau scîndurile, sfîrîia hîrtia, da hîrtia, care era în suluri mari şi care se spune că ia foc şi arde greu, a ars pînă aproape de miezul sulului. Cădeau acoperişurile magaziilor, se topeau şinele de cale ferată, absolut totul ardea.
Pînă a doua zi dimineaţa, pînă la prînz, a mai ars focul pe cheu. (…)“.
iran-and-iraq-war-1-728Gelal Ismail, şef-echipaj: „(…) Toţi cei care au sărit pe partea iraniană au fost mitraliaţi şi omorîţi în timpul cînd înotau, iar cei care au sărit în partea irakiană au fost salvaţi de trupele irakiene.
După aceea, tot iranienii au bombardat trei nave indiene, din care nu au scăpat decât doi sau trei inşi. Pe urmă au urmat şi alte nave la rând, după care, tot iranienii, au tras în noi patru proiectile incendiare de obuziere. (…)“.
Mai mulţi revoluţionari iranieni au somat vardia să fie lăsată scara şi au urcat înarmaţi la bord, ameninţând şi motivând că sunt în căutare de combatanţi irakieni.
The Liberation of Khorramshahr City, May 24, 1982
The Liberation of Khorramshahr City, May 24, 1982
Petre I. Urum, şef-mecanic: „(…) I se pune pistolul în ceafă lemnarului de bord Tudor Iancu. Este anunţat comandantul, care ne spune să nu intrăm în contact cu ei. Ni se ordonă să ducem întregul echipaj într-o încăpere. După părerea mea se aflau sub influenţa alcoolului.
Întregul echipaj a avut impresia că vor să ne împuşte. În final, au spus că vor să controleze nava ca nu cumva să avem irakieni la bord. (…)“.
Pe 7 octombrie, un proiectil a căzut lângă navă. Peste 10 minute, un alt obuz a lovit cargoul în plin şi i-a produs unele avarii.
site_197_Tamil_442261Bruno Caracaş, şef R.T.G.: „(…) Pe data de 7 octombrie, ora 10.20 GMT, mă aflam în cabina ofiţerului I maritim, împreună cu ofiţerul 2 maritim, ofiţerul 3 maritim şi asistentul medical.
La cîteva minute a sosit şi comandantul, venind din cabină. La ora 10.35 s-a auzit o explozie lîngă navă şi schije lovind nava. Am urcat în comandă, dar nu am observat nimic care să ne alarmeze, crezînd că este o eroare.
(…) La 10.42 GMT, nava a fost lovită în plin de un proiectil. Cînd am ieşit din cabină, culoarul era plin de fum şi praf. (…) Am coborît la ultimul nivel şi, în cabina şefului timonier, am redactat radiograma către «Navrom» cu privire la situaţia nou creată. Cînd am urcat în staţia radio am văzut că explozia a distrus apartamentul comandantului şi cabina ofiţerului 3 maritim.
(…) În jurul orei 13.00 GMT s-a trecut la incendierea primelor două nave ancorate în faţa noastră. Întîi au incendiat-o prin lovituri de tun pe cea aflată aproape de mijlocul canalului, dar în partea irakiană. Au sărit în apă doi supravieţuitori, care au trecut înot spre nava ancorată paralel cu ei, dar mai aproape de insula irakiană. Cînd au ajuns aproape de ea, aceasta, la rîndul ei, a fost incendiată, iar echipajul a sărit în apă, înotînd spre malul insulei irakiene.
Erau aproximativ 10 supravieţuitori şi am observat rafale de mitraliere împroşcînd apa printre ei. (…)“.
Photo-2-1Gheorghe Creţu, asistent medical: „(…) În urma loviturii mai sus relatate, membrii din echipajul navei au acţionat rapid şi au stinsincendiul ce se forma în compartimentele distruse. Am putut observa că navele din apropiere ce au fost bombardate, unele dintre ele cu incendiu la bord, în jurul lor se aflau marinarii acestora ce căutau să scape cu viaţă, înotând.
La ora 17.40, un proiectil cade în apropierea navei, în apă. La ora 17.50, nava noastră este supusă din nou tirului de artilerie, lovind tribordul şi compartimentul maşini. Din acest compartiment a început să iasă fum, practic fiind incendiat. (…)“.
Dănuţ Gh. Preda, ofiţer R.T.G. II: „(…) un proiectil dinspre Iran a căzut lîngă nava noastră, în apă, schijele lui lovind bordul, dar fără daune. Am crezut că-i o greşeală. Aveam, ca şi iugoslavii, în bordul dinspre Iran, tribordul navei, atîrnat pe bordaj, drapelul ţării noastre, tricolorul, pentru ca să nu ne confunde, deşi militarii iranieni ştiau prea bine ce-i cu noi şi cine sîntem.
(…) La vreo 10 – 20 de minute, un proiectil a lovit nava în plin, a pătruns în salonul comandant, distrugînd aici tot, mutînd, da, mutînd peretele despărţitor în cabina ofiţerului III maritim, făcînd şi aici totul praf şi provocînd pagube şi la infirmerie, care era sub aceste două compartimente.
1979+Saddam+in+Control+1980+-+1988+Iran-Iraq+War(…) S-a produs puţină panică pe navă, puţin cam multă pot spune fără nici o jenă, toată lumea coborînd la puntea marinari să se adăpostească în bordul babord, dinspre Irak. (…)
Cam pe la ora 17.00 local, după ce au fost bombardate celelalte nave din amonte, ne-a venit rîndul nouă şi am fost bombardaţi în compartimentul maşini şi am coborît la puntea marinari. Aici toţi erau speriaţi ca şi noi. (…)“.
Constatând şi analizând situaţia, ştiind ce s-a întâmplat cu alte nave şi echipajele lor şi intuind cursul evenimentelor, comandantul Sandu Torcaciu (n.17.08.1934) a apreciat că la bordul navei sale echipajul nu mai este în siguranţă si trebuie salvat, motiv pentru care, la ora 18:00 local, a ordonat abandonarea navei şi refugierea marinarilor la adăpost, spre malul irakian.
Fiecare membru al echipajului s-a salvat cum a putut, sărind în apă şi înotând spre malul vestic, unde au fost primiţi, fără ostilitate, de combatanţii irakieni.
5b5d8d0a3f6f53dee848fa1b1df134d0--iraq-war-armiesPetre I. Urum, şef-mecanic: „(…) S-a întrunit consiliul de bord, pentru luarea măsurilor ce se impuneau. Am văzut că sînt luate la rînd cu foc de artilerie navele ancorate pe fluviu. Marinarii se aruncau în apă şi se îndreptau spre malul irakian. Asupra lor se trăgea cu artileria. (…) Menţionez că nava am părăsit-o în momentul cînd am fost siguri că nu se mai poate face nimic.
Întregul echipaj s-a aruncat în apă şi a trecut pe malul irakian. Aceasta am făcut-o conştienţi că, dacă nu trecem pe celălalt mal, vom fi împuşcaţi, aşa cum am văzut petrecîndu-se cu echipajele de la celelalte nave. (…)“.
Gheorghe Creţu, asistent medical: „(…) Conducerea navei a hotărît părăsirea navei pentru salvarea membrilor echipajului. Toţi membrii echipajului au sărit în apă şi au înotat către malul rîului irakian.
296bcbc792abb35184239b40bf85fcd6--iraq-war-iranDănuţ Gh. Preda, ofiţer R.T.G. II: „(…) Din maşină ieşea fum. La următoarea lovitură, în magazia 4, tovarăşul comandant şi conducerea navei, fiind obligaţi de împrejurări, ştiind că cei care au înotat spre Iran, sărind de pe navele bombardate mai înainte, au fost mitraliaţi de militarii iranieni, au ordonat abandonarea navei în bordul babord, dinspre malul irakian.
Se punea problema cine va sări primul şi cum vom fi primiţi de irakieni. Primul a sărit un motorist, Oancea Gheorghe, şi lui putem zice că-i datorăm toţi viaţa, pentru că toţi ne codeam să sărim, mai ales cînd am văzut că se trăgea cu mitraliera înspre vapor atît dinspre prova, cît şi dinspre pupa.
La vreo zece minute după el, am început să sărim toţi, pe rînd; cei ce s-au grăbit, observînd prea tîrziu pe cel de dedesubt, s-au agaţat de nişte parîme, rănindu-se la mîini. Apa era adîncă de circa 2 – 2,5 metri la pupa navei, dar scădea brusc pînă sub genunchi la 2 – 3 metri distanţă de navă, spre mal.
Ne-am refugiat pe mal, unde ne-am predat unui grup de 4 – 5 militari irakieni.
Abandonul s-a produs la ora 18.00 local. (…)“.
Bruno Caracaş, şef R.T.G.: „(…) am abandonat nava, sărind în apă, oră la care s-a oprit ceasul de la mînă în contact cu apa. Pe malul irakian am ajuns la un punct de comandă, unde ni s-au acordat primele îngrijiri, după care am părăsit zona escortaţi de un soldat. Chiar înainte de a părăsi zona s-au auzit din noui explozii în zona navei.
La aproximativ 10 minute după ce am părăsit zona am văzut nava cu suprastructura în flăcări. (…) Menţionez că tunul care a tras asupra noastră se afla pe poziţie pe teritoriul iranian. (…)“.
iran-iraq-1-iq-e-01030hDănuţ Gh. Preda, ofiţer R.T.G. II: „(…) Pe drumul de la navă la mal s-a tras asupra noastră cu mitraliera de pe malul iranian, dar nu a fost nimerit nimeni. Irakienii ne-au dat primul ajutor medical, ungînd rănile celor accidentaţi cu o alifie, ne-au dat apă, mîncare şi ţigări. Apoi am trecut pe un pod de metal, de pe insulă pe malul irakian, în timp ce deasupra noastră zburau proiectilele.
De la al doilea post, am fost transportaţi cu camionete militare la al treilea post, împreună cu cinci indieni de pe o navă indiană, care era în amonte şi aproape de mal. La al treilea post am stat pînă s-a întunecat bine. De aici am fost transportaţi la hotelul «Shat-al-Arab» din Basra, unde am fost cazaţi pînă pe 11 octombrie.
Pe drum am văzut nişte explozii, în dreptul unde era «Olăneşti», şi am văzut cinci flăcări mari. Toate navele de pe fluviu ardeau cu flăcări mari. (…).
La hotel am stat sub semnul pericolului, pentru că aviaţia iraniană făcea raiduri noaptea. Aici am întîlnit supravieţuitorii navei chineze. A venit un echipaj de pe o navă iugoslavă aflată la cheu, echipaj salvat de trupele irakiene, care au forţat liniile iraniene la insistenţele reprezentantului Iugoslaviei la Basra, venit special pentru salvarea echipajelor celor trei nave iugoslave şi recuperînd toate echipajele din zonă. Am aflat că echipajul navei „Ulianik“ a abanadonat nava după noi, cînd au fost şi ei bombardaţi şi s-au adăpostit lîngă bordajul navei în apă, ţinîndu-se, se pare, de nişte parîme, pînă s-a întunecat bine. Atunci au înotat spre mal şi au fost recuperaţi de militarii irakieni, care-i aşteptau, probabil, ştiind de la noi că ei erau în pupa navei noastre. (…)“.
Secventa din timpul luptelor. În fundal, cargoul OLĂNEȘTI după bombardarea sa de trupele iraniene.
Secvență din timpul luptelor. În fundal, cargoul OLĂNEȘTI după bombardarea sa de trupele iraniene.
Din Basra, marinarii români au luat legătura cu reprezentanţi diplomatici ai R.S. România din Irak, care  s-au ocupat de formalităţile de repatriere.
La data de 11 octombrie, marinarii români au părăsit Irakul şi au ajuns în Kuweit, fiind cazaţi aici până la data de 13 octombrie, când, pe calea aerului, au plecat spre ţară, făcând o escală de o zi la Istanbul.
În seara zilei de 14 octombrie 1980, ora locală 19:00, cei 31 de marinari din echipajul navei „Olăneşti“ au aterizat pe aeroportul Otopeni din Bucureşti.
Cargoul „Olăneşti“ şi întreaga încărcătură[5] au fost pierdute, dar nava era asigurată pentru riscul de război (la ADAS Bucureşti), pentru suma de 4.080.000 lei, sumă care a fost despăgubită de asigurator, care, la rândul său, a recuperat din reasigurare cea mai mare parte din suma achitată.
Sursa: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. 1 – „Navele românești ale Dunării și Mării”; vol. 2 – „Voiaje neterminate”, 2011, Editura: „Telegraf Advertising”.

[1] Shatt al-Arab (Shatt el-Arab) – Canal de navigaţie cu o lungime de circa 190 km în linie dreaptă, format la confluenţa fluviilor Tigru şi Eufrat; în partea sa sudică a Golfului Persic constituie graniţa dintre Iran şi Irak; ajunge la Golful Persic şi se varsă în el, formând o mare deltă; odinioară, însă, cele două fluvii se vărsau în două locuri distincte, la 80 km unul de altul, iar marea se întindea mult spre Nord, la o distanţă aproape egală cu cea care separă locul de vărsare actual de locul de întâlnire al celor două fluvii.
[2] Despre acest conflict zonal, regizat de U.R.S.S. şi S.U.A., nu s-a vorbit prea mult la noi, căci, în vremea regimului comunist, ştirile externe ale Televiziunii Române mascau realităţile, România fiind, la momentul respectiv, un susţinător, prin persoana lui Nicolae Ceauşescu, şi al regimului de la Teheran, şi al celui de la Bagdad; războiul dintre Irak şi Iran a izbucnit în toamna anului 1980 şi a durat până în 1988, miza fiind marile rezerve de petrol din zonă; din bilanţul conflictului au rezultat, după unele surse, 500.000 de morţi, după altele 1.000.000 de morţi.
[3] Fragmentele din declaraţiile membrilor de echipaj au fost preluate din cartea „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române“, de căpitan comandor dr. Marian Moşneagu, apărută la Constanţa, 2006, Editura „Ex Ponto“, pag. 145 – 178.
[4] Cranic – instalaţie de încărcare/ descărcare independentă de catarg, care se poate roti 360° şi care deserveşte, de regulă, două hambare.
[5] Potrivit unor surse demne de încredere, nava românească transporta (şi) armament.
 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentTRANSILVANIA –  o navă glorioasă cu un sfârşit fără glorie
Articolul următorCargoul „Akra Aktion“ a eșuat la Vama Veche
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.