La data de 20 mai 1888, bricul „Mircea“ (pavilion: România, IMO: 6101739, comandant: căpitan Eustaţiu Sebastian[1], 232 to., construit în anul 1882) a fost surprins de o furtună extrem de puternică în Marea Neagră[2].
Nava plecase din Sulina, în dimineaţa zilei de 18 mai, spre Insula Şerpilor, în cadrul unor marşuri de pregătire a unei călătorii mai lungi, ce urma să o efectueze în acel an, în Mediterana. Deşi plecarea s-a făcut pe o vreme deosebit de frumoasă, care a ţinut şi pe parcursul zilei următoare, la un moment dat s-a declanşat din senin o furtună puternică, cu vânt din Nord.
În noaptea ce a urmat, furtuna s-a transformat într-o cumplită tempestă[3], care a transformat totul în jur şi nimic nu se mai recunoştea.
„(…) În bezna unui iad întunecat, în care licărea numai fosforescenţa valurilor uriaşe, «Mircea» se sbătea de moarte; corpul scârţâia, gemea, la fiecare isbitură, şi întreaga arboradă, frânghii şi macarale, urla înfiorător în noaptea cea stranie în care părea că se apropie sfârşitul lumei. Spre dimineaţă, o ploaie torenţială unea cerul cu marea, de parcă se rupseseră zăgazurile văzduhului;
«Mircea» căzuse în drumul coadei unui ciclon. Trei zile şi trei nopţi s’a luptat între viaţă şi moarte. 40 de vase cu pânze s’au înecat atunci, din cauza acestei furtuni, rămasă celebră în părţile Mărei Negre.
(…) «Mircea» era cu totul inundat; îmbarca pachetele de apă prin ambele borduri; în compartimentele din prova, apa ajunsese aproape de tun. Catargul din prova s’a prăbuşit cu toată arborada pe punte. Barca balenieră a fost sfărâmată la postul ei. Tunurile s’au demontat pentru a fi aruncate în mare. Cabina bucătăriei, smulsă, umbla pe punte, purtată dintr’un bord în altul. Corpul lui «Mircea» era ameninţat să fie spart de propriile piese, rupte din locul lor şi isbite cu violenţă de valuri, gata să pătrundă printre coastele lui.
O zi întreagă s’a luptat în apă un marinar, un erou, lemnarul bordului, legat c’o frânghie ca să nu fie măturat de valuri, pentru a degaja vasul de lemnele şi manevrele rupte cari-l ameninţau. Provizia se terminase şi începuse chinul foamei şi al setei.
În ţară, jale; se svonise că «Mircea» s’a înecat. Părinţii îşi plângeau copiii pierduţi pe mare, nimeni nu putea da nici o lămurire; se ştia doar că brikul a plecat pe mare şi nu s’a mai întors…
«Mircea» ajunse la liman, isbutind, pe jumătate distrus, să intre în Bosfor. Într’un hal de plâns, dar falnic, ca un erou rănit, «Mircea», cu un catarg lipsă, cu pânzele sfâşiate, cu băncile sdrobite, defilă, admirat în ovaţii, prin faţa vapoarelor cari nu îndrăsniseră să iasă din Bosfor, să înfrunte furia Mărei Negre…
Sultanul Abdul Hamid al II-lea s’a interesat de soarta lui«Mircea», a felicitat pe comandant şi a dat ordin să se facă, fără plată, toate reparaţiile necesare navei româneşti, în arsenalul Marinei Otomane din Cornul de Aur.
Raportul de mare al comandantului, Amiralul Eustaţiu, a fost publicat în «Monitorul Oastei» din anul 1888“.[4]
După finalizarea reparaţiilor din şantierele Imperiale, bricul „Mircea» a plecat (20 iulie 1888) în marşul planificat în Marea Mediterană.
Imaginea bricului „Mircea“, surprins de groaznica furtună din primăvara anului 1888, se află într-un tablou de o rară frumuseţe (autor necunoscut, posibil un pictor italian) la Muzeul Marinei Române din Constanţa.
[1] Eustaţiu Sebastian (1856-1943) – contraamiral român, care a îndeplinit funcţia de comandant al Marinei Militare Române între anii 1909-1917; în anul 1872 s-a înscris la Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi; în anul 1877 a absolvit cu gradul de sublocotenent Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti; în Războiul de Independenţă (1877-1878) a luptat ca ofiţer în Regimentul 4 Linie la Griviţa şi Smârdan, unde s-a distins în lupte; după război, infanteristul Eustaţiu Sebastian a fost repartizat în Corpul Flotilei, fiind avansat în anul 1881 la gradul de locotenent; a fost trimis apoi în Franţa, unde a urmat cursurile de la Şcoala Navală din Brest; aici a fost îmbarcat pe nava franceză „La Loire“ cu care, între anii 1884 – 1885, a efectuat ocolul Pământului; după revenirea în România, a fost înaintat (în anul 1886) la gradul de căpitan, fiind numit doi ani mai târziu la comanda bricului „Mircea“; în anul 1893 a fost înaintat la gradul de maior şi, în anul 1894, primeşte pentru a doua oară, comanda bricului „Mircea“; în anul 1898, când se afla la comanda crucişătorului „Elisabeta“, a fost numit în funcţia de comandant ad-interim al Diviziei de Mare; în acelaşi an a fost înaintat în gradul de căpitan-comandor, fiind numit şef de Stat Major la Comandamentul Marinei; între anii 1901-1903, căpitan-comandorul Eustaţiu Sebastian a deţinut comanda Diviziei de Mare, iar între anii 1904-1907 a îndeplinit funcţia de director al Arsenalului Marinei, având gradul de comandor; la 15 aprilie 1907, comandorul Eustaţiu Sebastian a fost numit în funcţia de comandant al Diviziei de Dunăre; la 1 aprilie 1909 a fost numit în funcţia de comandant al Marinei Militare Române, unde l-a înlocuit pe contraamiralul Emanoil Koslinski; avansat la 7 aprilie 1909 la gradul de contraamiral, el a cumulat în anii imediat următori şi funcţia de director superior în Ministerul de Război, de la data de 1 aprilie 1910, precum şi pe cea de inspector general al Marinei, de la 1 aprilie 1911; contraamiralul Eustaţiu Sebastian s-a aflat la comanda Marinei Militare Române atât în timpul campaniei militare din 1913, cât şi în prima parte a Primului Război Mondial, până la 9 ianuarie 1917, când a fost înlocuit de la comandă de contraamiralul Constantin Bălescu; în august 1917, el a demisionat şi din funcţia de director superior al Marinei, trecând în rezerva Armatei; în prezent, corveta 264 a Flotei Navale Române poartă denumirea „Contraamiral Eustaţiu Sebastian“.
[2] Despre Marea Neagră, comandanţii englezi spuneau: „It is no a sea, it is a boiler ready to make explosion every moment“ („Asta nu-i Mare, ci o căldare gata să facă explozie în orice moment“).
[3] Tempestă – vânt de forţa 10 pe scara Beaufort; înainte de 1956 se numea furtună deplină; tempestă violentă – vânt de forţa 11 pe scara Beaufort;
[4] Jean Bart, „Brikul «Mircea» în coada unui ciclon“, în „Viaţa României pe Mare şi pe Dunăre, studii şi informaţiunii – numeroase ilustraţiuni“, (1935), „Lucrare editată de Liga Navală Română de sub Augusta Preşedenţie activă a M.S. Regele Carol II-lea“, întocmită de Mihail Negru, Bucureşti: Tipografia de Artă şi Editură „Leopold Geller”, pag. 58 – 59.
