La data de 12 august 1882 a sosit în ţară bricul „Mircea“[1] – I – (pavilion: România, IMO: 6101739, corp de lemn şi coaste de fier, 232 trb., lungime: 36,00 m, lăţime: 7,60 m, pescaj: 3,60 m, echipaj: 8 ofiţeri, 6 maiştri, 2 piloţi şi 100 marinari şi elevi ai Şcolii de Marină, propulsie: maşină cu aburi, puterea maşinii: 160 c.p., viteza: 8 – 15 Nd., 14 vele cu suprafaţa velică de 490 m², constructor: 1882, „Thames Iron Works“, Blackwall – Anglia; armament: 2 tunuri „Krupp“ x 80 mm, înlocuite ulterior de 2 tunuri „Nordenfeld“ x 57 mm cu tragere rapidă, 2 tunuri revolver „Hotchkiss“ x 57 mm, 2 mitraliere x 11,43 mm „Nordenfeld“ cu câte 10 ţevi).
A fost prima navă-şcoală cu vele tip bric[2] a Marinei Române.
Nava a fost comandată în baza aprobării notei din 22 august 1881 de către ministrul de Război al României, pentru încheierea unui contract de construcţii de nave militare cu şantierul naval englez.
La sfârşitul anului 1882, bricul a fost botezat de Ion Ghica, ambasadorul României la Londra. Primul comandant al navei a fost colonelul Nicolae Dimitrescu-Maican (1882).
În corespondenţa rămasă de la amiralul Vasile Urseanu, cel care, în anul 1882, a adus bricul „Mircea“ în ţară, a fost găsită o scrisoare de la Ion Ghica, în care acesta din urmă preciza:
„Cumetre dragă, am urmărit cu harta şi cu gândul falnicul pavilion al lui «Mircea». Facă Cerul ca prima, fericita călătorie a lui «Mircea» pe marea cea mai periculoasă, să fie de bun augur şi să deschidă României o eră de acţiune asupra mărilor. Urez tinerilor Argonauţi de sub conducerea voastră un viitor glorios“[3], urare care, de-a lungul timpul, s-a împlinit cu prisosinţă.
- În anul 1883, bricul „Mircea“, canoniera „Griviţa“ și yachtul „Ştefan cel Mare“, aflate în portul Giurgiu, au prezentat onorul Arhiducelui Rudolf, moştenitorul tronului Austro – Ungariei, care călătorea de la Constantinopol spre Austria.
- În mai 1888 a scăpat cu greu din confruntarea cu o teribilă furtună, care a surprins bricul în timpul uni marş pe Marea Neagră.
- În anul 1890 s-a constituit, pentru prima dată, Divizia de Mare „pentru instrucţii şi evoluţiuni“. Divizia era formată din crucişătorul „Elisabeta“ (pavilion: România, IMO: 6101342, comandant: colonel Vasile Urseanu, 1.320 trb., construit în anul 1888), canoniera „Griviţa“ (pavilion: România, comandant: căpitan Petre Poniciu, 110 to., construită în anul 1880), bricul „Mircea“ (IMO: 6101739, comandant: maior Emanoil Koslinski, 232 trb., construit în anul 1882), torpiloarele[4] „Sborul“ (pavilion: România, comandant: căpitan I. Coandă, 56 to., construit în anul 1888) şi „Năluca“ (pavilion: România, comandant: locotenent C. Boerescu, 56 to., construit în anul 1888).
- În anul 1892, bricul „Mircea“ şi crucişătorul „Elisabeta“ (pavilion: România, IMO: 6101342, comandant: maior Ilie Irimescu, 1.320 trb., construit în anul 1888) au participat la serbările columbiene de la Genova, prilejuite de aniversarea a 400 de ani de la descoperirea Americii. La aceste manifestări au fost prezente 45 de bastimente de război ale forţelor navale din întreaga lume.
- La 6 iulie 1892, la bordul bricului „Mircea“, în timp ce se afla în rada portului Constantinopol, a avut loc prima revoltă cunoscută în Marina Militară Română.
- La 16 apilie 1894, bricul „Mircea“ (comandant: maior Eustaţiu Sebastian) şi crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: locotenent-colonel Emanoil Koslinski) au participat la inaugurarea Canalului din Braţul Sulina, salutând cu lovituri de tun trecerea Majestăţii Sale Regele Carol I. Cu acest prilej au fost inaugurate lucrările Comisiei Europene a Dunării, la Sulina.
- La 21 iunie 1895, bricul „Mircea“ (comandant: I. Coandă) şi crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: colonel Vasile Urseanu) au participat la festivităţile ocazionate de inaugurarea Canalului Kiel[5], la invitaţia guvernului german. În acest voiaj, navele româneşti au navigat pentru prima dată în apele Oceanului Atlantic, în Marea Nordului şi Marea Baltică.
- La data de 21 august 1895, ambele nave au revenit la Constanţa.
- Despre bricul „Mircea“, Jean Bart scria: „Nava aceasta, o parcelă dezlipită din trupul ţării, a fost, ani de-a rândul, cel mai puternic factor de propagandă naţională în străinătate. «Mircea» a purtat, pentru întâia oară, falnic, la vârful catargului, flamura românească. El a făcut întâi cunoscute lumii, pe apă, ţara şi Marina ei“.
- Potrivit „Jane’s Fighting Ships“, anuarul navelor de război, în anul 1929 era considerată „una dintre cele mai rapide nave cu vele ale epocii sale“.
- În anul 1900, la Expoziţia mondială de la Paris, a fost prezentată prima hartă românească de navigaţie pe mare, intitulată „Harta Mării Negre, coasta României“, fiind realizată în urma măsurătorilor topografice realizate de pe bordul bricului „Mircea“. Harta a primit Medalia de aur, realizarea acesteia fiind rodul muncii de mai mulţi ani a unui colectiv de ofiţeri români, conduşi de locotenent-comandor Alexandru Cătuneanu. Harta a fost utilizată până în anul 1952.
- La 27 mai 1931[6], la Cernavodă, a avut loc decorarea bricului „Mircea“ cu „Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu“, precum și a monitoarelor „Ion C. Brătianu“, „Mihail Kogălniceanu“ şi a vedetei „Maior Nicolae Grigore Ioan“ cu Ordinul „Steaua României“ cu panglică de „Virtutea Militară“. Bricul a fost decorat personal de Regele Carol II, care a cristalizat activitatea acestei nave într-un concept format din două cuvinte: „Spiritul Mircea“[7], pe care l-a explicat ca fiind „o atitudine de continuă iniţiativă, spirit cavaleresc şi camaraderesc şi care poate fi descoperit doar dacă navighezi“.
- Bricul „Mircea“ a fost în serviciu până în anul 1931.
- În mai 1939 a fost înlocuit de cel de-al doilea velier „Mircea“, o navă construită din metal, dotată atât cu pânze, cât şi cu motor tip MAK „Diesel“, aflată şi în prezent în serviciu ca navă-şcoală.
- În aprilie 1944, în timp ce se afla la Galaţi, bricul a fost lovit în plin şi incendiat în timpul unui bombardament al aviaţiei sovietice, nava arzând complet.
- „Printre mascotele bricului «Mircea» s-au numărat mai multe patrupede şi zburătoare.
Astfel, «Dulmuş», căţelul nimănui şi al tuturor pe bord, era tovarăşul fidel, veşnic la post, făcându-şi datoria alături de timonierul de serviciu. Trăgea cu dinţii de parâme, în rând cu marinarii.
Un motan alb, «Marcu», crescuse de mic între pânzele lui «Mircea». Cunoştea ca un gabier întreaga arboradă, nu suferea de răul de mare şi se juca balansându-se între frânghii ca într-un leagăn.
Un pui de urs, care a fost dăruit Regelui Suediei, se suia în vârful catargului, îngrozit de bubuitul tunurilor, de câte ori făceam tirul în larg.
Un cocoş turcesc, «Osman», cumpărat din Trebizonda, umbla liber pe punte şi trâmbiţa falnic, anunţând răsăritul soarelui la orizontul mării.
Tot pe «Mircea», marinarii au avut drept prieteni de nădejde o bufniţă, câinele lup «Vela» şi motanul «Vasile». Rareori le-a fost dat marinarilor să vadă o asemenea prietenie între un câine şi o pisică. De obicei, motanul îşi avea culcuşul într-un colac de salvare (…), dar, când era frig, dormea numai în «braţele» căţeluşei «Vela». Deşi nu era voinic, «Vasile» era spaima şobolanilor care îndrăzneau să se «ambarce» pe bric. (…) La foarte multe din aceste bătălii nocturne, când rozătoarele îndrăzneau să urce pe punte, intra în acţiune şi «Ochioasa», care îşi îmbunătăţea astfel meniul zilei“.[8]
[1] A fost botezat după numele marelui Domnitor Mircea cel Bătrân (1386-1418), întregitorul Ţării Româneşti până la „Marea cea mare“; mai era denumit şi torpilor de baraj.
[2] Spre deosebire de nava-şcoală „Mircea“ – II -, care este un velier tip barc.
[3] Jean Bart (comandor Eugeniu Botez), „O corabie românească, nava-şcoală brikul «Mircea»“, Liga Navală Română, Bucureşti: Institut de Arte Grafice, pag.14.
[4] Torpiloarele au făcut parte din Divizia de Mare de la 12 iulie la 16 august 1890.
[5] Canalul Kiel, numit în limba germană Nord-Ost-See-Kanal, NOK, s-a numit până în anul 1948 Kaiser-Wilhelm-Kanal; construcţia lui a început în 1887, la Holtenau, lângă Kiel şi lucrările au necesitat efortul a 9.000 de muncitori; a fost inaugurat oficial la 21 iunie 1895, când Împăratul Wilhelm al II-lea a pus ultima piatră; ceremonia a fost filmată de regizorul englez Burt Acres şi se păstrează la Muzeul Ştiinţelor din Londra; Canalul are 98 de km şi este situat în landul german Schleswig Holstein; face legătura între Marea Nordului (la Brunsbuttel) şi Marea Baltică (la Kiel-Holtenau); utilizarea Canalului Kiel reduce distanţa cu 460 de km, eliminându-se astfel ocolirea Peninsulei Jutland, dar şi riscul de a întâmpina furtuni; conform datelor oferite de pagina web a Canalului, acesta este extrem de solicitat, în anul 2007 fiind tranzitat de aproximativ 43.000 de nave, fără a socoti şi ambarcaţiunile mici.
[6] În aceeaşi zi, la Constanţa, Regele Carol al II-lea a participat la ceremonialul de botez al distrugătoarelor „Regele Ferdinand“ şi „Regina Maria“ (sosite în portul Constanţa la 7 septembrie 1930), precum şi al navei-bază „Constanţa“.
[7] Spiritul „Mircea“ – cod etic, naval şi profesional, liber consimţit, bazat pe solidaritatea izvorâtă din faptul că imensa majoritate a cadrelor permanente ale Marinei Române şi-au făcut ucenicia pe navele-şcoală „Mircea“ – I – şi „Mircea“ – II -, potrivit principiului „O mână pentru tine, o mână pentru navă“; un asemenea „spirit“ există şi în alte flote.
[8] Marian Moşneagu, Gabriel Octavian Nicolae, 2010, Marina Militară Română, Constanţa: Editura „Ovidius University Press“, pag. 60