16 decembrie 1989 – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
17 decembrie 1989 – Şedinţă a C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. cu privire la evenimentele din Timişoara.
18 – 20 decembrie 1989 – Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena, soția sa) în Republica Islamică Iran. Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnice dintre cele două ţări.
19 decembrie 1989 – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
20 decembrie 1989 – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară din Iran. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
21 decembrie 1989 – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu, este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa hotelului „Intercontinental“, a Ambasadei S.U.A. şi în Piaţa Romană.
În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, au fost citite din balconul Operei, începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.
21-22 decembrie 1989 – Au loc confruntări armate şi demonstraţii populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, soldate cu numeroase victime.
22 decembrie 1989 – În jurul orei 12:09, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul C.C. al P.C.R. cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov, cei doi sunt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de Miliţie. În jurul orei 18:00, cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi disidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România.
24 decembrie 1989 – în România este proclamată Victoria Revoluţiei.
25 decembrie 1989 – în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepţional organizat de C.F.S.N., Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare.
Sentinţa este executată în aceeaşi zi, în jurul orei 15:00. Cadavrele cuplului Ceauşescu dispar şi apar abia în după-amiaza de 30 decembrie, când sunt înmormântate (în mare secret) la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Victimele din 1989
Timişoara:
– În perioada 16 – 21 decembrie 1989: 73 morţi şi 296 răniţi
– După 22 decembrie 1989: 20 morţi şi 77 răniţi
Bucureşti
– Până în 22 decembrie 1989: 49 morţi şi 599 răniţi
– După 22 decembrie 1989: 515 morţi şi 1162 răniţi
Cluj: (până în 22 decembrie): 29 morţi şi 58 răniţi.
Constanţa: 32 morţi şi 116 răniţi.
Sibiu: 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.
Hunedoara: 6 morți și 19 răniți.
În perioada 1989 – 1995, poate şi după aceea, în România s-a petrecut un ciudat proces de „triere“ nu numai a martorilor şi participanţilor-cheie la evenimentele din decembrie 1989, dar şi a colaboratorilor apropiaţi ai regimului Ceauşescu. Oameni cu nume sonore, care au cunoscut secrete de mare importanţă pentru dezlegarea misterelor evenimentelor din decembrie 1989, au decedat în condiţii mai mult sau mai puţin suspecte, dispariţiile acestora vitregind istoria noastră de date şi informaţii ce ar fi putut duce la aflarea adevărului despre „Revoluţia Română”.
Gelu Voican Voiculescu, unul dintre principalii conspiratori, participant la evenimentele din decembrie 1989 și la execuția Ceaușeștilor în cazarma din Târgoviște, declara imediat după „accidentul” în care a murit colonelul Vasile Maluțan, pilotul dictatorului Nicolae Ceaușescu: „Este clar că există o categorie de nostalgici care au ideea fixă de a-i pedepsi pe toți cei care i-au făcut rău lui Ceaușescu.”
Un ofițer superior din cadrul Armatei române[1], citat ca martor la unul dintre procesele legate de decembrie 1989 a declarat: „Dacă ai ghinionul să participi la revoluție fie chiar ca simplu pion și să vezi și să auzi lucruri pe care unii le doresc șterse din memoria colectivă, ești un om mort dacă nu ajungi în frunte.”
Desigur, în lipsa martorilor și a probelor, este riscant să avansez vreo ipoteză și, cu atât mai mult, să trag vreo concluzie în legătură cu decesele mai mult sau mai puțin suspecte ale unor participanți direcți sau martori incomozi la evenimentele din decembrie 1989, dar, într-o sinteză înspăimântător de rece, nu ne rămâne decât să întocmim statistici, să ne numărăm morții și, eventual, să ne amintim de ei.
Moartea vine când vrea ea sau… când vor alții?
General-colonel Vasile MILEA. Evenimentele din decembrie 1989 l-au aflat în funcția de ministru al Apărării Naționale. Se spune că a făcut parte din grupul complotiștilor anticeaușiști[2]. A murit în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, prin împușcare. S-a lăsat să se creadă că s-a sinucis[3]. Ion Iliescu, dupã venirea la putere, a confirmat varianta sinuciderii generalului Milea. Cine a apăsat, totuși, pe trăgaciul pistolului?
Dr. ŞCHIOPU, medic legist, a efectuat autopsia lui Vasile Milea. A decedat în urma unei tuberculoze galopante.
General-maior Constantin NUȚĂ, adjunct al ministrului de Interne, șef al Inspectoratului General al Miliției (1978-1989), șef al Direcției a IV-a Contrainformații Militare. La Congresul al XII-lea al PCR din noiembrie 1979, generalul Nuță a fost ales ca membru al supleant al Comitetului Central al PCR. În noiembrie 1987, generalul Constantin Nuță a participat, împreună cu generalul Emil Macri, la reprimarea revoltei muncitorilor de la Brașov.
Conform (vezi aici): „În ziua de 17 decembrie 1989, orele 17:00, a fost trimis cu un avion special la Timișoara, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, alături de generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Stănculescu, Mihai Chițac, Cârneanu și alții.
Ajunși acolo, i s-a transmis generalului Coman să se deschidă foc cu gloanțe de război împotriva manifestanților de la Timișoara, el transmițând mai departe acest ordin generalilor Ștefan Gușă și Constantin Nuță.
Nuță a ordonat înarmarea cadrelor de Miliție cu arme și muniție de război, realizând planul de amplasare pe hartă a celor opt dispozitive de luptă formate din forțe de Miliție, Securitate[4] și trupe de Grăniceri care au acționat cu aceste arme împotriva demonstranților în seara și noaptea de 17/18 decembrie 1989.
El l-a informat pe generalul Coman, care a stabilit, împreună cu generalii Emil Macri și Velicu Mihalea, un plan pentru scoaterea cadavrelor de la morgă și transportarea lor la București. Împreună cu adjunctul său, generalul Velicu Mihalea, el s-a ocupat cu ștergerea urmelor măcelului de la Timișoara.
Generalii Nuță și Mihalea s-au prezentat la ora 10:00 la Spitalul Județean. Din dispoziția lor, o echipă de ofițeri de Miliție, sub conducerea colonelului Ghircoiaș, a realizat operațiunea de verificare a cadavrelor și de triere a lor, apoi, în seara aceleiași zile, au introdus cele 43 de cadavre în saci de plastic, apoi le-au urcat într-o izotermă adusă de la Autobaza „Comtim“.
A doua zi dimineața (în jurul orei 04:15), autoizoterma plină cu cadavre a plecat spre București, fiind însoțită de un autoturism al Miliției Timișoara.
Cele 40 de cadavre au fost arse la Crematoriul „Cenușa“ din București în cursul nopții de 19/20 decembrie 1989, apoi, în dimineața următoare, cenușa rezultată a fost aruncată într-o gură de canal de pe raza comunei Popești-Leordeni.
La 20 decembrie 1989, cei doi generali au fost trimiși la Arad, unde au condus operațiunile de reprimare din Hotelul „Parc“. În Arad au murit, în decembrie 1989, 19 persoane.
După ce devenise evident că Revoluția va izbândi, în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 cei doi generali au luat trenul de la Arad spre București, dar au fost arestați la Deva și au fost duși la sediul unui regiment de geniu din acest oraș. Acolo ei au fost urcați într-un elicopter, fiind legați cu frânghii de scaune, pentru a fi duși la București. Conform ordinului provenit de la celula de comandă de la M.Ap.N. din București (după cum s-a aflat ulterior în cadrul anchetelor de la Secția Parchetelor Militare), traseul elicopterului a fost schimbat și în loc să se îndrepte spre Capitală, el a fost direcționat spre Alba Iulia.
În seara zilei de 23 decembrie 1989, în apropiere de oraș, pe dealul Mamut, elicopterul a fost doborât de către militarii de la sol, care au primit ordin să doboare toate aparatele de zbor ce se apropie de oraș, deoarece ar fi fost vorba de «teroriști». Trupurile celor doi generali au fost carbonizate“.
Constantin Nuță era un militar cu experiență și fusese șeful Contrainformațiilor Militare, calitate în care cunoștea toate dosarele „Corbilor“ – cei peste 20 de generali – agenți GRU, în frunte cu Nicolae Militaru, din interiorul Armatei române.
General-maior Velicu MIHALEA, adjunct al șefului Inspectoratului General al Miliției (I.G.M.). În seara zilei de 23 decembrie 1989, aflat la bordul unui elicopter ce trebuia să-l ducă la București, fiind împreună cu generalul Nuță Constantin, în timp ce aeronava a ajuns undeva între U.M. 01033 Alba-Iulia și U.M. 01496 Blandiana, aceasta a fost lovită de o salvă de pistol-mitralieră trasă de militarii de la sol, care primiseră ordin să doboare toate aparatele de zbor ce se apropie de oraș, deoarece se bănuia că au „teroriști” la bord.
Atins de 12 gloanțe calibru 7,62 mm, care au avariat instalația de combustibil și comanda hidraulică, elicopterul a luat foc în aer și s-a prăbușit lângă depozitul de muniții al Garnizoanei Alba Iulia. A urmat o explozie puternică, generată de una dintre cele două rachete aer-sol ale elicopterului, în care cei trei membri ai echipajului elicopterului au murit pe loc, aruncați prin hublouri.
Generalii Velicu Mihalea și Nuță Constantin, fiind legați de scaune, au ars parțial împreună cu epava elicopterului. Moartea lor a fost anchetată ulterior și de procurorul militar Ilie Botoș, care, în 1994, a decis neînceperea urmăririi penale.
Primele cercetări privind doborârea elicopterului au fost desfășurate de către colonel dr. justitie magistrat Domșa Tit Livius și căpitan de justitie magistrat Dorel Andrieș, din cadrul Procuraturii Militare Cluj Napoca (vezi aici).
Colonel Ion PATRAȘ, comandantul Școlii de subofițeri de la Câmpina, ucis prin împușcare, pe 23 decembrie 1989, în timpul masacrului[5] de la Aeroportul Otopeni[6].
Colonel Gheorghe TROSCA[7], șeful de Stat Major al U.S.L.A. (Unitate Specială de Luptă Antiteroristă)[8].
A fost ucis[9] într-o diversiune[10] creată în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, în masacrul[11] din fața sediului M.Ap.N.[12], în care au mai fost uciși încă șapte uslași: Eugen Trandafir Cotuna[13] (locotenent-colonel), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).
Au supraviețuit: Romulus Gârz, Ștefan Șoldea, Petre Găinescu și Ionel Păduraru (membri ai U.S.L.A.) și Constantin Isac (reprezentant al F.S.N. din cadrul USLA)[14].
General-maior Gică Ion POPA. A fost judecătorul principal în completul care, pe 25 decembrie 1989, într-un simulacru de proces[15], în sediul cazărmii din Târgoviște, i-a judecat și condamnat la moarte[16] pe soții Elena și Nicolae Ceaușescu.
Completul de judecată a fost format din doi judecători militari, colonel Gică Popa (președinte), colonel Ioan Nistor și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefier a fost plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu. Deplasarea la Târgoviște a membrilor „Tribunalului Militar Excepțional” s-a făcut cu 5 elicoptere. Într-unul din elicoptere se aflau cele două prelate verzi, în care urmau să fie înfășurate cadavrele soților Ceaușescu.
Procesul a început pe 25 decembrie ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana din Târgoviște.
Pe data de 1 martie 1990, Gică Ion Popa s-a sinucis[17] prin împușcare[18], trăgându-și un glonț în cap.
Unul dintre avocații[19] din oficiu ai lui Ceaușescu, care i-a transportat pe Elena și Nicolae Ceaușescu de la Titu la Târgoviște.
Mai mulți militari din unitatea militară din Târgoviște, în care au fost judecați, condamnați și executați soții Ceaușescu, au murit, în condiții suspecte, după lăsarea la vatră.
Marin CEAUȘESCU[20] (fratele[21] cel mare al lui Nicolae Ceaușescu), șeful Agenției Comerciale Române din Viena, placa turnantă a afacerilor valutare ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu. A fost găsit spânzurat[22], pe data de 28 decembrie 1989, în subsolul clădirii în care se afla Agenția, dar există opinii potrivit cărora acesta nu s-ar fi sinucis (vezi aici).
Colonel Petre MORARU[23], locțiitor al comandantului Inspectoratului General al Miliției. A organizat incinerarea celor 40 de cadavre de la Timișoara în cadrul operațiunii „Trandafirul“[24], care, din momentul preluării transportului, a primit indicativul „Acțiunea Vama”. Cenușa acestora a fost încărcată în patru tomberoane și aruncată într-o gură de canal de pe raza comunei Popești-Leordeni, jud. Ilfov.
S-a sinucis în anul 1990, prin spânzurare, în timp ce se afla închis în Penitenciarul din Timișoara.
Maior Ion LAZĂR, ofițer în Direcția V a D.S.S.[25] (Departamentul Securității Statului). A pilotat, în ziua de 22 decembrie 1989, unul dintre cele două elicoptere MI-17 care au asigurat fuga soților Elena și Nicolae Ceaușescu.
A decedat pe data de 13 iunie 1990, într-un accident de mașină.
General-maior Emil MACRI[26], a fost șef al Direcției Contrainformații Economice (Direcției a II-a) din Departamentul Securității Statului (adjuncţi: colonel Vergiliu Ionescu, locotenent-colonel Constantin Stan şi locotenent-colonel Claudiu Bucur). Era specializat în înăbușirea revoltelor (inclusiv a revoltelor din 1977 și 1987).
A fost arestat și închis după revoluție, fiind inculpat în procesul „celor 25” de la Timișoara.
A încetat din viață la 17 aprilie 1991, în spitalul Penitenciarului Jilava, raportul medical stabilind că decesul a survenit în urma unui infarct.
Presa[27] a vehiculat supoziția că generalul Macri a fost intoxicat în mașina care l-a plimbat dintr-un spital în altul. Cu câteva zile înainte de deces a fost vizitat de Sergiu Nicolaescu.
Generalii Ion BUNOAICĂ şi Ion Eugen SANDU au murit tot într-un misterios accident de elicopter.
Pe 1 septembrie 1995, la câteva luni după moartea lui Vasile Măluţan, ei se aflau în zbor, venind de la Iaşi către Bucureşti, alături de alţi gradaţi din cadrul Armatei şi Poliţiei.
Aparatul s-a prăbuşit la Mogoşeşti şi nimeni nu a supravieţuit. Bunoiacă a fost șeful trupelor de Securitate de la Timişoara în timpul revoluţiei, iar Sandu, şef al Miliţiei în Reşiţa şi Craiova.
General SAFTA, șeful dispozitivului de apărare a sediului M.Ap.N. El i-a cunoscut pe toți membrii „celulei de comandă“ din sediul M.Ap.N., de unde au plecat toate informațiile diversioniste, generatoare de victime.
A decedat la începutul anului 1990. Împrejurările morții generalului Safta nu au fost anchetate („moarte naturală“).
Colonel Gheorghe ARDELEANU (pe numele real Moise Bula), fost ofițer în Direcția de Informații Externe a Securității, fost comandant (din 1986) al trupelor U.S.L.A. A decedat, pe 15 iunie 1993, în condiții suspecte (infarct miocardic?!) la Spitalul din orașul Ștei (jud. Bihor), la puțin timp după ce s-a „intoxicat cu insecticid, stropind cartofii“ din grădina proprie. Diagnosticul: „moarte accidentală“.
După șase luni de la evenimentele din ’89, el a fost îndepărtat de la conducerea U.S.L.A., ale cărei atribuții fuseseră preluate de U.S.P.P., noua unitate de pază a lui Ion Iliescu, coordonată de Dumitru Iliescu, nașul lui Voicu, omul de casă al lui Iliescu, cel care i-a oferit acestuia, la „revoluție“ unitatea sa de TAB-uri, transformate în taxiuri blindate pentru protecția echipei complotiștilor KGB.
Tot Gheorghe Ardeleanu este cel care a pus la dispoziția Armatei trupele speciale de intervenție din care făcea parte și colonelul Gheorghe Trosca, aflat în Statul Major al unității, asasinat de generalul Nicolae Militaru în fața sediului M.Ap.N.
General-maior Nicolae DOICARU, șeful Direcției de Informații Externe (D.I.E.) a Securității (1959-1978). Doicaru a fost prieten cu Pantiușa Bodnarenko (agent dublu KGB, cel care l-a arestat pe mareșalul Antonescu, a ajuns șef al Securității Constanța, unde funcționa o puternică agentură KGB, fostul șef al generalului Mihai Pacepa – generalul de Securitate, „defectat în S.U.A.“, și al generalului Pleșiță), iar după 1990 a fost consilierul lui Gelu Voican Voiculescu.
A murit extrem de ciudat la o partidă de vânătoare din 1992, verdictul anchetatorilor fiind cel de „sinucidere prin împușcare“.
Toți participanții la vânătoare aveau cartușe cu alice, dar Doicaru a fost ucis de un glonț care nu se știe din arma cui a „pornit“. Dosarul a fost clasat.
General Stelian PINTELIE, comandant al Unității Speciale de Transmisiuni „R“ (actualul STS) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1 iunie 1980 – 23 iunie 1984) și apoi pe cea de ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor în primul guvern post-revoluționar (2 ianuarie 1990-28 iunie 1990).
A fost șeful tuturor transmisiunilor militare și civile din România (șef al generalului Cerbu), cu sediul la Palatul Telefoanelor din București.
În timpul evenimentelor din 1989 s-a ocupat de întreruperea legăturilor unităților Ministerului de Interne și ale Securității și a creat o linie directă, securizată, între Centrul de comandă de la M.Ap.N. cu celulele aflate în sediul C.C. al P.C.R. și cu TVR.
Generalul Pintelie a știut cu exactitate cine a făcut diversiunea, care au fost verigile de transmisie, cine le-a executat și cu ce scop.
În perioada 1991-1994 a fost atașat militar al României la Bruxelles. Stelian Pintelie a fost trecut în rezervă cu gradul de general-maior (cu o stea) începând cu data de 15 octombrie 1994. După trecerea sa în rezervă, a devenit consilier al firmei „Ericsson“, protagonistă a scandalului sistemului de transmisiuni al Armatei Române.
Cu ocazia Zilei Serviciului de Telecomunicații Speciale, pe data de 23 iulie 2001, în mod excepțional, generalul de brigadă (cu o stea) în retragere Stelian Pintelie a fost înaintat la gradul de general de divizie (cu două stele).
A murit în condiții suspecte, dar decesul a fost consemnat ca „natural“.
General-maior CERBU, șeful centralei Transmisiunilor M.Ap.N., a deținut controlul asupra circulației informațiilor și ordinelor, știind cine și ce ordine a transmis. El este cel care a anunțat la Televiziunea Română că „s-au întrerupt legăturile cu Securitatea“. Ca și fiul său, tot ofițer, Cerbu a murit de cancer galopant („moarte naturala“).
General-maior Marin Gh. BĂLTEANU – relaţii suspecte cu KGB-GRU.
General-maior Ștefan ISPAS, comandantul Academiei Tehnice, comoție cerebrală.
Colonel Petre IONIȚĂ, comandantul Trupelor de Jandarmi.
Căpitan Gheorghe BĂRBIERU, cercetaș în Batalionul 404 al D.I.A. (Direcția de Informații a Armatei). I-a asigurat garda generalului Ștefan Gușe în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Decedat în aprilie 1990, într-un bizar accident de circulație.
? – cercetaș din Batalionul 404, care i-a asigurat generalului Ștefan Gușe legătura la Timișoara; decedat prin înec la malul Mării Negre, într-o apă de circa jumătate de metru adâncime!
Peste 20 de revoluționari dintre cei care au luptat în sediul C.C. al P.C.R. în perioada 22 – 28 decembrie 1989, au murit în condiții suspecte, începând cu anul 1990.
Maior Darian IONESCU, ofițer în Direcția V a D.S.S., anchetat pentru terorism într-o unitate de aviație. Pe 12 decembrie 1990 a fost ucis prin înjunghiere, după ce fusese eliberat din lipsă de probe.
Generalul Gheorghe VOINEA, comandant al trupelor din Garnizoana București, a avut un rol important în timpul evenimentelor din decembrie 1989 de la TVR și M.Ap.N. și se presupune că a cunoscut împrejurările „sinuciderii“ ministrului Vasile Milea.
La începutul anului 1990 a fost găsit mort în birou. Decesul nu a fost anchetat, moartea fiind considerata „naturala“.
Locotenent-colonel Stelian MITRUȘ, ofițer în cadrul Serviciului Operativ din Marele Stat Major. Prin el s-au transmis toate ordinele în decembrie 1989.
General Dumitru PUIU, comandantul Aeroportului Otopeni, martor al carnagiului din zona aeroportului, măcel pus la cale de generalul Nicolae Militaru. Dumitru Puiu a dispărut după ce a anunțat în direct la televiziune, în seara zilei de 24 decembrie 1989, că deține filmele cu ce s-a întâmplat la Otopeni, în ziua măcelului. Puiu a fost internat la Spitalul de psihiatrie din Timișoara, unde, la începutul anului 1990, a murit în condiții rămase neelucidate. Colegii lui au declarat ulterior că ultimele cuvinte ale generalului au fost: „Salvați-mă, ăștia vor să mă omoare!“.
Virgil TATOMIR, redactor la TVR, implicat în evenimentele din decembrie 1989, coautor al serialului „Revoluția română în direct”. A murit în anul 1992, în urma unui infarct suspect.
La vremea respectivă s-a vehiculat ipoteza că „infarctul” a fost cauzat de ideile și acțiunile unioniste ale lui V. Tatomir și a excelentelor sale reportaje despre Basarabia.
Surse confidențiale din cadrul Comisiei „Decembrie ’89” (comisie special instituită pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989) au declarat că Ion Baiu – operatorul care a filmat execuția cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, a afirmat în fața membrilor comisiei că persoana care a operat modificări în filmul execuției prezentat la TVR a fost Virgil Tatomir.
Ștefan ANDREESCU, întreprinzător, probabil ofițer acoperit în fosta D.S.S., participant la evenimentele din decembrie 1989, prieten al generalului Cernat.
A fost asasinat cu 9 (nouă) gloanțe în fața locuinței sale din strada Precupeții Vechi, în primăvara anului 1992. Crima nu a fost elucidată și nici revendicată.
Victor PLEȘCAN, secretar II la Ambasada Rusiei la București, implicat, probabil, în evenimentele din decembrie 1989. A decedat prin înec, pe 21 august 1992, la Neptun.
Alexandru STARK, reporter radio și TV, scenarist, jurnalist, scriitor, traducător și publicist evreu român, licențiat în jurnalism. A fost o perioadă corespondent radio la Moscova, iar între 1963 și 1990 a fost realizator de emisiuni la TVR. A fost apoi corespondent la Paris. A fost implicat în evenimentele din decembrie 1989. A murit bolnav de cancer, la Paris, în 29 octombrie 1992.
General-locotenent Ștefan GUȘĂ, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1986-1989), fost comandant al Armatei a II-a Buzău, cel care a refuzat intervenția sovietică, la cererea lui Ion Iliescu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989 din România.
La 17 decembrie 1989 a făcut parte din echipa de generali trimisă de Nicolae Ceaușescu la Timișoara, fiind prezent acolo în perioada 17-20 decembrie 1989 în care a avut loc represiunea în urma căreia au murit 73 de persoane.
În anul 1997, în rechizitoriul Parchetului Militar prin care au fost trimiși în judecată generalii Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac a fost învinuit și generalul Gușă, dar, în cazul său procesul nu a putut avea loc ca urmare a decesului.
A decedat pe data de 28 martie 1994, la vârsta de 54 de ani, de cancer osos și pulmonar. Se spune că a fost „ajutat” să se îmbolnăveascã… prin iradiere.
Ion RADU, fost viceprim-ministru în Guvernul României în perioada 16 noiembrie 1988 – 22 decembrie 1989.
Pe data de 10 mai 1995 s-a sinucis cu o armă de vânătoare.
Radu BĂLAN, fost membru supleant al C.P.Ex. (Comitetul Politic Executiv) al P.C.R. A murit de cancer.
Ioan TOTU, viceprim-ministur în perioada 29 martie 1985 – 26 august 1986, fost membru al C.P.Ex., ministru de Externe în perioada 26 august 1986 – 2 noiembrie 1989. S-a sinucis prin spânzurătoare.
Nicolae GIOSAN, demnitar comunist, inginer agronom și genetician, membru al Academiei Române, fost ministru al Agriculturii, o somitate în agronomia românească și un apropiat al lui Nicolae Ceaușescu.
Între anii 1974-1989, el a deținut funcția de președinte al Marii Adunări Naționale (parlamentul unicameral comunist). A murit la data de 30 iulie 1990 în Penitenciarul Jilava, după ce i-a fost administrată o injecție, care a avut un efect invers asupra stării sale de sănătate.
Unul dintre colegii de celulă cu fostul demnitar comunist, Teodor Mărieș, a declarat: „Eram în ultimele zile de grevă a foamei, pe la începutul lunii august, când în celula ministrului Giosan, din guvernul Dăscălescu, a venit un doctor pentru a-i face o injecție. Doctorul respectiv era oarecum ciudat pentru că se ocupa numai de prizonierii veniți din fostul CPEx. În aceeași zi, Giosan moare.”
Gogu RĂDULESCU a fost membru al C.C. al P.C.R. din anul 1960, ales în structurile de vârf ale partidului în 1965.
În decembrie 1989 deținea funcțiile de membru al C.P.Ex. (din 1965), membru al Biroului Permanent al C.P.Ex. (din 1977), vicepreședinte al Consiliului de Stat (din 1975), președinte al Consiliului de Conducere al Curții Superioare de Control Financiar (din 1973), vicepreședinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale (din 1979), președinte al biroului Comisiei pentru problemele cooperării economice și relațiilor internaționale ale partidului și statului a C.C. al P.C.R. (din 1980), deputat în M.A.N. din 1961.
A a ținut să își păstreze privilegiile și a participat la crearea cultului lui Ceaușescu. În particular, printre prietenii săi intelectuali, pretinzând că este beat, el își exprima greața și disprețul pentru „Conducător”, în timp ce public era unul dintre cei mai servili propagandiști și promotori ai mitului Ceaușescu.
După ce a fost arestat, unii oameni de cultură, printre care Geo Bogza, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ana Blandiana, au trimis o scrisoare procurorului, susținându-l pe Gogu Rădulescu. Cu toate acestea, a fost judecat împreună cu alți membri ai Comitetului Executiv.
Rădulescu a fost eliberat din motive de sănătate și a decedat la Spitalul Comunității Evreiești din București (cu toate că nu era evreu). Cunoștea foarte multe despre conducătorii P.C.R.
Miu DOBRESCU, demnitar comunist, membru al C.P.Ex. al P.C.R. și ministru. În Biserica Sfinților Părinți din Boroaia (localitate aşezată în sudul judeţului Suceava, între oraşele Fălticeni şi Tg. Neamţ) există pictura Judecata de Apoi, realizată de Adrian Köber din Târgu Jiu. După finalizarea picturii, aceasta a fost văzută de soția lui Miu Dobrescu, pe atunci prim-secretarul P.C.R. al județului Suceava, care s-a simțit și manifestat indignată de personajele și personificările din frescă. Urmarea a fost că peste scena executată a trebuit să fie pictat un iad modern, fără diavoli. Abia după revoluție, pictura a fost spălată și s-a scos la vedere fresca inițială.
Colonel Vasile MALUȚAN, ofițer în Direcția V a D.S.S., pilotul[28] elicopterului nr. 1 din „Flotila 50”, care, pe data de 22 decembrie 1989, i-a transportat pe Elena și Nicolae Ceaușescu[29] de pe clădirea C.C. al P.C.R. la Boteni, via Snagov.
A decedat pe data de 26 mai 1995, la Fundulea, după prăbușirea elicopterului pe care îl conducea. Aeronava s-a prăbușit după ce s-a agățat de un fir electric, ciudat!, a doua zi după ce Maluțan a afirmat în fața Comisiei parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 că Ceaușescu plecase cu elicopterul din sediul C.C. și a avut tot timpul asupra sa o valiză plină cu documente.
Valiza a dispărut la unitatea militară din Târgoviște (comandant: generalul Andrei Kemenici). Fapt interesant și suspect, mutarea generalului Andrei Kemenici la comanda unității din Târgoviște a avut loc cu două săptămâni înainte de aducerea aici a soților Elena și Nicolae Ceaușescu, judecați, condamnați la moarte și executați în aceeași unitate militară.
Ion ȘPAN, fost şef al Serviciului Circulaţie din Miliţia Maramureş. Implicat în afacerea paşapoartelor albe. S-a împuşcat în 1990.
Colonel Ioan ȚÂRLEA, numit şef al Serviciului Circulație din Maramureş. Decedat în 23.04.1993. S-a sinucis prin împuşcare… de la 20 de metri.
Dr. I. LUCACI, medicul legist care a constatat că, în cazul Ioan Târlea, este vorba despre un asasinat. Decedat în 24.04.1993. Sinucidere cu cianură de potasiu.
Elena Stănculescu, soția generalului Victor Atanasie Stănculescu, a fost găsită moartă în dreptul ferestrei (cădere de la etaj), exact la 14 ani de la data (21 decembrie 2004) în care mureau primii manifestanți din ordinul dat de soțul ei. Cu câteva zile înainte, acesta fusese citat în „dosarul revoluției“.
Alte decese suspecte: Lt. col. Dragoş TRAȘCU, Mircea JURVALE, Lt. col. Gheorghe UNGUREANU, Cornelia PINȚA.
Vii sau morți… tăcerea e de aur!
General-colonel Ioan COMAN, politician comunist, fost general–colonel (degradat prin hotărâre judecătorească în 1991), care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1974-1976), ministru al Apărării Naționale (1976-1980) și secretar al Comitetului Central al P.C.R. (responsabil cu probleme militare și de securitate). La data de 17 decembrie 1989, orele 15,30, a fost trimisă la Timișoara o delegație de generali din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, formată din generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Constantin Nuță, Mihalea Velicu și coloneii Filip Teodorescu și Gabriel Anastasiu.
Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara. În seara zilei de 17 decembrie 1989, trupele Ministerului Apărării Naționale au tras cu arme de foc la Timișoara, murind peste 50 de oameni și fiind operate câteva sute de arestări, între care și minori.
La 22 decembrie 1989, generalul Coman a fost arestat și judecat pentru faptele sale, apoi condamnat și ulterior grațiat. Prin Sentința nr. 6/ 9 decembrie 1991 a Curții Supreme de Justiție, Secția militară, a fost condamnat la 20 ani închisoare și degradare militară pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și 10 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav.
S-a dispus ca inculpatul Ion Coman să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, cu adăugarea unui spor de 5 ani, în total 25 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 10 ani a drepturilor și degradare militară. Atât Parchetul Militar, cât și inculpatul au formulat recurs, iar Curtea Supremă de Justiție prin Decizia nr. 30/ 6 iunie 1997 a casat sentința din 1991 și i-a redus pedeapsa pentru infracțiunea de omor deosebit de grav de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare.
Conform Codului Penal, el urma să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, 10 ani interzicerea drepturilor civile, precum și degradarea militară.
Prin Decretul nr. 588/ 11 decembrie 2000, Emil Constantinescu, președinte al României în acea vreme, Ion Coman a fost grațiat de restul rămas neexecutat din pedeapsa cu închisoarea (în total, el a executat în detenție 3 ani, 3 luni și 10 zile).
Și-a prezentat frecvent în mass-media propria versiune despre evenimentele din 1989, publicând și două cărți despre acest subiect.
Constantin DĂSCĂLESCU, lider comunist, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada din 1982 și până la căderea regimului în 1989.
La data de 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al P.C.R. în urma fugii din acea clădire a președintelui Nicolae Ceaușescu, a demisionat din funcția de prim-ministru.
Ultimul său act în calitate de șef de Guvern a fost semnarea decretului de eliberare a tuturor prizonierilor politici și a celor arestați în urma demonstrațiilor anticomuniste.
În anul 1990 a fost trimis în judecată, fiind inculpat în procesul „Lotul C.P.Ex.“, fiind acuzați, el și ceilalți inculpați, de genocide. Ulterior, pentru că nu erau întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, încadrarea juridică a fost schimbată (pentru tot lotul) în omor deosebit de grav.
A fost condamnat (1991) la închisoare pe viață, dar, după 5 ani, a fost pus în libertate, deoarece era grav bolnav (stenoză aortică strânsă).
A trăit ultimii ani în obscuritate. La 11 mai 2003 a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, fiind cunoscut de către medici ca vechi cardiac.
A încetat din viață în ziua de joi, 15 mai 2003, la vârsta de 80 ani.
General Tudor POSTELNICU a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului din 1977. În 1978 a fost numit șef al Departamentului Securității Statului.
În 1987 devine Ministru de Interne și membru al C.C. al P.C.R. În timpul Revoluției române din 1989 a fost arestat de revoluționari și interogat de procurorii militari.
Pe 2 februarie 1990 a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, în cadrul „Lotului C.P.Ex.“ în „Procesul celor patru“, în care au fost judecați și Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă).
Tudor Postelnicu a fost condamnat la închisoare pe viață, confiscarea averii și privarea de unele drepturi civile. Toți au făcut recurs, în afară de Ion Dincă, și li s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav, urmând să execute 14 ani de închisoare.
A făcut șapte ani de pușcărie și a ieșit din închisoare în baza unui decret tot al lui Ceaușescu, rămas neabrogat în anii ’90.
În 1991 a început cercetarea lui Tudor Postelnicu și a fostului ministru de Interne Gheorghe Homoștean în cadrul dosarului „Autobuzul”. Cei trei atacatori din dosarul dosarului „Autobuzul” au spart (23 august 1981) sediul unui post de Miliție din Timiș, de unde au sustras armament și muniție, iar a doua zi, înarmați fiind, i-au luat ostateci pe călătorii dintr-un autobuz care efectua o cursă locală.
Atacatorii cereau, în schimbul eliberării pasagerilor, bani și pașapoarte, pentru a putea părăsi România. Trupele de Securitate, din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu, au intervenit în forță și i-au ucis pe cei trei teroriști, dar și trei pasageri nevinovați.
După 22 decembrie 1989, rudele victimelor au cerut redeschiderea anchetei. În 1994, instanța militară a hotărât condamnarea lui Postelnicu, fost șef al Direcției Securității Statului, la șapte ani și șase luni de închisoare și amnistierea lui George Homoștean. Parchetul Militar a făcut apel și, la 30 decembrie 1997, Curtea Militară de Apel a dispus desființarea sentinței primei instanțe judecătorești și a condamnat pe ambii inculpați la câte 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav.
T. Postelnicu a fost încarcerat pe 29 ianuarie în Penitenciarul Jilava. La ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție, a fost condamnat din nou. În total a fost închis pentru toate crimele comise șapte ani.
A rămas celebru prin afirmația „Am fost un dobitoc!“.
General Iulian VLAD, fost șef al Departamentului Securității Statului. Acțiunile ordonate de generalul Iulian Vlad s-au racordat perfect cu acțiunile trădătorilor din Armată (în principal, Stănculescu, Dinu, Eftimescu, Hortopan, Pârcălăbescu) și cu acțiunile serviciilor secrete străine care acționau în România nederanjate de Securitate. (vezi aici).
Adresându-se fostului președinte al României, conspiratorul Ion Ilici Marcel Iliescu, printr-un memoriu, generalul Vlad nu și-a permis această ofensă și a recunoscut că a trădat, implorându-l pe președinte să-l judece politic și nu juridic, menționând că o judecată juridică l-ar fi condus la condamnarea le moarte, atunci încă în vigoare (vezi Cristian Troncotă, Duplicitarii, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Elion, 2014, pp. 366 și 368).
General Ion DINCĂ, fost membru supleant în C.P.Ex., poreclit și „Ion Teleagă“. A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluției române din 1989, dar eliberat cinci ani si trei luni mai târziu, din Penitenciarul Jilava. Ulterior, s-a readaptat și a devenit consilier la firma ginerelui sau, Nicolae Badea, acționar la F.C. Dinamo.
A murit la data de 9 ianuarie 2007, în urma unui accident vascular, în vârstă de 79 ani, fiind înmormântat la cimitirul Ghencea Militar din București.
Emil BOBU, demnitar comunist , devenit membru al P.C.R. din anul 1945. A fost procuror, membru al C.C. al P.M.R., secretar al C.C. al P.C.R., președinte al Sfatului Popular Regional Suceava, ministru de interne.
În anul 1972 a fost numit consilier al lui Nicolae Ceaușescu, iar în perioada 1973-1975 a fost Ministru de Interne.
După 1989 a fost condamnat la închisoare pe viață pentru „participare la genocidul națiunii române” (conform Raportului Comisiei Tismăneanu). Pedeapsa i-a fost comutată (aprilie 1990) de Curtea Supremă de Justiție la 10 ani de detenție, în urma schimbării încadrării la „complicitate la omor deosebit de grav”.
A efectuat șapte ani de detenție, după care a fost eliberat condiționat pentru motive medicale. După eliberarea din închisoare, a dus o viață retrasă, fără apariții publice. La 12 iulie 2014 a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență București, în urma unui atac cerebral. A fost căsătorit cu Maria Bobu, fostă ministru de justiție.
Nicu CEAUȘESCU, al treilea fiu al lui Nicolae Ceaușescu și al soției sale. A fost numit (1987) în funcția de prim-secretar al Organizației P.C.R. Sibiu către sfârșitul regimului comunist din România, fiind considerat un potențial succesor în funcție al tatălui său.
La data de 22 decembrie 1989, autoturismul cu care venea spre București a fost oprit la intrarea în Capitală, Nicu Ceaușescu fiind adus în Studioul 4 al Televiziunii Române, după ce fusese înjunghiat în burtă (se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici).
La 28 decembrie 1989, procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generala, a emis mandat de arestare pe numele lui Nicu Ceausescu, pentru infracțiunea de genocid. Procesul a început la Sibiu (26 mai 1990, el fiind considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției.
La 21 septembrie 1990 a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, i-a fost schimbată încadrarea juridică, pedeapsa rămânând de 16 ani de închisoare.
La 20 noiembrie 1992 a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor, dar a fost pus în libertate condiționată pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, la 45 de ani, a fost internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București (diagnostic: hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroza hepatică cronică), iar pe 18 septembrie a părăsit România pentru o intervenție chirurgicală la Viena.
A murit la data de 26 septembrie 1996, fiind înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu.
General-maior Vasile NICOLICIOIU, fost comandant al unității militare 0110 (antiKGB/ GRU), înființată în 1978 după fuga generalului Ion Pacepa în S.U.A.
Viceamiral Ștefan DINU, fost comandant[30] al Direcției de Informații a Marelui Stat Major, şef al Direcţiei a 3-a Contraspionaj din Departamentul Securităţii Statului (1990). A fost trecut în rezervă în anul 1990, când s-a pensionat.
În anul 2010 a publicat cartea „Condamnat la discreţie”, în care împărtăşeşte din tainele unei cariere dedicate Armatei şi Serviciului Secret de Informaţii Militare şi face dezvăluiri din culisele militare ale Revoluţiei române din decembrie 1989, vorbind totodată şi despre fenomenul terorist-diversionist din decembrie 1989. A decedat în martie 2012.
General-maior Gheorghe A. VASILE, fost comandant al Direcției a IV-a (Contrainformații militare) a D.S.S. (adjuncţi: colonel Radu Bălăşoiu, locotenent-colonel Mihai Uţa şi locotenent-colonel Dumitru Petanca).
Colonel Gheorghe RAȚIU, fost comandant al Direcției I a D.S.S. (adjuncţi: colonel Ilie Merce, locotenent-colonel Gabriel Anastasiu şi locotenent-colonel Elena Moca).
General-maior Aurelian MORTOIU, fost comandant al Direcției a III-a (Contraspionaj intern) a D.S.S. (adjuncţi: colonel Filip Teodorescu, locotenent-colonel Emil Rădulescu şi locotenent-colonel Gheorghe Diaconescu).
General-maior Gianu BUCURESCU, fost adjunct al ministrului de Interne (cu grad de subsecretar de Stat în Ministerul de Interne), fost șef al cadrelor din D.S.S., fost șef al Securității municipiului București (1985-1989). A fost eliberat din aceste funcții la 6 ianuarie 1990, fiind trecut în rezervă cu gradul de general-maior (cu 1 stea).
Prin comunicarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) din 16 octombrie 2003, Gianu Bucurescu a fost trecut în Lista Ofițerilor și Subofițerilor de Securitate care au desfășurat activități de Poliție politică.
General-maior Gheorghe DIACONESCU, fost șef al Direcției Procuraturilor Militare din România.
General Gheorghe PÂRCĂLĂBESCU, fost șef al Statului Major al Gărzilor Patriotice din România.
General-colonel Mihai CHIȚAC, fost șef al Trupelor Chimice al M.Ap.N. După 1989 a fost ministru de Interne; a fost implicat în înăbușirea sângeroasã a demonstrației din Piața Universității și în mineriada din 13 – 15 iunie 1990.
General Mihai CARAMAN. Între anii 1958-1968, în calitate de șef al rezidenței de spionaj din Paris, a condus cunoscuta „rețea Caraman“, care a izbutit să sustragă unele documente din cadrul sediului NATO. Ulterior, a fost șeful Diviziei de contrainformații a Direcției de Informații Externe.
După dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa, a fost detașat în funcții marginale și, în cele din urmă, trecut în rezervă. După evenimentele din Decembrie 1989 a fost numit șef al Centrului de Informații Externe, devenit ulterior Serviciul de Informații Externe, ceea ce constituia o anomalie evident: serviciul de spionaj al unei țări care aspira să intre în NATO era condus de un personaj care spionase NATO!
Mihai Caraman a fost schimbat din funcție în mai 1992, în urma cererii exprese a lui Manfred Woerner, secretar general al NATO. A fost consilier particular al premierului Adrian Năstase.
Alexandru BÂRLĂDEANU sau Sașa Bardenco, găgăuz din sudul Basarabiei, în timpul regimului Ceaușescu a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.
Între anii 1960-1962 a fost președinte al Federației Române de Fotbal, mandate în care a marginalizat echipa națională de fotbal, retrăgând-o din calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 1962, pe motiv că aceasta ar pierde oricum și nu este nevoie să participe astfel la propaganda capitalistă antiromânească.
A devenit membru al Academiei Republicii Socialiste România, fără a fi scris vreo lucrare științifică (fără să fi publicat, dealtfel, nimic). A semnat celebra „Scrisoare a celor șase” (martie 1989).
După decembrie 1989, A. Bârlădeanu devine demnitar de rang înalt în cadrul structurilor Frontului Salvării Naționale și va beneficia de numeroase onoruri și funcții, printre care și cea de Președinte al Senatului României.
Virgil MĂGUREANU, unul dintre principalii conspiratori, participant la procesul și execuția cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu.
După 1989 a fost primul șef al Serviciului Român de Informații, înființat oficial în martie 1990, care a început să se structureze din primele zile ale aceluiași an.
În aprilie 1992, ziaristul Ioan Itu i-a publicat dosarul de fost ofițer al Serviciului de Sinteze din cadrul Direcției de Informații Externe a Securității.
În decembrie 1995, Virgil Măgureanu însuși și-a publicat dosarul de informator al Securității, fiind probabil avertizat că același lucru se pregătea să-l facă o publicație centrală.
Petre CONSTANTIN, directorul general al Televiziunii române în perioada 1984 – 22 decembrie 1989. Ulterior, până la pensionare, a ocupat postul de director adjunct.
General-colonel (r) Nicolae MILITARU, primul ministru al apărării după Revoluția română din 1989. În 1978 a fost trecut în rezervă și transferat pe un post de funcționar civil, după ce a fost deconspirată o legătură clandestină a sa cu sovieticii. După afirmațiile sale, se pare că acea legătură făcea parte dintr-un complot ce viza înlăturarea de la putere a dictatorului Ceaușescu, dar Securitatea l-a identificat drept spion GRU.
Anchete de presă efectuate la 20 de ani după evenimente sugerează că lichidarea[31] lui Gheorghe Trosca[32] (USLA) în fața sediului M.Ap.N. a fost pusă la cale de Militaru, ca o răzbunare pentru dosarul în care a fost expus ca agent al GRU. Deși bolnav, a candidat, fără a obține un număr semnificativ de voturi (0,22%), pentru președinția României, cu doar o lună înainte de a muri la 27 decembrie 1996.
General-colonel Vasile IONEL, absolvent al Academiei Militare din Moscova, în 1954, ca şef de promoţie.
Între anii 1952 şi 1954, fusese concomitent la studii în U.R.S.S. cu Nicolae Militaru şi Ion Iliescu.
În timpul primului mandat de preşedinte al „emanatului” Revoluţiei, Vasile Ionel a ocupat şi funcția de şef al Cancelariei prezidenţiale, după care, la al doilea mandat al lui Iliescu, s-a ocupat cu problemele de securitate națională, având acces la date și informații clasificate utrasecrete.
General-locotenent (r) Marin PANCEA a fost „documentat“ de Securitate ca agent în serviciul KGB – GRU. El ar fi fost recrutat pe vremea când era ataşat militar la Belgrad. Bizuindu-se pe el, generalul Nicolae Militaru l-a numit în fruntea Centrului de Informaţii Externe (CIE).
Ulterior, Petre Roman l-a schimbat, impunându-l în locul său pe celebrul spion Mihai Caraman. Marin Pancea nu a rămas fără loc de muncă, fiind numit în fruntea Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).
General Gheorghe Dumitru Logofătu a fost dovedit de Securitate ca agent sovietic. A fost numit de Nicolae Militaru şef peste Departamentul Securităţii Statului (fosta Securitate, intrată în subordinea Armatei).
General-maior Horia Traian Opruţă a fost „documentat“ de Securitate şi prezentat lui Nicolae Ceauşescu, care a aflat că Opruţă apărea ca fiind „100% recrutat de serviciile secrete sovietice”.
General-locotenent Paul Romano Cheler, aflat în vizorul Securităţii pentru legăturile sale suspecte cu KGB-GRU.
General-locotenent Jean Ioan Moldoveanu – relaţii suspecte cu KGB-GRU.
General-locotenent Ioan Bucur Bordei – relaţii suspecte cu KGB-GRU.
General-locotenent Liviu Traian Ciubăncan – relaţii suspecte cu KGB-GRU.
Contraamiral Nicolae Gheorghe Hârjeu – relaţii suspecte cu KGB-GRU.
General-maior Dumitru Nicolae Pletos – relaţii suspecte cu KGB-GRU)
General-maior Gheorghe Constantin Popescu – relaţii suspecte cu KGB-GRU.
Amiralul Emil (Cico) DUMITRESCU[33] a rămas în memoria colectivă prin faptul că la data de de 22 decembrie 1989, având gradul de căpitan de rangul I, s-a deplasat la TVR, unde a făcut un apel la comandanții unităților militare din județele învecinate cu Bucureștiul pentru a se deplasa să apere Capitala: „Comandanți ai unităților Apărării Naționale din orașele Târgoviște, Râmnicu Sărat, Buzău, Focșani, Galați, Brăila – vă transmit ordinul șefului Marelui Stat Major, general Gușă Ștefan, ca în cel mai scurt timp să îndreptați unitățile dumneavoastră către București (…) din ordinul șefului Marelui Stat Major general Gușă Ștefan și a generalului locotenent Stănculescu v-a transmis acest ordin căpitan de rangul I Dumitrescu“.
General Eugen Manolache BĂDĂLAN, șef de Stat Major al Diviziei Mecanizate din Oradea. În perioada 17-20 decembrie 1989 a coordonat acţiunile detaşamentului Regimentului Mecanizat din Arad la Timişoara.
În perioada 21-22 decembrie a condus activitatea detaşamentelor din unităţile din Arad, Lipova şi Ineu, ordonând acţiunea în forţă împotriva demonstranţilor.
În perioada 22 decembrie 1989-24 octombrie 1992 a fost avansat în gradele de locotenent colonel, colonel şi general de brigadă.
General-maior Gheorghe CARP a comandat regimentul de blindate de pe Şoseaua Olteniţei (U.M. 1305), care a distrus baricada anticomunistă de la hotelul „Intercontinental“. A fost numit consilier prezidențial de Ion Iliescu, în timpul mandatului acestuia.
În 1994, s-a transferat la ministerul de Interne, unde a înființat serviciul secret al M.A.I. – U.M. 0215 (fostul „Doi ş’un sfert“). A fost cercetat în controversata afacere EADS, de securizare a graniţelor, fiind acuzat că i-a supus la presiuni pe membrii comisiei de licitaţie ca aceștia să grăbească procedurile de achiziţii.
General Nicolae IANĂ a intrat în cadrul Srviciului de Informații Externe (S.I.E.) în anul 1977. În perioada 1983-1988, sub acoperirea de secretar II la Ambasada R.S.R., a desfășurat activități de spionaj la Amman (Iordania), după care, tot sub acoperire diplomatic, a primit misiuni la Cairo (Egipt).
În perioada 1991-1996 a primit misiuni și a activat în Kuweit. După revenirea din această misiune, devine şeful unei Direcţii operative din cadrul S.I.E., unde activează şi soţia sa.
A trecut în rezervă la 29 septembrie 2003.
General-maior (r) Ion SUCEAVĂ, cel care a coordonat represiunea din Piaţa Romană din decembrie 1989. Ulterior, a fost însărcinat de Ion Iliescu să-l fugărească pe Rege pe autostradă.
General Victor Atanasie STANCULESCU (decedat), generalul care şi-a pus piciorul în ghips de frica lui Ceauşescu. Pentru activitatea de la Timişoara a fost condamnat la 15 ani închisoare.
Vinovat pentru emiterea Notei telefonice nr. 39/ 22 decembrie 1989, prin care ordona scoaterea din nou a militarilor din cazărmi, cu ordinul de a face uz de armă împotriva manifestanţilor.
A regizat şi executat cel mai ruşinos asasinat politic din istoria României: execuţia în ziua de 25 decembrie (ziua de Crăciun) a soţilor Ceauşescu.
Gelu Voican VOICULESCU[34] a participat ca delegat al Frontului Salvării Naționale, alături de gen. Victor Atanasie Stănculescu și de prof. Virgil Măgureanu, la procesul intentat lui Nicolae Ceaușescu din 25 decembrie 1989 și la execuția liderului comunist. Tot el s-a ocupat și de înhumarea soților Ceaușescu.
Silviu BRUCAN[35], nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic. A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani.
În martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.
A rămas în memoria colectivă pentru „profeția“ sa: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, afirmație care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia.
A decedat la 14 septembrie 2006.
Ilie VERDEȚ, nomenclaturist, ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1979–1982.
După fuga lui Nicolae Ceaușescu, la 22 decembrie 1989, Ilie Verdeț a anunțat demisia guvernului Dăscălescu și formarea unui nou guvern ad-hoc format din disidenți.
El s-a autoproclamat președinte al unui guvern provizoriu, guvern care a durat doar 20 minute, din cauza opoziției mulțimii, care nu dorea un guvern format din activiști comuniști.
La 16 noiembrie 1990, Verdeț a înființat Partidul Socialist al Muncii, care a intrat în Parlamentul României în urma alegerilor din 27 septembrie 1992 (P.S.M. a obținut 3,18% din voturi pentru Senat și 3,04% din voturi pentru Camera Deputaților).
La următorul scrutin din 3 noiembrie 1996, P.S.M. nu a mai intrat în Parlament.
În 1992 a intrat în coaliția numită de presă „Patrulaterul roșu“, alături de P.D.S.R. (actualul P.S.D.), P.R.M. și P.U.N.R. (din timpul guvernării Văcăroiu). Colaborarea politică dintre cele patru partide a ținut până la finele anului 1995, când s-a produs o ruptură între P.R.M. și P.D.S.R.
A murit la data de 20 martie 2001, în urma unui infarct, la vârsta de 76 ani.
Petre ROMAN și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă… Ion ILIESCU.
Ceaușescu era convins că a fost victima unei lovituri de stat
Am citit și recitit stenograma procesului familiei Ceaușescu, am vizionata caseta video de mai multe ori, desigur, atât cât au fost date publicității. Am avut curiozitatea să număr declarațiile lui Ceaușescu referitoare la posibila lovitură de stat care a avut loc în decembrie 1989.
În timpul celebrului și controversatului proces ce a avut loc în cazarma din Târgoviște, Nicolae Ceaușescu a afirmat de șapte ori că cele petrecute începând cu 17 decembrie 1989 au fost, în fapt, o lovitură de stat cu susținerea unor forțe din exteriorul țării.
Iată, în acest sens, declarațiile inculpatului N. Ceaușescu, extrase din discuțiile din timpul procesului:
Președintele: – „(…) știe întreaga lume ce ai făcut dumneata.”
Nicolae Ceaușescu: – „În fața loviturii de stat nu răspund. Celor care au chemat armatele străine în țară nu le răspund (…).”
Președintele: – „(…) Prin voința nestrămutatã a poporului, avem un alt organism al puterii. Este Consiliul Frontului Salvării Naționale, legal constituit și recunoscut pe plan național.”
Ceaușescu: – „Nu îl recunoaște nimeni. De aceea poporul luptă în țară și va lupta până la eliminarea acestor bande de trădători de țară, care sunt în strânsă legătură cu străinătatea și au organizat lovitura de stat! (…).”
Președintele: – „(…) Deci nu recunoaște că a fost destituit. Noul organ legal constituit…”
Ceaușescu: – „Răspund în fața Marii Adunări Naționale, a poporului, nu a reprezentanților celor care au provocat și organizat lovitura de stat cu concursul agenturilor străine! (…).”
Președintele: – „(…) Dovada! O să se aducă și dovada!”
Ceaușescu: – „Nu există niciun cont al nimănui și, în ceea ce privește banii, arată cât de falși, ce provocatori, au făcut lovitura de stat… (…).”
Președintele: – „(…) Deci ai aflat de existența acestui Consiliu…”
Președintele: – „(…) Vorbește, inculpat Ceaușescu Nicolae!”
Ceaușescu: – „Nu sunt inculpat. Sunt președintele României, comandantul suprem, și voi rămâne! Voi răspunde în fața Marii Adunări Naționale și a reprezentanților clasei muncitoare! Și cu asta am terminat! Totul, minciuni de la un capăt până la altul, ale celor care au dat lovitura de stat, trădând poporul, mergând la distrugerea independenței României… (…).”
Apărarea: – „(…) Nerecunoscând tribunalul, nu există nici o cale de atac. În condițiile acestea, vă rog să considerați că hotărârea e definitivă (…).”
[1] http://www.monitorfg.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7699:generalii-romaniei-din-ultimele-opt-decenii&catid=52:reportaje&Itemid=73
[2] http://www.curentul.info/2013/index.php/2013122094838/Actualitate/Minciunile-Revolutiei-Generalul-Milea-un-criminal-ridicat-la-rangul-de-erou.html
[3] http://www.identitatea.ro/secretele-mortii-ministrului-milea/
[4] http://miscarea.net/geek/article.php?story=20081206043445539
[5] http://adevarul.ro/locale/focsani/otopeni-1_52b6c5d4c7b855ff56ebce5d/index.html
[6] (http://stirileprotv.ro/stiri/stirileprotv-special/masacrul-de-la-otopeni-oamenii-care-au-platit-cu-viata-intoxicarile-de-la-tvr-nu-credeam-ca-romanii-pot-fi-atat-de-sadici.html)
[7] http://www.curentul.info/2011/index.php/2011122267119/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Eroul-martir-colonel-Gheorghe-Trosca-victima-cuibului-KGB-de-la-Bucuresti.html
[8] http://adevarul.ro/news/societate/militaru-planuise–extermine–intreaga-usla-1_50ad2f6a7c42d5a663905484/index.html
[9] http://adevarul.ro/news/societate/martor-moartea-trosca-1_50ad25ed7c42d5a6638f957e/index.html
[10] http://adevarul.ro/news/societate/Seful-usla-militaru-mi-ati-omorat-oamenii-1_50ad295f7c42d5a6638fdb44/index.html
[11] http://www.curentul.info/special/8512-eroul-martir-col-gheorghe-trosca-victima-agenturii-kgb-si-dupa-moarte
[12] http://adevarul.ro/news/societate/crimele-revolutiei-macelul-mapn-1_50ad16c87c42d5a6638e7aa3/index.html
[13] http://adevarul.ro/news/eveniment/basescu-semnat-retragerea-titlurilor-luptatori-eroi-revolutiei-cinci-militari-usla-1_50ad449d7c42d5a66391e9f4/index.html
[14] http://adevarul.ro/news/societate/macelul-mapn-crime–profanare-1_50ad1d457c42d5a6638ee873/index.html
[15] http://www.evz.ro/sora-judecatorului-care-i-a-condamnat-pe-sotii-ceausescu-cere-revizuirea-procesului-dictatorului-evz-exclusiv.html
[16] http://www.dcnews.ro/kemenici-despre-procurorul-gica-popa-dupa-executia-ceusestilor-dumnezeu-sa-ma-ierte-pentru-ce-am-facut_402657.html
[17] http://jurnalul.ro/special-jurnalul/moartea-lui-gica-popa-548114.html
[18] http://jurnalul.ro/special-jurnalul/moartea-lui-gica-popa-548114.html#gallery
[19] http://www.danbadea.net/tag/avocatul-lui-nicolae-ceausescu/
[20] http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2004_126.html
[21] http://nicolae-ceausescu.yolasite.com/diverse.php
[22] http://www.romaniatv.net/misterul-mortii-lui-marin-ceausescu-intrebari-fara-raspuns-dupa-25-de-ani-de-la-moartea-lui_192289.html
[23] http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1244538-seful-politiei-romane-ars-mortii-timisoarei.htm
[24] https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera%C8%9Biunea_Trandafirul
[25] http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-8/departamentul-securitatii-statului-1988-1989
[26] https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Macri
[27] http://www.evz.ro/25de-ani-de-la-evenimentele-din-decembrie-1989-declaratia-generalului-iulian-vlad-seful-securitatii-din-procesul-revolutiei-de-la-timisoara-daca-oamenii-nu-erau-nemultumiti-strainatatea-nu-l-putea-rasturna-pe-ceausescu.html
[28] http://gazetadebistrita.ro/pilotul-cu-care-a-fugit-ceausescu-era-din-bistrita-nasaud/
[29] http://cyd.ro/ceausescu-fost-batut-si-urcat-cu-forta-elicopter-ca-sa-para-ca-vroia-sa-fuga/
[30] http://radu-tudor.ro/viceamiralul-dinu-am-fost-avertizati-din-afara-ce-urmeaza/
[31] http://adevarul.ro/news/societate/video-generalul-militaru-spionul-ucigas-1_50ad227f7c42d5a6638f5644/index.html
[32] A fost considerat erou-martir al Revoluției până în anul 2011, când, în urma unei anchete a Comisiei de Studiere a Arhivelor Securității, confirmată de o instanță judecătorească, s-a concluzionat că, înainte de 1989, acesta fusese agent al poliției politice comuniste.
[33] https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Dumitrescu
[34] https://ro.wikipedia.org/wiki/Gelu_Voican_Voiculescu
[35] https://ro.wikipedia.org/wiki/Silviu_Brucan