Biserica Ortodoxă Română – MAMUTUL ÎN AGONIE

Biserica Ortodoxă Română – MAMUTUL ÎN AGONIE

Motto: „Când vezi «gloata» slugarnică şi habotnică care-și adoră cu devoţiune canină «stăpânii» care-i manevrează psihic şi le spală creierele în numele «credinţei», în mintea călăuzită și luminată de darul divin al raţiunii se nasc aceste întrebări: Oare nu din cauza acestor cămătari în sutană au părăsit România? Oare e posibil să-şi fi pierdut ei judecata și demnitatea într-atât de mult încât să ajungă să se închine celor care le ucid sufletele şi speranţa de mai bine?” (Arhimandrit Ștefan Ene Popa – Comunitatea Ortodoxă Română din Italia).

REZISTENTA.ro – Publicăm azi, în premieră, fragmente dintr-o carte scrisă de un preot ortodox, bun cunoscător al sistemului, chiar din interiorul său, care ne descrie situația mai mult decât dramatică a B.O.R.-ului, care, în ciuda triumfalismului de circumstanță, continuă să își îndepărteze de sine tânăra generație și nu numai.

Este mai mult decât evident că ierarhia și clerul ortodox, prin toate faptele oribile comise, în flagrantă opoziție cu canoanele și regulamentele instituției, sunt cei care distrug Biserica… pe care Dumnezeu a sfințit-o pe altarul Crucii cu scump Sângele Său.

Toate urletele acestor antihriști cum că „noi reprezentăm Biserica și cine ne atacă pe noi, atacă Biserica!” sunt, de fapt, ale unor farisei, lași, fricoși, răzbunători și nevrednici, înspăimântați de gândul că își vor pierde privilegiile nemeritate (vile, conace, palate, mașini luxoase, terenuri, păduri, servitori, onoruri, etc).

Acești așa-ziși „înalți ierarhi”, numiți și „întâistătători”, se cred niște dumnezei locali, se consideră aleși pe viață în niște funcții de la înălțimea și importanța cărora speculează în mod mârșav simbolurile creștine, însăși credința ortodoxă, și se dedau la cele mai abominabile fapte: hoție, minciună, preacurvie, simonie, homosexualitate…

Cartea mărturie se numește „MAMUTUL ÎN AGONIE”, având ca subtitlu «Robia sufletelor moarte în „Biserica” Feudală Română», și este scrisă de Arhimandritul Ștefan Ene Popa (vezi aici), care – precum Iosif cel vândut de frații săi – a fost izgonit din B.O.R. de mediocritățile servile din Patriarhia de la București, acesta fiind azi un preot canonic al Patriarhiei Ecumenice și conduce Comunitatea Ortodoxă Română din Italia.

Viața Arhimandritului Ștefan Ene Popa (vezi aici) este o continuă confruntare cu sistemul. Fiind un protagonist al luptei împotriva sistemului, dar și o alternativă canonică și legală de eliberare a românilor din diasporă de sub oblăduirea sufocantă a „Bisericii Maici” și a serviciilor secrete, corifeii amoralității din B.O.R. i-au „aranjat” Arhimandritului campanii denigratoare cu scopul de a risipi turma adunată în jurul acestui umil păstor și de a-i submina autoritatea.

Acuzațiile și faptele ridicole atribuite Arhimandritului Ștefan Ene Popa (vezi aici) pălesc în fața mârșăviilor comise de unii ca Onilă[1] și ale celebrilor săi ortaci „Cipri”[2], „Casio”[3] și „Mache”[4]!

Arhimandritul Ștefan Ene Popa (vezi aici) propune o serie de reforme administrative, care să readucă Biserica ortodoxă la misiunea ei autentică, prin renunțarea la bogății și la cârdășia cu sistemul politico – economic.

Francisc de Assisi[5] și alți vizionari „nebuni pentru Hristos” au îndrăznit și au învins.

Fie ca mesajul transmis de Arhimandritul Ștefan să dea roade în conștiințele ortodocșilor români și să genereze o renaștere a Ortodoxiei Românești.

B.O.R. – un mamut în agonie, o instituție erodată de corupție și izolată de pliroma[6] ortodoxă

Sentimentul dominant al societății civile raportat la Biserica Ortodoxă Română este că aceasta s-a îndepărtat de menirea şi de slujirea ei şi că s-ar fi transformat dintr-o Casă a Tatălui Ceresc, adică dintr-un spațiu sacru de reculegere, rugăciune şi edificare spirituală, „într-o peșteră de tâlhari”[7]; această instituție divină, care are drept menire sfințirea şi mântuirea sufletelor, ar fi devenit un agent economic[8] care are drept scop suprem „profitul”[9] îmbrăcat în „straie” bisericești.

Lăcomia, servilismul, ignoranța, abuzurile și imoralitatea clerului și ale ierarhiei au afectat grav imaginea şi autoritatea BOR faţă de fiii ei spirituali şi mai ales în relaţia cu tânăra generaţie, care – în marea ei majoritate -, s-a răcit, dacă nu chiar s-a îndepărtat de Biserică.

Ceremoniile liturgice, procesiunile „in pompa magna”[10], veşmintele şi mitrele fastuoase, comerţul cu moaşte şi predicile sforăitoare[11] nu au putut însă orbi judecata sănătoasă şi nici spiritul critic dar obiectiv al poporului dreptmăritor.

Biserica Ortodoxă Română pretinde că ar fi „Maica poporului român”[12]. Probabil că Biserica Ortodoxă merita această denumire pe vremea când, cu dragoste, cu umilință și cu spirit de sacrificiu, slujea poporul român, ca parte a poporului unic al lui Dumnezeu.

Azi, noi vedem doar o instituție feudală, triumfalist-fariseică, cu pretenții de sacralitate, care e responsabilă de distrugerea credinței noastre, de jefuirea țării și de anihilarea ființei poporului român.

Ce mamă este aceea care își abandonează fiii și se destrăbălează cu politicienii sau care ne vinde forțelor întunericului, omorându-ne sufletește?

Din această perspectivă, „Biserica” Feudală Română – ca organizație socială[13] – pare că se identifică cu imaginea „prostituatei apocaliptice” descrisă în Cartea Apocalipsei[14], unde se spune: „Și am văzut o femeie șezând pe o fiară roșie, plină de nume de hulă având șapte capete și zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purupură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare având în mână un pahar de aur plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: «BABILONUL CEL MARE, MAMA DESFRÂNATELOR ŞI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.» Şi am văzut o femeie beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus…” (Apocalipsa, XVII, 3-6).

Comparaţia aceasta este dureroasă pentru noi, fiii Bisericii Ortodoxe, dar poate oare cineva nega ierarhiei Bisericii Române meritul incontestabil de a se fi compromis cu toate regimurile politice, trădându-şi şi vânzându-şi fiii spirituali?

Oazele de spiritualitate, care, ici colo, mai există în deşertul duhovnicesc al „Bisericii” Ortodoxe Române, supravieţuiesc doar prin sacrificiul personal al unor clerici şi laici, creştini vrednici care nu şi-au vândut conştiinţele și sufletele celui rău, aşa cum au făcut mai-marii lor!

„Erorile” Patriarhiei Române împotriva poporului român și a Bisericii Ortodoxe Ecumenice a Răsăritului

Primenirea Bisericii este un proces spiritual, moral şi administrativ radical de purificare a Patriarhiei Române de corupţie, mentalităţi feudale, abuz şi imoralitate. Pentru a iniția acest proces radical, înainte de toate este necesar să identifici racilele[15] care ne-au adus în starea deplorabilă de azi, pentru ca apoi să se procedeze la stârpirea și eliminarea lor din Biserica Ortodoxă.

Așadar „păcatele” Patriarhiei Române împotriva poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Ecumenice a Răsăritului sunt trei:

1. Izolaționismul naționalist, adică transformarea Patriarhiei Române într-o satrapie bazată pe iobăgia spirituală şi pe privilegii feudale.

Biserica Ortodoxă Română – de drept – se pretinde a fi „Sinodală şi Autocefală”, dar, de fapt, este o „moşie” bisericească izolată de Hristos, Capul Bisericii, separată de Ortodoxia Ecumenică, deseori în conflict deschis cu unele Biserici Ortodoxe Surori, condusă de un „comitet de afaceri” care a confiscat și căpușat Biserica.

2. Vasalitatea față de Stat, adică cârdăşia dintre „Prostituată” şi „politicieni”.

Autorităţile politice folosesc Biserica pentru a controla masele şi a seda spiritul lor de revoltă împotriva mafiei politice şi economice în schimbul unor privilegii oferite ierarhiei şi clerului.

3. Nevrednicia episcopilor, adică ierarhie necanonică, lipsită de har, de autoritate morală şi spirituală. 

Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt mediocrităţi servile, compromişi, aleși necanonic, nevrednici pentru a primi şi exercita taina preoţiei sacramentale.

Trăsăturile lor determinante sunt: imoralitatea, ipocrizia, ignoranța și incompetența. (…).

Principiile reformei organizatorice și administrative a Bisericii Ortodoxe Române

1. Ortodoxia este supranațională. Bisericile ortodoxe locale slujesc Poporul lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Biserica Ortodoxă deține, deplin și neschimbat, credința și harul Apostolilor, așa cum aceștia l-au primit de la Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat.

Fiind Ortodoxia „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (I TIMOTEI III,15), ea este unicul izvor de apă vie[16] care, neîntrerupt, adapă întreaga omenire din credința cea adevărată și harul cel ceresc.

Biserica Ortodoxă este deschisă tuturor oamenilor, fără niciun fel de deosebire, căci toți oamenii sunt facerea lui Dumnezeu și fii[17] iubiți ai Săi[18] și frați între ei, deopotrivă chemați la mântuire, căci Fiul Lui Dumnezeu S-a jertfit pentru toți oamenii.

În Biserică se intră prin Taina Sfântului Botez[19], iar cei botezați se numesc creștini și formează Poporul lui Dumnezeu.

Lucrarea Bisericii este împlinirea voii lui Dumnezeu, încât Împărăția Lui să fie în cer și pe pământ[20] și Legea Lui să fie urmată de toți oamenii. Biserica Ortodoxă are un singur scop: mântuirea sufletelor creștinilor.

Comunitățile Ortodoxe din întreaga lume sunt în deplină unitate și comuniune între ele prin mărturisirea aceleași credințe, cârmuirea după lumina sfintelor canoane și savârșirea aceloraș sfinte taine, rugăciuni obștesti și alte lucrări ale harului sfințitor.

ORTODOXIA este ecumenică și sinodală. EXARCERBAREA autocefaliei izolaționiste constituie o erezie. Naționalismul practicat de unele comunități locale precum și exacerbarea „autocefaliei izolaționiste” constituie o erezie eclesiologică gravă.

Biserica Ortodoxă respectă identitatea culturală și națională a unei comunități locale, dar pe toate popoarele le aduce în Împărăția lui Dumnezeu și le unește în unicul popor al lui Dumnezeu.

Biserica locală slujeşte o naţiune[21], folosind cultura, limba şi tradiţiile[22] ei spre a o încreştina şi evangheliza; apărarea drepturilor unei naţiuni, implicarea Bisericii în viaţa socială a acesteia este de fapt slujirea unei părţi a poporului lui Dumnezeu care rămâne însă unul şi supranaţional, reprezintă predicarea prin fapte a Evangheliei, edificarea împărăţiei lui Dumnezeu ca împărăţie a iubirii, a păcii, a dreptăţii sociale, a echităţii întemeiată pe Legile lui Dumnezeu: „Nu este vorba numai de a predica Evanghelia în zone geografice din ce în ce mai vaste sau între noi popoare, dar și de a schimba prin PUTEREA Evangheliei criteriile de judecată, valorile dominante, punctele de interes, liniile de gândire, motivele de inspiraţie şi modelele de viaţă ale UMANITĂŢII, care sunt în contrast cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu planul Său de mântuire.”[23] .

2. Orice creștin ortodox, fie el laic, monah sau cleric, poate exercita dreptul de apel la Patriarhul ecumenic.
3. Ierarhii se aleg de popor și conduc Biserica în comuniune cu laicii și clerul eparhial.
4. Biserica este separată de Stat, dar activă în viața comunității locale, regionale și naționale, pentru promovarea binelui comun în societatea creștină.

Fiecare cetățean decide liber dacă dorește ca parte din impozitele plătite de el să fie destinate Bisericii Ortodoxe. În acest context Statul are doar rolul de colector al acestor contribuții pe care apoi le varsă Bisericii Ortodoxe.

5. Biserica ortodoxă promovează munca pentru asigurarea traiului decent, modestia și demnitatea creștină. Aceasta nu se implică în activități economice și în speculații care sunt străine de de firea, Duhul și slujirea sa.

a). – În parohii, mânăstiri și pe lângă centre eparhiale pot exista mici gospodării agricole, tipografii, ateliere iconografice si de artă bisericească, mobilă, tesături, broderii, precum și cooperative meșteșugărești destinate fabricării materialelor și obiectelor bisericești necesare cultului și întreținerii personalului bisericesc.

b). – Fondul agricol și forestier aflat în proprietatea parohiilor, mânăstirilor, eparhiilor și altor unități bisericești se administrează de către o comisie centrală compusă din clerici și laici, iar veniturile rezultate se destinează scopurilor misionare precum și întreținerii personalului bisericesc.

6. Învățământul de Stat e despărțite de Biserică. Catehizarea și oricare formă de educație creștin-ortodoxă se face în Biserică.
7. Școlile teologice destinate pregătirii clericilor, asistenților sociali, pictorilor, cântăreților și educatorilor creștini sunt despărțite de Stat și stau sub autoritatea Bisericii ortodoxe.
8. Biserica poate avea preoți misionari și capele în spitale, Armată, campusurile universitare, orfelinate și penitenciare.
9. 9. Lăcașurile de cult sunt proprietatea comunității locale care le-a construit.
10. Biserica nu impune monopol asupra fabricării lumânărilor, calendarelor, cărților, veșmintelor și obiectelor bisericești.
11. Parohiile sunt egale între ele.

Întrucât toți oamenii sunt egali în drepturile și îndatoririle lor, dar mai ales în slujirea pe care Biserica Ortodoxă trebuie să o acorde fiilor săi duhovnicești, va dispărea clasificarea parohiilor[24] pe criterii economice.

a). – Se instituie o parohie la 500 de familii sau la 2000 de locuitori.

b). – Biserica și Casa Parohială, alte imobile și cimitirul sunt proprietatea Comunității Parohiale, fiind administrate și întreținute de aceasta.

c). – Veniturile realizate din donațiile credincioșilor se contabilizează strict. Aparțin Parohiei și se administrează de Comunitatea Parohială.

Eventuale contribuții benevole pentru Botez, Nuntă și Cununie se încasează pe baza de chitanță de către Epitropul Bisericii.

d). – Cărțile de cult, de rugăciune, catehismele, manualele de teologie, calendarele, obiectele bisericești și lumânările se achiziționează conform necesităților parohiale de la Episcopia locului, fără a se impune de la Centru cote obligatorii.

e). – Fiecare Parohie va vărsa anual în prima zi lucrătoare de după Duminica Ortodoxiei o contribuție pentru Biserica Ortodoxă Română.

f). – Episcopul locului este garantul comuniunii depline a clericilor și laicilor din Eparhie cu Biserica Ortodoxă Ecumenică sub aspectul unității dogmatice, liturgice și canonice.

12. Clerul parohial.

a). – În fiecare parohie vor funcționa: un preot paroh, un educator creștin, un cântăreț bisericesc și muncitor angajat pentru întreținerea curățeniei și a gospodăriei parohiale. Educatorul creștin, dacă întrunește condițiile stabilite de canoanele bisericești, poate fi diacon sau preot.

b). – Ascultarea[25] „necondiționată” a clerului față de episcopul Eparhiot respectă drepturile fundamentale ale persoanei umane și pe cele constituționale, mai ales sub raportul libertății personale, al asigurării unei vieți decente, fiind categoric excluse tratamentele înjositoare.

c). – Preotul Paroh, Diaconul și Educatorul Religios sunt selectați pe bază de concurs public, nicidecum prin numire directă de către Episcop. Cântărețul bisericesc și personalul auxiliar sunt selectați și angajați de către Consiliul Administrativ al Comunității Parohiale.

d). – Clerul din parohii poate fi transferat la cererea persoanei interesate.

e). – Clerul poate fi demis pentru abateri grave de la canoanele bisericești precum și în cazul unui conflict ireconciliabil dintre comunitatea parohială și clericul respectiv.

f). – Salarizarea este uniformă, iar calculul acesteia se bazează pe studii, vechime, funcție administrativă, pe temeiul unor contracte de muncă colective specifice fiecarei categorii: clerici (episcopi, preoți, diaconi), educatori creștini, cantăreți bisericești, personal auxiliar.

g). – Clerul e platit de „Casa Clerului” adică de „Casa Centrală de Salarii, Pensii, Ajutor Social și de Împrumut a Personalului Bisericesc din Patriarhia Română”.

h). – Clerul și Educatorul Crestin nu fac parte din partide politice și nu au alte activități profesionale decât strict cele bisericești.

13. Mânăstirile se organizează în obști monahale, bazate pe rugăciune și muncă pe temeiul rânduielilor Sfântului Vasile cel Mare și în conformitate cu Regulamentul Monahal.

Ascultarea[26] „necondiționată” respectă drepturile fundamentale ale persoanei umane și pe cele constituționale, mai ales sub raportul libertății personale și asigurării unei vieți decente, fiind categoric excluse exploatarea, sclavia, munca extenuantă și tratamentele înjositoare.

a). – Depunerea voturilor monahale este îngăduită după împlinirea vârstei de 50 de ani cu excepția absolvenților școlilor teologice. În mânăstire nu pot fi primite ca „frați” persoane mai tinere de ani 47, cu excepția absolvenților școlilor teologice.

b). – În mânăstiri se pot organiza spitale și azile pentru bătrâni. Nu se organizează în mânăstiri tabere sau case de copii[27] și tineri. Minori spre îngrijire nu se încredințează călugărilor[28] și fraților trăitori în mânăstiri.

c). – Toți viețuitorii unei mânăstiri vor beneficia de condiții identice de cazare, masă, îmbrăcăminte, uniformă și îngrijire a sănătății, fără deosebire de studii, funcție sau de ascultarea pe care o are fiecare într-o comunitate monahală.

d). – Starețul și preoții unei mânăstiri se aleg de obște și se întăresc de Episcopul Eparhial.

e). – Pentru fiecare frate, rasofor, monah, și pentru clerul monahal se plătește lunar de la „Casa Centrală de Salarii, Pensii, Ajutor Social și de Împrumut a Personalului Bisericesc din Patriarhia Română.” o contribuție egală cu salariul minim pe economie.

f). – Întregul complex monahal precum și muzeele din incintă sunt întreținute de către obștea monahală din veniturile proprii. Muzeografii vor fi plătiți de Ministerul Culturii.

g). – Fiecare mânăstire va vărsa annual, în prima zi lucrătoare de după Duminica Ortodoxiei, o contribuție pentru Biserica Ortodoxă Română.

h). – Mânăstirile care nu mai au viețuitori și care nu se pot întreține singure se desființează prin hotărâre sinodală, iar clădirile și proprietățile acestora revin de drept centrului eparhial.

14. Diaspora Ortodoxă Română.

Comunitățile și ortodocșii români rezidenți în afara teritoriului Statului Român precum și clericii lor se află sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice sau a respectivelor Biserici Autocefale în cazul celor rezidenți în țări de tradiție ortodoxă.

15. Protopopiatele.

a). – Protopopiatele devin o unitate administrativă locală pentru gestionarea materialelor de cult, organizarea conferințelor preoțești, a întâlnirilor episcopului cu preoții, stareții, educatorii creștini și cântăreții bisericești din zona respectivă, precum și anchetarea personalului bisericesc și inspectarea parohiilor din subordine pe baza unui mandat conferit de Episcopul Eparhial.

b). – Fiecare protopopiat va avea un secretar, un contabil si un magazioner, plătiți de „Casa Clerului” adică de „Casa Centrală de Salarii, Pensii, Ajutor Social și de Împrumut a Personalului Bisericesc din Patriarhia Română”, conform contractului colectiv de muncă de categorie.

c). – Protopopul se alege la fiecare cinci ani de Adunarea Generală a Clericilor, Educatorilor și Cântăreților Bisericești din zona respectivă și se confirmă de Episcopul Eparhial.

Se suspendă la cererea a 67% dintre membrii Adunării Generale din Protopopiatul respectiv și se demite, pentru grave motive, de către Episcopul Eparhial.

16. Episcopia.

a). – Episcopia este o parte a poporului lui Dumnezeu, compusă din laicii, monahii și clericii care au domiciliul stabil pe teritoriul respectivei eparhii.

b). – Eparhiile se constituie pe criterii misionare și pastorale.

c) – Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania, Banatul, Maramureșul și Bucovina sunt vechi provincii românești și sunt organizate ca Mitropolii.

17. Patriarhia.

a). – Episcopii în funcțiune, incluși episcopii vicari, sunt membrii ai Sinodului Episcopilor din Patriarhia Română și au drept de vot.

b). – Episcopii se aleg de popor și tot acesta cere demiterea lor.

c). – Episcopii sunt judecați de Sinodul Episcopilor.

d). – Organizarea propriului sistem de salarizare, pensionare, ajutor social și de împrumut adică a „Casei Clerului” numită „Casa Centrală de Salarii, Pensii, Ajutor Social și de Împrumut a Personalului Bisericesc din Patriarhia Română” și este administrată de comisia clerului și a laicilor, aleasă de Adunarea Națională Bisericească.

18. Redactarea noilor legiuiri ale Bisericii Ortodoxe Române.
19. Măsuri tranzitorii.

a). – Dizolvarea actualelor structuri organizatorice și administrative din Patriarhia Română;

b). – Anularea tuturor caterisirilor și rejudecarea lor de un Tribunal Central;

c). – Alegerea noilor organisme reprezentative locale si centrale;

d). – Demiterea episcopilor corupți și imorali de către Adunările Eparhiale respective și întărirea acestor hotărâri de către Adunarea Națională Bisericească; reținerea lor de către autoritatea civilă;

e). – Judecarea acestor Episcopi de către 12 Episcopi cu bună faimă delegați de Patriarhia Ecumenică; depunerea și închiderea acestor „episcopi” într-o închisoare militară, fără drept de a mai fi eliberați sau de a mai avea contact cu obștea creștină, având statut de condamnați pentru crime împotriva umanității.

f). – Restabilirea canonicității prin Alegerea unor noi candidați episcopi și hirotonirea lor de către Patriarhul Ecumenic.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Aceasta este mărturia unui preot nevrednic și a unui om slab, care, în vremurile tulburi pe care le trăim, nu încetează să creadă în puterea neînvinsă a lui Dumnezeu și în biruința Sa.

Le sunt profund recunoscător părinților și familiei mele, binefăcătorilor mei, prietenilor care m-au acceptat cu lipsurile și calitățile mele, colaboratorilor mei, dar mai ales celor ce mă vrăjmășesc în deșert, pentru că, datorită lor, am devenit mai bun decât eram:

„Fii recunoscător celui care te-a vătămat, pentru ca ți-a oțelit voința.

Fii recunoscător celui care te-a înșelat, pentru ca ți-a lărgit orizontul cunoașterii.

Fii recunoscător celui care te-a abandonat, pentru ca astfel te-a învățat că nu trebuie să depinzi de nimeni și de nimic.

Fii recunoscător celui ce te-a dojenit, pentru că astfel ți-a sporit înțelepciunea.

Fii recunoscător tuturor celor care te-au întărit și te-au desăvârșit.” (LIN KAITING[29]).

Încercările prin care am trecut nu mi-au schimbat firea, nici generozitatea față de semeni, nici nu mi-au ucis lumea mea interioară de nobile idealuri. Am continuat să cred în valoarea omului și în demnitatea sa ca imagine a lui Dumnezeu.

Maica Tereza are o minunată cugetare în acest sens:

„Oamenii sunt adesea neînțelegători, iraționali și egoiști… iartă-i, oricum! Dacă ești bun oamenii te pot acuza de egoism și de lucruri ascunse… fii bun, oricum! Dacă ai succes, poți câștiga prieteni falși și dușmani adevărați… caută succesul, oricum! Dacă ești cinstit și sincer, oamenii te pot înșela… fii cinstit și sincer, oricum! Ceea ce construiești în ani, alții pot dărâma într-o zi… construiește, oricum! Dacă găsești liniștea și fericirea oamenii pot fi geloși… fii fericit, oricum! Binele pe care îl faci azi oamenii îl vor uita mâine… fă bine, oricum! Dă-i lumii tot ce ai mai bun și poate nu va fi niciodată de ajuns… dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum! La urma urmei este între tine și DUMNEZEU… oricum, n-a fost niciodată între tine și ei!”

Dorința mea a fost să las în Roma un Centru Ortodox cu Biserică proprie, care să răspândească lumina și dragostea credinței ortodoxe, și să fiu îngropat în Biserică în calitatea mea de Ctitor al Comunității din Roma. Acolo unde nu am fost învins eu, va birui iubirea de oameni atotputernică a lui Dumnezeu.

Doresc poporului român să își regăsească identitatea spirituală, iar Bisericii Ortodoxe Române să se lepede de mentalitatea și de structurile ei feudale, să se elibereze de sub oblăduirea politicienilor și a corupției, trăind o adevărată purificare morală și o radicală reformă administrativă.

Vă rog pe toți să faceți rugăciuni, pomeniri și Sfinte Liturghii, pentru mine păcătosul și nevrednicul care am mâniat pe Dumnezeu cu faptele mele cele rele, pentru ca să fiu iertat și să nu fiu osândit la pedeapsa veșnică.

Dăruiește-mi, Doamne, pocăința tâlharului de pe Cruce și răspuns bun la Înfricoșătoarea ta Judecată! Noi n-am adus nimic în lume și nici nu luăm ceva din ea.

Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. AMIN!

Nota redacției – arhimandritul Ștefan Ene Popa poate fi contactat la adresa: https://www.facebook.com/arhimandritul.stefan

---

[1] Corneliu Onilă – fost episcop ortodox român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și fost titular al scaunului episcopal al Episcopiei Hușilor. A fost acuzat de diverse practice neortodoxe (homosexualitate), majoritatea dovedite, și s-a retras din demnitatea de episcop în urma scandalului de proporții care a fost subiect de ştiri toată vara anului 2017. Episcopul actual al Huşilor este Ignatie Trif.

[2] Ciprian (Cezar Spiridon) Câmpineanul –  arhiepiscop al Buzăului și Vrancei (din data de 28 februarie 2013). A fost implicat în numeroase scandaluri.

[3] Casian (Costică) Crăciun Gălățeanul – arhiepiscop al Dunării de Jos.

[4] Teodosie (Macedon) Petrescu – arhiepiscop al Tomisului, fost colaborator al Securității (nume de cod „Mache”).

[5] Francisc din Assisi (în italiană San Francesco d’Assisi), pe numele său laic Giovanni Bernardone, (n. ca. 1181/1182, Assisi, Italia – d. 3 octombrie 1226, Portiuncula, lângă Assisi), întemeietorul Ordinului Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM), ordin călugăresc cunoscut sub numele de Ordinul franciscan, diacon, patron al Italiei, al orașului San Francisco etc. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_de_Assisi).

[6] Plíroma s. f. (grecism) – Deplinătate, supraabundență de bunuri supranaturale pe care ni le dăruiește Dumnezeu. Plinătatea dumnezeirii este în Hristos prin natură, iar în noi prin har; plinătate. ◊ Pliroma Bisericii – totalitatea credincioșilor.

[7] „Şi intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau și cumpărau în el. Zicându-le: Scris este: «Și va fi casa Mea casă de rugăciune.”; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari.»” (Luca, XIX, 45-46).

[8] „Țara noastră are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, pe întreg teritoriul României există 18.000 de biserici și doar 400 de spitale. Lăcaşe noi de cult se construiesc la tot pasul, ceea ce aduce prosperitate financiară continuă Bisericii Ortodoxe. Veniturile vor fi întotdeauna mai mari decât cheltuielile pentru că există fonduri nejustificate care nu trec prin măsurile de fiscalitate. Cultul ortodox deține, la nivel național, 35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil și a pădurilor aflate în proprietatea Bisericii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigații realizate în 2011 de Televiziunea Națională. … Guvernul subvenționează cultele religioase din țară, deși acestea au surse proprii de profit foarte consistente. Contribuții, produse sub însemnul bisericii, sponsorizări, taxe din evenimente sunt doar câteva din sursele de profit ale Bisericii Ortodoxe. Fabricarea și comercializarea de lumânări, obiecte de cult, cărți religioase, calendare și icoane, este doar unul dintre obiectele de activitate în care Biserica Ortodoxă deține monopolul pieței.” („Patriarhia Română, centru de profit în numele Domnului. Ce averi are Biserica Ortodoxă Română”, articol scris de Mădălina Mihalache, publicat în ziarul „Adevărul” din data de 22 aprilie 2013).

[9] „Tendințele megalomanice ale unora dintre proiectele actualului Patriarh nu trec neobservate de către credincioșii care merg duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Lafel de bine este observată tendința mai multor ierarhi de a transforma bisericile în SRL-uri și preoții în manageri de sucursală.” (Andrei Găitănaru, „«Încrederea în Biserică» sau despre cum fiecare înțelege ce vrea”, (http://medievalia.ro/increderea-inbiserica-sau-despre-cum-fiecare-intelege-ce-vrea/).

[10] Procesiune religioasă solemnă în care se scoteau spre venerare statui și alte simboluri ale zeilor, așa cum azi se scot icoanele, moaștele și alte obiecte sacre; un alt sens al expresiei se referă la acele ceremonii în care se arată în mod ostentativ bogăția, puterea, fastul, luxul, slava deșartă. Această atitudine este străină smereniei și adevăratei spiritualități creștine.

[11] „Sunt ascultate predicile duminicale, chiar dacă este binecunoscut faptul că discursul oficial al Patriarhiei este de multă vreme îmbibat de pompozitate auto-referențială și de pioșenie formală. Sunt asumate zilele de post, chiar dacă este observabil festivismul de pe dealul Mitropoliei.” – Andrei Găitănaru, „«Încrederea în Biserică» sau despre cum fiecare înțelege ce vrea” (http://medievalia.ro/increderea-in-biserica-sau-desprecum-fiecare-intelege-ce-vrea/).

[12] „Biserica? Creațiunea aceasta eminamente națională a unui Iuga Vodă, carele la a[nul] 1399 încă o face neatârnată de orice ierarhie bisericească sau lumească, Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic.” (Mihai Eminescu, articolul „Odată apucând”, publicat în ziarul „Timpul”, 20 martie 1882. Textul este reprodus în „Opere”, vol. XIII. Am preluat citatul din dr. Radu Mihai Crișan, „Drumul Doinei, Arma cuvântului la Mihai Eminescu”, Editura „Tibo”, București, 2008.

[13] I came across a quote attributed most often to Rev. Sam Pascoe. It is a short version of the history of Christianity, and it goes like this: Christianity started in Palestine as a fellowship; it moved to Greece and became a philosophy; it moved to Italy and became an institution; it moved to Europe and became a culture; it came to America and became an enterprise. Some of the students were only 18 or 19 years old–barely out of diapers–and I wanted them to understand and appreciate the import of the last line, so I clarified it by adding, „An enterprise. That’s a business.” After a few moments Martha, the youngest student in the class, raised her hand. I could not imagine what her question might be. I thought the little vignette was self-explanatory, and that I had performed it brilliantly. Nevertheless, I acknowledged Martha’s raised hand, „Yes, Martha.” She asked such a simple question, „A business? But isn’t it supposed to be a body?” I could not envision where this line of questioning was going, and the only response I could think of was, “Yes.” She continued, “But when a body becomes a business, isn’t that a prostitute? … „What’s the difference between a lover and a prostitute?” I realized that both do many of the same things, but a lover does what she does because she loves. A prostitute pretends to love, but only as long as you pay. Then I asked the question, „What would happen if God stopped paying me?” (Lover or Prostitute, The Question that Changed My Life, articol scris de David Ryser, February 20, 2009 preluat din pagina de web a lui Beni Cruceru, (http://beniamincruceru).

[14] Vezi și capitolul XXIII din Iezechiel.

[15] RÁCILĂ, s. v. – cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu. (sursa: Sinonime, 2002). RÁCILĂ, racile, s. f. 1. (Livr.) – boală veche, incurabilă, maladie cronică; beteșug; fig. cusur, meteahnă, defect. 2. Fig. Dușmănie veche, ură. (sursa: DEX ’98).

[16] „Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.” (IOAN, IV, 14). „Apoi m-a dus înapoi la uşa templului şi iată de sub pragul templului curgea o apă spre răsărit; pentru că templul era cu fata spre răsărit şi apa curgea de sub partea dreaptă a templului, pe partea de miazăzi a jertfelnicului.” (IEZECHIEL, XLVII, 1).

[17]  „… câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi. Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” (ROMANI, VIII 14-19).

[18] „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (IOAN, III, 16).

[19] „Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (IOAN, III, 5).

[20] „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: … Voi încheia cu ei un legământ al păcii, legământ veşnic voi avea cu ei. Voi pune rânduială la ei, îi voi înmulţi şi voi aşeza în mijlocul lor locaşul Meu pe veci. Fi-va locaşul Meu la ei şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Atunci vor şti popoarele că Eu sunt Domnul Care sfinţeşte pe Israel, când locaşul Meu va fi veşnic în mijlocul lor.” (IEZECHIEL, XXXVII 21-28).

[21] Ce trente-quatrième canon apostolique contient donc, pour les orthodoxes roumains, les principes fondamentaux ecclésiologiques pour l’organisation de l’Eglise; les principes d’ethnicité liée à l’autocéphalie et la synodalité, le troisième grand pilier ecclésiologique. Le principe ethnique découle du fait que les évêques sont organisés par peuples (neamuri), celui de l’autocéphalie du fait que chaque peuple est dirigé de manière indépendante par une hiérarchie propre. (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie”, de Olivier GILLET, L’Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

[22] Câteva sărbători creștine au preluat numirile unor vechi sărbători păgâne, apropiate ca dată de ale noastre, primind, însă, un înțeles nou, creștin (Calatio-calationem – Crăciun, Florilia – Florii, Rusalia – Rusalii, dies conservatoria – sărbătoare). Un amănunt semnificativ este acela că în rugăciunea „Tatăl nostru”, ca și în „Simbolul de credință”, alcătuit la primele două Sinoade ecumenice (325 și 381), peste 90% din cuvinte sunt de origine latină (excepție fac, în „Tatăl nostru”, cuvintele: greșeală, ispită și mântuieşte), ceea ce arată că ele au fost cunoscute de strămoșii românilor încă din perioada de formare a lor ca popor. (Conform: Începuturile vieții creștine pe teritoriul țării noastre. Creștinismul daco-roman, http://www.patriarhia.ro/ro/structura_bor/istoric_bor_1.html).

[23] Paolo VI nell’ Esortazione Apostolica „Evangelii Nuntiandi” indicava le coordinate del lavoro culturale. „Non si tratta soltanto di predicare il Vangelo in zone geografiche sempre più vaste o tra nuovi popoli, ma anche di cambiare con la forza del Vangelo i criteri di giudizio, i valori dominanti, i punti di interesse, le linee di pensiero, i motivi ispiratori e i modelli di vita dell’umanità, che sono in contrasto con la parola di Dio e con il piano della salvezza.” (Paolo VI, nascut în 1897, Papă al Romei (30 iunie 1963 – 06 august 1978).

[24] Art. 47 – (1) În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, ținând cont de condițiile misionar-pastorale și de numărul de credincioși, de posibilitățile materiale, ca și de situarea lor în mediul urban ți rural, parohiile sunt de trei categorii, pe baza unor criterii stabilite de consiliile eparhiale. (2) Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobă de Permanența Consiliului eparhial, în baza raportului cuprinzând datele statistice oficiale (număr de credincioși, condiții materiale, zonă geografică, medie de vârstă etc.) (Statut B.O.R.).

[25] Vezi Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 de septembrie 1948).

[26] Vezi Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 de septembrie 1948).

[27] Patericul egiptean, AVVA ISAAC, preotul chiliilor 5). Zis-a iarăși fraților: nu aduceti aici copii, că patru biserici în Schit s-au pustiit pentru copii. Capitolul VI. Pentru multe feluri de patimi și războaie ale curviei, ce se ridică asupra robilor lui Dumnezeu: 19). Spuneau părinții despre un bătrân înduhovnicit că, mergând la o mânăstire, a văzut acolo un copil învățând carte și n-a vrut să șadă câtuși de puțin acolo, ci îndată a ieșit din acea mânăstire, deși îl rugau părinții să petreacă cu dânșii. Atunci frații care erau cu dânsul, l-au întrebat: de ce, avvo, dacă l-ai vazut pe acel copil, nu ai vrut să mai zăbovești câtuși de puțin în acea mânăstire? Au doară, avvo și tu te temi? Răspuns-a lor bătrânul: eu nu mă tem, fiilor, dar pentru ce să primesc fără de nici o nevoie războiul pe care îl urăște sufletul meu? 20). Spuneau părinții că închipuindu-se diavolul în chipul unui bătrân virtuos, a mers la o mânăstire și bătând în poarta mânăstirii, a ieșit un copil înaintea lui ca să-l întrebe; iar diavolul văzându-l pe copil, i-a zis: dacă trăiești tu aici, eu nu am ce face, că toată treaba mea o vei face tu și tu le vei sluji fraților în locul meu. 21). Ziceau părinții că pe copiii care vin în mânăstiri și în sihăstrii, nu-i aduce Dumnezeu, ci diavolul, ca să smintească și să răzvratească pe cei ce vor vrea să petreaca cu liniște în curată și cinstită viață călugărească.

[28] În mânăstiri, fraţii se bucură că au fost chemaţi de Hristos din noianul păcatelor, al ispitelor şi al tuturor influenţelor rele ce vin de la diavoli. Aici au ajuns la limanul mântuirii. Aici se află în corabie împreună cu Hristos şi pot cel mai uşor să crească şi să se desăvârşească pe calea mântuirii. Rugăciunea permanentă, postul, spovedania, Sfânta Împărtăşanie, smerenia, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată şi răbdarea sunt cele mai importante fapte bune care îi ajută să urce spre Hristos.

Însă exemplul personal al stareţului şi al duhovnicilor îi îndeamnă cel mai mult să se lupte şi să-i ajungă din urmă. Am citit într-un manuscris vechi că Sfinţii Părinţi recomandau 12 porunci fraţilor şi călugărilor din mănăstiri, pentru a se mântui. Să le citesc pe rând:

1. – Nu avea prietenie cu femeie, ca să nu arzi de focul ei;

b.-  Nu avea dragoste spre copii tineri, ca să nu cazi în laţul diavolului;

1. – Nu avea prietenie cu mai-marele tău, ci te supune şi ascultă porunca lui, iar după faptele lui rele nu face;
2. – Nu ieşi adeseori în lume, nici să zici în tine că ai ochiul sufletului curat, că foarte curând îl vei face pe el necurat;
3. – Nu bea vin cu dulceaţă întru beţie, ca să nu cazi în urâciunea lui Dumnezeu;
4. – Nu mânca de trei ori pe zi, ca să nu se întărească trupul tău şi se va scula cu război tare asupra ta;
5. – Nu închide celui străin uşa ta, ca să nu-ţi închidă şi Dumnezeu ţie uşa Sa, căci „cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura vouă.”, zice Domnul;
6. – Cercetează pe cel bolnav şi neputincios, ca să te cerceteze şi pe tine Dumnezeu, cu darul şi cu mila Sa;
7. – Nu dormi mult, ci fii treaz şi te roagă lui Dumnezeu, ca să poţi scăpa de lanţurile vrăjmaşului;
8. – Slujbele sfintei biserici păzeşte-le cu mare osârdie, că zice Domnul: „Pe cel ce Mă preamăreşte pe Mine şi Eu îl voi preamări pe el.”;
9. – Păzeşte întru curăţie şi sfinţenie trupul tău şi orice vei cere de la Dumnezeu în curând vei lua;
10. – „Nu cerca să ai ceva mai mult decât îţi trebuie, ci toate să-ţi fie măsurate cu măsură, după trebuinţă. Aceste porunci de le vom păzi, părinţilor, ne vom mântui în Domnul!” (Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura „Mănăstirea Sihăstria”, pp. 688-689).

[29] Maestrul Lin Kai Ting s-a născut în Beijing, China, în anul 1958. Din fragedă copilărie a practicat Wushu – artele marțiale chinezești – studiind în special stilurile Shaolin Taolu și Shaolin Quan. De asemenea, Maestrul Lin Kai Ting a practicat Yi Zhang Jing, o metodă secretă care este predată de către Maestru unui singur discipol, conform tradiției chinezești. Experiența în domeniul artelor marțiale a constituit fundamentul pentru înțelegerea qigong-ului și dobândirea unui înalt kung fu – adică a unei înalte măiestrii. Din anul 1978 a început practica de qigong sub îndrumarea unor maeștri renumiți cum ar fi Li Jing Feng, Pang He Ming, Yan Xin sau Zhang Hongbao. De-a lungul anilor, Maestrul Lin Kai Ting a studiat toate cele cinci stiluri tradiționale de qigong: taoist, confucianist, budist, medical și pe cel al artelor marțiale. Bun cunoscător al culturii chineze antice și al caligrafiei, Maestrul Lin Kai Ting este absolvent al Institutului de Medicină și Farmacologie Tradițională Chineză, al cursurilor post-universitare – secția Tuina (masajul terapeutic chinezesc), dar și al Facultății de Turism a Universității din Beijing. În anul 1992 Maestrul Lin Kai Ting este invitat pentru prima dată în România, pentru a ține o serie de conferințe, având ca subiect qigong-ul. Datorită numărului mare de participanți, Maestrul a fondat o veritabilă școală de qigong, dedicându-și timpul predării tehnicilor și răspândirii principiilor de moralitate universal valabile, ce stau la baza qigong-ului. Succesul cursurilor Maestrului Lin Kai Ting a depășit granițele României, Maestrul fiind invitat să țină prelegeri similare în Bulgaria, Irlanda, Norvegia, Italia și Statele Unite ale Americii. Numărul participanților înregistrați la aceste cursuri depășește 20.000 (conform http://www.qilingong.com/ro/ro/03/maestrul.php).

Comentează pe Facebook

See more