Maria Tănase s-a născut în dimineaţa zilei de 25 septembrie 1913, în Bucureşti, pe uliţa Livada cu Duzi din mahalaua Cărămidarii de Jos. Era al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa (Făgăraş, Valea Oltului) si al lui Ion Cornel Tănase, de loc din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei, judeţul Gorj. Mai avea o soră, Aurelia (n. 1910) şi un frate (n. 1911) botezat François-Franz, ambii botezaţi de prietenul familiei, florarul Vermeulen.
Prima dată a apărut în public în 1921, pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos“ din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11 Tăbăcari. Apoi s-a produs pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu“, unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă şi să muncească la gradină, cot la cot cu fraţii şi părinţii săi.
În 1930 se angajează casieriţă la unul din „bufetele de 7 lei“ deschise în acea vreme. Anul 1934 a marcat admiterea ei, prin concurs, la Teatrul de Vară „Cărăbuş“ din strada Academiei, condus de marele actor Constantin Tănase, pentru revista Cărăbuș-Expres, scrisă de Nicolae Kiriţescu pe muzica semnată de Gherase Dendrino, Petre Andreescu şi Elly Roman, unde a fost distribuită într-un grup vocal. Aici cântă sub pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase, după ce ea refuzase pe cel de Elise Lammé.
Prin toamna lui 1934, în casa regizorului-gazetar Sandu Eliad din apropierea grădinii Cişmigiu, a cunoscut o pleiadă de poeţi şi scriitori ai vremii: Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu, Cicerone Teodorescu, Gheorghe Dinu (Ştefan Roll), Zaharia Stancu. Ascultând-o „profesional“, folcloristul Harry Brauner, la recomandarea lui Sandu Eliad, a fost profund impresionat de talentul ei înnăscut. Drept urmare, a prezentat-o lui Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva de mai târziu. Etnomuzicologul i-a recomandat să-şi aleagă repertoriul direct de la izvoare. Ulterior, dramaturgul Tudor Muşatescu a sfătuit-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, apelând la una din casele de discuri existente în Bucureşti. Înregistrarea de probă s-a produs la Studioul „Tomis“ din Calea Călăraşilor. Piesa intitulată Romanţa mansardei, imprimată sub îndrumarea directorului muzical, compozitorul Mişu Iancu şi cu concursul direct al lui Constantin Brăiloiu, s-a bucurat de un succes extraordinar. Ulterior, a fost invitată şi de „Columbia“, în studioul căreia a înregistrat Nunta ţigănească, disc epuizat în numai câteva săptămâni. Reeditată într-un tiraj impresionant, melodia a avut un succes formidabil. În toamna lui 1936, Maria pleacă la Viena să facă noi imprimări pe disc, cerute de casa „Columbia“.
„Pasărea măiastră“
Începutul carierei artistice propriu-zise a coincis însă cu debutul radiofonic din 20 februarie 1937, când a prezentat un program de piese folclorice: M-am jurat de mii de ori, Ce-i mai dulce ca alviţa, Cine iubeşte şi lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie şi Mărioară, Când o fi la moartea mea. Criticii muzicali ai gazetelor o preţuiesc ca „adevărată revelaţie“, „interpretă a cântecului popular românesc“, iar Rediodifuziunea este felicitată pentru „fericita achiziţie“. Însuşi genialul George Enescu a apreciat „fenomenul Maria Tănase“, afirmând: „Nu ştiu de unde vine fata asta, care-i originea… Dacă a răsărit din vreo ghindă sănătoasă, sămânţa va încolţi şi va creşte înfingându-şi rădăcinile adânc în pământ şi înălţându-şi tulpina puternic spre cer, în curând stejarul va umbri toate buruienile!“ Maestrul Tudor Arghezi, încântat de autenticitatea interpretării Mariei Tănase, o caracterizează: „Ea ştie să calce cuvîntul şi silaba, să arunce zbenghiul accentului unui viers în punctul unde cade şi pasul ideii şi dă, fără greş – întotdeauna – ghirlanda în relief a unui cântec de opincă.“ Pe la jumătatea anului 1938, profesorul Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, care, în acel an, marcau jubileul a 30 de ani de la înfiinţarea universităţii amintite. Cu acest prilej, marele carturar a numit-o „Pasărea Măiastră“.
Debut în arta cupletului
Data de 28 septembrie 1938 marchează debutul Mariei Tănase în arta cupletului, dar şi lansarea cântecelor româneşti de largă circulaţie: Mi-am pus busuioc în păr şi Habar n-ai tu, ambele compuse de Ion Vasilescu, oferite spectatorilor în revista Constelaţia Alhambrei. În lunile octombrie şi noiembrie ale aceluiaşi an, a apărut pe estrada Restaurantului „Neptun“ din Piaţa Buzeşti, unde cântă acompaniată de taraful Vasile Julea. Acolo au venit s-o asculte şi scriitorii Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat.
La New York
În urma audiţiei de la „Hanul Ancuţei“ (juriul era compus din dirijorul George Georgescu, compozitorul Mihail Jora, arhitecţii Gh. Cantacuzino şi Octav Doicescu, precum şi etnomuzicologul Constantin Brăiloiu), Maria Tănase, acompaniată admirabil de maestrul Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la New York (1939). A cântat în faţa fostului preşedinte american Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncusi, George Enescu, Jascha Heifetz ş.a., în acompaniamentul formaţiei instrumentale conduse de Fănică Luca şi a orchestrei dirijate de Grigoraş Dinicu.
Cântece populare în ritm de… jazz!
Alături de Ion Dacian, Lulu Nicolau şi Virginica Popescu, Maria Tănase a fost distribuită în revista Alhambra 41286, de la Teatrul „Alhambra“, prezentând câteva cântece în stil popular, pe textele semnate de Eugen Mirea, Nicu Kanner şi Puiu Maximilian. Apare şi în spectacolele de la Teatrul „Alhambra Baby“, din Pasajul Majestic. Programul său cuprindea un album de cântece din repertoriul francez, spaniol, negro spirituals şi melodii autohtone. Mai apoi a fost invitată să prezinte într-o emisiune radiofonică un interesant program sub genericul: Cântece populare în ritm de jazz, acompaniată de formaţia de jazz Melody, dirijată de Steve Bernard.
Oferte refuzate
În octombrie 1940, a oferit un recital de muzică populară românească publicului din orasul Focşani, după care regimul legionar i-a interzis orice activitate artistică, distrugându-i-se toate plăcile de gramofon de la Radio, ba chiar şi matriţele de la casele de discuri. După câteva luni de „absenţă artistică“, vocea ei s-a făcut din nou auzită la posturile de radio şi pe scene. A fost inclusă în turneul de propagandă românească din Turcia, din martie 1941. La Istanbul a fost ovaţionată pe scena Teatrului „Taxim“.
A susţinut recitaluri la Radiodifuziunea din Ankara, în urma cărora, urmând dispoziţiile guvernului de la Ankara, guvernatorul Istanbulului, dr. Sülfi Kîrdar, i-a propus: cetăţenia de onoare a Republicii Turcia, un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă pe insula Büyük-Ada, dacă acceptă să rămână definitiv în Turcia ca cercetătoare la Institutul etnografic din Istanbul şi ca interpretă a melosului popular turc! Spre dezamăgirea guvernatorului, Maria Tănase i-a răspuns; „Vă mulţumesc din toată inima pentru magnifica d-voastră propunere, dar nu o pot accepta. Îmi iubesc ţara tot aşa de mult, ca şi d-voastră Turcia. Îmi este cu neputinţă să mă rup de ea!“…
După întoarcerea din turneul de pe malurile Bosforului, alături de echipe formate din nume reprezentative ale teatrului şi muzicii româneşti (George Enescu, George Vraca sau Constantin Tănase), participă la spectacolele organizate în spitale pentru răniți, în timp ce, pe estrada Restaurantului „Café Wilson“, evoluează în acompaniamentul orchestrei Victor Predescu, ascultată şi admirată de marele pianist Walter Gieseking, însoţit de dirijorul Ionel Perlea.
Maria Tănase, Regele şi Mareşalul
În decembrie 1943, a fost invitată să participe la serbarea Pomului de Crăciun de la Regimentul de Gardă Călare, unde a cântat piese folclorice şi un program de colinde, la care au fost prezenţi Majestăţile Lor: Regele Mihai I si Regina Mamă Elena, Mareşalul Ion Antonescu, profesorul Mihai Antonescu, toţi membrii Guvernului.
A cântat şi muzică uşoară…
La sfârşitul lunii decembrie 1943, alături de echipa de revistă de la „Alhambra“, ce funcţiona în vechea reşedinţă a Teatrului „Baraseum“ din strada Udricani, Maria Tănase a apărut în spectacolul Ca la noi la nimeni, regizat de H. Nicolaide, în care interpreta un cântec de muzica uşoară cu un refren în idiş, jucând alături de actorul Alexandru Giugaru.
Luna ianuarie a anului 1944 marchează debutul său în opereta Mascota de Edmond Audran, în care deţine rolul principal feminin, alături de tenorul Ion Dacian, sub bagheta dirijorului Egizio Massini.
… dar şi şansonete!
În aprilie 1945 i se încredinţează, la Teatrul Municipal, rolul eroinei Maşa din drama Cadavrul viu, de Lev Tolstoi, având ca partener pe maestrul Ion Manolescu, a cărui discipolă era la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, la clasa de tragedie; fusese aleasă de însuşi profesorul său, acesta fiind convins că eleva sa posedă calităţi dramatice remarcabile. Nicolae Kiriţescu îi dramatizează lucrarea Axel la porţile raiului, scrisă de Paul Morgan şi Adolf Schütze pe muzica lui Ralph Benatzky, sub titlul: Sfinxul din Hollywood, în care deţine rolul principal feminin şi a cărei premieră a avut loc la 21 decembrie 1945 la teatrul de sub cupola Ateneului Român. Acelaşi dramaturg, încrezător în talentul actriţei-cântăreţe, dramatizează Nana lui Emile Zola, ce a văzut lumina rampei la 6 decembrie 1946, la acelaşi teatru, Maria Tănase interpretând câteva şansonete.
Actriţă de film
Pentru meritele sale artistice deosebite, la 20 decembrie 1955 primeşte Premiul de Stat (vezi galeria foto), iar în octombrie 1957 i se acordă titlul de Artistă Emerită.
În decembrie 1957 este distribuită în coproducția româno-franceză Ciulinii Bărăganului, turnată după romanul cu acelaşi nume al lui Panait Istrati; interpretează rolul principal Anica, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic.
La 14 aprilie 1959, la Teatrul Satiric Muzical „Constantin Tănase“ are loc concertul omagial Bucureşti 500, în care Maria Tănase prezintă un potpuriu festiv din melodiile compozitorilor Ion Vasilescu şi Gherase Dendrino.
Maria Tănase dorea ca restul vieţii să-l dedice învăţământului pedagogic de factură folclorică. La cererea sa, a fost transferată în funcţia de folclorist la orchestra „Taraful Gorjului“ din Tg. Jiu, unde prezintă concerte şi spectacole aparţinând filonului folcloric oltenesc. Concomitent, este distribuită la Teatrul Municipal din Bucureşti în Opera de trei parale a lui Brecht, în rolul Jeny Spelunca.
Bolnavă grav de plămâni
Maria Tănase s-a îmbolnăvit grav în timpul unui lung turneu prin ţară, pe când se afla la Turnu Severin. Avea un vechi neoplasm, pe care îl ignora. Fuma foarte mult, iar turneele lungi o epuizau. Era tot mai des chinuită de senzaţia de sufocare şi tusea care o afectau de câţiva ani.
La 1 mai 1963, în mijlocul muncitorilor hunedoreni, interpretează cântecele din urmă. Spectatorii o aplaudă îndelung, dar nimeni din cei prezenţi nu îşi imaginează că o văd şi o ascultă pentru ultima dată!
Maria află (la spitalul din Craiova) că suferă de cancer la plămâni (tumori de mărimea unui măr!) şi că drumul tămăduirii îi este închis. Resemnată, îşi acceptă destinul. Răpusă de boală, părăseşte definitiv scena vieţii în ziua de sâmbătă, 22 iunie 1963, ora 14,10.
Nu împlinise încă 50 de ani, dar a lăsat în urma sa un monument artistic ce va înfrunta veşnicia.
TESTAMENTUL MARIEI TĂNASE
„Subsemnata, Maria Tănase Pappadopulo Sachelarie, domiciliată în Bucureşti, str. Popa Nan nr. 32, raion 23 August, căsătorită cu Clearh Pappadopulo Sachelarie, mama, un frate şi o soră fiind în viaţă, fără descendenţi, dispun, pentru cazul încetării mele din viaţă, următoarele:
- Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniul meu la data decesului meu, sorei mele Aurora Tănase domiciliată în Bucureşti, Intrarea Livada cu Duzi nr. 21, raion Niculae Bălcescu, şi soţului meu Clearh Pappadopulo Sachelarie cu acelaşi domiciliu cu subsemnata, pe care-i rog să ia numai împreună hotărîri privind averea rămasă.
- Dacă fratelui meu, François Ștefan Tănase îi va face plăcere vreun obiect, indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea şi soţul meu să-i dăruiască spre caldă şi duioasă amintire.
- Nepoţilor mie, celor trei copii ai fratelui meu şi celor trei copii ai sorei mele, le las toată dragostea de mamă şi îi rog să iubească pe Minodora ca pe sora lor şi să nu se supere dacă îi rog s-o ocrotească de va avea nevoie.
- Pe băieţii fratelui meu şi sorei mele, precum şi pe soţul Ştefaniei, îi implor cu cuvînt de moarte să nu fumeze de aci încolo şi să-l iubească pe nenea Cleryx cum m-au iubit pe mine şi cum eu i-am iubit pe ei.
- Las ca cea mai aprigă dorinţă a mea, ca ritualul înmormîntării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acţiuni, ci să fie sobră.
- După moarte, corpul nescăldat, ci numai şters cu alcool, să fie la dispoziţia medicilor, dacă vor considera că este cazul a se folosi de el la autopsie.
- Una din cele două cămăşi albe, de mătase naturală, pe care le am în dulap, să fie pusă pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se botonează la spate.
- Pe cap să-mi pună colţarul de pichet alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi.
Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoştinţă moartea mea, cu excepţia oficialităţilor, şi, în orice caz, înmormîntarea să fie anunţată cu o zi mai tîrziu, chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă şi panaramă. Să nu mi se facă parastas decît la şase săptămîni. Să-mi care apă cu cofa şi să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de şase săptămîni.- Să nu vină la slujba religioasă nici un popă, afară de preotul şi părintele Băjenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculae Bălcescu, căruia îi sărut mîinile pentru ultima dată, că atunci cînd mamei şi tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tată şi mamă.
- Îi mulţumesc în veci pentru ţinuta lui curată şi pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieţii sale. Se va găsi cineva să-i răspundă la ritualul slubei.
- Aş vrea din străfund ca mama să nu afle de moartea mea; să i se spună că sînt plecată undeva în străinătate, pentru tratament, şi, din cînd în cînd, să i se citească o aşa-zisă carte poştală de la mine. Nu va fi greu, că ea nu vede.
- Tot ce am hîrtii, scrisori, culegeri, absolut tot, precum şi scrisorile ce sînt în sacul de pînză albă, să-mi fie puse în sicriu. Aşa aş vrea, dacă s-ar putea şi nu jignesc pe nimeni din familie sau din conducerea ţării, căreia îi port recunoştinţă pentru blînda comportare faţă de mine.
- Dacă se va putea şi nu va fi greu, aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să mi se facă o fîntînă şi în loc de acele parastase, pe care le interzic, din cînd în cînd să fie ajutat cîte un student şi o studentă cu plata cantinei sau a posibilităţilor de masă şi să nu fie nimeni trist.
Le doresc viaţă lungă şi sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unora le-am stat greu în drum şi au considerat să mă cunoască după placul lor şi nu după caracterul şi firea mea.
Îmbrăţişez pe toţi şi doresc să le fie viaţa îmbelşugată, liniştită, sănătoasă şi în voie bună (…)“.
O floare şi o candelă aprinsă
Este greu de aflat care dintre ultimele dorinţe ale Mariei Tănase au fost îndeplinite, După deces, sicriul cu trupul ei a fost aşezat în holul Teatrului „Constantin Tănase“, unde sute şi sute de oameni au venit să-şi ia un ultim rămas bun.
Înmormântarea ei nu avea cum să se desfăşoare discret, fără pompă, căci zeci de mii de români au dorit să o însoţească pe ultimul drum la Cimitirul Bellu. Nici dorinţa ca moartea ei să nu fie adusă la cunoştinţa mamei sale nu a putut fi respectată, aceasta fiind adusă la înmormântare doborâtă de durere şi secată de lacrimi. Mângâia obrazul Mariei cu degete tremurânde: „De, maică, eu, bătrână şi oarbă, am rămas să te plâng pe tine, nu tu, tânără şi frumoasă, să mă plângi pe mine!“.
- Maria Tănase era, într-adevăr, o femeie frumoasă, frumoasă până şi în sicriu.
- A fost mierla unui întreg popor. Neîntrecută.
- Pe mormântul Mariei se află veşnic o floare.
- Şi mereu, cineva, îi aprinde candela de la căpătâi…
