Anglia a confiscat României cargoul „Bucegi“!  

0
727
Cargoul "Bucegi" a fost una dintre navele românești care, în 1918, a ridicat drapelul roșu la catarg. Aici, în portul Brăila
În ziua de 25 aprilie 1940, cargourile „Bucegi“ (pavilion: România, IMO: 1174214, comandant: Gheorghe Bădescu, echipaj: 26 membri, 7.150 tdw., construit în anul 1913) şi „Carpaţi“ (pavilion: România, IMO: 5603501, 7.150 tdw., construit în anul 1913), încărcate cu cherestea de brad, au plecat în cursă spre porturile Beirut, Haifa, Alexandria şi Port-Said (Egipt).
Din cauza deteriorării grave a situaţiei internaţionale, conducerea Serviciului Maritim Român a ordonat comandanţilor celor două nave aflate în marş să revină în ţară, dar ordinul a fost recepţionat numai de nava „Carpaţi“, în timp ce „Bucegi“ a navigat până la Port-Said (Egipt), unde a intrat la încărcare.
După preluarea mărfii, nava a plecat spre ţară, dar, după ieşirea din Canalul Suez, a fost oprită de o navă engleză şi i s-a ordonat să se întoarcă în portul Haifa (Israel). Revenită în port, nava a fost descărcată, apoi sechestrată de englezi.
În această situaţie, membrii echipajului au fost chemaţi în ţară. La bord au rămas secundul şi încă 14 marinari, pentru paza şi întreţinerea navei.
La data de 4 decembrie 1940 (cf. Ordinului nr. 201, publicat în „Gazeta Oficială“ a Palestinei), cargoul a fost rechiziţionat de autorităţile engleze din Haifa, iar echipajul rămas la bord a fost debarcat cu forţa şi repatriat pe cheltuiala guvernului britanic.
În anul 1966, interesat de situaţia acestui cargou, Statul Român, prin instituţiile sale, a efectuat o cercetare pentru a obţine informaţii despre soarta navei şi, mai ales pentru recuperarea contravalorii ei şi a încărcăturii.
Într-un document[1] din fondul de arhivă al Căpităniei Portului Constanţa se găsesc informaţii despre eforturile depuse în acest sens.
„(…) Ţinând seama de ofertele de nave din 1966 şi de tranzacţiile efectuate în 1965, aşa cum rezultă din publicaţiile «Ship-Sales list» by Otto Danielsen şi «Suenson & Jespersen», valoarea cargoului «Bucegi» la preţul pieţei mondiale din 1966, în starea tehnică din 1940, adică cu o vechime de 27 ani, se evaluează la suma de maximum 180.000 lire sterline. (…).
În privinţa contravalorii mărfurilor transportate de navă, nu s-a putut face nici măcar o estimare, întrucât, mai puţin cauciucul, nu s-au aflat cantitatea, tipul şi preţul autosanitarelor şi a celorlalte produse aflate la bordul navei.
Abia în anul 1966, interesat de situaţia acestui cargou, Statul Român, prin instituţiile sale, a efectuat o cercetare pentru a obţine informaţii despre soarta navei şi, mai ales pentru recuperarea contravalorii ei şi a încărcăturii. Totul fără niciun rezultat!
Abia în anul 1966, interesat de situaţia acestui cargou, Statul român, prin instituţiile sale, a efectuat o cercetare pentru a obţine informaţii despre soarta navei şi, mai ales, pentru recuperarea contravalorii ei şi a încărcăturii. Totul fără niciun rezultat!
În acelaşi scop a fost căutat fostul comandant al navei, care, la data de 12 octombrie 1966, a dat în scris următoarea declaraţie[2]:
„Subsemnatul, Bădescu Gheorghe, căpitan de cursă lungă, pensionar, fost comandant al vaporului «Bucegi» al Serviciului Maritim Român timp de opt ani (între anii 1932 – 1939), domiciliat în Constanţa, str. (…), relatez următoarele:
Prin septembrie 1939, nava «Bucegi» a plecat din ţară cu o încărcătură de cherestea pentru Liban şi Egipt. A descărcat o parte din marfă la Beirut şi s-a dus înapoi la Haiffa, unde, în spaţiile goale, a încărcat fier vechi.
Din Haiffa a plecat la Alexandria, pentru a descărca restul de cherestea, apoi nava a plecat la Port Said, unde s-au încărcat ambulanţe sanitare, lăzi cu medicamente etc.

În dimineaţa când era gata să plece din Port Said, a venit la bord un reprezentant al Agenţiei, care mi-a comunicat să ţin nava gata de plecare, deoarece Compania a telefonat la Londra, spre a primi dispoziţiuni cu privire la plecarea navei. La Port Said, lângă nava «Bucegi» se mai găseau navele petroliere româneşti «Oltenia» şi «Steaua Română».

La Port Said am aşteptat plecarea circa 3 zile, după care mi s-a dat permisiunea de a pleca în ţară.
După ce am ieşit din Canal[3] cu nava «Bucegi», o navă militară engleză s-a apropiat de noi, ne-a somat să ne oprim, trimiţând la bordul navei «Bucegi» un ofiţer şi patru marinari armaţi, care ne-au dat ordin să schimbăm drumul spre Haiffa.
Cu ofiţerul şi marinarii englezi la bord, ne-am îndreptat spre Haiffa, fiind escortaţi de la distanţă de o navă engleză.
La Haiffa am acostat la o dană, primind, după câteva zile, ordin de la Căpitănie să descărcăm nava.
După descărcare, am stat în portul Haiffa circa două luni, până în noiembrie – decembrie 1939, timp în care aveau loc bombardamente aeriene germane asupra portului Haiffa, scufundând nava «Patria», care se găsea lângă vasul «Bucegi».
Deoarece nimeni nu avea voie să coboare de pe navă, întrucât aveam santinele engleze şi la pasarelă şi la camera maşinilor, echipajul a cerut repatrierea, dat fiind că ni se ridicaseră documentele navei şi se făcuse şi procesul-verbal de predare a navei.
În acest timp, aprovizionarea echipajului se făcea prin Agenţia S.M.R. – Haiffa.
Între timp ne-a venit aprobarea ca întreg echipajul să plecăm în ţară.
Eu, în calitate de comandant, nu am primit nici un fel de proces-verbal de predare a navei.
Nu pot să-mi dau seama de valoarea mărfurilor, dar apreciez că medicamentele, constituite din truse medicale, erau o marfă scumpă. De asemenea, ambulanţele sanitare încărcate în majoritate pe punte“.
Bădescu Gheorghe                  Constanţa, 12 octombrie 1966             Dată în faţa noastră,
  /ss/ indescifrabil                                                                                             /ss/ indescifrabil
La data de 16 decembrie 1940, marinarilor români li s-a permis debarcarea şi li s-a aprobat repatrierea. Ei au revenit în portul Constanţa la 22 decembrie 1940, la bordul motonavei de pasageri „Transilvania“ (IMO: 5367427, 6.672 trb., construită în anul 1938).

Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.

Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010 (data finalizării cărții).


[1] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 53/ 1966, filele: 9, 10.
[2] Idem, filele: 22, 23.
[3] Referire la Canalul Suez.
 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentPierderea totală și definitivă a cargoului „Bucureşti“
Articolul următorEchipajul a revenit în țară după 6 ani, 3 luni și 18 zile!
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here