Nota redacției: – În ediția din 20 februarie 2017, REZISTENTA.ro își anunța cititorii: „În curând, DEZVĂLUIRI care vor zgudui sistemul medieval al Bisericii Ortodoxe Române“.
Vă prezentăm mai jos materialul pe care îl așteptați și, suntem convinși, urmează să fie subiect de studiu, analiză și… polemici.
***
Vă mărturisesc de la bun început că nu mai știu cine este cu adevărat părintele Justin Pârvu (vezi aici). Scriu aceste rânduri cu detașarea omului care privește și analizează documentele scrise, puse la dispoziție de oficialii Bisericii Ortodoxe Române. Unora dintre cititori le recomand, dincolo de resentimentele pe care le vor încerca, să nu mă judece și să nu se aplece după piatră! Să nu mă judece, așa cum nici eu nu îl judec pe răposatul Justin Pârvu (vezi aici).
Eu am înțeles de ce acest om le-a tras, autorităților bisericești cea mai mare țeapă din istoria Bisericii Ortodoxe Române. Pentru că merită!
Blamat și proscris, părintele Justin Pârvu nu a apărut pe paginile Doxologia, Basilica și Trinitas decât după moartea lui (vezi aici). De dincolo de moarte, părintele Justin le transmite Patriarhului Daniel și Mitropolitului Teofan: „Ghinion. Pândind doar sacii mei cu bani, nu m-ați mai văzut pe mine!!!“
Iată faptele!
În anul 2008, părintele Justin Pârvu a fost înaintat la rangul de arhimandrit de către mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei. Incompetența forurilor bisericești derivă din faptul că dosarul de arhimandrit trebuia să conțină certificatul de hirotonie, înscrisul din Condica de hirotonii și chiar dosarul de hirotonie din arhivele Arhiepiscopiei Iașilor. Conform Statutului B.O.R., acest dosar complet trebuia să fie aprobat de Sfântul Sinod al B.O.R.
Dosarul părintelui nu a existat sau a fost incomplet, întrucât părintele Justin Pârvu nu a fost niciodată hirotonit preot ieromonah! Atenție, în B.O.R., numai un ieromonah poate primi rangul de arhimandrit!
Deci, Sfântul Sinod al B.O.R. l-a făcut în mod fals arhimandrit pe Justin Pârvu!?
Pagina de internet a Mănăstirii Petru Vodă, administrată de un călugăr-secretar, având numele Filotheu B., ne prezintă două biografii neclare ale celui care a fost părintele Justin Pârvu.
Iată ce spune prima biografie ambiguă: „Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919, în satul Petru Vodă, la 10 februarie, într-o familie de români ortodocși foarte evlavioși, și a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumusețea credinței creștine, s-a închinoviat în 1936, în Mănăstirea Durău, și a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica. (…) După desființarea Seminarului Cernica de către mareșalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iași, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iașilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit (…).“ (vezi aici).
În a doua biografie, deja datele se amestecă asemenea unui ghiveci călugăresc: „(…) Între 1937-1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica (lângă București). În anul 1941, desființându-se Seminarul de la Cernica, este transferat la Seminarul Râmnicu Vâlcea. În aceeași vară a fost hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan (pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iașilor), în catedrala mitropolitană din Iași.
Între 1941-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vânători de Munte (parte din Brigada 4 Munte și apoi Divizia 4 Munte), care a luat parte activă la luptele date până Don și în Crimeea, la Răsărit de Nistru. A primit gradul de sergent. (…).“ (vezi aici).
Iată dovada primei minciuni sfruntate. În realitate, părintele nu a trecut niciodată Prutul în Basarabia, așa cum afirmă în înregistrarea video la min. 3:00: „Am avut ocazia să văd Basarabia, nici n-am vrut să mă duc, nu vreau s-o văd“. (vezi aici).
Informațiille din cele două biografii se bat cap în cap. Potrivit acestora, tânărul Iosif Pârvu odată „a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica“, iar altă dată „între 1937 și 1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica“!!!
Minciuna cea mai mare a fabricantului de biografii false apare la inventarea datei hirotonirii ca preot a părintelui Justin Pârvu, ce s-ar fi produs în vara anului 1941, la Iași, de către episcopul vicar Valerie Moglan Botoșăneanul (vezi aici). Rețineți, în anul 1941, părintele Justin avea numai 22 de ani! Potrivit biografului, părintele Justin a fost hirotonit într-o vară, fără nicio precizare despre ziua și luna hirotonirii! Așadar, biograful Filotheu B. nu a fost capabil să descopere anul și locul în care s-ar fi săvârșit slujba de diaconie, precum și episcopul săvârșitor, prin urmare biografiile incerte nu menționează absolut nimic despre data exactă a hirotonirii întru diacon a tânărului călugăr Justin.
Fapt extrem de important, fără a fi hirotonit mai întâi diacon, niciun cleric ortodox nu poate fi avansat la treapta de preot!
Menționez aici că am comparat datele biografice ale călugărilor menționați ca fiind colegi la Cernica cu tânărul Justin: „A avut colegi pe mulți dintre marii părinți și arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartoleomeu Anania, Arhimandriții Sofian Boghiu, Grigorie Băbuș, Ioasaf Popa, și Gherasim Iscu.“, dar nu am găsit nici o hirotonie întru preot a unui călugăr la frageda vârstă de 22 de ani, așa cum afirmă fraudulos biograful lui Justin Pârvu.
Practica vremii era ca, la călugări, să se respecte vârsta canonică de 30 de ani la hirotonia întru preot.
Canonul 14[1] – Vârsta canonică a hirotoniei preoților și diaconilor: „Canonul sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri să aibă tărie şi în aceea ca să nu se hirotonească presbiter înainte de treizeci de ani, chiar dacă ar fi om cu totul vrednic, ci să aştepte. Căci Iisus Hristos Domnul s-a botezat în al treizecilea an şi a început să înveţe: la fel, nici diacon înainte de douăzeci şi cinci de ani, sau diaconiţă înainte de patruzeci de ani să nu se hirotonească (hirotesească)“. (15 sin. IV ec.; 15 Trul.; 11 Neocez.; 16 Cartag.)[2]
De asemena, remarcați faptul că toți aceștia au fost hirotoniți preoți în jurul vârstei sau peste vârsta canonică de 30 de ani și numai după absolvirea studiilor superioare de Teologie (Facultatea de Teologie).
Pe cale de consecință, considerăm că era imposibil ca un călugăr cu seminarul neterminat să fi fost hirotonit preot la doar 22 de ani! Or, părintele Justin Pârvu era, în anul 1941, doar în anul al IV-lea de Seminar, dintre cei opt obligatorii.
La toate aceste date se adaugă faptul că nici hirotonirea întru diacon și nici hirotonirea ca preot nu sunt menționate în Registrul oficial al Arhiepiscopiei Iașilor de la Catedrala Mitropolitană.
Un alt aspect important al biografiilor falsificate de călugărul Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă este legat de statutul de „preot misionar pe front“.
Iată ce afirmă (în mod fals) biograful, în prima biografie: „În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit“. Din cea de-a doua biografie aflăm că: „Între 1941-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vînători de Munte, care a luat parte activă la luptele date pînă (pe) Don și în Crimeea, la răsărit de Nistru.“
Stupoare! Părintele Justin Pârvu a urmat – între anii 1941-1942 -, cursurile anului V de studii la Seminarul din Râmnicu Vâlcea, deci nu putea fi în același timp pe frontul de Răsărit!
Iată o secvență dintr-un dialog dintre Justin Pârvu și ieromonahul Teognost:
Ieromonahul Teognost: – „După desființarea Seminarului de la Cernica unde ați continuat școala?“
Justin Pârvu: – „După Cernica, în anul școlar 1941-1942 am fost repartizat la «secția monahală» de pe lângă Seminarul de la Râmnicu Vâlcea.“ (pp. 60-61, Ieromonahul Teognost, „Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos“)[4].
Un alt fals grosolan: părintele Justin nu se putea „înrola“ din proprie inițiativă pe front, fără a avea o pregătire militară prealabilă. Nimeni nu putea pleca la război fără să fi satisfăcut stagiul militar.
Starea de război a fost decretată în 22 iunie 1941. Nimeni nu era atât de inconștient ca să ridice dintr-un seminar Teologic un călugăr și să-l trimită direct pe linia frontului, în Crimeea.
Abia în anul 1942 au fost chemați, să satisfacă stagiul militar, elevii de Seminar. În mod real, începând din vara anului 1942, părintele Justin a satisfăcut stagiul militar de instrucție.
În acest sens ne ajută biografia părintelui Ioasaf Popa, născut în același an (1919) ca și părintele Justin. Acesta, în perioada 1938-1941, a urmat cursurile Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica până la desființarea acestuia, ca și părintele Justin. A fost repartizat la Buzău, unde a continuat clasele a IV-a și a V-a. În anul 1942 – a efectuat stagiul militar, la infanterie, Regimentul 8 Dorobanți – Buzău, cu gradul de fruntaș TR (termen redus). În timpul serviciului militar este hirotonit ierodiacon în 12 aprilie 1943. La 17 mai 1943 a fost eliberat din serviciul militar cu gradul de „confesor de rezervă“. (vezi aici).
Este evident că părintele Justin, ca și colegul său Ioasaf Popa, nu putea să termine stagiul militar (obligatoriu) mai devreme de luna mai 1943. Părintele a fost trimis pe front, dar a participat doar la lupte ce au avut loc în primăvara anului 1944, în zona Tg. Neamț – Moțca. Am dovedit deja că părintele Justin nu a trecut niciodată Prutul în Basarabia.
În sprijinul celor afirmate vine expunerea următoare a autorului Ieromonahul Teognost: „Dar drumul de la anul cinci terminat la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea spre anii șase, șapte și opt, pe care-i va face la Seminarul de la Roman, a fost întrerupt de un răstimp petrecut în armată, în război, pentru că autoritățile au făcut în acea perioadă mari mobilizări în rândul tinerilor, pentru a merge pe front. Părintele a încercat să rămână în Mănăstire și să scape de greutățile armatei, care-l îndepărtau de viața duhovnicească, mai potrivită pentru un monah care și-a dedicat viața lui Dumnezeu și rugăciunii.“ (pp. 61-62, Ieromonahul Teognost, op. cit.).
Din biografia părintelui Ioasaf Popa observăm că a fost hirotonit diacon la vârsta de 24 de ani, în anul 1943, iar preot abia în 21 noiembrie 1953, la vârsta de 34 de ani, după terminarea Facultății de Teologie în anul 1950 și a unui magisteriu (doctorat) în Teologie, în anul 1953. Deci, hirotonirea ca preot în anul IV de Seminar Teologic, fără studii superioare, și la vârsta de 22 de ani era imposibilă pentru părintele Justin.
Analizând „Condica hirotoniilor în diacon și preot din Arhiepiscopia Iașilor (1875-1985)“ am observat că, în anul 1941, media anului de hirotonie a preoților de mir (căsătoriți) este de 27 de ani, iar toți cei hirotoniți sunt licențiați în Teologie (absolvenți de Facultate de Teologie).
În anul 1941 nu există consemnată nicio hirotonie în preot a vreunui călugăr. În acel an sunt consemnate doar două hirotonii în diacon ale unor călugări, după cum urmează:
Poziția 7: Const. Popovici; născut la 13 septembrie 1915; licențiat în teologie; diacon la 11 februarie 1941 pe seama Cuv. Parascheva Iași; săvârșită de ÎPS Mitropolit Irineu; nr. dosar de hirotonie 85/ 941.
Poziția 21: Ilie Iurticeanu; născut la 18 mai 1906; licențiat teologie Iași; diacon la 24 iunie 1941 pe seama Mănăstirii Agafton Botoșani; săvârșită de Preasfințitul Arhiereu Valeriu; carte de hirotonie nr. 7240/ 25 iunie 1941; nr. dosar de hirotonie – 133/ 1941.
Din studiile analizate, în acea perioadă exista funcția de preot militar. Preoții militari aveau ca șef un episcop militar unic pe toată Armata română, respectiv Episcopul Partenie Ciopron. Preoții militari nu erau călugări, ci numai preoți de mir căsătoriți, aveau studii teologice superioare absolvite, nu doar cele medii de seminar, și, totodată, erau încadrați ca ofițeri de Armată.
Publicația „Ziarul Lumina“ a Patriarhiei a publicat (15 mai 2010) articolul intitulat „Preoții militari, pe fronturile celui de-al Doilea Război mondial“, în care se prezintă situația preoților militari la începutul războiului.
Iată câteva fragmente relevante privind statutul preotului militar: „(…) în septembrie 1937 este ales ca episcop al Episcopiei Militare PS Partenie Ciopron, care a condus destinele acestei episcopii până la desfiinţarea ei. (…) La 22 iunie 1941, la începutul campaniei spre Est a armatei române, clerul militar mobilizat cuprindea: un episcop general de brigadă şi un protopop, colonel, la conducerea Episcopiei militare; 18 preoţi de corp de armată în grad de locotenent-colonel sau maior, 88 de preoţi de garnizoană, maiori, alături de care au fost mobilizaţi circa 200 de preoţi militari rezervişti, distribuiţi pe la diferite unităţi militare. (…) După evenimentele de la 23 august 1944, preoţii militari şi-au făcut datoria alături de soldaţii români şi în campania din Vest. (…) autorităţile au avut pârghiile legislative necesare pentru a desfiinţa instituţia clerului militar (ordinul nr. 946426 din 22 august 1948). Toţi membrii clerului militar au trecut în rezervă, fiind mai apoi şterşi din controalele armatei. Abia după 1990, asistenţa religioasă va reveni în garnizoanele armatei române, reînnoindu-se tradiţia istorică a colaborării dintre Biserică şi Armată.“ (vezi aici).
Din articol se poate deduce că un călugăr nu putea face parte din rândul preoților militari de pe front și nici nu făcea parte din rândul preoților militari rezerviști. „Preoți militari rezerviști“ înseamnă că erau preoți (deci cu studii teologice superioare), care făcuseră stagiul militar și fuseseră trecuți în rezervă cu grad de ofițer, înainte 1941. Așadar, ca să activeze ca preot militar mobilizat pe front, călugărul seminarist Justin Pârvu ar fi trebuit să satisfacă stagiul militar înainte de anul 1941.
Este limpede că acei 200 de preoți militari rezerviști au fost mobilizați pe front și nicidecum călugării din seminarii și din mănăstiri.
Dacă ar fi fost cu adevărat preot militar, atunci părintele Justin ar fi mers obligatoriu și în campania din Vest, de după 23 august 1944 până în anul 1945. Niciun militar activ nu se poate retrage la vatră când vrea el, mai ales în condiții de război.
Părintele Justin Pârvu a ieșit din Armată doar cu gradul militar de „sergent“. În nici un document nu se menționează că a fost trecut în rezervă ca „preot militar“.
După război, părintele Justin Pârvu nu a fost hirotonit. Nimeni nu pomenește o asemenea situație, dar este cert că, la data de 14 mai 1948, a fost arestat de la Seminarul Teologic din Roman, rămânând în închisoare până în 14 mai 1964.
Mărturisirea unui coleg de celulă: „Părintele Justin nu era decât diacon!“
Dilema hirotonirii părintelui Justin se adâncește și mai mult dintr-o mărturie a unui fost coleg de suferință în închisorile comuniste.
Ioan Victor Pica a fost arestat la vârsta de 17 ani și a stat în închisoare timp de 14 ani. A fost și deputat în Parlamentul României (în legislatura 1992-1996).
În cartea sa, „Portrete de eroi și sfinți“ (2003, Editura „Semne“, Brașov), la paginile 28-30, acesta își amintește de fostul coleg de suferință Justin Pârvu (vezi aici). Au stat timp de șapte ani împreună și, evident, s-au cunoscut bine și și-au povestit foarte multe.
Ioan Victor Pica afirmă că părintele Justin i-a mărturisit în detenție că era doar diacon: – „L-am cunoscut la mina de plumb Baia Sprie. Un timp destul de îndelungat am dormit alături la mina Cavnic. Dar ne-am apropiat mult în lagărul de la Periprava. Împreună cu părintele Ilinescu a săvârșit slujba de Înviere din anul 1953. La miezul nopții, când au prins a suna clopotele din Cavnic, am ieșit cu toții din cele două dormitoare pe sală, feriți de ochii milițienilor. (…) Părintele Justin nu era decât diacon. Înainte de arestare, care a survenit prin 1948, fusese călugăr la schitul Durău. (…)”.
Părintele Justin nu scoate un cuvânt despre vreo hirotonie ca diacon sau preot, în cele trei cărți de interviuri publicate în timpul vieții.
Surse de informare credibile sunt și cele trei cărți scrise de părintele Justin Pârvu, unde el ar fi putut rectifica sau completa subiectele confuze din biografia sa. Totuși, în toate cele trei cărți, datele privind o posibilă hirotonie sunt neclare.
Cartea cea mai importantă – „Părintele Justin Pârvu – Viața și învățăturile unui mărturisitor“ (ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași, 2007), scrisă la indicațiile părintelui Justin, după cum mărturisește autoarea Grația Lungu Constantineanu, nu aduce vreo lămurire. Iată ce este consemnat la pag.12 a lucrării, unde se află și un „Cuvânt către cititori“ (semnat de părintele Justin Pârvu), pentru confirmarea autenticității:
„P. Justin – Hai să scriem o carte împreună!
Autoarea – Cum, Părinte?
P. Justin – Uite cum, îți spun eu cum! Aduni cuvântul meu de absolut peste tot, îl structurezi bine, înregistrezi ca să completezi golurile, scoți la imprimantă și-mi dai mie să citesc.“
Părintele nu a consemnat nici o altă amintire. Cum să nu-și amintească și să nu rememoreze momentul hirotesirii ca diacon sau cel al hirotonirii ca preot? Cum să nu pomenească un cuvânt despre trăirea simțită, despre episcopul care l-a hirotonit sau biserica unde s-a sâvârșit Sfânta Taină a Hirotoniei?
O altă carte-interviu despre viața părintelui este: „Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate“ (Adrian Alui Gheorghe, editura „Credința Strămoșească“, tipărită cu binecuvântarea P.S. Calinic, Episcop al Argeșului). Iată dialogul prezentat la pag. 47 a cărții:
„Autor: – Care a fost momentul cel mai semnificativ al vieții dvs. în biserică?
P. Iustin: – Au fost multe, dar începutul are în el toate semințele evoluției ulterioare. De asta, când m-au primit pe mine la Mănăstirea Durău șim-au îmbrăcat într-o seară în ipodiacon[6]și m-a așezat cu sfeșnicul în mână înaintea soborului, apoi pentru mine a fost toată lumea (…)”.
Singura mărturie credibilă este o fotografie de la Mănăstirea Durău, unde tânărul călugăr Justin Pârvu apare îmbrăcat în ipodiacon (vezi aici).
La pagina 210 – „Date biografice“ -, Adrian Alui Gheorghe prezintă în mod fals: „1942-1944 – merge, ca preot misionar, pe Frontul de Est, până la Odessa.“ (Am demonstrat deja mai sus cum părintele a recunoscut într-o înregistrare că nu mers niciodată în Basarabia).
Grația Lungu Constantineanu expune (pag. 62) ce mărturisește părintele Iustin: – „Și vă spun că imaginea aceasta, până acum (că n-am trecut de Iași, n-am avut curiozitatea să trec la românii noștri care au fost pe aici, părinți, studenți, elevi, să mă duc la o mănăstire a lor, Noul Neamț, de pildă).“
A treia carte scrisă, tot pe timpul când trăia părintele, considerată ca sursă biografică, este „Părintele Justin Pârvu – și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos“ (2 volume, Editura „Credința Strămoșească“, tipărită cu binecuvântarea P.S. Calinic al Argeșului). Aici apare o altă afirmație controversată și falsă: – „În vara anului 1944 este hirotonit ieromonah (preot monah) de către P.S. Valeriu Moglan, în catedrala Mitropolitană din Iași, slujba fiind condusă de ÎPS mitropolit Irineu Mihălcescu.“
Numele Iosif sau Justin Pârvu nu apare ca hirotonit diacon sau preot în „Condica hirotoniilor în diacon și preot din Arhiepiscopia Iașilor (1875 – 1985)“ nici în anii 1936 – 1948 și nici după 1948.
Lucrarea prezintă numai trei hirotonii pe anul 1944: una în diacon și două în preot. În anul 1944, Valeriu Moglan nu se afla la Iași.
Între 1942 – 1944, episcopul Valeriu Moglan a fost detașat ca locțiitor la Episcopia Buzăului (vezi aici).
Așadar, din cele prezentate se poate concluziona limpede că nu există nicio dovadă scrisă sau document care să ateste data precisă a unei posibile hirotonii în diacon sau preot a călugărului Justin Pârvu în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Există posibilitatea ca părintele Justin Pârvu să fi fost hirotonit preot de episcopi nerecunoscuți oficial de B.O.R. și considerați de ei drept eretici sau schismatici.
În acest sens stă mărturia părintelui Justin, legată de mama sa, care a murit după ieșirea lui din închisoare (1964) și care a rămas până la moarte în Biserica pe Stil vechi, după cum consemnează Adrian Alui Gheorghe, în cartea citată mai sus (pag. 46) din cuvântul părintelui Iustin Pârvu: „Și nu mai vorbesc că mama a fost legată în credința ei trup și suflet de Ortodoxie, mai ales că atunci se dădea lupta între stilul vechi și stilul nou. Mama a rămas pe Stil Vechi până la sfârșitul vieții ei.“
La pag. 47, părintele Justin întărește legătura specială cu mama lui: „Da, de la mama mea a rămas starea aceea, că ea împărtășea întru totul starea mea. Dacă nu era mama mea, nu eram acolo atunci și poate că nu aș fi făcut drumul pe care l-am făcut (intrarea în mănăstirea Durău – n. red..). (…) Mama ne creștea în duh și adevăr.“
Înalții ierarhi ai B.O.R. au semnat ca niște iude documentele „Sfântului“ Sinod din Creta, prin care recunosc Bisericile creștine catolice și protestante. Reveniți în țară pe același drum al trădării, minciunii și fariseismului, acești învrăjbitori ai poporului român înfierează și stigmatizează zeci de mii de credincioși ortodocși, frați români, din Biserica Ortodoxă pe Stil vechi din România. Preoți și ierarhi din cadrul B.O.R. strigă din fața altarelor, spumegând de furie, că cei pe Stil vechi sunt eretici.
Să vedem dacă legiunile de ierarhi, preoți și monahi din Biserica Ortodoxă Română, neiubitori de armonie și pace, învrăjbitori de români, vor recunoaște faptul că părintele Justin Pârvu a fost preot hirotonit în Biserica pe Stil Vechi! Emanuel POPA
[1] Sinodul Trulan (anul 692) sau Sinodul V-VI Ecumenic de la Constantinopol (691- 692).
[2] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, 2005, Canoanele Bisericii Ortodoxe Române, Note și comentarii, pag. 124.
[3] Colecție realizată și coordonată de Pr. lect. dr. Daniel Danielescu, Emilian-Iustinian Roman.
[4] Un dialog asemănător este redat la pp. 51-52, Adrian Alui Gheorghe, „Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate“.
[5] hirotesí, pers. 3 sg. hiroteséște, vb. IV (înv.) a ridica o persoană din cler la o dregătorie sau la un serviciu bisericesc, fără împărtășirea darului (în cazul hirotonirii, cu împărtășirea darului).
[6] Ipodiaconul (diacon adjunct, subdiacon) este o hirotesire făcută fără prezența episcopului, de orice preot călugăr, în cadrul unei mănăstiri.